Tag Archives: concerte

Sa nu spui NU!

Expertii in energii vorbesc despre programare psiholingvistica, mi-am amintit de asta cand tocmai imi ziceam ca in vara (pauza de tigara! asa fac mereu cand incep sa scriu ceva aici, de aceea am sute de drafturi cu titluri deasupra :)-ului ori cu vorbe parasite la jumatate, vorbe care mai apoi, cand le gasesc, pot continua altfel, cuprinzand doua varste intr-o singura rostire) care vine in curand nu voi avea prea multe ocazii sa ma izbesc de umeri straini imbracati in tricouri, umeri care se continua cu brate fluturate, cu incheieturi cu bratari, la capat cu degete care mangaie ori zgarie aerul in care se varsa note muzicale. Nu voi merge la concerte, adica, vai, ce fraza lunga! Timpul meu odinioara liber si haihui va fi al altcuiva, gandurile pline cu nimicuri lenese vor fi atintite catre puncte care trebuie apucate strans, vocea mea de vara va fi conducator prin labirinturi: hai! Va fi bine pana la urma, apoi voi avea prea mult timp o vreme. Timp sa imi fie dor. Pe urma voi trage frrrana de mana, voi cobori din balon si voi incepe din nou sa alerg cu picioarele mele. Ei, dar pana atunci mai e mult, o vara intreaga si un pic de toamna. Deci nu NU, poate voi primi o invoire, un bonus, o bucurie mica in care sa-mi inghesui ametelile, decibelii, umerii straini in tricou de concert de care umerii astia ai mei sa se loveasca usor, fara clinchet, un „noroc!” discret si complice.

De vara trecuta (nu m-am putut impotrivi ispitei de a apasa pe buton):

bestfest20080047

Noaptea adanca ce te mananca

Azi mi-e foarte somn. Foarte, foarte somn. Recunosc, li se
intampla si oamenilor care-si refuza dormitul si caderea in
incontrolabil. Cu ochii aproape inchisi, cu degetele mai mult de capul
lor decat de al meu, nu ma pot abtine sa nu notez o alta sambata. Sau
era vineri? O voi uita si pe ea in felul meu, amestecand-o cu alte
luciditati.  
 
Orasul si-a deschis din nou bratele multe, de caracatita gigant,
si mi-a primit umbletul de noapte. Ne era dor, nimic nu parea sa se fi
schimbat, ne-am regasit bucuria imbratisarilor usor infiorate de frig
sau de emotie, cine mai stie, eu imbratisam straduletele cu pasul si
privirea, stradutele ma imbratisau pe mine cu ingustimea primitoare, cu
intunericul care se lasa patruns lent, descoperit piatra cu piatra.
 
Dupa concert, oamenii pleaca inspre alte locuri, cu alti oameni.
Eu spre un alt concert, din care prind sfarsitul. Un sfarsit fara
emotii care sa se fi adunat pe parcurs, asa ca ma minunez doar de
virtuozitatea instrumentistilor. E alta lume aici, o lume ceva mai
rece, mai rationala, care aplauda cuminte, dincolo s-a strigat, s-a
topait, bucurie vs euforie. Al treilea loc e ascuns de petrecaretii de
fiecare weekend, doar cateva fane insistente au reusit sa tina pasul
drept si ochiul deschis si sa se insire pe langa mesele pe care trei
trupe cunoscute si "fantastice, fata!" si-au aruncat berile, chitarele
si bocancii.  Baietii, cu aceleasi tricouri cu care au fost pe scena,
dar cu alte gesturi, canta unii pentru altii, unii din repertoriul
altora, iar noi mergem in alta camera, bem Martini si vorbim tampenii.
E sambata si e noapte, cui ce-i pasa? De alaturi se aud coruri bete,
din boxe oarece muzica din mainstream, in stanga se fac planuri marete,
utopice, iar dusmanul postmodernismului, aflat in dreapta mea, canta Brain
Damage la ukulele, cu partitura intre doua pahare. Cald-rece,
cald-rece, curge noaptea. 
 

Acum ma duc sa adorm. Pe fundalul somnului va rula filmul ala. 

Ape, muzica, drumuri (Stufstock 2007)

S-a restartat saptamana, e deja marti. O fuga in Vama veche, ce murdara e marea, nimic nu se vede prin ea. M-am invatat prost, cu limpezimi, cu binele si frumosul ne obisnuim rapid, ajungem sa credem ca ni se cuvin. Strambam din nas daca trebuie sa ne desprindem. Viata e nedreapta, buda jegoasa, iar musca enervanta. Bleah. O raita prin Bulgaria, valurile tot incarcate cu nisip si aici. Si m-am intrebat, stiind ca nimeni nu poate sa le aiba pe toate: ce-ai alege intre apa clara, dar cu pietre colturoase, care inteapa cand calci si impung cand te asezi la plaja, si apa tulbure, cu nisip fin la capat? Posibilitatea alegerii mi-a arunncat cat colo angoasele. Daca poti inca sa optezi, esti viu. Deci pana la urma da cu plus, iar daca nu, facem niscaiva artificii de calcul.
 
Am lipsit de la Stufstock in ziua in care a cantat Vladut, nici la televizor nu m-am uitat, dar am inteles ca s-a facut spectacol. Am ajuns totusi la timp pentru Dandy Warhols, Kumm si Travka. Din pacate si pentru Phoenix. Nu ca nu ar fi facut treaba buna, dar aroganta lui Covaci frizeaza… sa nu zic cuvantul. Cand toate trupele stiu dinainte cat timp au la dispozitie pentru a-si face show-ul, cand bis-urile nu trebuie sa insemne decat maxim doua minute de plecaciuni si acorduri, domnul Covaci a "uitat" ca se "reproduce" intr-un festival, nu intr-un concert Phoenix la Sala Palatului, si, in ciuda raguselii, in ciuda faptului ca Marina Park nu era populat numai de fanii sai, a lungit peste masura reprezentatia, la fel ca si anul trecut, doar asa, pentru ca isi permite. Demonstratie de orgoliu si putere, dar mai ales de dispret fata de celelalte trupe care urmau la rand. Da, e vorba de "granzii" de la Phoenix, da, au avut cei mai multi spectatori, dar, oricat ai fi de mare, odata ce ai semnat un contract, accepti implicit si un regulament. Sa mai pomenesc de regulile nescrise ale bunului simt? Ntz.
 
La americanii de la Dandy Warhols (trupa asta m-a cucerit mai cu seama datorita jocului de cuvinte din nume)  am prins loc in fata, desi fata imi era cam luata de niste boxe, asa ca a trebuit sa ma oarecum contorsionez pentru a filma o piesa. Si cand eram bucuroasa ca am reusit, numai ce ma bate cineva pe umar si imi striga cu o voce isterica drept in camera: Lasa mana jos, ca nu vad nimic! Pai e frumos, ii raspund eu, sa-mi strici inregistrarea? Acum, iti dai seama, o sa filmez alta piesa si iarasi n-ai sa vezi de mana mea . Sunt mica de statura, sunt mica de statura, tipa bondoaca, si nu vad nimic, daca tot faci poze.  Da, bine, si eu am avut otita pe vremuri, n-ar trebui sa mai strige astia atat, ca ma deranjeaza. Mai taceti, ma, cu muzica voastra, ca poate unii vor sa doarma.
 
So I am alone but adored
By a hundred thousand more
Then I said when you were the last (high)
And I have known love
Like a whore
From at least ten thousand more
Then I swore when you were the last –

When you were the last high…

 

 

Bis-ul, extrem de scurt, spre deosebire de al Phoenix-ilor, a fost executat gratios de Zia McCabe, singura prezenta feminina din trupa. Ea a marturisit ca i-a placut sa inoate goala in Marea Neagra si a cantat un cantecel in maniera Marilyn Monroe, spre bucuria barbatilor prezenti.
 
 
 
La Kumm eram undeva, in spate, la o terasa, unde redescoperisem savoarea romaneasca a castraveciorilor murati, cu mici si cartofi prajiti, ce atatea caracatite? Cand a inceput 1000 de chipuri, am facut slalom printre pahare de bere si trupuri adormite… am zis eu ca unii vor sa doarma? Dar nu parea sa-i deranjeze muzica. Nici pamantul rece. Nu parea sa-i deranjeze nimic, de fapt. Nu pot sa ating cuvintele ce-ncet se sting. Nu pot fi altul decat sunt, ma inspaimant. Suntem toti o apa si-un pamant. Piesa asta are ceva cu mine, mi se face pielea ca de gaina de fiecare data cand o ascult.
 
Italienii de la Klimt 1918 (numele trupei face referire la anul mortii pictorului Gustav Klimt) mi-au placut si ei, nu mai auzisem de trupa asta. De urmarit.
 
Fanii Travka au asteptat cuminti langa scena pe care avea sa cante preferata lor. Din nou s-au stiut versurile, din nou s-a scandat indelung numele trupei, dupa ce s-a terminat recitalul. A fost o demonstratie a fanilor, un mesaj catre organizatori, catre tvr, catre restul oamenilor de pe campul din Vama veche. Travka, una dintre putinele trupe care suna mult mai bine in concert decat in studio, merita cu siguranta mai multa promovare.  George a fost in forma maxima, iarasi s-a intrebat lumea de unde vine ditamai vocea, Mizdan, cu niste buze pictate pe piept, a topait mai putin, Misha s-a cam ascuns dupa boxe, dar a reusit sa isi invinga durerea de cap care i se activeaza inainte de fiecare concert, Alexei, imperturbabil si leonin, a facut ce stie el mai bine: a cantat, iar Cristi, dezlantuit, s-a iubit din nou cu tobele. Viorel Grecu, "ziarist de muzica" si fan, zicea ca lui i s-a parut cel mai bun recital Travka. Abia astept sa vad ce va scrie pe blogul lui, dupa ce va ajunge acasa. Deh, se deplaseaza mai greu, e un batranel de 63 de ani, la urma urmei. :))
 
Ce-ai face daca intr-o zi ti-as lua capul in maini si ti-as striga in ureche cu buzele lui: gangul meu preferat este viata ta…  

Bondoaca deranjata de mana mea la Dandy Warhols se poate considera razbunata. La Travka am nimerit chiar in spatele celei mai inalte femei pe care am vazut-o vreodata la un concert. Si cred ca si cea mai zbuciumata. Cum gaseam si eu un unghi din care sa pot filma scena, rockerita gigantica ba isi arunca pletele in cele patru zari, ba imi tragea cate un fund in stomac, ba isi flutura mainile in aer, pe deasupra capetelor tuturor. Dar n-am batut-o pe umar, nu, m-am strecurat printre coatele ei, am strans din dinti cand imi tragea cate una si gata.  Imi pare rau ca "Vreau sa simt Praga" s-a tras prost, mi se cam dusese acumulatorul.
 
Si cam asta a fost cu vara mea muzicala de anul asta. A inceput devreme, in aprilie, la Praga, cu Waters, a continuat cu Robert Plant, Rolling Stones si Stufstock. Am ratat B’estivalul, Jethro Tull-ul de la Sibiu (dar i-am vazut la Sala Palatului, acum cativa ani), i-am ratat pe Ian Garbarek si Tori Amos… dar, nu-i asa, nu le poti avea pe toate. Urmeaza colectia toamna-iarna, sper sa reusesc sa ajung la Muse si, promit, incerc in continuare sa induplec Universul sa-i aduca in Romania pe U2, Bjork, David Gilmour, David Bowie, Peter Gabriel si RHCP.
 
 
 
 

     

Rock-starul si Rock-Starea

Nici n-a venit bine vara, ca s-a si consumat pe jumatate.
Imi masor anotimpul  in concerte si plecari, intoarcerile inseamna doar inca un strop de sfarsit. Daca as tine minte zapuseala, transpiratia si setea, nu mi-ar fi dor de vara…
 
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost, asadar, dar ce n-a fost, daca as sti de unde sa incep, poate ca as putea sa si termin. Dar stiu asa, ca Fat Frumos imbatraneste si el, iar Zmeii se imblanzesc, asa ca Ilenele Cosanzene sunt din ce in ce mai derutate.
 
B’estivalul m-a ocolit gratios, dar l-am vazut pe Plant. M-a convins baiatul ala trist sa nu ratez evenimentul si bine a facut. Cum a fost la concert? Ah, ce intrebare la care nu stiu sa raspund! Nu imi amintesc ce piese se canta, nu imi amintesc detalii de scena, probabil ca nici nu le vad, nu le aud. Si atunci de ce te mai duci, m-ar putea intreba cineva. Daca nici macar nu esti in stare sa faci o cronica… Ei, bine ca fac altii, le citesc si eu si recunosc cate ceva, zic: am fost si eu acolo, dar eram prea ocupata cu simtitul, nu mai puteam sa si gandesc. De ce te duci, fato? Pentru atmosfera, bai. Nu sa ascult muzica, pentru asta am un miliard de cd-uri si surround system. Pentru ca imi place sa ma pierd printre cei multi. Pentru ca ametesc, obosesc, ma clatin. Da. Robert Plant are aceleasi miscari unduitoare ca in tinerete, doar burta si sanii i-au mai crescut. Baby, baby, I’m gonna leave you. I said baby, you know I’m gonna leave you, Leave you when the summer comes along. Mi-am amintit de Liviu, cum ii cantam sub balconul Ateneului: I’m gonna LEAVE YOU, LIVIU, LEAVE YOU!  Iar sandalele s-au facut ale dracului, m-au imbasicat. Cred ca talpile mele au devenit mofturoase, si calcaiul de Ahila. Sau era tendonul? Tot capricios si el, lasa-ma in pace. La Romexpo au fost jetoane, cu care puteai sa-ti iei bere si sandwich, cozile erau mici si prietenii multi. Varcolacul si-a luat motor si s-a apucat si de fumat, daca tot s-a hotarat sa moara tanar. Si uite-asa m-am ales si eu cu o spaima in plus.
 
 
 

(fragment din Babe, I’m Gonna Leave you)
 
La Rolling Stones, in schimb, am murit si am inviat. De caldura, de praf, de sete, de retelele de telefon ocupate. Din cauza lor, am simtit mai putin, deci am gandit mai mult. Cand te gandesti, te si enervezi, pai nu? Doua standuri de bere la 60 000 de oameni? Cozi la care s-a stat ore? Si mai aud voci care zic ca lasa, sa nu fim carcotasi, bine ca am avut posibilitatea sa vedem asa minunatie de concert. Pai da, bine ca am avut, dar l-am vazut pe banii mei, din care s-au dus cativa si in buzunarele co-organizatorilor din Romania, care nu au oferit ce se astepta de la ei. Si nici cei de la Metrorex n-au mai amanat ora ultimului metrou. Sau, daca au facut-o, si-au imaginat ca zecile alea de mii de oameni pot sa se teleporteze de pe Lia Manoliu direct in Piata Muncii. A durat cam jumatate de ora doar pana sa ajung la poarta de iesire din stadion, vai, picioarele, vai, tineretile mele! Si in Piata Muncii alta nebunie, ca nu erau taxiuri, noroc ca… multumesc!
 
 
 
Cat despre concert, impresionanta scena, cu armata ei de muncitori, impresionante efectele speciale, impresionanta energia lui Jagger, care a alergat continuu doua ore, impresionant efortul lui Keith Richards, nasul lui Ronnie Wood, zambetul de batranel cumsecade al lui Charlie Watts. Si replicile in dulcea limba romana, cu care si-a presarat Jagger prestatia. "Tze rochie dragutza!" a facut deliciul publicului. Pe piesa "Miss You" a plecat scena spre centrul stadionului, unde s-a cantat si "Satisfaction", dar asta probabil ca o stie deja toata lumea. La intoarcerea scenei mobile catre scena mumma, in fata ecranului crescuse o ditamai limba. Gonflabila, dar sexi.
Lunga noapte… dimineata am reusit sa si dorm doua ore, se pare ca n-a fost totusi destul, pentru ca… bine ca n-a luat foc priza. Prietenii stiu de ce si cum si mai, chiar asa? Nu aveam numai eu cenusa de pus in cap, ci imi ajungea pentru toata multimea aia de pe Lia Manoliu. Ma imbogateam subit, plateam toate daunele si fugeam in Tenerife, ca-mi place cum suna. Si-mi schimbam numele in Cenusareasa si-mi veneau toti pantofii de fite si toate sandalele si puteam sa merg la concerte fara sa-mi faca basica.
 
 
 
 
(momentul in care se intorcea scena din mijlocul stadionului; tremurul mainii e firesc, ce? )
 
Mai stii, Ummo, cand ziceai ca vrei sa vina cineva sa iti lungeasca frazele? A venit, dar despre asta in alta insemnare, daca tot am redeschis blogul. Blogul asta, ca pe celalalt nu l-am inchis, dar acolo nu pot sa intru incaltata cu bascheti si nici sa povestesc, asa, intamplari mici si jurnaloase nu pot. acolo trebuie sa ma spal pe maini mai intai, sa ma duc la Diana ca sa-mi faca sprancene frumoase, sa vina noaptea…

Concerte, vara, bascheti

Daca incep sa ma gandesc la concerte, stadioane si parcuri, e clar ca vine vara. Oare prin ce dulap mi-or fi baschetii? Vara mea incepe in cam trei saptamani, la Praga, cu Roger Waters. Multi romani vor merge la concertul de la Budapesta, e mai aproape si mai ieftin, dar mie orasul asta, frumos, de altfel, imi aminteste de jaful de care am povestit, de cosmarul de la ambasada, de nepasarea celor platiti din banii nostri, de politisti corupti si de umilinta de a fi roman. Dorul de Praga e un neintamplat pe care mi l-am promis demult, inainte de a-mi da peste cap principiile, obisnuintele, viata. Cu ele facute ferfenita, am rugat universul sa conspire (Didlee stie reteta!) si el a facut un pas in fata si a dat din cap ca da. Aproape imperceptibil, dar ochii mei, dupa ce i-am tinut atata vreme larg inchisi si incapatanati, au fost ageri si l-au surprins pe nenea universu’ zambind. E totusi un zambet si poate ca-l si merit, habar n-am. Gurile bunne spun ca Roger va canta tot albumul Dark Side of the Moon. Oh, yeah, the lunatic is (already) in my head.
 
Peste George Michaelul din mai vom sari gratios, iar in iunie, dupa ce vom incheia socotelile cu plicticoseniile, obligatiile si artistul zilei, ne vom arunca, pe 24, cu bocancii inainte, intr-un rock & coke, la Incubus cei alternativi, pentru a da cu capul de pereti niste neuroni depresivi. Peretii inca n-au nume, cica revin ei cu amanunte, dar bine ca se stie data.
 
Dupa cateva zile voi face un plonjeu direct in portia de processed beats  , servita de Kasabian, la B’estival. Si daca tot sunt acolo, vorba cantecului, some dreams are made of  these, who am I to disagree?  Papam canibalic o falcuta cantatoare de Marilyn Manson si iubim si cate un loser, fiecare, ca-s si ei oameni. Dar si noi. Morcheeba, dara.
 
Tot intr-o locatie necunoscuta, dar cu siguranta celebra, vor canta Rolling Stones, pe 14 iulie. Cum sa nu te duci, zi, cum? Mai ales ca e miezul verii si te gandesti ca se termina si asta. Ca sa se termine mai greu, o mai pacalesti cu o Insula in Tirgu Mures, cu o Sighisoara medievala si mai vezi tu cu ce, dar fii atenta, iti mai trebuie vreo doua perechi de bascheti. Ca asa-s verile, some of them want to use you, some of them want to be used by you.

Concert

Aseara, Billy Idol l-a avut cu el pe chitaristul uratel-uratel (semana cu Ron Wood), care ii e alaturi de vreo 24 de ani. Iar degetele alea ale lui caraghioase, cu unghii vopsite cu negru, au facut minuni cu chitara. Maruntel si rapid, tic tic tic. Ma gandeam ca daca ramane Steve Stevens asta impotent, chiar nu va avea nici o problema. 🙂