Ebosa

Deseneaza-mi o scrisoare, i-a spus ea Pictorului in the Past Perfect Time. Iar el i-a scris, cu litere rotunde si generoase, un rucsac de universuri, pe care ea, mandra si totodata constiincioasa, in felul ala scolaresc, le-a numerotat cu cerneala neagra inainte de a le inmormanta in sertarul de sus al comodei.

Acum cateva ore am gasit o lucrare de control abandonata pe un pervaz. Adrian D, clasa a X-a A, Test Paper, expressyouropinionabouthappiness, nota 8 minus. Si m-am gandit asa: iubita ta nu-ti stie scrisul, Adriane, iubita ta iti stie doar buzele si mass-ul. M-am gandit sa-l caut si sa-i spun, dar mi-a fost teama ca nu cumva Adrian sa fie urat si gras si fara iubita, asa ca am impins extemporalul cu dosul palmei fara sa citesc mai departe. Imediat ce a atins iarba, lucrarea de control a devenit un produs biodegradabil, iar eu am putut sa mi-l inchipui pe Adrian aproape frumos, aproape nemanelist, aproape trist. Si mi-am zis: da, acest Adrian compus din litere inegale de pasta de pix ieftin, acest Adrian pe care eu tocmai ce l-am inventat, ii va trimite intr-o zi Anei de la IX C un plic in care se va afla o foaie de caiet dictando, pe care ea o va despaturi si va citi mesajul albastrui si ingrijit: hai, fata, sa le facem cunostinta scrisurilor noastre. Iar acesta va fi doar inceputul.

Pe urma mi-am amintit piesa asta:

am gasit o scrisoare

A cazut plicul albastriu dintr-o carte, uite o scrisoare, scrie pe ea expeditorul (aveam nickname inca de pe atunci, hihi) si destinatarul – George :)) , nici n-am lipit plicul inainte de a nu-l trimite, cred ca mi se terminasera timbrele si am zis ca lasa, maine. Si mainele ala n-a venit nici azi. Oare se mai gasesc timbre?

Hei, hei, hei, blue eyes, deschide plicul, scoate foaia si citeste cum ma plictisesc eu acum. N-am nici un motiv pentru care nu ti-am scris de atata vreme si nici nu vreau sa inventez vreunul.
I-am dat Dianei bratara si biletul de la Gabi, de fapt i le-am trimis prin cineva, asa ca nu stiu care a fost reactia ei.
Azi am dat proiectul, m-a tinut in picioare 3 sferturi de ora, cred ca am luat 10. Vezi ce aiurea-ti scriu? Asta trebuie sa fie o scrisoare pasnica, dar eu nu pot scrie pasnic decat cand scriu telegrafic. Poate voi invata intr-o zi si lectia armoniei.
A trecut si bacul, cam gata cu libertatea. A trecut si asta, am asteptat atat sa treaca, iar acum nici nu pot sa ma bucur. In ultima zi de scoala am venit toti cu ghiozdane de clasa intai in spate, fetele cu fundite si sosete trei sferturi, cu gulerase si mansete, iar baietii si-au pus sepcile, erau atat de caraghiosi cu sepcile alea mici pe varful capului! Ne-am incolonat doi cate doi si ne-am plimbat prin oras tinandu-ne de mana. Bineinteles ca toata coloana s-a destramat cand am ajuns in parc, unde am fumat. Bine ce n-a trecut tata pe acolo, era in drumul lui.
Blue eyes, blue eyes, toate se intampla in contratimp, o fi asta blestemul meu?
Oare ce are fata asta? Te intrebi. Oare ai inteles ceva din mine? Eu sar mereu de la una la alta sau, si mai corect, de la un carambol la altul. Alerg catre extreme si mereu ma impiedic la mijlocul lucrurilor. Daca as crede in Dumnezeu, as spune ca o face intentionat, sa ma determine sa invat ca cea mai buna e calea de mijloc. Pana la urma n-o sa ma mai impotrivesc, simt asta.
Scriu aiurea, scriu aiurea, stiu. Dar spune si tu, ar avea vreun sens sa-ti povestesc despre cum ma prefac ca invat, despre cum rad cu Carmen si Edi, despre cum omor tantari? Tu insa poti sa-mi scrii asa, daca vrei.
Ma preseaza timpul si cu cat stiu ca trebuie sa fac, cu atat mai mult nu fac. Bine ca macar iti scriu tie acum, desi nu-ti spun de fapt nimic. Tu esti un om pasnic. Oamenii pasnici ca tine simt echivocul, in mod instinctiv se tem, dar si tanjesc dupa nebunie si lucruri zgomotoase. Poate peste ani voi fi si eu un om pasnic sau macar voi parea unul. Ce-ar fi sa ne dam intalnire peste 10 ani?
Cand ma gandesc la examenul de admitere, compar tot efortul pe care il am de facut cu o declaratie de dragoste catre un cadavru. Nu e asta drumul meu, ce sa caut eu la ASE? Tata insista si-mi spune ca economia e totusi frumoasa, dar cum ar putea vreodata sa-mi placa ceva care mi-a starnit impotrivirea inca din primul moment? Dragostea adevarata e cea pe care o simti fara efort.
Mi se termina pagina, blue eyes. Pe partea cealalta o sa-ti desenez un ochi.

Leapsa de demult: scrisoare imaginara pentru copiii mei

E de asta-vara, de la Viciu, atunci cuvintele aveau cozi scurte. E o tema grea. Ce le-ai spune copiilor tai? Pai nu prea le-as spune. In loc sa le dau sfaturi, as prefera sa ma joc cu ei. Sa le strecor tot asa, in joaca, principiile mele, fara sa ma astept sa le respecte, dar dorindu-mi sa si le construiasca pe ale lor. Sa-i ascult cand au nevoie de asta, sa-i las in pace cand n-au chef de vorbe. Sa-i laud pentru ce fac bine in loc sa-i critic pentru ce fac rau. Sa-i fac sa se simta importanti, dar nu buricul pamantului, sa-i ajut sa-si recunoasca defectele si slabiciunile si sa nu se rusineze de ele, apoi sa descopere domeniul in care pot fi buni. Nu neaparat cei mai buni. Sa evite extremele. Sa nu vada monstri in oglinda. Sa gaseasca oameni ca ei. Sa nu fie sterpi. Asa as vrea.

Dragii mei copii (cum altfel ar putea incepe o scrisoare, fie ea si imaginara?),

De mine nu va veti aminti cand veti simti miros de cozonac. Nu va veti aminti nici ca m-am certat cu profesorii vostri pentru vreo nota nedreapta. Nu. Pe mine veti da vina atunci cand va veti trezi neajutorati intr-o jungla in care nu veti sti sa va adaptati. Poate ca nici nu veti dori sa va adaptati, pentru ca veti crede si voi ca singura abordare fireasca a lumii este politetea si singura abordare a jocului este corectitudinea. Eu voi fi nefericita atunci, imi voi spune ca ar fi trebuit sa va invat legile minciunii, ale datului din coate, ale strigatului, batutului din picior si injuraturii. Ar fi trebuit sa va duc la petreceri unde oamenii beau si arunca bani in manelistul de pe scena pentru inca una de-aia, de suflet fara numar. Ar fi trebuit sa va interzic sa cititi si sa ascultati muzica depresiva. Sa va fi adus, in schimb, un televizor in camera, ar fi fost un profesor mai bun decat mine, v-ar fi invatat de mici sa dati din buric, sa grohaiti la Vacanta mare, sa va fraieriti colegii de clasa vanzandu-le chinezarii cu eticheta schimbata, sa calcati pe muribunzi si cadavre, sa-l pocniti pe cel slab doar asa, pentru ca puteti. Tu, Mihai, ai fi ras zgomotos cand ai fi vazut-o pe Mirela, colega ochelarista, patata de sange menstrual, iar tu, Ioana, n-ai simti pic de vinovatie cand l-ai seduce pe iubitul celei mai bune prietene. Ai fi doar curioasa, ce-i rau in asta? La urma urmei, Mirela e o tocilara, n-o sa-si taie ea venele pentru o gluma si-un hohot colectiv, iar prietena aia cea mai buna oricum nu-l facea fericit pe baiatul acela. Iar daca afla si nu iarta inseamna ca n-a fost, de fapt, cea mai buna prietena, ci o ipocrita intoleranta. Si, nu-i asa, mai bine sa planga mamele lor decat mama voastra.
Imi cer iertare, dragii mei, pentru ca v-am incurajat sa fiti creativi si utopici in loc sa va bag pe gat texte despre eficienta, organizare si cantitate. Imi cer iertare pentru ca nu v-am spus niciodata ca vi se cuvine totul. Imi cer iertare pentru anii de suferinta care vor urma, pentru petrecerile de la care veti pleca, pentru ca va vine sa vomitati din cauza muzicii, pentru hainele cu sclipici, pe care le veti considera kitsch si nu le veti purta, facandu-i pe copiii din cartier sa va considere niste ciudati. Imi cer iertare pentru ca v-am invatat sa recitati „Gandacelul” si „Moartea caprioarei” in locul „versurilor” de la „eu si prietenele mele avem bani, avem lovele” si „suna telefoanele ca dracii si vin milioanele cu sacii, sunt inteligent, inteligent.” Nu v-ar deranja cand le-ati auzi in fiecare seara de la vecinul de deasupra, iar sambata chiar de la discoteca din parc, frecventata si de odraslele angajatilor de la Protectia mediului, copii adaptati la lumea in care traiesc, nu ca voi. Imi cer iertare pentru ca v-am recomandat filme stranii in loc sa va las sa va uitati la episodul 1693 din „Elodia se intoarce”, ca sa aveti subiect de conversatie a doua zi, la scoala.
Si imi mai cer iertare pentru ca n-am stiut mereu sa va iau in brate si sa va spun ca o sa fie bine, ca uneori am fost trista si n-am ascuns asta, ca alteori am fost capricioasa, ca am scris, am citit sau m-am uitat in gol in loc sa fac sarmale, ca nu v-am promis niciodata ca rezolva mama si cu Testele Nationale, si cu Bacul, si cu admiterea la facultate.
Imi pare rau, dragii mei, pentru ca nu v-am invatat ca oamenii sunt obiecte de consum si pentru ca nu v-am contrazis atunci cand sustineati ca iubirea e ceva care nu se termina niciodata. Pentru ca am insinuat ca sexul e bun numai atunci cand nu ai dori sa fii cu nimeni altcineva in momentul ala, pe cuvantul tau de onoare. Ca altfel isi pierde din valoare si din magie si ajunge curand sa se confunde cu urinatul la gard. Imi pare rau pentru toate deziluziile care vor veni, pentru toate revelatiile urate, pentru toate tradarile si bolovanii din cosul pieptului, dar daca ar fi s-o iau de la capat, as face la fel. Iar si iar.

Iubi meu mik shi drag, Kostelush,

   Itzi scriu k sati amintesc k amr 2 luni mari si late pana te liberezi. Trebuie sa rezisti, iubire, trebuie! Az noapte te-am visat si mi s-a facut klare toate zbuciumele tale kare le ai acolo, in armata. Stiu, Kostelush, plotonerul Mugurel tia sucit mintile, dar aceasta skrisoare a mea itz va deskide okii ca sa vezi cu ei k Mugurel are kelie, pui, spre deosebire de mine kre am vizionat pozele kare mi leai trimes cu meilu de martzea trecuta… atunci imi jurai dragoste eterna si la nemurire, itz amintesti? Ce s-a skimbat, pui, de martzi pana joi? Ai uitat de noptzile noastre fierbintzi kare era cool decat din cauza la inghetzata de la nonstop? Ai uitat poftele de nedescris cu kare ne iubeam muscand din aceiasi inghetzata? Si kand mai se topea inghetzata ai uitat kum ne shtergeam reciproc barbiile cu aceiasi bucatzik de hartie igenik de buda cu parfum inbatator de zanbile?  K trebuia sa facem economie, Kostelush, in numele la toate planurile noastre de viitor care urmam sa le inplinim prin sacrificii… Offf, puishor, kum sa lasi tu toate hepiendurile kre visam la ele sa se naruie si sa se ruineze? Tzi-am zis doar ca sfortzarile noastre nu avea sa ramana fara ajutor de la mamica…  Krezi k Plotonerul Mugurel te va iubi mai mult k mine sau macar la fel??? Nu, Kostelush, te va inshela in prima permisie, iar knd te vei libera, te va arunca k pe o masea stricata la coshul uitarii din neantul istoriei.

 

In sperantza k totusi ai sa te-ntorci barbat si ai sa treci peste toate intenperiile armatei fara ca sa te sinucizi sau sa ajungi sa-i furi rujurile lui sorta, dragul meu Kostelush, itz komunik k am vorbit cu mamik foarte serios si destul de klar despre k trebuie si ea sa se inplice in numele fericirii mele. La inceput a varsat lakrime amare si a zis k nu-mi pasa de visele kare lea avut ca sa ma marit si eu cu un om cu stare, nu ku un amarastean kre si la inghetzata tot eu trebuia sai fuck cinste, dar cred ca era cam de krokodil lakrimele, pentru ca atunci cand iam aratat hartia igenik de buda kare am pastrato de la plecarea ta in armata, Kostelush, shi-a dat seama ca fata ei stie ce inseamna respectul de sine si economiile, k era hartie de firma, Kostelush, kum kred ca itz aduci aminte. Si mamik a luat dekat o bukatzik cu care s-a shters shi la oki si la nas, k o podidise si mucii pe langa lakrimi.

 

Shi kum itz spuneam, Kostelush, mamika a promis ca are sa ne ajute si ea cu ce poate ca sa ne kladim shi noi cuibushorul nostru de nebunii. Ca care eu imediat am shi inceput sa visez cu ochii deschishi la ziua in care ne vom muta in garsoniera noastra, Kostelush… shi kum ma vei trece tu pragul in casutza noastra cu peretzi vernil shi lila si ma vei azvarli cat colo pe canapeaua cu covertura cu porumbei brodatzi si ku mult sklipici. Kuibushorul nostru trendi, Kostelush… kum am vazut eu la tv ca are si Krmen Sherban sau Vali Vijelie… mai itz aminteshti kum ne uitam noi amandoi la Rieliti Shou shi ne-am dat seama k dragostea noastra incepusera pe frumoasa melodie… melodia aia… Hello gagika. Astfel de lukruri nu se uita, Kostelush… shi akum imi vine sa plang kand miamintesk. Refrenul imi staruieshte inka in memoria mintzii si asha va ramane o veshnicie, adica pana la moarte, k de divortz nici nu vreau sa aud:

Hello gagika …hello iubita
Da-mi nr de telefon
Hello gagika …hello iubita
Da-mi nr ca nu am somn } bïs

 

Ce frumos ar fi, pui, sa vina Valy sa ne cante la nunta! Sa shtii k deja am fost ieri in Dorali si am pus okii pe nishte perdele grena cu berze aurii, o nebunie, nu altceva. Shi am komandat si la un mare piktor din Obor un tablou k sa se asorteze ku perdelele, ceva cu un rasarit de soare shi bineintzeles shi un cuib de berze, plus doi porumbei kre stau pe cumpana unei fantani si se iubesc veshnic. Gandeshte-te la asta, Kostelush, la dormitorul nostru deasupra karuia va domni tabloul kare tziam zis de el… gandeshte-te la viitorul nostru shi da-l dracului pe Mugurel, el nu-ti va umple niciodata garsoniera de obiecte de arta… casa noastra va fi ezact ca casa lui Adrian Nastase, idolul tau care eu nu lam votat, k nu te kunoshteam pe atunci, dar daca candideaza iar, in numele iubirii nemuritoare ce tzio port, Kostelush, ii voi akorda inkrederea mea si bineintzeles shi shtampila.

 

Ashtept raspuns urgent, Kostelush, dar daca nu-mi raspunzi pana sanbata viitoare, itzi promit ca am sa inghit toate diazepanele lui mamika, k sa ma ai pe constiintza. 

 

Ku nemasurata nerabdare, dragoste shi sinpatie, a ta pentru totdeauna,

Vanesa Viorica

 

P.S. Sa shtii, dragul meu, ca voi pleca putin in Turcia, intr-un sejur de weekend de miercuri pana vineri, k sa ma prajesk putin la soare, dar sa nu fi gelos, Kostelush, nam sa fak nimik akolo, dekat am sa fotografiez cu mobilul neste alge k sa le pun pe blog, cu dedicatzie pentru tine si pentru Alma, pretena mea virtoala de la Chitila. Iar daca sanbata kand mantork nu gasesc meil de la tine care accepti pozitiv sa te despartzi de Mugurel, inghit diazepanele imediat dupa masa de pranz, k mia promis mamika k face ardei unplutzi shi gogoshi special pentru mine shi nu pot s-o dezamagesk si sa las toate bunaciunile nemancate.

 

Hai Liberare!

……………………………………………………………………………………………………..

 

Aceasta mirobolanta scrisoare este o leapsa de la Alma si Suzi , intr-un si mai mirobolant proiect blogaresc anti-kitsch, intitulat Iubire si nemurire. Leapsa merge mai departe, ca vantul din Vama Veke, catre Lali si Permafustu’.