Monthly Archives: Ianuarie 2008

Poveste in loc de cadou

La multi ani, Oagamaga si Cobra_regala! Pentru ca a venit vorba despre Micul Print in comentariile de la insemnarea precedenta, mi-am amintit de povestea asta a lui Andersen, pe care am imprimat-o vara trecuta pentru niste copii. V-o daruiesc acum voua, Varsatori de vorbe si fapte bune ce-mi sunteti.
 
 
Melcul si tufanul de trandafir
 
de Hans Christian Andersen
 
 

Povestea aici.

Bocanci albastri si alte umbre

umma_cer


 
De o vreme eu nu mai traiesc in ganduri. Revelatiile nu mai vin la
tigara, nici la dush. De o vreme tresar doar pe drumuri, facand,
vorbind, nicidecum zacand in cotul stang. De-aia acum nu ma mai doare
in cot, durerea s-a mutat in dreapta, mi-a cuprins dosul palmei, e
acolo, sub cele doua degete cu care apuc, cu care tastez sau pe care le
ridic politicos atunci cand stiu raspunsul si nu vreau sa vorbesc
neintrebata.
 
De o viata imi doresc sa spun: iubesc iarna! Dar nu-mi iese, tata
ma ridica mai demult in brate dimineata si-mi spunea: uite, a nins, ce
ma mai bucuram atunci. Dar atunci e tare departe acum, e o viata. Deci
de o viata-mi doresc sa.
 
Nici macar de la geam nu-mi place iarna, daramite cand imi bag
picioarele in ea. Picioarele mele au multe perechi de  cizme si vreo
trei perechi de bocanci. Dintre toti bocancii cel mai mult tot pe aia
albastri ii iubesc, au mai fost personaje de blog, cu ei am urcat cele mai multe scari, ei mi s-au
parut cei mai usori atunci cand am dat jos monstruozitatile alea cu
care oamenii care iubesc iarna se cocoata pe schiuri. Eu am carat
schiurile in spate de sus pana jos, in loc sa alunec lasam perechi de
urme adanci in zapada si ma gandeam la bocancii albastri si  la vinul
fiert. Si cel mai putin imi place iarna cand e fara cinci si parbrizul
e inghetat, atunci racai gheata in doua locuri mici si plec asa,
grabindu-ma incet. 
 
Cand voi ajunge intr-o zi la piramidele aztece, la Teotihuacan, va
fi vara si alte incaltari vor invata sa urce trepte. De
vreo 10 ani zic ca trebuie sa le vad, pana la urma cred ca il schimb pe
“trebuie”
cu “vreau” in lista de viitoare bilanturi. Daca le-as numi planuri
le-as ignora cu abnegatie si m-as concentra la tot felul de altcevauri
incantatoare. Pana atunci, pana in ziua aceea in care voi urca si imi
voi aminti intamplari din alta viata, contruiesc in continuare piramide
mici din vorbe si drumuri. Quetzalcoatl, sarpele cu pene, o forma
hibrida a zborului si a
taratului, asta suntem, marsaluind inspre Hunab Ku, pantecele
Universului, cand pe sus, cand pe jos, cand pe deasupra lucrurilor si
oamenilor, cand pe dedesubt, fiindu-ne uneori centru noua insine, buric
al pamantului sau al cerului, alteori margine, alteori umbra.

 

FEMEERIDA

Bilanturile ma sperie, dar tocmai de aceea ma atrag. Cu oamenii e
altfel, de cei care ma inspaimanta fug, dar cu cele din mine, cu cele
traite, simtite, convietuiesc intr-o ciclicitate ale carei reguli incep
sa le cunosc. Nu sa le si respect, bunele, ca si relele, ma iau
intotdeauna prin surprindere, ma impotrivesc o vreme, dar le cad prada
pana la urma, lasandu-ma legata la ochi fie de o teama, fie de o
exaltare. Cand se intampla nu le pot interpreta, oricum, fie as
exagera, fie as fi nedreapta, fie as bate apa in piua acolo, in centrul
Universului, centru care poate fi o buba, adica un focar de infectii,
sau o infiorare cu rosu-n obraji, adica un foc(ar) de artificii. Abia
mai tarziu, dupa ce simturile se potolesc, imi adun segmentele si le
inramez, apoi le numesc bilanturi. Uite, ma, am trait-o si pe asta.
Asta. Dar nu-i pun autocolant cu titlu, pentru ca stiu ca in nicio
intamplare nu e nici numai rau, nici numai bine. Fatalista in miezul
lucrurilor, ma inteleptesc atunci cand incetez sa zic "vai" (ajung pana
la urma si la asta!), dar o iau de la capat data viitoare, cam intre
aceleasi repere, repetand greseli si succese, angoase si febrile
"imbucurari," intr-o vesnica goana dupa Raspuns,  ferindu-ma totusi
sa-l rostesc. Daca l-as rosti, ar trebui sa-i aflu sau sa-i inventez
capatul si sa-i pun punct acolo, ar fi ca o condamnare la definitiv.
Asa ca segmentele, finite, consumate, sunt doar parti din dreapta, le
separ, le zigzaghez, le suprapun, dar pana la urma tot le pun cap la
cap si le astept sa continue, sa nasca pui mici – monstri sau ingeri.
Bilanturile sunt asadar o iesire din haos, modelez scari din segmente
si urc, si urc. Sau asa vreau eu sa cred, ca e urcus.
Mi s-a terminat apa din realul meu imprejur, antibioticele mi-au
distrus ramasita de imunitate, ficatul meu cu analize perfecte ma
cearta ca i-am servit bomboane otravite si zice nu-nu la cutia cea noua
de Lekoklar: daca imi mai dai de-alea, eu iti dau la schimb bube, sa
fie Klar. Le trec tot la bilanturi, in timp ce imi caut
imunostimulatoarele miraculoase si ma gandesc ca totusi fumatul ucide.
Brusc imi aud fredonatul mormait: who wants to live forever?
Sfantul Ion ridica firma pan’ la cer, fetzele pleostite se intorc
la munca, iar Ioanele mele mici multumesc pentru cadouri: "asta e
sumoasa, imi vine la pelfect, mi-a adus si Mos Claciun doua fute."
"Doua ce?" "Doua fute. Wow, uite pe geam, linge!" Din noaptea de
revelion pastrez artificiile irosite in ceata.  Oamenii mai civilizati
si mai pasnici decat oricand. Dintre Craciun si Revelion o replica
dintr-un film: "când te uiţi într-un abis trebuie să ştii că şi el se
uită înăuntrul tău". Din ajunul Craciunului o ispitire de revelatie:
Craciunul inseamna iubire.
Spiritul Craciunului apare atunci cand daruiesti iubire. Am intalnit un
ren pitic, cu nas pictat cu ruj, e al naibii de talentat, e si
hiperactiv, asadar, ca sa nu mai deranjeze pe nimeni, il facem actor.
Inca unul, Olly, na! Mosul Nicolae mi-a lasat si un borcan cu pepene
murat sprijinit de un
bocanc. Nicolae-ul meu are simtul umorului, anul trecut… dar mai bine
nu
povestesc. Si tot asa, conform unui vechi si constant obicei, ma duc
inainte spre inapoi, strigand ADUNAAAA-REA! catre aceste segmente ale
mele bufnitoare in ras sau in plans si potolite de brate bune. 

Astrologul zice ca ce facem azi vom face cam tot anul, asa ca cei
pragmatici se feresc sa dea bani, iar cei visatori si-au scos din
sertar lupa si cauta maruntis de bucurii. Pilitura cu stralucire de
stea, cercei si margele din span. Ziua cu pleoape mustind de atropina,
ziua care isi controleaza arcuirile, zvacnirile cu ochii mari si
atenti, dar orbi, va fi maine doar un alt segment, o treapta din
dreapta, un alt rand dintr-un amagitor bilant.