Doua destinatii aveam in minte: Saska Arena, locul concertului, si Muzeul Kafka. Arena am gasit-o repede, dar muzeul… ei bine, muzeul asta, care se afla de fapt chiar sub nasul cautatorului, s-a lasat descoperit greu. Am urcat, am coborat, ne-am intors, ne-am invartit aproape trei zile pana am reusit in sfarsit sa… iar intre timp, am vazut locuri, turnuri, poduri, strazi, pietre, piete, fier, scari, flori, pe care nu le-am cautat. Si oameni, foarte multi oameni. Muzeul a aparut mai tarziu, cand i-a venit vremea. Un muzeu nou, din care iesi ametit. Valuri, scrasnete, urlete, ciori, ecrane, imagini care se plimba, rafturi care se misca, oglinzi pe care se proiecteaza filme, telefoane care suna, ridici receptorul, auzi voci, povesti insirate sus, jos, in fata, in spate, culoare care te poarta, lumini care te intorc, sunete care te conduc.
De sus, strazile par stradute. De jos, stradutele nu par, ci sunt. Stradutele din Praga, orasul cu o mie de turnuri.
De sus, dintr-un turn foarte vechi, al prafului de pusca.
Te uiti in jos, te uiti in sus, cerul e un caldaram pe care nu-l calca picioarele, ci il bantuie aripile.
De jos, un turn mai nou, cel de pe dealul Petrini.
Si ce am vazut de acolo.
Al treilea turn, cel mai nou, este turnul de televiziune din cartierul Zizkov. M-am suit si-n el, cum altfel?
Cand ghidul nevazut, care ne-a purtat pasii pe caldaram, a hotarat ca a venit si momentul Muzeului Kafka, ne-am trezit chiar in fata lui. Am intrat in curtea interioara, unde am fost intampinati de doi artezieni verzi. Faceau si ei pipi, iar eu nu le-am respectat intimitatea si i-am fotografiat.
Am intrat apoi in muzeu si am lasat sunetele si luminile sa ne impinga pe holuri, pe trepte, in plase si oglinzi.
Pentru scrisorile si jurnalele lui Kafka trebuie sa-i fim recunoscatori lui Max Brod, prietenul si primul sau biograf, pe care scriitorul l-a rugat la un moment dat sa-i arda manuscrisele, dar acesta nu s-a supus. "Un caz fericit de neascultare", cum il numeste Borges.
Femeile lui Kafka… cate or fi fost? Or fi fost? K. avea o atitudine mai degraba nevrotica fata de sex, ii era frica de apropierea fizica. Iubitele "publice" au fost patru.
Felice Bauer… cu ea era cat pe ce sa se insoare, chiar o fi iubit-o in felul lui, desi gurile rele spun ca ar fi avut o legatura amoroasa si cu prietena ei, Grete Bloch, cea care le mijlocise relatia. E posibil sa fie doar speculatii. Kafka este exploziv in scrisori, pare descatusat si teribil de indragostit, dar cand casatoria este aproape, se sperie. Ai vrea sa te casatoresti cu un barbat pentru care timpul liber inseamna scrisul? o intreaba el pe Felice.
Dupa despartirea de Felice, a avut o scurta relatie cu Julie Wohryzek, in 1919, cu care a fost logodit timp de cateva luni. Ei nu i-a trimis scrisori, n-a scris despre ea in jurnalul intim, asa ca prea multe amanunte nu se stiu despre aceasta poveste de dragoste. Ce se stie este ca tatal scriitorului nu ar fi fost de acord cu un potential mariaj, pe care il considera injositor, pentru ca Julie nu era "de familie buna", fiind fiica unui om de serviciu dintr-o sinagoga.
Milena Jesenska, scriitoare ceha, o femeie nascuta pentru a iubi si pentru a se lasa iubita, o femeie care a devenit muza multor scriitori din Viena. Cu ea, Kafka a avut o "aventura" epistolara, tipul de relatie favorit, se pare, al scriitorului. In ciuda faptului ca sotul ei, mai in varsta cu 10 ani, o insela "de trei sute de ori pe an", dupa cum spunea ea, Milena, al carei nume inseamna "cea iubita" in limba ceha, nu a avut puterea sa-l paraseasca, desi devenise si ea o adepta a amorului liber, asa ca Franz Kafka a pus capat relatiei. Milena este cea care a scris notita de ziar care anunta moartea scriitorului. Abia dupa aceea s-a despartit de sotul ei, s-a recasatorit cu un arhitect, dar firea rebela a dus la arestarea sa de catre Gestapo si trimiterea ei intr-un lagar de concentrare, unde a si murit, in 1944.
si Dora Diamant, ultima iubita, cea care i-a vegheat ultimele luni de viata. Era foarte tanara, asa ca povestea ei a inceput abia dupa moartea lui.
……………………………………………………………….
Ups! Am transformat insemnarea in biografia lui Kafka. Ma opresc, ma opresc, dar nu inainte de a mai incarca pe You Tube un filmulet facut pe baza desenelor lui
Procesul de la Praga. Cel al lui Kafka, cel al Pink Floyd-ului (The Trial: good morning, worm, your honour!) si unul personal, mic pentru omenire, dar urias pentru mine. Pai da. Uneori mi-as spala creierul cu Xanax, l-as degresa cu Axion, as face o potiune magica, numita Xanaxion si m-as imbogati mai intai, apoi as uita. Alteori, mi-as fixa momente si stari cu boldul in acelasi creier, sa nu le pierd niciodata. Intre doua porniri, ca doua capete de pod, continuu sa traversez si sa procesez procese.
Since, my friend, you have revealed your deepest fear,
I sentence you to be exposed before your peers.
ummagumma 