Monthly Archives: Iunie 2009

P A P

Şi am luat în braţe ceasul de carton din însemnarea de dedesubt, am păşit pe apă aşa, până la maşină, apoi l-am aşezat pe cele două locuri din spate. L-am lăsat acolo, împreună cu trei cărţi de la Polirom, o pereche de pantofi de sport, un pardesiu kaki, un hanorac roşu, poza Andreei, două afişe mici şi unul mare, un bidon de Pepsi Max. Uite, duc cu mine Timpul, i-am spus lui Bil. Bil mi-a răspuns: cică la Dan Puric că o singură secundă te poate lumina şi maturiza. Chiar, mă Bil, zic, ştii că singurul actor de care m-am îndrăgostit eu vreodată e Puric? Ne dăduseră bilete de la şcoală la un spectacol al unui teatru din Moldova, Botoşani sau Piatra Neamţ, nu mai ţin minte. A, ba da, Botoşani, sigur. Era o comedioară, publicul râdea, aplauda, dar eu rămăsesem cu ochii fixaţi pe slăbănogul ăla necunoscut; eram fascinată, dar nu de cum arăta, nici de cum juca, omul asta e viril pe dinăuntru, am gândit. Pe urmă, când am ajuns acasă, am luat un caiet dictando din teancul de neîncepute şi i-am scris o poezie, o scrisoare, ceva. Probabil că mai există pe undeva, printr-un sertar, o să caut într-o zi caietul de scolariţa… vezi, am avut întotdeauna în mine o fiinţă foarte atentă la interioarele celorlalţi, fiinţa asta a înfipt steguleţe în dreptul oamenilor iubibili din prima. Dar, zice Bil, ştii că Pleşu îl numeşte impostor? Ei, nu numai el. Pleşu e un compostor, o dau pe glumă, hatz, composteaza doct, credibil şi argumentat pe oricine ameninţă definiţia clasică a intelectualului. Coborârea spiritualităţii în stradă pare a fi un păcat capital, turnurile de fildeş riscă să rămână fără idolatri.

Parcă pe urmă s-a oprit ploaia, dar poveştile au curs mai departe, transformându-ne stările, făcându-ne să migrăm de la ceea ce ni se părea a fi un capăt către altceva tot mărginaş. Magia a continuat, trăgându-ne pe chip alte măşti, la fel de ale noastre. Desigur, azi e altă zi, bălţile de ieri s-au întors în cer, iar eu iarăşi nu mai ştiu încotro s-o apuc după următoarea expiraţie. Un alt hei-rup? Ori poate mâna dreaptă se va ridica pentru a cere time-out? Neştiind unde, ne tot ducem, ne mişcăm, doar Timpul de carton de pe bancheta din spate a maşinii STĂ implacabil…

Mi-am zburat greierii

De întâi iunie, de care mi-am amintit mai spre seară, mi-am zburat greierii. Unii greieri erau de fapt gărgăriţe, de-aia tăceau mElc.

Rosu

Ce frumoasă e fotografia asta cu floare şi cu ochii închişi, spune Dr. Queen. Tu parcă eşti drogata, iar eu… eu tot a doctoriţă arăt, indiferent cât aş vrea să fac pe femeia fatală.

Femeile se transformă în fete, când ei nu sunt de faţă. Fetelor le cresc codiţe şi rochii de prinţese, în timp ce stau de vorbă despre nimicurile lor importante. Li se luminează ochii imediat ce ajung la „când eram mică”, atunci sunt foarte vulnerabile. Cu picioarele atârnate peste marginea fotoliului, femeile devenite fete devenite prinţese îşi irosesc orele fără să le regrete mai apoi.
– despre ce vorbesc cel mai mult femeilefeteprinţese?
– cel mai mult le place despre oameni puternici şi buni.
– tuturor?
– nuuu, numai prinţeselor adevărate.

Greierii mei se strâng unul în altul în spaţiul îngust dintre gândurile serioase. Îi eliberez la răstimpuri, mai niciodată în singurătate. Greierii mei au forme ciudate, uneori ies tiptil, dacă nu eşti atent, poţi să-i confunzi cu nişte biete zâmbete. Alteori sunt pufnituri, onomatopee, cuvinte întortocheate. Mai pot fi amânări, fugi, inconsecvenţe, istericale. Ori tăceri, înfiorări, secrete.
– dar greierii ăştia ai tăi n-ar putea prea bine să fie şi fluturi?
– ba da, ar cam putea.