Category Archives: insule

Zappa

Zap, zap, i-am tras vreo doua. Doua palme, doua doruri. Mi-a dat si el respiratii si multa rabdare. Cand mi-am luat palmele inapoi, le-am privit, cresteau niste filme acolo, ca niste vieti. Am incercat sa zapez, sa vad care mi se potriveste mai bine, dar nu! Ordinea era prestabilita. Sa nu omiti, sa nu o_mi(n)ti. The Man from Utopia, the woman from Quixotia.
Am hranit flamanzii din noi corect, fara sa trisam. You Are What You Is prin 200 Motels ori inghesuit in Joe’s Garaje. Tot aia.
Cand mi-am pus mai apoi mainile-n cap, mi-au intrat filmele-n tample, ce zappacita!

Zap, pa!

27

Da-mi si mie un cuvant cu care sa ma joc, mi s-a facut dor. Ba nu! Imi doresc sa mi se fi facut dor, deci e aproape ca si cum.

Enter title here

Ce sa mai spun despre mine? Ca mi-am pierdut bricheta verde si ca, in loc de ea, am gasit prin buzunare alte brichete verzi, ale altora, la fel de ieftine? Ca nu m-am tavalit prin nisip, dar ca m-am bronzat tractoristic? Ca o prietena careia i-am pus coroana de lauri tocmai cand merita mai putin m-a calcat pe crestet pana mi-a tasnit sangele voinicului prin pori? Ca mi-a disparut blogul de pe blogspot impreuna cu contul de gmail? Ca tocmai am muscat dintr-un covrig si ca n-am mai dormit temeinic de doua saptamani? Ca pana ieri am fost fericita? Ca azi imi vine sa-mi infig tocul in turnuletele castelului de nisip pe care l-am cladit cu pasiunea unui constructor adevarat, chiar daca stiam ca in el nu vor locui niciodata nici rame, nici scoici bortoase? Ca o sa-mi treaca? Sau ca toata revolta asta nu e decat un zgomot de alungat plictiseala care va incepe de luni si de care mi-e frica? Ce sa mai spun? Ca lucrurile mici, pe care le pot povesti, sunt sclipiciul lucrurilor mari care imi taseaza vertebrele? Ca micul e mai complicat, de fapt, decat marele? Sau ce?

N-am constiinta

Am ajuns, până la urmă, la Peninsula, am mai prins două zile de festival, saru-mâna. Am plecat caniculari şi ne-am întors îmbrăcaţi cu toate hainele din bagaj. Mai mult pentru gulaş m-am dus, recunosc, dar aşa ce m-am bucurat de sarmale reci! Chiar de la intrare l-am auzit pe Zoli, nici n-am mai pierdut timpul cu berea de bun-venit, am grăbit pasul spre scenă şi am mai prins patru piese. Ne ştim cu sarmalistii de mulţi ani, aşa că am rămas, după cântare, pentru un schimb de amabilităţi. Zoli ne-a povestit despre energii, despre mâncarea bio, despre conştiinţă şi despre Coca Cola. Noi, mai mult despre efectul crizei asupra vacanţei de vară. Concluzia a fost un hei-rup optimist: trebuie să ne reinventăm. Tzoc-tzoc, ne-am despărţit, iar eu şi L ne-am privit în ochi şi ne-am înţeles din priviri. Coca Cola? Coca Cola. Cu conştiinţa răpusă de pofte ruşinoase, ne-am aşezat pe iarbă şi ne-am deschis dozele gustos-otrăvitoare. Înainte de prima duşcă, l-am văzut pe Zoli întorcăndu-se spre standul de cd-uri de lângă noi. Şase, Zoli, am spus aproape strigat, iar în secunda următoare cele două recipiente de Coca Cola erau pitite sub genunchi. El ne-a făcut cu mâna, iar noi i-am răspuns, zâmbind îngereşte şi mimând conştiinţa. După ce s-a îndepărtat, ne-am lăsat pradă desfrâului: am băut tot sucul, până la ultima picătură, şi am fumat chiar două ţigări de fiecare în timpul ăsta. Abia pe urmă ne-am întrebat de ce am dosit dozele, oare de ce? Suntem ipocriţi sau doar am vrut să nu-l dezamăgim pe Zoli, după ce i-am ascultat iscusita diatribă împotrivă concernului cu pricina şi a alimentaţiei nesănătoase? Nu m-am lămurit încă dacă am sau nu conştiinţă, dar întâmplarea ne-a dat un subiect bun de discuţie până la următorul concert. După câteva ore, în timpul recitalului Omega (superb, de altfel), m-a cuprins (şi surprins) naţionalismul, dar ăsta e deja subiect pentru altă însemnare.

nu-i asa

nu-i asa ca e enervant sa vezi oameni preocupati de echilibru, cand tu esti un clocot si-o alunecare?

si cum mergeam, o catea imi lingea urmele. o fi vrut sa mi le stearga sau sa adanceasca santurile?

cica iar am vorbit in somn. ziceam asa: vezi ca mai sunt doi in lista mea de favorite pe care inca nu i-ai pupat in fund.

Marea

Am privit-o pe furis, printre doi copaci fugareti si o casa schela(la)-itoare. Ea era la fel ca anul trecut, nu ca mine. Am salutat-o cu doua ore mai tarziu, iar ea, ca raspuns la salut, mi-a udat talpile. Receo, i-am spus, si am fumat tigara de dupa.

Cand m-am intors, la 3:24 dimineata, era Neagra de furie, asa ca am ramas cu ghetele in picioare. Mi-ar fi placut sa-i scriu ceva, m-am cautat in buzunare dupa macar un servetel, dar n-am gasit decat o bancnota de 10 leva. Ratiunea a invins pasiunea, asa ca, in loc sa arunc vorbe in mare, mi-am cumparat un pachet de tigari pe drumul catre hotel.

Ce mult te-am iubit, tastaturo

Pai da! Ce mult te-am iubit, tastaturo, ti-am tastat-o de-o mie de ori, ti-am luat silicon, te-am apasat pe buton, dar te-am inselat cu… niste foi, cu niste aer, cu niste zapauci, iar azi, of, azi te-am inselat cu un tricou verde si cu iarba de-aia adevarata. Trebuia sa consemnez lucrul asta. Prima burta de iarba a anului si cateva pagini de Updike intr-o liniste montata intre pini.