Tag Archives: Craciun

Clovnul

Aseara m-a tras de maneca insusi Mos Craciun, zice: pai, Umm, se poate? N-ai facut nici un cadou oamenilor care iti citesc blogul, ai uitat ca e cate un copil in fiecare, un copil care asteapta, ai uitat? Pai…, am incercat eu sa lungesc momentul si sa gasesc raspunsul potrivit. Nici un PAI, mi-a retezat-o Mos Craciun, gandeste liber, doar nu esti trilulilu la cap. Aha, pai da, am zis repede, bagandu-i mosului pai-ul in barba, doar asa, ca sa-l oftic. Mi-am amintit ca am imprimat povestea asta acum vreun an, ca am urcat-o si pe trilulilu acum 7 luni, dar ca n-am daruit-o inca nimanui. O fac acum, fara ambalaje sclipicioase, doar cu stele in ochi. Poftim, bai oameni mari cu omuleti inauntru, si nu uitati ca niciodata nu sunteti prea batrani si prea prafuiti ca sa fiti inca posibili.

http://www.trilulilu.ro/ummma/cc523a688d4166

cred in mos craciun

In urma cu (parca) trei ani, mi-am "petrecut" Craciunul la munte. Nu-mi plac plecarile iarna, pentru ca-s friguroasa, iar hainele groase, care imi limiteaza libertatea de miscare, mi se par insuportabile, asa ca nu eram in cea mai buna forma. Morocanoasa si cu "ba nu"-ul in brate, ce mai, enervanta de-a binelea, si pentru mine, dar si pentru cei cu care eram. Au incercat sa ma binedispuna, mi-au pus muzica, nu mi-a convenit nimic, mi-au comandat bunatati, nu-mi placeau, mi-au pus schiuri in picioare, dar dupa ce am intrat in vedeta Huidu, mi le-am scos si le-am tarat pana jos, la capatul partiei, bodoganind. Pana la urma m-au lasat cu ale mele si bine au facut. In fine, intr-una din seri, in jurul unor porc_arii, cineva a propus ca fiecare sa spuna ce-si doreste in anul care urma sa inceapa. Era un joc al sinceritatii. Dana a spus ca si-ar dori o casa la tara, Adi nu’sh ce utilaj sofisticat pentru firma, Ioana, care se chinuia de cativa ani sa ramana insarcinata, a spus ca si-ar dori o fetita… si tot asa. Cand mi-a venit randul, m-am uitat urat si am zis ca eu nu-mi doresc nimic si sa ma mai lase in pace cu prostiile lor.
Habar n-am ce fel de seara o fi fost aia, ce magie s-o fi petrecut, ce ceruri s-or fi deschis, cert e ca in acea noapte Ioana a ramas insarcinata, iar dupa noua luni, pe 23 septembrie, a nascut o fetita frumoasa. Dana a inceput constructia casei, lui Adi i-au venit niste bani la care nu se astepta si si-a cumparat utilajul, toti au primit exact ce au cerut. Bineinteles, si eu la fel: am cerut nimic, am primit nimic. A fost un an plin, da, plin de nimic si nimicuri, un an linistit, dar ce sa fac eu cu linistea? Cand am ajuns acasa si am scapat de stresul de a-mi cara bocancii si puloverele prin troiene, mi-a fost brusc bine si mi-a parut rau ca ma purtasem in halul ala, dar ce folos? Incruntarile se platesc.
 
In anii urmatori mi-am dorit ceva-uri si culmea, le-am primit. Defectul meu major insa e ca nu pot sa-mi doresc sincer obiecte, bunuri, stiu ca sunt si ele importante, stiu ca n-as putea sa traiesc in saracie, dar daca sunt intrebata ce-mi doresc, nu pot sa spun ca vreau Porsche-ul ala rosu, desi nu mi-ar displacea, nici vacanta aia in Caraibe, nici parfumul, nici pantofii, nici casa. Cand sunt intrebata ce-mi doresc, ma gandesc instantaneu la oameni, la stari intre si cu oameni. Am mai spus: sunt mai mult inima decat cap. Anul trecut am uitat din nou sa mentionez ceva in scrisoarea catre Mos Craciun, si anume ca vreau numai stari mirobolante, asa ca ce era sa faca bietul Craciun,  mi-a dat de toate: momente de o frumusete greu de pus in cuvinte, momente de crunta disperare, dezgust, catharsis, pace cuminte, revolta. Dar toate au fost cu si intre oameni, iar cand m-am insingurat, a venit iar nimicul sa ma scuture. Brrrrr.
 
Craciunul asta l-am asteptat fara prea multe ganduri… asta fac de o vreme, exersez neganditul, e mai greu decat credeam, dar nu imposibil. Macar cinci minute pe zi in care sa nu te gandesti la nimic – e un exercitiu bun, ce sa spun?
 
Aseara m-au traversat tot felul de stari, dar peste toate, ca steaua din varful bradului, trona Bucuria. Cred ca e vorba de vibratiile inalte care se transmit de la unii la altii in zile ca astea. Cand cineva a inceput sa spuna ca stii, de fapt…, am izbucnit intr-un "we wish you a merry Christmas", iar cinevaul respectiv si-a inghitit gandurile amare cu un pahar de suc dulce, de portocale. Si am ascultat ultimele doua albume de colinde: Hara si Bright Eyes, am si bocit, am si ras, am si incercat sa cant repede, ca Flavius: Marlin Darlin eu fac fum fac flori de mar mai tiptirica daila hop si tzup tzup tzup!
 
Anul asta mi-am cumparat bradut artificial, dar e frumos si el. Mi-ar placea sa spun ca prin gestul meu am salvat un copac, dar nu-i asa, copacul meu tot a fost taiat si il voi vedea, dupa sarbatori, abandonat intr-o piata, intre altii ca el.
 
Pe blog s-a tot vorbit zilele astea despre turme… eu sunt nesupusa de cand ma stiu, mereu in afara regulilor, pana si Botezul l-am primit tarziu, cand am fost constienta ca-l vreau. Da, am intrat atunci in turma. Mi se mai intampla uneori sa intru, alteori sa ies, turmele mele sunt cele ale ludicilor, ale nebunilor, ale entuziastilor.
Apropo de entuziasti, imi place pornirea asta a lui Contrasens de a schimba ceva, habar n-am ce, dar probabil ca se vrea o schimbare in bine a ceva mai putin bun, iar in cazul asta, e o turma din care pentru moment nu am de ce sa ies. Sa fim oitze folositoare, sa fim oitze folositoare! Lapte, carne, lana, oua, fapte si idei, oameni si femei!
Sper totusi ca paginile noastre sa nu devina tratate de blogosferuit.
 
 
Sa-ti intre asta in cap, auzi?
Asta? Adica?
Adica inima.