Tag Archives: Bucati

poem culinar: cum se prepara lasagna

ştii să faci lasagna? te întreabă galeş şi clipitor. mai întâi
dai din cap că nu, dar pe urmă te gândeşti că
ai putea încerca, la urma urmei, dacă nu-ţi iese, îi dai alt nume.
pasul doi e căutarea ingredientelor pe internet, eşti la serviciu
şi ştii că, dacă nu le cumperi azi, mâine n-o să mai ai
chef, elan, bunăvoinţă. n-ai gătit niciodată mâncarea asta, ai gustat cândva,
la un revelion, dar nu ţi-a plăcut. întrebi în jur: tu ştii să faci lasagna?
nunununu, strigă glasuri de copii. până la urmă afli că e un fel de musaca,
dar n-ai băga vreo mână în foc. computerul îţi arată 4-500
grame de carne de vită, 16 foi de lasagna, busuioc, sare, piper, ouă,
mozzarela, parmezan, lapte, ulei, oregano, unt, te duci în kaufland,
e cel mai aproape. pui în coş
tot ce ai pe listă, apoi tot felul de cutiuţe pe care
le bănuieşti că vor atinge vârsta expirării într- unul din dulapurile tale,
aşa faci mereu. asta pentru că printre rafturi
îţi vin tot felul de idei de mâncăruri sănătoase şi tot felul de pofte
nesănătoase. ştii din start că nu le vei folosi
şi totuşi le cumperi. la fel e cu ceaiurile şi remediile naturiste:
te simţi brusc mult mai bine după ce le plăteşti,
nu mai e nevoie să le şi bei ori înghiţi. ajungi acasă, umpli holul
cu sacoşe, cotrobăi, extragi ingredientele pentru lasagna şi
deschizi computerul. citeşti două mailuri, răspunzi la un comentariu pe blog,
pe urmă cauţi reţeta de lasagna pe care ai citit-o la seviciu.
n-o mai găseşti.
dai peste alta, nu pomeneşte nimic de ouă şi mozzarela, dar spune că
e OBLIGATORIU să pui nucşoară. shit.
încerci nu marea cu degetul, ci raftul cu pliculeţe virgine. o, da!
iată unul cu nucşoară, l-ai cumpărat cândva dintr-o nesăbuinţă pofticioasă,
l-ai lăsat acolo, îl foloseşti acum, ce bine.
dar stai, foile astea trebuie fierte sau nu? blogurile de gospodine
nu te ajută deloc, îl suni pe Eugen, cel mai gurmand dintre muzicanţi.
cred că se fierb, zice, dar dacă nu iese bun, să ştii că poţi
să comanzi la mine la restaurant, am un bucătar nou, italian.
următorul sunat e cornel, cel mai mâncăcios dintre dj, ăăăă, nu se fierb,
îţi spune cornel, se ţin în lapte fierbinte să se înmoaie.
te hotărăşti să le fierbi totuşi două minute în lapte, dar nu acum, mai târziu.
tai două cepe, le pui la călit cu sare, piper, vegeta, apoi adaugi morcovul ras. între timp coci un ardei grăsun pe care îl mărunţeşti şi-l arunci în tigaie. amesteci carnea de vită cu alte mirodenii: nucşoară, busuioc, piper, boia, sare, ţelină. torni compoziţia peste ceapa şi morcovul din tigaie, iar când carnea îşi schimbă culoarea, pui suc de roşii şi sos de-ăla bun, de care ţi-a făcut ioana.
aşa…
focul e micuţel, tigaia acoperită, în cele 30 de minute ai timp să pregăteşti un sos bechamel din
unt, lapte, făină, smântâna, oregano, sare şi ulei de măsline. în alt vas,
spargi două ouă şi le amesteci cu mozzarela, parmezan ras, lapte şi un strop de ulei.
acum e timpul să fierbi foile de lasagna, le fierbi aşa, în lapte cu puţină sare şi puţin ulei,
câte două-trei, să nu se lipească.
nu mai e mult, ce-a fost greu a trecut.
cauţi cel mai încăpător vas iena şi-l mânjeşti cu unt, apoi cu puţin bechamel.
aşezi primul strat de foi aşa încât să se suprapună la capete, pe urmă pui un strat de carne, un strat de bechamel, un strat de ou cu mozzarela şi parmezan şi tot aşa până umpli vasul.
ultimul strat e de foi, aşa vezi în toate fotografiile de pe net, dar dacă rămân tari?
că doar nu le-ai fiert decât două minute. rişti şi le stropeşti cu puţin lapte şi unt,
razi parmezan deasupra, acoperi vasul cu folie de aluminiu şi îl bagi în cuptorul preîncălzit.
îţi pui un film, poliţist, adjectiv, îl opreşti după 40 de minute,
indepartezi folia de aluminiu de pe lasagna şi o mai laşi în cuptor 25-30 de minute.
dragoş bucur rămâne ţintuit pe ecranul monitorului, cu un picior în aer.
poliţist balerin.
mâncarea îngrăşătoare e gata, bucătăria e plină de arome şi vase de spălat.
amâni partea urâtă a vieţii tale de femeie şi te refaci cu un spider solitaire.
sau două.
pe urmă, pentru că după toată muncuşoara asta ţi s-a făcut foame, răstorni o pungă cu salată iceberg într-un bol, pui sare, lămâie, ulei de orez, câteva cubuleţe de mozzarela
şi îl descatusezi pe dragoş bucur, are un caz de rezolvat.

Later poza:

Lasagna

Poezie

Cosul pieptului

Momentan cosul dumneavoastra este gol.
Pentru a adauga produse in cos,
va rugam sa folositi butonul
Comanda.

Doom3

That’s how we deal with boys like me.

Later edit
Ma enerveaza spamurile, imi consuma avatarurile frumoase cu monstri, care s-ar fi cuvenit prietenilor adevarati. : )

„Pisica are gratii, dragile/dragii tatii, si-aceste gratii-s gratis”

In scrisul lui Foarta exista acea bucurie pura a artistului, a creatorului, jocul de dragul jocului, fara gand de rasplata. Jucariile sunt multe, piese fine decupate din fiinte, locuri si carti, jocurile se intrepatrund, iar tu, adultul obosit si adesea incrancenat, redescoperi placerea contemplarii active a vorbelor tzopaitoare. Si te simti un pic destept, un pic copil, un pic pus pe ganduri, un pic atarnat de stari care ar fi putut fi candva ale tale.

Arca lui Foarta, daa, Nicol! Pe cea mai noua punte s-au adunat miorlaitoarele, ghemuitele, orgolioasele, imPUFnatele zgarietoare. „Mic tratat de pisicologie. Bucati feline in felii stranse la un loc de Serban Foarta„. Pisicile timpurilor scriitoricesti. Pisicile de la niste origini ale literaturii pana in prezent. Pisici prevertiene, kafkiene, da vinciene, mallarmeene, pisici baudelairene, hoffmanniene, mircea ivanesciene, naumiene, matze eliotiene, borgesiene, carrolliene, brumariene, vakulovskiene si cate altele, din atatea lumi de litere venite. Traducerile ii apartin in mare parte lui Serban Foarta, cum altfel, intru o si mai mare placere a lecturii.

Pe ultima coperta se afla un pisipoem al poetului, dar, vai, textul inconjoara o eticheta lipita de o vanzatoare ignoranta. In jurul codului de bare, pe care n-am reusit sa il jupoi decat partial, se poate citi:

Acest op, cred, necalp
si, sper, integru,
dar neintreg (ma matai, nu ma vait!)
din pricina de copyright, –
e colivia-n care
de ma
pis

mati,-

Pisica are gratii construite din cod de bare. Sau or fi bare de cod, un cod secret, pe care librarii ni-l servesc in portii mici nu din prostie, ci din generozitatea invatatului care stie ca nu suntem inca pregatiti pentru un adevar mare, dintr-o bucata? Asa ca poate nici n-are rost o campanie furibunda impotriva lipitorilor de preturi peste textul de prezentare aflat pe spatele cartii. Cand cartea sta cu spatele, ca sa nu zic dosul, guru-ul vanzator ii trage-un sut in fun…hm, asa gandeam, naiv, cand, nu cu mult timp in urma, la impartirea cadourilor sub brazi de omuleti cuminti, un aparat mic cu baterii care avea codul de bare lipit fix peste instructiunile de folosire mi-a amintit supararea veche.

„Rosul usor e rozul iluzor”, palindromanul lui Foarta, se afla inca pe biroul meu, deci hai sa ma uit pe coperta… ce ziceam?
„explicatia critic ul este o forma
sau mai multe
ndiferent daca
de la dreapta
Vasile Elisav,”

Next! Jonathan Coe, „Piticii mortii”:
rozei lui Coe este modul in
ersonajele. De fapt, el nu
otagonistii lui sunt cei care
ne comunice propria lor
ii.

Mai zic? Una si gata. Aldous Huxley, „Minunata lume noua. Reintoarcere in minunata lume noua”:
„iei i-au rapit cartii
similul ei infiorator. Un
la ca ar reduce prorocirile
uma. Dar, presupunand,
arile Puteri si-ar infrana
dorinta de a ne distruge,
Minunata lume noua pare
anse de a deveni realitate”

………..

A, nu, nu te poti abtine, ummagumma, trebuie sa gasesti tu sensuri ascunse, intelesuri mistice pana si in jurul unui pret. Mai bine ti-ai lipi etichete pe foile din caiete, ai putea sa-ti reinventezi varstele mici printre coduri din bare, coduri intrezarite printre gratii.

(La urmma urmmei, gratiile nu sunt decat niste limite care provoaca.)

In rest,

nu m-am putut abtine sa nu votez, a strigat constiinta civica: du-te la votare, pentru tara zbori si-ti va fi stampila plina de fiori. Si asa ce m-am infiorat la 20:35, incat am bagat votul alb in urna, in loc sa scriu si eu, ca tot romanul revoltat, cuvantul cu P, de la Partid, pleiada, promisiuni electorale, prostidarmulti, porumbelul din gura parlamentarului, pix, Pinochio, puscamea.

N-am terminat inca palindromanul lui Foarta, dar la pagina 116 am gasit cel mai poetic (si cred ca si cel mai lung) palindrom din viata mea, iata-l:
„E anul, anul, Avvo! Totul e creat. Negru capac e neaerisirea. Rece, rece apa, un rotitor bla-bla. Ana, idem, (Axa – mediana). Alb, alb (rotitor, nu). Apa e cer, e cer. Aerisirea e necapac. Urgent, aer! Ce lut otova, luna! Luna e?!”
Imi tare gadila placut auzul (pentru ca Foarta trebui citit cu voce tare) dialogul dintre palindromicii Vasile Elisav si Nora Aron, dimpreuna cu domnisoara Carmen Carpen, o paronimica banala, dar expresiva.
Cu gandul la fluSturasul din insemnarea precedenta, cant preventiv (sper ca nu si premonitoriu): fluturas, nu mai ai aripioare! Si cand dau pagina cartii roz, ce citesc? Tirbuson, nu mai ai aripioare, continuat jucaus de una din studente: stirbuson. Sunt geloasa pe Nora si Carmen, mi-ar fi placut sa fiu (si eu) cu dom’ profesor in palindroman. AMU UMA se imbufneaza palindromic, ce, la o adica poate sa-si lase un GOLBLOG, de oftica, n-ar fi… expresiv?
Din prezentare aflu ce a declarat Cioran despre Foarta intr-o pagina de corespondenta: „Serban Foarta a incercat imposibilul si a reusit gratie talentului sau si insusirilor poetice ale limbii romane. Poporul nostru a ratat totul, mai putin graiul.”

Foarta! Combate istoric jocurile sterpe de cuvinte. O sa mai zic despre asta intr-o noapte, daca n-oi uita. Si ma voi marita si cu el in alta viata, deja trebuie sa ma mai nasc de patru ori, vai! Dar lui ii voi spune din prima: de esti tu Acela, nu-ti sunt muza eu??

Iar azi a fost marti si nu prea mi-a placut.

mi-i de premii mii sau jpeg frummos, cinste cui te-a castigat

Promisele jpeguri de ne-uitat sunt acele poze la care nu se cade sa te uiti, ci doar sa tragi cu coada ochiului. E timpul pentru ele, imaginile regleaza ritmul cuvintelor, sporesc frumusetea iluziei, iar tu, cel care te strecori printre litere si culori, lasi propriile senzatii sa-ti scrie si sa-ti deseneze cercuri, patrate, gandacei.
Saruta-i gandacul de pe deget, scoate-i din par firul de iarba… era o fata pe youtube, am zambit asa, simplu, fara zorzoane.

Mai intai degetul meu amatoristic a decupat o apa. Click! Copacii inversi, oglinda care nu astampara setea, ci dorul de rasfrangere. Wilmaaaa, nu te zgribuli, citeste-nainte:
„când citesc ce scriu întotdeauna
fie zâmbesc
fie dăruiesc lacrimile somnului paranteză dintre un vis şi un altul identic”
deeper-and-deeper1

Apoi degetul aratator a devenit degetul apucator, unindu-se cu cel alaturea mai gros. Nici aici nu se termina setea, doar intamplarea se incheie, dupa care unghia roz cu viclene arabescuri se indeparteaza de verde, iar cana ramane hangiului, s-o umple cu vin pentru strainii care urmeaza.
„muzele sunt farame faguroase de zane
care iti cad in carti, nu in asternut!”
Degetul aratator apucator devine deget rezemator pentru tampla dreapta.

canasideget2

Pe frunza n-o doare vestejirea, moartea ei fosneste sub talpi de excursionist care se opreste sa respire, sa arate cu degetul si sa exclame: ce frumooos!

culori1

De ce iti ascunzi tristetea printre tablouri colorate, fata? o intreb pe Proprietara direct, dupa ce Pictorii mei au adormit. Proprietara isi trece mana prin par (are par frumos, stii?) si zice (sau imi imaginez ca zice, ceea ce e tot aia): pentru ca acum am breton si… si… aveam nevoie sa-mi intre niste culori in ochi. Dau sa mai zic ceva, dar ea ma intrerupe: pitic! urs! cuc! Imi aprind o tigara si tac. Fumeaza si ea, fumul se amesteca, se rasuceste colorat, deseneaza povesti proprii in spatiul ramas intre tablourile altora. Stii? ma intreaba. Ihi, ii raspund. In intuneric, degetele nasc pitici noi, mi se face dor de galben adanc, galben de camp, galben fara mascarici, fara mascari, fara masti. Oare mai suntem posibile, fata, sau ne-a mancat si pe noi circul?za-george

Iar asta-i pentru mine, sa incerc marea de roz iluzor cu degetul, cred ca merit ummpic. palindroman1

In alta ordine de limba

Hai sa vedem cum i-ar sedea textului tau in limba asta, zice, apoi Google does its best, intru hahaha-ul colectiv. Carevasazica:

Eu nisipuit apusuri, eu juntamente terminações, eu fulganizat altos, eu ummaglumit com monstros
e você ainda iubeck’s, cara, meu toanto de departele

Temos um passado, que fizemos juntos palavras
nossos filhos dizem meus dedos não fará grande, não vai ir para a escola, não iremos envelhecer esperando por eles para voltar

– Eu gosto de mulheres, suave, homens fortes?
– Eu gosto de gatos, mulheres e homens foartza-OSI

„Traducerea” completa e aici.

Eu ummaglumit com monstros cam mult in viata asta a mea, dar am facut-o indeobste in limba romana. Azi, cand m-am intors de la munca, am gasit ecranul plin de ferestre messengeriste si de cereri de add de la tot felul de nume arabesti. Imi lasasem, vezi bine, ym-ul deschis, dar eram pe invisible, asa ca zau ca nu-mi dau seama cum unul din araboi mi-a vazut si poza din care scot limba oamenilor inconjuratori, implicit si mie, pentru cand imi dau tarcoale. Nu pricep nici cum a ajuns id-ul meu pe mana tastatoare a respectivilor, o fi facut vreun dujman list exchange cu ostenii jihadului. Nice tongue, zice arabetele din gemulet. It’s (my) mother tongue, imi vine sa-i raspund, dar e mai lesne sa apas pe ignore, pt. ca orice umma pre limba ei pier(c)e.