Zappa

Zap, zap, i-am tras vreo doua. Doua palme, doua doruri. Mi-a dat si el respiratii si multa rabdare. Cand mi-am luat palmele inapoi, le-am privit, cresteau niste filme acolo, ca niste vieti. Am incercat sa zapez, sa vad care mi se potriveste mai bine, dar nu! Ordinea era prestabilita. Sa nu omiti, sa nu o_mi(n)ti. The Man from Utopia, the woman from Quixotia.
Am hranit flamanzii din noi corect, fara sa trisam. You Are What You Is prin 200 Motels ori inghesuit in Joe’s Garaje. Tot aia.
Cand mi-am pus mai apoi mainile-n cap, mi-au intrat filmele-n tample, ce zappacita!

Zap, pa!

27

Da-mi si mie un cuvant cu care sa ma joc, mi s-a facut dor. Ba nu! Imi doresc sa mi se fi facut dor, deci e aproape ca si cum.

Fructe, flori, lepse sau scaieti

Pare rău. Ridichile scofâlcite aveau verde de Paris în ele, doar eu știam cum să deal with și să cope with, dacă mă întrebai, îți spuneam.

Acum am mai plantat în grădiniță așa: un kiwi, o roșie, un măr, un pătrunjel, un ananas, o vanilie și un profiterol. Le las să crească și să moară de moarte bună, n-am să le bag în mixer să-mi fac măști din ele. M-a lăudat cosmeticiană că am grijă de ten. Ei, ashi! N-am nicio grijă, că-s leneșă, îi dau cu țigara și cu piedestalul, cu scena, cu poșeta-n cap și cu nopți nedormite. Lasă, nu mai zic, că tot degeaba. Mai bine mai scriu ceva de râs. Sau niște lepșe, astea-s ușoare.

Mirosuri care îmi plac?
Parfumurile de alcov nu, sunt grele, umflate, te doare capul, te îmbâcsesc. Parfumurile de aer, de fugă, de spații deschise, da. Acum am făcut fixație pe Dolce & Gabbana Light Blue. Și-mi mai e dor de mirosul casei lui tanti Mili, miros de pânză și ață. Mirosul de nisip îmi construiește singur castele în Spania. Mirosul de frezie e mai rău ca Red-Bull-ul, îmi da aripi cu rezerve. Mirosul de iasomie se cațără pe mine și mă copleșește, devin un emoticon cu capul în palme, dar numai noaptea.

*

Vorba preferata:
caldarâm. ei kkt. ia!
Vorba nesuferită:
lasă vrăjeală! ești cu capul! hai-hai!
Drogul favorit:
oamenii creierosi, jocul
Sunetul preferat:
uneori liniștea, alteori pickhammerul
Sunetul nesuferit:
vocile isterice, ușile trântite
Înjurătură
Bou! Vită! (I love animals, though)
Pe cine punem pe viitoarea bancnotă:
Pe Iulian Tănase. :))
meseria pe care n-ați fi vrut s-o faceți:
menajeră
planta, arborele sau dihania în care v-ați reincarna:
femeie 😀

presupunînd că D-zeu ar există, ce v-ar spune după moarte:
– De ce n-ai jucat, fată, la loz în plic?

*
Motive pentru care mă dau jos din pat.
Ceasul deșteptător, pe care îl urăsc, pentru că nu mă deșteaptă, ci doar mă trezește și mă tampeste. Îl cam urăsc, trebuia să mai zic o data.
Tatăl lui Merlin, care bate la ușă să spună că iarăși s-a spart țeava de la baie.
Mirosul de cafea.
Întâlnirea cu un om drag.
Planurile mărețe făcute cu o zi înainte, din care duc la bun sfârșit 25%.
Ar fi trebuit să fie 21 de motive, așa era leapșa, dar ce să fac? Să dau cu copy/paște până la 21? Ntz.

*
Lucruri pentru care sunt recunoscătoare.
Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a dat intuiție și noroc, pentru că mi-a dat drumul în lume cu toate cele la locul lor și pentru că mă provoacă din când în când. Pentru că m-a binecuvântat cu exuberantă, energie, optimism și veverițe. Sunt recunoscătoare tatălui meu, unul din puținii bărbați cu instinct patern. Mamei mele, pentru că, deși avea RH negativ și două sarcini pierdute, a riscat din nou, la 32 de ani. Le-am reproșat că m-au făcut la bătrânețe, ce ticăloasă! Sunt recunoscătoare unui bărbat bun, care m-a iubit cu răbdare și cu adevărat, care m-a îmblânzit în proporție de 90%, care m-a învățat să ascult muzică și să citesc, care mi-a scris cele mai frumoase scrisori din lume, care mi-a suportat amânările și m-a susținut și când meritam mai puțin. Sunt recunoascatoare oamenilor de la care am avut ce să învăț, dar și celor ce au învățat de la mine. Oamenilor care mă uimesc, timizilor care mă lasă să-i descopăr, vorbăreților cu care despic firul în 2048, bunilor care îmi dau avânt, răilor care mă ispitesc, petrecăreților care mă smulg din letargie, contemplativilor cu vorbe în priviri, egoistilor care îmi desenează cu degetul pe oglinzi aburite, profunzilor care mă văd, o vreme, așa cum sunt, generoșilor care, ametitilor care, intriganților care. Îmi mai sunt recunoscătoare mie, pentru că am spus ba da atunci când toate vocile din jur strigau că nu, pentru că uneori am știut când să plec, alteori am știut să dau drumul, pentru că, atunci când alunecam pe tobogan, am deschis ochii și am pus frână, pentru că am făcut haz de necaz și n-am lăsat amăreala să mă domine atunci când a fost vremea ei și nici gâsca romantică să sucombe deep inside.

Enter title here

Ce sa mai spun despre mine? Ca mi-am pierdut bricheta verde si ca, in loc de ea, am gasit prin buzunare alte brichete verzi, ale altora, la fel de ieftine? Ca nu m-am tavalit prin nisip, dar ca m-am bronzat tractoristic? Ca o prietena careia i-am pus coroana de lauri tocmai cand merita mai putin m-a calcat pe crestet pana mi-a tasnit sangele voinicului prin pori? Ca mi-a disparut blogul de pe blogspot impreuna cu contul de gmail? Ca tocmai am muscat dintr-un covrig si ca n-am mai dormit temeinic de doua saptamani? Ca pana ieri am fost fericita? Ca azi imi vine sa-mi infig tocul in turnuletele castelului de nisip pe care l-am cladit cu pasiunea unui constructor adevarat, chiar daca stiam ca in el nu vor locui niciodata nici rame, nici scoici bortoase? Ca o sa-mi treaca? Sau ca toata revolta asta nu e decat un zgomot de alungat plictiseala care va incepe de luni si de care mi-e frica? Ce sa mai spun? Ca lucrurile mici, pe care le pot povesti, sunt sclipiciul lucrurilor mari care imi taseaza vertebrele? Ca micul e mai complicat, de fapt, decat marele? Sau ce?

N-am constiinta

Am ajuns, până la urmă, la Peninsula, am mai prins două zile de festival, saru-mâna. Am plecat caniculari şi ne-am întors îmbrăcaţi cu toate hainele din bagaj. Mai mult pentru gulaş m-am dus, recunosc, dar aşa ce m-am bucurat de sarmale reci! Chiar de la intrare l-am auzit pe Zoli, nici n-am mai pierdut timpul cu berea de bun-venit, am grăbit pasul spre scenă şi am mai prins patru piese. Ne ştim cu sarmalistii de mulţi ani, aşa că am rămas, după cântare, pentru un schimb de amabilităţi. Zoli ne-a povestit despre energii, despre mâncarea bio, despre conştiinţă şi despre Coca Cola. Noi, mai mult despre efectul crizei asupra vacanţei de vară. Concluzia a fost un hei-rup optimist: trebuie să ne reinventăm. Tzoc-tzoc, ne-am despărţit, iar eu şi L ne-am privit în ochi şi ne-am înţeles din priviri. Coca Cola? Coca Cola. Cu conştiinţa răpusă de pofte ruşinoase, ne-am aşezat pe iarbă şi ne-am deschis dozele gustos-otrăvitoare. Înainte de prima duşcă, l-am văzut pe Zoli întorcăndu-se spre standul de cd-uri de lângă noi. Şase, Zoli, am spus aproape strigat, iar în secunda următoare cele două recipiente de Coca Cola erau pitite sub genunchi. El ne-a făcut cu mâna, iar noi i-am răspuns, zâmbind îngereşte şi mimând conştiinţa. După ce s-a îndepărtat, ne-am lăsat pradă desfrâului: am băut tot sucul, până la ultima picătură, şi am fumat chiar două ţigări de fiecare în timpul ăsta. Abia pe urmă ne-am întrebat de ce am dosit dozele, oare de ce? Suntem ipocriţi sau doar am vrut să nu-l dezamăgim pe Zoli, după ce i-am ascultat iscusita diatribă împotrivă concernului cu pricina şi a alimentaţiei nesănătoase? Nu m-am lămurit încă dacă am sau nu conştiinţă, dar întâmplarea ne-a dat un subiect bun de discuţie până la următorul concert. După câteva ore, în timpul recitalului Omega (superb, de altfel), m-a cuprins (şi surprins) naţionalismul, dar ăsta e deja subiect pentru altă însemnare.

A fost si anul asta ziua mea

Pentru că în vara asta mi-a fost imposibil să-mi fac cadou locuri noi şi/sau oameni noi, am exploatat vechiul cel mai vechi şi am făcut o cură de filme alb-negru. După două săptămâni, încă nu m-am săturat.
S. mă întreabă în fiecare zi: tot n-ai terminat de văzut filmul ăla vechi? Îi spun mereu că e altul, dar degeaba, el insistă că e doar un singur film foarte lung.

P.S. Am primit cadou o bandă de alergare. Ce-mi plac mie darurile astea romantice! :))

nu-i asa

nu-i asa ca e enervant sa vezi oameni preocupati de echilibru, cand tu esti un clocot si-o alunecare?

si cum mergeam, o catea imi lingea urmele. o fi vrut sa mi le stearga sau sa adanceasca santurile?

cica iar am vorbit in somn. ziceam asa: vezi ca mai sunt doi in lista mea de favorite pe care inca nu i-ai pupat in fund.

Marea

Am privit-o pe furis, printre doi copaci fugareti si o casa schela(la)-itoare. Ea era la fel ca anul trecut, nu ca mine. Am salutat-o cu doua ore mai tarziu, iar ea, ca raspuns la salut, mi-a udat talpile. Receo, i-am spus, si am fumat tigara de dupa.

Cand m-am intors, la 3:24 dimineata, era Neagra de furie, asa ca am ramas cu ghetele in picioare. Mi-ar fi placut sa-i scriu ceva, m-am cautat in buzunare dupa macar un servetel, dar n-am gasit decat o bancnota de 10 leva. Ratiunea a invins pasiunea, asa ca, in loc sa arunc vorbe in mare, mi-am cumparat un pachet de tigari pe drumul catre hotel.

Ebosa

Deseneaza-mi o scrisoare, i-a spus ea Pictorului in the Past Perfect Time. Iar el i-a scris, cu litere rotunde si generoase, un rucsac de universuri, pe care ea, mandra si totodata constiincioasa, in felul ala scolaresc, le-a numerotat cu cerneala neagra inainte de a le inmormanta in sertarul de sus al comodei.

Acum cateva ore am gasit o lucrare de control abandonata pe un pervaz. Adrian D, clasa a X-a A, Test Paper, expressyouropinionabouthappiness, nota 8 minus. Si m-am gandit asa: iubita ta nu-ti stie scrisul, Adriane, iubita ta iti stie doar buzele si mass-ul. M-am gandit sa-l caut si sa-i spun, dar mi-a fost teama ca nu cumva Adrian sa fie urat si gras si fara iubita, asa ca am impins extemporalul cu dosul palmei fara sa citesc mai departe. Imediat ce a atins iarba, lucrarea de control a devenit un produs biodegradabil, iar eu am putut sa mi-l inchipui pe Adrian aproape frumos, aproape nemanelist, aproape trist. Si mi-am zis: da, acest Adrian compus din litere inegale de pasta de pix ieftin, acest Adrian pe care eu tocmai ce l-am inventat, ii va trimite intr-o zi Anei de la IX C un plic in care se va afla o foaie de caiet dictando, pe care ea o va despaturi si va citi mesajul albastrui si ingrijit: hai, fata, sa le facem cunostinta scrisurilor noastre. Iar acesta va fi doar inceputul.

Pe urma mi-am amintit piesa asta:

Ce mult te-am iubit, tastaturo

Pai da! Ce mult te-am iubit, tastaturo, ti-am tastat-o de-o mie de ori, ti-am luat silicon, te-am apasat pe buton, dar te-am inselat cu… niste foi, cu niste aer, cu niste zapauci, iar azi, of, azi te-am inselat cu un tricou verde si cu iarba de-aia adevarata. Trebuia sa consemnez lucrul asta. Prima burta de iarba a anului si cateva pagini de Updike intr-o liniste montata intre pini.

Love/Unlove

Se poate pe Last FM, as vrea sa pot si eu.
Am sa te deziubesc intr-o zi, cand voi invata cum.
Dar acum… acum nu am deloc chef de lucruri triste.

Hip-Hope

🙂

Pe primul rand izbutesc doar un emoricon. Enter, emoticonule, enter!

Mi s-a facut dor deodat’ de un dicteu automat,
Dar dorul mi se face pasta de la cel gand pana la tasta
Si devin iarasi filolog cand vreau sa-mi bag fioru-n blog.
Imi scutur vorbele pe file, manunchi de rime puerile…
Macar de-as reusi acum sa summarize ce-am strans pe drum
De cand n-am mai trecut pe-aici… am strans, pe creier, alti pitici,
De data asta doar ai mei. Eiii, nu sunt multi, numai vreo trei.
Si am mai adunat sub freza vreo cinci cuvinte-n japoneza.
Prieteni… am pierdut vreo doi, s-au dus in ierni, s-au facut sloi
Si nu-mi gasesc, in miez de ger, chef de intrat pe messenger.
Acum simt ca doar stau de sase si astept vara cu terase.
Ah, m-am trezit ca dintr-o boala in alta lume virtuala,
Dar cu naravul neschimbat… si astia m-au crezut barbat.
In ciuda tepilor de-arici, m-au agatat vreo opt gagici.
Mi-au trimis inimi sclipitoare si gifuri roz cu aripioare
(A trebuit sa tip pe-alee de zece ori ca sunt femeie)…
Si am mai strans un vraf de carti, dar de citit m-apuc din parti.
N-am invatat inca sa latru, insa-am invins din frici vreo patru
Si am mai asezat pe rafturi, ascunse bine, sapte drafturi.
Au zis la radio ca ploua si c-a trecut ziua de noua.
Brusc, mi-a trecut si mie cheful sa brodez rime pe ghergheful
Cu numere si cu nimicuri. Ma-ntorc la ale mele ticuri.
Pa!

on-the-spot

– Un Santal… de care aveti?
– Beti de piersici?
– Nu, de suparare

dual

nu am nevoie sa caut senzatii tari in filme horror, in glume proaste sau in montagne russe. ziua traiesc frici trecatoare, de care ma scutur si dupa care pot sa-mi pun masca de zambit. dar noaptea, noaptea ii omor pe toti. ori ii salvez de la moarte. noaptea ma lupt cu talhari karatisti, fac operatii pe creier, imi asez trupul in calea cutitelor, modelez figurine din sange incleiat, smulg solzi de pe spatele balaurilor si descopar dedesubt prieteni scamosati, inot prin mormane de oase, primesc sms-uri de la sirena sinucigasa, rup balansoare si arunc cu ele in babe malefice. ma trezesc epuizata, dar convinsa ca am luptat pentru o cauza nobila. cafeaua de dimineata e o punte intre razboinicie si blandete, pe urma jetul de apa spala cosmarul, curata revoltele. redevin senina si apta pentru clisee si dulcegarii. nu e de mirare ca pe blogul asta ajung oameni care cauta „seminte de maria”, „ce mananca gargarita”, „inimioare acadele”, „l-am visat pe mos craciun” sau „poze cu fapte bune in natura”.