S-a restartat saptamana, e deja marti. O fuga in Vama veche, ce murdara e marea, nimic nu se vede prin ea. M-am invatat prost, cu limpezimi, cu binele si frumosul ne obisnuim rapid, ajungem sa credem ca ni se cuvin. Strambam din nas daca trebuie sa ne desprindem. Viata e nedreapta, buda jegoasa, iar musca enervanta. Bleah. O raita prin Bulgaria, valurile tot incarcate cu nisip si aici. Si m-am intrebat, stiind ca nimeni nu poate sa le aiba pe toate: ce-ai alege intre apa clara, dar cu pietre colturoase, care inteapa cand calci si impung cand te asezi la plaja, si apa tulbure, cu nisip fin la capat? Posibilitatea alegerii mi-a arunncat cat colo angoasele. Daca poti inca sa optezi, esti viu. Deci pana la urma da cu plus, iar daca nu, facem niscaiva artificii de calcul.
Am lipsit de la Stufstock in ziua in care a cantat Vladut, nici la televizor nu m-am uitat, dar am inteles ca s-a facut spectacol. Am ajuns totusi la timp pentru Dandy Warhols, Kumm si Travka. Din pacate si pentru Phoenix. Nu ca nu ar fi facut treaba buna, dar aroganta lui Covaci frizeaza… sa nu zic cuvantul. Cand toate trupele stiu dinainte cat timp au la dispozitie pentru a-si face show-ul, cand bis-urile nu trebuie sa insemne decat maxim doua minute de plecaciuni si acorduri, domnul Covaci a "uitat" ca se "reproduce" intr-un festival, nu intr-un concert Phoenix la Sala Palatului, si, in ciuda raguselii, in ciuda faptului ca Marina Park nu era populat numai de fanii sai, a lungit peste masura reprezentatia, la fel ca si anul trecut, doar asa, pentru ca isi permite. Demonstratie de orgoliu si putere, dar mai ales de dispret fata de celelalte trupe care urmau la rand. Da, e vorba de "granzii" de la Phoenix, da, au avut cei mai multi spectatori, dar, oricat ai fi de mare, odata ce ai semnat un contract, accepti implicit si un regulament. Sa mai pomenesc de regulile nescrise ale bunului simt? Ntz.
La americanii de la Dandy Warhols (trupa asta m-a cucerit mai cu seama datorita jocului de cuvinte din nume) am prins loc in fata, desi fata imi era cam luata de niste boxe, asa ca a trebuit sa ma oarecum contorsionez pentru a filma o piesa. Si cand eram bucuroasa ca am reusit, numai ce ma bate cineva pe umar si imi striga cu o voce isterica drept in camera: Lasa mana jos, ca nu vad nimic! Pai e frumos, ii raspund eu, sa-mi strici inregistrarea? Acum, iti dai seama, o sa filmez alta piesa si iarasi n-ai sa vezi de mana mea . Sunt mica de statura, sunt mica de statura, tipa bondoaca, si nu vad nimic, daca tot faci poze. Da, bine, si eu am avut otita pe vremuri, n-ar trebui sa mai strige astia atat, ca ma deranjeaza. Mai taceti, ma, cu muzica voastra, ca poate unii vor sa doarma.
So I am alone but adored
By a hundred thousand more
Then I said when you were the last (high)
And I have known love
Like a whore
From at least ten thousand more
Then I swore when you were the last –
When you were the last high…
Bis-ul, extrem de scurt, spre deosebire de al Phoenix-ilor, a fost executat gratios de Zia McCabe, singura prezenta feminina din trupa. Ea a marturisit ca i-a placut sa inoate goala in Marea Neagra si a cantat un cantecel in maniera Marilyn Monroe, spre bucuria barbatilor prezenti.
La Kumm eram undeva, in spate, la o terasa, unde redescoperisem savoarea romaneasca a castraveciorilor murati, cu mici si cartofi prajiti, ce atatea caracatite? Cand a inceput 1000 de chipuri, am facut slalom printre pahare de bere si trupuri adormite… am zis eu ca unii vor sa doarma? Dar nu parea sa-i deranjeze muzica. Nici pamantul rece. Nu parea sa-i deranjeze nimic, de fapt. Nu pot sa ating cuvintele ce-ncet se sting. Nu pot fi altul decat sunt, ma inspaimant. Suntem toti o apa si-un pamant. Piesa asta are ceva cu mine, mi se face pielea ca de gaina de fiecare data cand o ascult.
Italienii de la Klimt 1918 (numele trupei face referire la anul mortii pictorului Gustav Klimt) mi-au placut si ei, nu mai auzisem de trupa asta. De urmarit.
Fanii Travka au asteptat cuminti langa scena pe care avea sa cante preferata lor. Din nou s-au stiut versurile, din nou s-a scandat indelung numele trupei, dupa ce s-a terminat recitalul. A fost o demonstratie a fanilor, un mesaj catre organizatori, catre tvr, catre restul oamenilor de pe campul din Vama veche. Travka, una dintre putinele trupe care suna mult mai bine in concert decat in studio, merita cu siguranta mai multa promovare. George a fost in forma maxima, iarasi s-a intrebat lumea de unde vine ditamai vocea, Mizdan, cu niste buze pictate pe piept, a topait mai putin, Misha s-a cam ascuns dupa boxe, dar a reusit sa isi invinga durerea de cap care i se activeaza inainte de fiecare concert, Alexei, imperturbabil si leonin, a facut ce stie el mai bine: a cantat, iar Cristi, dezlantuit, s-a iubit din nou cu tobele. Viorel Grecu, "ziarist de muzica" si fan, zicea ca lui i s-a parut cel mai bun recital Travka. Abia astept sa vad ce va scrie pe
blogul lui, dupa ce va ajunge acasa. Deh, se deplaseaza mai greu, e un batranel de 63 de ani, la urma urmei. :))
Ce-ai face daca intr-o zi ti-as lua capul in maini si ti-as striga in ureche cu buzele lui: gangul meu preferat este viata ta…
Bondoaca deranjata de mana mea la Dandy Warhols se poate considera razbunata. La Travka am nimerit chiar in spatele celei mai inalte femei pe care am vazut-o vreodata la un concert. Si cred ca si cea mai zbuciumata. Cum gaseam si eu un unghi din care sa pot filma scena, rockerita gigantica ba isi arunca pletele in cele patru zari, ba imi tragea cate un fund in stomac, ba isi flutura mainile in aer, pe deasupra capetelor tuturor. Dar n-am batut-o pe umar, nu, m-am strecurat printre coatele ei, am strans din dinti cand imi tragea cate una si gata. Imi pare rau ca "Vreau sa simt Praga" s-a tras prost, mi se cam dusese acumulatorul.
Si cam asta a fost cu vara mea muzicala de anul asta. A inceput devreme, in aprilie, la Praga, cu Waters, a continuat cu Robert Plant, Rolling Stones si Stufstock. Am ratat B’estivalul, Jethro Tull-ul de la Sibiu (dar i-am vazut la Sala Palatului, acum cativa ani), i-am ratat pe Ian Garbarek si Tori Amos… dar, nu-i asa, nu le poti avea pe toate. Urmeaza colectia toamna-iarna, sper sa reusesc sa ajung la Muse si, promit, incerc in continuare sa induplec Universul sa-i aduca in Romania pe U2, Bjork, David Gilmour, David Bowie, Peter Gabriel si RHCP.