volanasul meu!

Aşaaa, dacă-s pe you tube, îl mai găsesc şi pe Artanu, ce bine ar fi ca ho cu tata să nu intre în folclor doar ca strigătură, ca formă fără fond. Apropo de bizoni, mă gândeam zilele trecute la cele două feţe ale bărbatului: el – şoferul şi el- însuşiul. Până şi cel mai politicos bărbat se transformă în bestie când urcă la volan. Dacă eşti cu el, dacă s-a oferit să te conducă acasă, îţi deschide portiera, după ce în prealabil ţi-a cedat scaunul lui de la fumoar şi după ce săptămâna trecută ţi-a cărat teancul de cărţi şi s-a oferit să se ducă la magazinul din colţ să-ţi cumpere ţigări, iar ieri şi-a cerut scuze de cinci ori că a uitat să-ţi aducă înapoi romanul lui Pamuk, pe care i l-ai împrumutat . Dar dacă, Doamne fereşte, eşti şi tu la volan şi va întâlniţi în trafic, îi vezi ochii injectaţi, buzele strânse şi vrrrummm-brrrummm, accelerează, tăindu-ţi calea şi împingându-te în bordură, ca să ajungă el primul, primul, primul! Ei bine, şi ajunge primul, ajungi şi tu după cinci-sase minute şi-l întrebi zâmbind: dar unde şi de ce te grăbeai aşa? Iar el, care între timp s-a transformat la loc în om, îţi zâmbeşte la rându-i şi te întreabă câte linguriţe de zahăr să-ţi pună în cafea.