cel care nu are nimic de spus tipa cel mai tare.
shkspr, shkspr, wherefore art thou?
I did never know so full a voice issue from so empty a heart: but the saying is true: ‘The empty vessel makes the greatest sound’.
*
blogul asta al meu a inceput acum ceva vreme sa semene cu un jurnal. acum seamana si mai mult, pentru ca ma uit la el intorcand capul spre inapoi: un caiet pe care l-am terminat si caruia am continuat sa-i inghesui vorbe in spatiile goale, spatii destinate de fapt odihnei ochiului. un caiet cu coperte porCtocalii si syd-erale. zilele astea mi-a tot venit sa-i lipesc niste foi noi, sa tina mai mult, doar ca am trecut intruna de la o stare la alta, de la gandul serios la hihihi-ul superficial, de la jocul de cuvinte la argumentul elaborat, iar degetele tastatoare n-au mai ajuns la literele albe pe fond negru, le-a oprit datul din umeri. la urma urmei nu avem nimic de demonstrat, nimic de aratat lumii, daca ar fi fost vreun gand care sa merite sa se transforme in rand, ar fi strigat, mi-ar fi ciocanit in plexul solar, s-ar fi strecurat printre mersul la tigara si picaturile din jetul dusului, printre minutele din trafic si cele de dinaintea somnului, ar fi facut pe dracu-n patru si ar fi ajuns pe o foaie, pe un ecran, pe un dos de palma.
niciodata nu am folosit, de fapt, blogul ca sa scriu despre lucrurile mele importante, jurnalul este incomplet si decalat, dar acum, cand cele reale s-au lipit cu superglue de fruntea mea, de mainile si talpile mele, imi este cu atat mai departe scrisul cu fes de metafora, spatiul dintre litere, care ascunde intamplari. hihihi-ul de langa cafea sau de langa ginul tonic imi este suficient. discutii light, sambete dezlanate, jucarele de dupa-amiaza, oameni alaturi de care sa nu-mi creasca tepi. filme, pagini de carte, drumuri cu muzici, un teiubesc bland. usor, usor… din nou piesa aia isi face drum catre playlist. anul asta nu-mi permit intristari, oricata poezie ar naste ele. anul asta e al normalitatii, stimulii care ar putea produce cutremure trec automat in folderul numit later (nu, nu, inca n-am invatat sa putin). anul asta nu-i nici al imbatosarii, nici al fluturilor, anul asta sabia xenei trebuie folosita doar ca evantai pentru un iulie fierbinte-fierbinte. angoasele se topesc la sala, in rostogolit de pedale si tras de fiare (tu sa nu fii fiara, nu!), la fel si grasimile.
*
am votat in oscar poll-ul de pe imdb, de data asta fara sa-mi spun ca si maine e o zi in care pot sa ma razgandesc. la inceput preferintele mele se potriveau manusa cu cele ale majoritatii votantilor, dar uite ca acum parca i-as da lui robert downey jr. premiul pentru best supporting actor, iar la best actor, desi rourke si penn sunt fabulosi, mie mi-a ramas in minte privirea aia de om invins a lui richard jenkins. marisa tomei ramane cu un pas in fata lui penelope (femei frumoase, cu riduri, cu zambete triste si cu secrete, cum spune prietena mea), iar kate winslet isi pastreaza si ea pozitia, desi alaltaieri am vazut o anne hathaway care a reusit performanta de a nu fi deloc dragalasa, drept care ar merita macar un picior de statueta. la best original screenplay, categoric as vrea in bruges inaintea lui wall-e. Restul premiilor mele subiective merg la slumdog millionaire, danny boyle si wall-e. sorry, benjamin button! pentru the reader as inventa un premiu special.
*
acum oare m-ar crede cineva daca as spune ca am deschis insemnare noua doar ca sa pun o mostra de ceea ce numesc eu preocupari demne de weekend? adica poza asta:
ummagumma 