Monthly Archives: Ianuarie 2007

Jummatatea plina

Cand zici ca nu mai ai nimic inseamna de fapt ca nu mai ai nimic de la altii sau ca nu mai regasesti puterea de a te bucura de ce ti se ofera. Atunci poate ca e momentul sa incepi sa te bucuri de ce-ti poti tu singur oferi. Primul pas e daruirea. Sa te daruiesti mai intai tie insuti, dar nu ca in „pe mie mie reda-ma”, ci cu mult mai brutal, fara rugaminti si asteptari. Te insfaci pur si simplu, regasesti in tine bucuria primara a copilului, care nu depinde decat de clipa, nu de oameni.
O lectie de viata. Necazurile mari ti se vor parea mici, meschine, iar bucuriile mici ti se vor parea mari. Sa suferi putin, sa te bucuri mult. Nu mai spune „nu acum”, „nu pot”, „n-am chef”, pur si simplu du-te, ia-te, razi, alearga, fii senin!
Cand crezi cu tarie ca nu mai ai nimic, chiar asa e, nimic nu mai ai. Si e bine, doar din nimic poti sa te implinesti, sa devii brusc altceva. Iar altceva-ul e chiar ceva. Altcineva-ul care se naste e cineva. Cand limbajul se goleste de conotativ si denotativ, cand ramane doar fatic, e un zero cu plus, de acolo poti sa te incepi iarasi. Devii un om al primei varste, Mato Grosso, o samanta al carei invelis se deschide.

De cateva ori in viata asta a mea am zis ca mai rau de-atata nu exista. Atunci m-am prabusit si am dat voie serpilor sa-mi muste din suflet, credeam ca-mi vor scuipa raul de acolo, nu stiam ca se vor lacomi si vor insfaca si respiratii corecte, si blandetea, toleranta, gandul bun. Despuiata de rau, dar si de bine, rataceam o vreme printre oameni fara sa-i vad, apoi imi cresteau iarasi solzi si coada stufoasa, o mai periam cu cate-o amagire si porneam in lume, ciudatenie zambitoare, intr-o mana cu sabia, in cealalta cu mangaierea.
De data asta stiu ce voi raspunde monstrului care-mi ranjeste in urechea stanga mai rau de-atata nu se poate!
Ba se poate, ba se poate…
Paradoxal, asta imi da putere.

Jummatatea plina

Cand zici ca nu mai ai nimic inseamna de fapt ca nu mai ai nimic de la altii sau ca  nu mai regasesti puterea de a te bucura de ce ti se ofera. Atunci poate ca e momentul sa incepi sa te bucuri de ce-ti poti tu singur oferi. Primul pas e daruirea. Sa te daruiesti mai intai tie insuti, dar nu ca in "pe mie mie reda-ma", ci cu mult mai brutal, fara rugaminti si asteptari. Te insfaci pur si simplu, regasesti in tine bucuria primara a copilului, care nu depinde decat de clipa, nu de oameni.
O lectie de viata. Necazurile mari ti se vor parea mici, meschine, iar bucuriile mici ti se vor parea mari. Sa suferi putin, sa te bucuri mult. Nu mai spune "nu acum", "nu pot", "n-am chef", pur si simplu du-te, ia-te, razi, alearga, fii senin!
Cand crezi cu tarie ca nu mai ai nimic, chiar asa e, nimic nu mai ai. Si e bine, doar din nimic poti sa te implinesti, sa devii brusc altceva. Iar altceva-ul e chiar ceva. Altcineva-ul care se naste e cineva. Cand limbajul se goleste de conotativ si denotativ, cand ramane doar fatic, e un zero cu plus, de acolo poti sa te incepi iarasi. Devii un om al primei varste, Mato Grosso, o samanta al carei invelis se deschide.
 

De cateva ori in viata asta a mea am zis ca mai rau de-atata nu exista. Atunci m-am prabusit si am dat voie serpilor sa-mi muste din suflet, credeam ca-mi vor scuipa raul de acolo, nu stiam ca se vor lacomi si vor insfaca si respiratii corecte, si blandetea, toleranta, gandul bun. Despuiata de rau, dar si de bine, rataceam o vreme printre oameni fara sa-i vad, apoi imi cresteau iarasi solzi si coada stufoasa, o mai periam cu cate-o amagire si porneam in lume, ciudatenie zambitoare, intr-o mana cu sabia, in cealalta cu mangaierea.
De data asta stiu ce voi raspunde monstrului care-mi ranjeste in urechea stanga mai rau de-atata nu se poate!
Ba se poate, ba se poate…
Paradoxal, asta imi da putere.
 

Consp

Si astept sa treaca iarna, stiu ca e stupid sa vrei sa treaca timpul, dar e si asta o modalitate de-a pacali uratul cu frumos. Sa vina aprilie, deci, si sa merg la Praga, la Praga, la Praga! Roger Waters, nistre stradute pietruite, stradute noi, pe care sa le parcurg, sa le insemn. Dupa ce insemni / insemnezi ceva sau pe cineva, ceva-ul sau cinevaul incep sa in-semne pe dinauntrul tau, sa aiba semnificatii. Dar si sens?
Primavara de la Praga… almost happy.

Decupaj de duminica

In curand ma voi intoarce la scrisul despre nimic. Patinaj la televizor, azi ma doare-n cot. La propriu. Cum ar fi sa ma duc la doctor si sa-i spun: "domnu’ doctor, ma doare-n cot", iar el: "foarte bine, asa si trebuie." Sau sa ma duc oare la un doctor de cap si sa-i spun ca ma doare in cot numai putin, asa ca sa-mi dea ceva sa ma doara mai mult.
Sa insail o poveste? Nu pot decat despre moarte si dragoste, despre gene cazute pe perna, despre ultime respiratii, despre cum merg iarasi in gol si scap de amiezi storcandu-le de toate necuvantatoarele intamplari. Umarul stang e mai lasat, cotul pe birou, de-aia ma doare, ma tot sprijin in el de o saptamana de cand am gasit o forfecuta de unghii cu care am taiat pielitele noptii. Zambesc cunoscutilor, pe ceilalti nu-i vad, nu-i mai vad, ceilalti sunt niste eu-ri si cred mereu ca zambetul e si pentru ei. Si eu sunt ceilalti, de cele mai multe ori.
 
Niste omuleti sunt bolnaviori. Si eu, si eu.
Am scris ieri un comentariu intr-un blog. A disparut cand a facut sistemul poc, iar daca a disparut inseamna ca de fapt n-am spus nimic. Un undo universal, unde? Delete-ul e voluntar, e ca o vinovatie, n-a conspirat universul, doar ai inchis tu un ochi.
 
Tensiunea e tot mica, broscuta testoasa se sperie in acvariu. S-o si hranesc, daca tot am pomenit-o. Azi am stranutat o data, ieri de doua ori. Am gasit un tantar de ianuarie, a tresarit cand am stranutat. Tavanul inconjurator cred ca ascunde mai multi tantari, le deschide portile cand se stinge lumina si cand oamenii adorm la film. Te bazai ca sa nu mori, ce’sti prost?
 
Ma gandeam la oameni, ca e mai usor sa-i iubesti fara sa vrei sa-i intelegi, sa te abandonezi doar clipei, nu lor. Si ma mai gandeam ca poti duce in spate atat de mult, dar pietricica asta nu, daca o adaugi poverii, cazi in genunchi. Ce naiba, e doar o pietricica, nici nu se cunostea, daca o pui pe cantar nu se misca acul, de ce dintr-o data zici ca povara e prea grea? Da, ma, dar ghinda din Ice Age?
 
Duminica si mofturi de femeie si teme cu clesti, multumesc ca mi-ai spalat masina, dar mi-ai lasat scaunul prea pe spate, taci, tu, scrie repede ce-ti dictez, dicteaza repede ce-ti scriu.
 
Sar de la una la alta, de la unii la altii, un fel de sotron, dar mai mare, cu un pic de labirint in el. Universul asta e mai destept decat mine si stie incotro se duce, incotro ma duce. Si maine iar e luni.
 
 

Eurovisona-m-as

Intrarea in Europa nu ne-a scapat nici de saracie, nici de ridicol, nici de Eurovision, asa ca mergem inainte cu ele, adaptandu-ne pasii cat putem, ca decat sa murim de oftica sau alte boli moderne, mai bine gasim ceva care sa ne faca si putina placere. Dupa finala de anul trecut a Eurovisionului ma asteptam ca anul acesta toti romanasii manelisto-hip-hopo-discotecari sa sara fioros inspre "juriul de specialitate" (ah, ce-mi place formula asta pretioasa) cu distorsuri de chitara si pantaloni de piele, in numele mimetismului, sa traiasca! De fapt, se pare ca la preselectii chiar au venit si astfel de piese, dar probabil ca ori erau foarte proaste, ori era "juriul de specialitate" prea cramponat de "e frumos ce-mi place mie, iar tu n-ai decat sa astepti sa faca plopul pere." Ma rog, daca nu-ti convine, nu te uiti – un alt raspuns din sfera mirobolant generoasa a emisiilor din putul gandirii – dar cum sa nu ma uit? Curiozitatea-i mare. Asa ca tzup tzup spre site-ul tvr-ului, descarc piesele, ma holbez la videoclipuri si… mi se strange stomacul la 70% din productiile muzicale care vor sa ma reprezinte pe mine, Romania, la Helsinki. Ca si eu sunt un pic de Romania, nu? Sau poate nu. Urechea mea e alergica la triluri, dar si la ragete, asa ca, plina de modestie, imi dau  cu presupusul si zic: urechea mea e una nici prea-prea, nici foarte-foarte, adica una normala. Si asa cum eu le respect altora in fiecare zi urechile si ce se afla intre ele, refuz agresiunile si imi permit sa fiu al naibii de subiectiva in normalitatea mea.
 
Pentru anul asta am pus deoparte patru piese care nu neaparat m-au dat pe spate, ci nu m-au agresat: cele doua piese Desperado cu Poptamas, piesa lui Gabriel Huiban si cea a lui Ionut Ungureanu. Iar daca trebuie sa recomand numai una, atunci sa fie "Time". E compusa de Edi Carcota, cel care a castigat anul trecut cu "Tornero", o piesa ca nu mi-a placut, deci n-am tinut cu ea, chiar daca Edi e un prieten din copilarie si adolescenta, iar bordurile din cartierul nostru probabil ca ne tin minte toate lalaielile din serile cand parintii puteau sa stea linistiti, ca odraslele lor nu fac prostii. Deci, dupa o logica simpla, daca anul trecut a compus o piesa care nu mi-a placut si a castigat, anul acesta, cand are o piesa pe gustul meu (unul adaptat vremelnic Eurovisionului, desigur), nu va castiga. Dar eu tot ii bag piesa in mp3player si astept cea de-a doua semifinala, cea de pe 3 februarie, cand voi vota cu Edi si Ionut. Iar daca "juriul de specialitate" plus telespectatorii telemutanti si televotanti vor alege vreo manea, ma voi resemna cu gandul ca macar la Big Brother au castigat aia cu care am tinut eu. Twice!

shhh

In viata asta sunt ocupata cu strainii, dar intr-una din vietile viitoare… intr-una din vietile viitoare am sa te iubesc pana am sa more.

Forumishu

I-am promis ca scriu despre el si nu neaparat pentru ciocolata cu 75% cacao, dar si pentru asta. Asadar, 75% din capul meu, restul franturi.
N-are cum sa nu-ti fie drag, poftim exemplu:
ceaci?
eh…
sufarrrr din deceptie sentimentantaloaica de prieteni falsi
bat pe cineva?
Bineinteles ca nu i-as cere niciodata sa bata pe nimeni, dar simplul fapt ca stii ca ai undeva, acolo, in lume, un omulet care te-ar apara la nevoie e de ajuns. Daca apuca sa indrageasca pe cineva, apoi sa te fereasca Al de sus sa faci vreun rau omului care i-a intrat lui in suflet. Bineinteles, e Berbec, parca mai era nevoie sa spun. Cand era el mic si complexat, l-am invatat ca un barbat adevarat e ala care stie sa spuna "nu, multumesc." Baietii buni au prostul obicei de a fi buni, carevasazica, dar nu-i bai, suturile in fund trebuie sa le iei cand esti mic, ca sa stii sa le fentezi cand te faci mare. Mai rau e pentru cei care ajung la varste respectabile fara sa aiba habar ce-i aia durere de sut in fund, se mira si ei cand li se intampla si ajung direct la Reanimare. Nu-i cazul lui, acum e un Barbat, da, unul cu B mare. L-am mai invatat eu multe lucruri, dar si el pe mine. L-am invatat ca un Barbat trebuie sa fie asa: bland, dar ferm. Ferm, dar bland. Evident, invataturile astea catre fiii nostri, Teodosie, vin organizat si personalizat, unei brute nu i-as fi spus asta, n-ar fi avut rost. De la el am invatat ca nu e bine sa dau nota 10 din prima oamenilor care zambesc frumos sau coloreaza frumos sau trag frumos cu prastia-n vrabii. Nu mai fac! Ma rog, ma straduiesc.
 
Dupa cum era de asteptat, forumishu asta al meu s-a procopsit cu o frumoasa mofturoasa, o desteapta cu toane. Ea era o Lady de dinainte, o Lady Peace, zicea, desi mai degraba as numi-o Lady Razboinica. Dar el tocmai de-asta o iubeste si se lasa iubit si o face sa se simta regina.
aseara am luat-o pe sus si am dus-o la picnic pe malul lacului tei
picnic cu cascaval vin rosu si mon chery
fromos, ma
sa-i faci mereu bucurii de-astea, habar n-ai ce mult inseamna
am sa-i fac cand merita
ba nu. si cand nu merita
cand nu merita ma mai gandesc
ca sa-i arati ca o iubesti si ca-ti pasa si sa o determini sa se straduiasca sa merite mai des
da dar daca nu merita nu-ti vine s a o mai iubesti.
 
Forumishu meu e un nobil, da. Bun ca painea calda, maraie la nou-venitii in curtea lui din obisnuinta, din principiu, din nevoia de a-i testa si de a-i sorta in functie de calitate. Pe aia din categoria I ii pune in buzunarul de la piept, pe cei din categoria a II-a ii mai latra o vreme, apoi se plictiseste si-i lasa in pace, iar pe cei din categoria a III-a ii usuieste din prima, asa le trebuie – uite, inca o lectie pe care trebuie s-o invat de la el.
Ei, si prietenul asta al meu face parte dintr-un grup maaaare format din doua persoane, din afara familiei mele,  pentru care eu mi-as dona un plaman, un rinichi, ma rog, ce-ar fi nevoie, dar sa zicem un Doamne fereste urias si preventiv. Celalalt omulet e o fata, o berbeaca de fata, am scris si despre ea, acum e departe, ne-au instrainat niste lucruri mici, dar ea inca nu stie ca cioturile astea mi-au infipt-o si mai adanc in inima. Ea inca nu stie ca eu stiu ca toate zbaterile ei vin din noblete, din omenie, ea inca nu stie ca ii simt mereu durerile, chiar daca e in departele ala al ei, iar eu in asta al meu. Si inca nu stie ca va veni o zi in care ne vom iubi din nou hapciu de mult. Dar insemnarea asta e despre Forumishu, asa ca sa-i dau inapoi zarul Cezarului.
 
Forumishul meu a fost intr-o vreme actor – ii era frica de scena, dar odata ajuns acolo, ca un bebe aruncat intr-o piscina, a fost nevoit sa supravietuiasca si sa invete alte lectii despre el si despre altii. A fost o etapa, o frantura, cred ca acolo, pe scena, a devenit de fapt Barbat. Am mai spus, devenirile astea n-au nicio legatura cu tavalirile asternutice. Punandu-si masti straine, s-a debarasat de fapt de ale lui si s-a acceptat pe el si s-a iubit pe el, regasindu-si sinele in gesturi, replici, priviri regizate de papusarul din interior. Iar conditia pentru a fi iubit de ceilalti este ca tu insuti sa te iubesti, pentru ca daca tu singur iti pui cacat pe cap, n-ai de ce sa te astepti sa vina altul sa te spele. Si uite cum o insemnare despre un om frumos era cat pe ce sa se incheie purtand pe ultimul sau rand cuvantul cacat. Noroc ca am mai scris fraza asta. Aoleu, iar mi-a iesit din taste… dar na, la urma urmei, diafani 100% sunt numai eroii din basme. Eroii din realitate au si bube, mai si injura, mai si gresesc, pentru ca n-am putea afla cat de frumoasa poate fi viata daca uneori n-ar fi si de cacat. Ups! 🙂