Un cu totul alt dicteu la foc iute

Am sa-mi fac un blog nou. Sau n-am sa fac, dar am sa-mi tot propun. Unul in care sa scriu tot ce nu pot aici. Si apoi altul, in care sa scriu tot ce nu pot acolo. Din ce in ce mai sincera cu dreptunghiul care imi gazduieste literele. Tzac tzac – pe unde or fi diacriticele? Din ce in ce mai despuiata de metafore. Sa povestesc cum m-am scuturat de fiori si totodata de confort. De grija nu. Intotdeauna voi avea grija de oamenii pe care am apucat sa-i iubesc. Nu multi, pentru ca la mine iubirea vine greu. Ii iubesc pe cei care au nevoie de mine. Si pe cei care au grija de mine ii iubesc, dar nu stiu sa le spun. Fraze scurte, ca niste bice de lumina. Nu dor, asa cum nu doare nici gestul de a pune cartile pe masa. Le-am pus in seara asta aproape pe toate, masa a fost una mica, au fost vreo doua care n-au incaput, dar nu, nu sunt asii din maneca, ci vreo doi optari. Nu mai vreau sa ma joc decat cu oamenii carora le place joaca. Jocul. Daca rad numai eu, rasul imi devine rictus. Plansul? E scurt si revelator, se sfarseste in zambet. Pentru ca n-am plans niciodata in fata cuiva, acum doua saptamani mi-am facut capturi cu webcam-ul si m-am arat celor trei prieteni de atunci: uite, ma, plang. Nu si-ar fi dat seama daca nu le-as fi spus. Plansul nu e niciodata provocat de intamplari triste, atunci ma controlez. Ultima data am vazut o fotografie cu o pisicutza neagra si m-a luat bocitul prin surprindere. La a treia captura deja imi trecuse. O singura data m-a luat si iubirea, portelou de bibelan, pe nepregatite, m-am indragostit brusc, in timp ce jucam carti. Apoi m-am ascuns in spatele unui volum de Heidegger, din care n-am inteles nimic si nici nu-mi pare rau. Am iesit de-acolo dupa cateva luni, cele mai frumoase sunt netraitele. Ele n-au despartiri si nici nu incep sa miroasa a rutina. In vara asta vad Praga, peste o vreme voi scrie: cand eram la Praga, spuseseram deja prea multe si nu ma mai puteam ghemui la pieptul lui. Seara stateam la televizor, la un film cu impuscaturi sau monstri, care nu-mi placea, asa ca adormeam cu picioarele in brate la el, degetele ferme si bune pe gleznele mele. Asta imi va lipsi. Acum doua nopti, in tren, o fata scria sms-uri, eu compuneam fraze si le uitam. Am fost acum sa fumez in bucatarie si ma gandeam ca astazi ma gandeam ca… pana sa ajung la computer am uitat.  Cand renunti la ceva ce-ti face rau, arunci si ceva ce-ti face bine, asta n-are nici o legatura cu frazele precedente, ca de-aia e dicteu, sa scrii ce-ti vine in cap. Stream of consciousness. Imi vine in cap acum M, chitarist sarac, care s-a despartit de I. pentru ca ei ii venea sa faca pipi in timpul sexului. Pentru ca m-a facut sa rad, i-am luat o bere de la non stop si am stat de vorba pana la 3 dimineata pe o banca de pe Bulevardul Decebal. Uneori descopar in mine voluptatea de a cobori in mocirla, dar am mereu costumul de scafandru, nu ma murdaresc. Imi mai place sa privesc oamenii cand se imbata, la un moment dat sunt foarte destepti, apoi incep sa se repete si sa faca buf. Atunci plec, dar nu ma culc imediat, nu-mi place sa dorm, daca as putea sa ma las, as face-o. Si daca as putea, mi-as face curaj si mi-as conduce masina si in afara orasului, as scapa de tren sau de locul din dreapta, care ma transforma in copilot enervant. Asta din cauza obsesiei pentru share si a felului in care ma topeste un "impartim?" Din pantecul oglinzii iese uneori un sarpe, alteori o lumina. Mainile mele-s bune la mangaiat si la scris cuvinte care sa-mi aduca aminte. Daca nu le-oi uita intelesul. Dar si daca uit, tot construiesc ceva din faptura faramicioasa pe care o apuc usor de aripi. Mi-a intrat ceatza in ochi, ma duc sa-mi caut diacriticele si costumul de baie.

sa ne urcam in copac si sa ne venim de hac sau sa ne gasim de leac, oh yeah

Am fugit de acasa ca si cum as fi fugit de ciudateniile mele. Stiu ca n-am cum sa ma scutur de ele, stiu ca oamenii nu se schimba si mai stiu vorba cu "socoteala de acasa", de care ma amuz mereu cu prietena mea, Ana, datorita conotatiilor sexuale. Acum, fara nici o conotatie noua, socoteala din prima gara e tare diferita de cea din ultima. Am aflat nu despre mine, ci despre altii, iar propriile ciudatenii mi se par aproape normale. Am ascultat oameni vorbind, plangand, povestind lucruri incredibile, am ras cu oameni, de oameni, am lasat oameni sa se isterizeze, am luat oameni in brate, am calmat oameni, am vazut oameni iubind si urand, iubindu-se si urandu-se, asteptand, cautand, incercand, am mituit oameni cu o bere si o poveste pe balcon, m-am lasat mituita de oameni cu o salata de cruditati si o plimbare lunga. Culmea e ca am redescoperit ca intotdeauna il aleg pe cel mai ciudat si ca tocmai ce-i sperie pe altii ma atrage pe mine. Sunt un fel de voyeur ceva mai detasat, care priveste spectacolul lumii nu din sala, ci din culise. Oooops! S-a ridicat cortina, tre’ sa zic o poezie sau ce?

Orasul altora

Descopar altfel orasul asta mare, din inauntru spre exterior, nuante nebanuite ma uimesc in fiecare dupa-amiaza, adaug alte locuri frumoase la colectia mea. Stradute, ganguri, terase, ferestre retrase in zid, balcoane opulente, biciclisti, garduri cuprinse de plante agatatoare ca niste coapse pofticioase, magazine cochete, vanzatoare amabile si Bogdan, aparut nu se stie de unde pe strada pietruita care duce uneori spre o liniste buna, alteori spre un chicotit cu ochelari de soare si cozi impletite sau chiar spre un nimic cu ochi mari, un fel de enjoy the silence, ca tot a fost seara Depeche.

Credeam ca imi place numai centrul. Dar nu!

Junk dimineata

Si deodata nimic nu mai avea nume, se scurgeau chipurile intr-un val inalt, care avea sa mature somnul linistit al locuitorilor insulei, obisnuintele si mirarea, planurile de viitor si revistele Penthouse si Playboy din baile cu urme de firesc desfrau pe faianta, figurinele din gips, tipator colorate, de pe tarabele vanzatorilor de iluzii, sau pantofii scalciati ai biciclistului indragostit de Anemona. Anemonele aveau sa se topeasca si ele in semnificatii si nervi.

 

Sa te trezesti din somn zguduit de un tremur cunoaptea-ncap, sa-i vezi buzele umezind perna de alaturi, sa te intrebi de unde cunosti pielea cafenie si daca ai mangaiat-o vreodata sau daca ai cazut doar dintr-un vis in altul. Si brusc sa nu-ti pese daca-ti pasa sau nu. Sa te duci la baie cu pasi usori, sa adormi pe WC si sa te trezesti intr-un vis care-ti place mai mult, un vis cu degete lungi si o masa alba pe care incepi sa scrii "mama" cu creta colorata. Incet, uiti. Te ridici, te intorci in asternuturi, te faci ghem si iti asezi ochii pe palma maiinii drepte. Sa vina valul sa ma spele, sa vina. Trupul de langa tine tresare, se intoarce, iti zambeste.

 

Si iar mori.   

Despre un culoar sau poate despre niste culori

Cand eram mica si virgina si ceva mai desteapta, spuneam ca vreau sa fiu o lacusta care-si mananca partenerul dupa ce i se daruieste.

 

Cand am fugit prima oara de acasa, mi-am luat cu mine un greieras de plastic si o carte a lui Sabato.

 

Cand am invatat sa iubesc, am aflat ce inseamna delicatetea si am devenit brusc dependenta.

 

Cand eram in Paris, eram inalta cat turnul Eiffel si inca nu stiam ce gustoasa e caracatita.

 

Cand aveam 18 ani, clipeam si strambam din nas si-l greseam pe Domnul Pictor.

 

Cand eram libera, nu faceam mare lucru.

 

Cand eram in troleu la Kogalniceanu, Claudiu nu mi-a dat mana sa cobor, asa ca am ramas inauntru, nedumerita.

 

Cand eram mai scunda, am raspuns la o scrisoare despre pescarusi de atatea ori, incat n-a avut rost s-o mai trimit.

 

Cand eram proasta, nu-mi dadeam seama.

 

Cand dansam pe sarma, ma prefaceam ca nu-mi pierd echilibrul.

 

Cand eram in prag de noiembrii, nimicul mi se despuia de podoabe.

 

Cand eram mai indragostita, am spus ca nu conteaza decat clipa aceea.

 

Cand eram studenta, am invatat sa stau cuminte in timp ce mi se deseneaza carti de joc pe picior.

 

Cand eram la Venetia, am intrebat ce am facut eu sa merit toate acelea..

 

Cand am invatat sa mint, stiam deja ca iubirile nu sunt la fel.

 

Cand eram stralucitoare, am hotarat sa devin si clepsidra, sa-mi transform mereu intunericul in lumina.

 

Cand am inteles ca adevarul e uneori un obiect de recuzita, am simtit cum mi se decoloreaza principiile.

 

Cand eram urata, aveam prieteni.

 

Cand eram nervoasa, am spus lucruri pe care le-am uitat.

 

Cand eram in Barcelona, dragostea mea era muribunda.

 

Cand eram desteapta, eram imposibila.

 

Cand eram geloasa, slabeam si vedeam jumatatea plina a paharului..

 

Cand eram in Marea Egee, apa era atat de limpede, incat am luat-o acasa.

 

Cand eram iubita, imi era somn.

 

Cand am pierdut prima oara, am invatat sa spun te iubesc.

 

Cand mi-a murit primul prieten, am fost puternica.

 

Cand eram in ploaie, am soptit: ca nimic nu-i mai nobil decat sa daruiesti, fie si pe tine.

 

Cand eram vanitoasa, scriam intr-un caiet cu coperte albastre.

 

Cand eram frumoasa, imi eram de folos.

 

Cand eram fericita, nu scriam nimic, ci puneam la presat vesnicii.

 

………………………………………………………………………….

 

 

Cand eram in Mediterana, am vazut un rahatel plutind si m-am bucurat ca si capra vecinului…

 

 

.

tehnic

Vad ca am trackback la doua insemnari, ce inseamna asta? Imi foloseste? Foloseste cuiva? Si de ce nu pot sa mai intru la administrare, sa-mi mai pun un blog la favorite? De ce, ma, de ce?

Jurnal sec

De o vreme am iesit din tipar, nu am mai semanat cu mine, am fost egoista si am invatat sa mint. Nu a fost nici bine, nici rau, doar ca ma simt foarte obosita acum. De vreo saptamana am incetat sa mai depun vreun efort, am luat o pauza mare, si de munca si de tot, bine ca imi pot permite. Mi-am dus iresponsabilitatea pana la capat, acum sunt confuza. Fara dorinte, fara curiozitati, s-a dus si libidoul, buh-bye! La telefon raspund monosilabic, mi-e lene si sa tastez, iar pentru ca sunt home alone, mananc cheetos, curmale, chokotoff si branza de vaci. Ma uit in oglinda si ma stramb, apoi fac un pas in dreapta, imi vad doar jumatate de fata, imi arat degetul mijlociu si rad. Dupa dus, am inca obiceiul de a desena inimi sau semnul pacii pe oglinda aburita, apoi le fac ochi si gura zambareata si incerc sa-mi potrivesc chipul meu in ele. Nu, n-am chef sa iesim, nu, nici la concert nu vreau, nu-i nevoie sa vii sa-mi pui becuri, e ok cu veioza, nu, nu sunt suparata, vorbim maine.

No rules rules

Lali: La dracu cu regulile. Cine n-are reguli, nu poate gresi :))
Anot: La dracu cu regulile – de acord.

 

Pai nu stiu daca-i chiar asa. Omul a fost mereu tentat sa incalce regulile, sa treaca dincolo de limite, sa doboare recorduri. Asta ii da directia, asta il face sa mearga inainte. Un om fara limite si reguli e un om haotic si nefericit. Pentru ca nu are ce sa depaseasca. Renuntarea la reguli ar fi cea mai cumplita regula, stii?
Cand eram studenta, am scris cu dermatograful pe peretele camerei de camin: "Incepi sa mori cand nu mai ai posibilitatea de a alege." Asta a spus-o Octavian Paler, iar eu as completa asa: "posibilitatea si placerea de a alege".

piss, man

Am gasit un pisoi negru, s-a uitat urat, a dat cu gheara, a marait, s-a ascuns dupa un cot, apoi dupa niste blocuri, m-am gandit sa ma las, dar dimineata a miorlait sub balcon, iar mai tarziu putin torcea pe umarul meu. Imi place sa-l mangai invers, sa-i ciufulesc blana si sa-l enervez. Rrrrrrr.

Piese mici

O broscuta care a mancat, dupa ce a ratacit trei zile prin hainele mele, o prietena cu care pot sa fiu desteapta si sa rad, o alta care ma enerveaza pentru ca e mai mofturoasa decat mine, inca una care e trista si tacuta, un prieten care ma face sa uit de ingrijorare, un iubit care mi-a construit amintiri frumoase, alt iubit care plange, o nebunie de sambata, un castron de capsuni la miezul noptii, un rasfat de 8 ore la un salon de frumusete, niste randunele in balconul meu, blogul asta prin care cotrobai ca in sertarele bunicilor, in cautare de bunatati, luna iunie cu racoare pe placul meu, lipsa muzicii ca un fel de voluptate.

Saptamana viitoare am sa gasesc intr-un tufis o pisicuta mica, neagra si-am s-o iau acasa.

In orasul meu 2 (Varianta si asa, si asa)

In orasul meu mi-au aparut ciorchinei de struguri in balcon. Sunt acri, desigur, pentru ca-s doar pentru umbra, dar uneori, dupa o tigara intarziata cu ochii agatati de luna plina si grasa de dupa garaje, mi se par dulci. In orasul meu sunt ziaristi mai corupti decat politicienii, iar mie nici nu-mi pasa. In orasul meu in seara asta a fost un bine racoros, m-as fi dus pe o terasa si m-as fi lasat acolo pana venea frigul cel rau, dar prietena mea a spus ca mai bine mergem la supermarket sa luam unt, compot, ardei, cheetos. Eu mi-am luat si doua cutii de porumb fiert. Il pui in salata? Nu, il mananc cu lingurita, din cutie. In orasul meu barbatii sunt plictisitori si isi cumpara masini. In orasul meu, au venit azi niste muncitori sa-mi monteze hota noua, mi-au gaurit dulapul, peretele, faianta si m-au umplut de praf. Aici o portocala e mai valoroasa decat un parfum, de-aia se ofera atat de rar. Am trei covrigi pe birou in orasul meu, vrei?

wrong time, good moment

sa ma domine, sa ma imblanzeasca, in unele zile te iubesc asa de tare, ideea de a ma furisa undeva, de a ne iubi pe sub mese, sa radem pana murim.

am ramas gandindu-ma

am ramas gandindu-ma
la iubire?
la oameni
la oameni si iubire

si la sex?

la oameni, la iubire si sex
uneori sunt notiuni perfect incompatibile
dar ce misto sunt momentele cand devin compatibile

si cand se strica? vezi si tu prea bine ca se strica
si ce?

 

ma joc cu fatza lui, impartim o guma, dar shhhhh.

…

tu esti trista? asa, in general. sau rece?
rece
pentru ca n-am incotro
nu-mi permit tristeti
tristetile sunt pentru oameni fericiti, ce paradox
tu esti fiinta aia optimista si leoaica
acum imi pari un om care renunta
la ce? nu stiu
nu inseamna asta, n-am la ce sa renunt
cred ca e un fel de auto-protectie
nu suport sa fiu invinuita pentru destinul altuia
si singura mea sansa e sa nu-mi mai pese
da, asa e
adica las lucrurile sa mi se intample, intelegi?
ihi
si ma bucur de orice fleac

corect, asa e…lucrurile par complicate. insa ele trebuie doar lasate sa se intample

am o sita si nu mai las sa treaca prin ea decat lucrurile misto

 

………………………..

aoleu, burta mea

Se numeste dermatita de contact si se manifesta prin intoleranta la metale lipsite de noblete. A inceput cu tinichelele ieftine, a ajuns la argint, iar intr-o zi s-a intamplat si de la niste cercei dragalasi din aur. Acum am o zona sub buric pe care o agresez sistematic cu catarama curelei. Port curea doua zile, apare buba, fac pauza o saptamana, dispare buba, dar nu-mi place cum vin blugii fara curea, asa ca risc din nou, sperand ca daca nu ma gandesc la asta, nu se va mai intampla. Dupa maxim o ora insa, ma surprind scarpinandu-ma fix sub catarama. Mancarimea e ceva cu care m-as puteea obisnui, dar usturimea care apare dupa alte maxim cinci ore e tare enervanta. A doua zi e deja insuportabila, asa ca n-am incotro si imi iau imbracaminte care n-are nevoie de curea. Acum scriu despre dermatita asta ca s-o dau in gat. Ba nu, mai bine pe burta decat in gat. S-o dau de gol, asadar, sa i se faca rusine si sa plece. Mori, intoleranta!

 

E o problema importanta, mai, nu rade. Ai vrea sa-ti povestesc ce ma necajeste rau-rau cu adevarat? Ntz.