Tag Archives: unde?

mm

Inainte, cand se uita din intamplare la ceas la fix, zicea ca uite, inca ma iubeste. Acum, de cand au pus edilii ceasul cantator la doua strazi de ferestrele sale deschise larg a vara, nu mai are niciun reper. Ceasul isi trimite iubirea mecanic, fara discernamant, la fix, peste intregul oras. Dom’ primar, puteai sa ne furi in continuare numai banii, nu si coincidentele.

Anunțuri

Hibernare

Nu vad sa scriu, nu vad sa scriu. Draperiile groase fac noapte in camera cu pilota portocalie si teancuri de dvd-uri. M-a trezit un tusit din spatele unui perete, am dormit aproape 4 ore sau cine mai stie, cred ca trebuie sa incerc sa nu mai depasesc ora 3. O sa-i comand trupului meu: pleaca! O sa-i comand mintii mele: dormi! Si-asa, si unul, si alta sunt pe jumatate intr-un fel de Dincolo in care participarea are mai mult legatura cu miscarile globilor oculari decat cu ale degetelor. Sinecdoca. Decat cu ale talpilor. Nu mai stiu sa dansez in ianuarie, nu mai stiu sa scriu. Mi-e lene si sa fumez, mi-ar fi lene si sa ma indragostesc. Nu mai stiu nici sa ma bucur in ianuarie. „Cred ca esti fericita acum, probabil ca sarbatoresti” – nu, nu. Reusitele imi aduc doar un oftat de usurare, urmat de o durere de cap, nici un alt fel de traire. Indiferent de luna. Esecurile ma darama, caramizile se scurg catre glezne. Ianuarie e ca un fel de sambata, nu-mi spune decat ca ma iubesti, cuvintele celelalte pastreaza-le pentru martie, pe la jumatatea lui februarie abia incep sa misc. Tigancile care vand ghiocei, tarabele cu martisoare, mirosul de lumina lunga, iata sarurile pe care mi le plimba pe sub nas Cinevaul care stie. Si atunci incep sa dau telefoane: iti urez o primavara frumoasa! E semn ca m-am intors din tarile calde. Mi se intoarce stolul acasa, hehe. Ursii trag draperiile groase de la intrarea in barlog, pilota pare dintr-o data mai portocalie, aproape ca luna aceea mare din balcon. In martie incep sa fiu rezonabila, pot sa ma si cert, la o adica.

O noua aberatie a unui anumit minister m-a scos cu forta din hibernare: trupul meu s-a revoltat cu temperatura de 39,5, patru zile s-a tot incapatanat sa ridice mercurul din termometru spre cele mai inalte culmi… am mai cascat si saptamana care a urmat, in timp ce pilotul automat mi-a rostit replicile. Vorbele nu inseamna intotdeauna implicare, asa cum tacerile nu sunt intotdeauna absente, ce mai truism! Pe la 2 noaptea cineva m-a impins in hora unirii, mainile inclestate unele in altele nu inseamna nimic, fiecare danseaza impotriva somnului propriu. Cu cat ne strangem mai tare, cu atat ne indepartam – cel putin in ianuarie, cum sa te unesti intr-o astfel de luna, cum?

„Dar leii nu hiberneaza”, imi spune G razand. Ma incrunt pe jumatate – nici incruntarile nu-mi prea ies pe vremea asta: leii n-ar trebui sa fie nevoiti sa-si razuiasca parbrizul dimineata, leilor n-ar trebui sa le inghete nasul, gatul, cotul, labele si botul. Daca nu pot sa-si bage picioarele in savana, isi baga capul in nori. Pistruii formeaza constelatia Leul mic, Leo Minor, pe latineste, din ce in ce mai mic, doar e timp de criza. Constelatia vecina si prietena, Ursa mare, hiberneaza si ea, cand ontopic, cand offtopic.

Cam ontopic e si La science des rêves, l-am revazut zilele trecute, vai ce mi-e somn! Broasca din acvariu ma intelege, nici ea n-a mancat vreo doua luni, doar a plutit si a privit tamp lumea care aprindea si stingea lumini. In jurul meu, hora unirii sau niste draperii, depinde ce ochi deschid.

O poza de doi lei – doi lei pe canapea. La capatul canapelei e primavara. Sau asa cred ei, lasa-i sa creada.

pict0730

Asa e!

el_Copil perplexat la auzul spuselor profesoarei de romana:
„Gandirea este ceea ce va iese pe gura!”

„Bine, dar eu… eu…”, s-o fi balbait in soapta elevul cel timid, care inca nu a auzit de teoriile nominaliste, conform carora arta este ceea ce oamenii numesc arta si, prin extrapolare, frumosul e ce-mi place mie, iar Becali e blogger, pentru ca asa zice el.

Profesoara isi continua placid discursul:
„Si acum, desi nu-mi face nici o placere, vom comenta o handicapata de poezie a lui Bacovia.”

pai?

Smuls adica din miscare,

Rupt si singur, obosit,

Reusind dintr-o-ncercare

Sa mergi tantos pe cutit.

Ochi inchisi. Inalt calibru.

Maine

e egal cu azi.

Ras nebun in echilibru.

Ce ti-ar folosi sa cazi?