Category Archives: Prietenii mei

Fabulosi cu playlist. Leapsa 2 (sau 3) in 1

Recunosc, nu-s de 3xfemeie, ci de 3xfabuloasa, cine nu crede sa verifice mersul lepsei. Sau sa negocieze schimbarea de titulatura cu Alice, Almanahe si Lollitta.

Almanahe imi redacteaza gratis un cv cu poza, poza am salvat-o, iata: trouble_child_ray_caesar
Cu textul inca nu ies in lume, pentru ca, daca partea cu tabliile si concertele am inteles-o si mi-o asum, pe cea cu sub-mesele si pantofii inca o consider o incercare ieftina de a compromite cu minciuni infame un blogger respectabil. Tot Almanahe se face vinovata de indiscretie atunci cand scrie negru pe alb, in ditamai patratoiul de la comentarii, ca ne-am atins, pipait si chiar ca am dormit impreuna. Rusine!
Cele de mai sus fiind spuse, imi iau ingerul de-o aripa si deschid o leapsa noua: BLOGGERI CU CARE AM DORMIT! Aceasta leapsa e menita a-i demasca pe bloggerii care sforaie, astfel incat incepatorii in ale blogosferei sa stie de cine sa se fereasca.

Sa trecem la fabulatii, timpul ne preseaza si zilele care ne despart de weekend ne bruiaza.

In prefata romanului Tratament fabulatoriu, de Mircea Nedelciu, gasim: „Cititorul are, fara indoiala, libertatea de a citi numai romanul sau numai prefata. Sau nici una, nici alta. Dar, in acest din urma caz, cum ar mai afla ca eu ii las si aceasta libertate?”

Cititorul care nu afla cata libertate i se ofera nu este, de fapt, decat un potential cititor, asa cum si eu as fi fost doar o potential fabuloasa, daca n-as fi accesat linkurile fetelor mentionate in primul paragraf. (Bine, Almanahe mi-ar fi trimis sms de atentionare in caz ca nu observa nicio reactie in primele 48 de ore.)

„Cu cat arta majoritara va face mai multe progrese in maltratarea sensibilitatii umane si in adormirea oricaror tendinte creatoare ale cititorului (privitorului, receptorului, spectatorului), cu atat arta autentica i se va opune mai vehement, va deveni mai ermetica si va agrava astfel dicotomia.”

La fel si blogurile: cu cat blogosfera majoritara isi va da mai multe lepse, va organiza mai multe concursuri si petreceri de socializare ori va furniza mai multe copy/paste-uri, cu atat bloggerul autentic (adica ala cu jurnal personal) i se va opune mai vehement, va deveni mai ermetic (adica isi va inchide bloguletul) si va agrava astfel dihotomia.

Si acum, ca orice fabuloasa careia i s-a urcat inefabilul la cap, ma autocitez. Acum 100 de ani scriam in blog ca ma pup in fund numai cu oameni de 5 stele! Evident, ma dadeam mare, adevarul e ca m-am mai pupat si cu unii de 4 sau chiar de 3, dar sub 2 n-am coborat niciodata! :)) In momentul pupatului aveau insa nota maxima, jur! Fac o fandare si trec la bloguri: in lista din dreapta sunt nickuri de nota 10 – pentru mine si acum! Am sa scriu odata cu ce m-a cucerit fiecare, nu in insemnarea asta, pentru ca vreau sa-i scarpin intre cornite si pe baieti, iar leapsa fabuloasa este una exclusivista, doar despre fete.

Pentru ca lepsele se aduna, iar eu nu mai reusesc sa le fac fata, in loc de playlistul oracol cu care m-a lepsuit Crisp, am sa le dedic fabuloaselor pe care le am de-a dreapta, in blogroll, cate o piesa care cred eu ca li se potriveste.

Alice – Fiona Apple – Across the Universe
Dez – Lhasa de Sela – Desdenosa
Anda – Five for Fighting – Angels & Girlfriends
Aprilia – Bowling for Soup – Friends O’Mine
Crisp/Crumbs– Claire Voyant – Love the Giver
Exq – Travis – Out in Space
Innuenda – The Fray – How to Save a Life
Mack – Loreena McKennitt – The Mystic’s Dream
Marinela – The Cure – Friday I’m in Love
Meri – Gianna Nannini – Hold the Moon
Mi Minor – Secret Garden – Dreamcatcher
Did – Cocteau Twins – Pink Orange Red
Alma – Travis – Closer
Asel – Collective Soul – Needs
Midori – Opeth – For Absent Friends
Rus – Imogen Heap – Hide and Seek (varianta originala, nemixata)
Shalimar – Emerson Lake & Palmer – Watching Over You
Silvia – Vaya con dios – For You
Acadea – Nilsson – Are You Sleeping
Almanahe – The Cure – Real Snow White
Aprilsea – Flower Kings – What If God Is Alone
Tuvia – Rozz Williams – Life Is But a Dream
Colturi – Coldplay – Viva la Vida
Departe – Cerys Matthews – Open Roads
Evergreen The Jayhawks – Save It for A Rainy Day
Eva – Lake of Tears – Like a Leaf
Ing – Cursive – The Night I Lost the Will to Fight
Lollitta Cursive – Making Friends and Acquaintances
Madelin – RPWL – Everything was not enough
Nicoleta Savin – Jon Anderson – Prayersong (with Jade Anderson)
Scrintin – Stereophonics – Rainbows And Pots Of Gold
Vidal – Amber Asylum – Je Suis Le Chat, La Lune

Muzica mi-a schimbat starea, rasul de la inceput s-a transformat in zambet oarecum complice.

Umbland dupa linkuri, observ ca, in timp ce eu am hibernat printre muzici, filme si pasi moi, cateva dintre fabuloase si-au inchis/parolat/ucis blogul, ca Departe cere pumni (ii dam cu drag), ca Ela a intrat in vacanta bloggereasca sau ca Madelin a plecat la vanatoare de talazuri. Si, imediat ce se termina Opeth, cu For Absent Friends, incepe Elend. The Silence of Light… dar dupa o vacanta sau o tigara, sunt sigura ca in playlisturile tacute se va auzi din nou „she’s a supergirl and supergirls just fly”.

Anunțuri

Mos Craciun cu pete albe

Dimineata incepea cu gandul la vacanta, cafeaua rapida si un google search prevestitor:
Aii a primit drept soţie pe Umm Habib, o fiică a califului, …… primul cu mahallabia aromată cu portocale şi presărată cu fistic pisat şi scorţişoară.

Mirosul e un context, brb.

vocea cantaretei Umm Kulthum (1904?- 1975), renumita pentru vocea ei minunata …… dupa o tomata rosie, consumati un broccoli verde sau o ridiche neagra.

Azi va fi o zi cu mirosuri si culori, asa mi-am ghicit in Google-ul de dimineata, dupa care, privindu-ma in oglinda, am renuntat sa dau cu fond de ten peste cel de-al treilea ochi, pe care l-am agresat aseara cu saculetul de hrean ce desfunda sinusurile. Rudolf n-are nasul rosu, doar fular, eu am o pata rosie in frunte, dar a meritat, zic. Sinusurile mele au fost pregatite pentru mirosul din camera cu tablouri.

g1

Aici, la tine, miroase a biserica, i-am spus pictorului. El mi-a pus la nas sticluta cu vernis, mirosul lui preferat. Apoi am aflat ca vernisaj nu inseamna doar deschiderea oficiala a unei expozitii, ci si finisarea unui tablou, cu ajutorul unui vernis mat sau lucios. Aha, deci vernisajul, ca inaugurare de expozitie, este de fapt luciul din ochiul privitorului.
Mirosul e un context, ziceam. Atelierul e un templu, e biserica in care te inalti pe calcaie, in care patrunzi tainele sau te lasi patruns de ele. Cand iti duci tablourile in sala cea mare, iti vine chef de later edit, acolo nu mai miroase a biserica si nu-ti mai recunosti starile, dar trebuie sa rezisti tentatiei de a scrie Coca Cola pe ingeri. Acopera-ti urechile, Ulise, nu da voie peisajului urban sa-ti cante colinde cu leduri.

Epifanie oarecum offtopic: un barbat care se verniseaza cu Fahrenheit 32, de la Christian Dior. O zi calda, ce ne mai expunem, declama exponatele: obrajii, mainile. Culorile capata adancimi, devin pe alocuri nuante. Dar nuantele nu sunt, de fapt, decat griuri, ar zice novicele, recitand buchea cartii. Griuri si laviuri, rima schimba vorba, lasandu-le bucherilor porti deschise pentru propriile revelatii.

Toate aceste lucrari sunt de fapt icoane, stii? Pictorului ii cresc ingeri din pensula, iar Mariei Magdalena ii cresc aripi din rochia neagra.

g32

Insemnare simpla, morala si cam personala :)

O crestere de salariu la unul din joburi urmata de felicitari, pupaturi chiar. M-am intristat. Cand am facut cu adevarat lucruri importante, feedback-ul a fost aproape inexistent. Atunci as fi luat pe toata lumea in brate, azi nu. Nu ma bucur, ma, pentru bani, nici nu ma intristez pentru bani, ci pentru oameni.

*

Am descoperit windows movie maker si am facut un slide show cu Danuti. S-au strans si mai multe straturi cu Danuti, mi-a venit sa plang cand i-am vazut trecand. De mila lor, de mila noastra. Pe fundal am pus ceva simplu si romanesc, azi n-am chef de brizbrizuri.
Iti amintesti demult cum ne uitam
Cum timpul trece si noi nu observam…
Si cautam ceva ce nu stiam,
Iti amintesti, tot aici eram.

*

Ma doare capul.
Pai cum sa nu te doara, la muzica pe care o asculti.
Atunci sa pun niste Gheorghe Iovu, intru adormirea durerii? Ntz.

*

Arunc mancarea buna si sanatoasa si ma hranesc cu Bakerolls, colinde si Danuti. Mi s-a facut atat de dor de Andrei, stiu ca e doar la o aruncatura de telefon, dar mai stiu ca la nici o intalnire in oras n-as putea sa ma simt pe mine atat de adanc precum in serile acelea in care biroul nostru se intuneca, iar noi nu ne dadeam seama. Doua monitoare ca doua felinare, doua voci rare care se pricepeau dintr-un oftat sau dintr-un chicotit. Si cand vom fi noi mosuleti si babute, imi spunea, iar eu vedeam o ceata de batranici iesind din mine si batandu-se pe tastatura ca sa trimita emoticonul cu zambet grupului de batranei cu ochi albastri de la biroul celalalt. Erau niste babute atat de simple, la fel de simple ca si femeile dinauntrul acum-ului, luate separat. Atat de simple. Si eu te iubesc, omulet.

volanasul meu!

Aşaaa, dacă-s pe you tube, îl mai găsesc şi pe Artanu, ce bine ar fi ca ho cu tata să nu intre în folclor doar ca strigătură, ca formă fără fond. Apropo de bizoni, mă gândeam zilele trecute la cele două feţe ale bărbatului: el – şoferul şi el- însuşiul. Până şi cel mai politicos bărbat se transformă în bestie când urcă la volan. Dacă eşti cu el, dacă s-a oferit să te conducă acasă, îţi deschide portiera, după ce în prealabil ţi-a cedat scaunul lui de la fumoar şi după ce săptămâna trecută ţi-a cărat teancul de cărţi şi s-a oferit să se ducă la magazinul din colţ să-ţi cumpere ţigări, iar ieri şi-a cerut scuze de cinci ori că a uitat să-ţi aducă înapoi romanul lui Pamuk, pe care i l-ai împrumutat . Dar dacă, Doamne fereşte, eşti şi tu la volan şi va întâlniţi în trafic, îi vezi ochii injectaţi, buzele strânse şi vrrrummm-brrrummm, accelerează, tăindu-ţi calea şi împingându-te în bordură, ca să ajungă el primul, primul, primul! Ei bine, şi ajunge primul, ajungi şi tu după cinci-sase minute şi-l întrebi zâmbind: dar unde şi de ce te grăbeai aşa? Iar el, care între timp s-a transformat la loc în om, îţi zâmbeşte la rându-i şi te întreabă câte linguriţe de zahăr să-ţi pună în cafea.

Poveste in loc de cadou

La multi ani, Oagamaga si Cobra_regala! Pentru ca a venit vorba despre Micul Print in comentariile de la insemnarea precedenta, mi-am amintit de povestea asta a lui Andersen, pe care am imprimat-o vara trecuta pentru niste copii. V-o daruiesc acum voua, Varsatori de vorbe si fapte bune ce-mi sunteti.
 
 
Melcul si tufanul de trandafir
 
de Hans Christian Andersen
 
 

Povestea aici.

Noaptea adanca ce te mananca

Azi mi-e foarte somn. Foarte, foarte somn. Recunosc, li se
intampla si oamenilor care-si refuza dormitul si caderea in
incontrolabil. Cu ochii aproape inchisi, cu degetele mai mult de capul
lor decat de al meu, nu ma pot abtine sa nu notez o alta sambata. Sau
era vineri? O voi uita si pe ea in felul meu, amestecand-o cu alte
luciditati.  
 
Orasul si-a deschis din nou bratele multe, de caracatita gigant,
si mi-a primit umbletul de noapte. Ne era dor, nimic nu parea sa se fi
schimbat, ne-am regasit bucuria imbratisarilor usor infiorate de frig
sau de emotie, cine mai stie, eu imbratisam straduletele cu pasul si
privirea, stradutele ma imbratisau pe mine cu ingustimea primitoare, cu
intunericul care se lasa patruns lent, descoperit piatra cu piatra.
 
Dupa concert, oamenii pleaca inspre alte locuri, cu alti oameni.
Eu spre un alt concert, din care prind sfarsitul. Un sfarsit fara
emotii care sa se fi adunat pe parcurs, asa ca ma minunez doar de
virtuozitatea instrumentistilor. E alta lume aici, o lume ceva mai
rece, mai rationala, care aplauda cuminte, dincolo s-a strigat, s-a
topait, bucurie vs euforie. Al treilea loc e ascuns de petrecaretii de
fiecare weekend, doar cateva fane insistente au reusit sa tina pasul
drept si ochiul deschis si sa se insire pe langa mesele pe care trei
trupe cunoscute si "fantastice, fata!" si-au aruncat berile, chitarele
si bocancii.  Baietii, cu aceleasi tricouri cu care au fost pe scena,
dar cu alte gesturi, canta unii pentru altii, unii din repertoriul
altora, iar noi mergem in alta camera, bem Martini si vorbim tampenii.
E sambata si e noapte, cui ce-i pasa? De alaturi se aud coruri bete,
din boxe oarece muzica din mainstream, in stanga se fac planuri marete,
utopice, iar dusmanul postmodernismului, aflat in dreapta mea, canta Brain
Damage la ukulele, cu partitura intre doua pahare. Cald-rece,
cald-rece, curge noaptea. 
 

Acum ma duc sa adorm. Pe fundalul somnului va rula filmul ala. 

Pe campul cu viorele

In loc de paranoia, ne-am dat nume si irisi. Era o dupa-amiaza de toamna dintr-un alt an. 
– Cum, nu ti-am spus niciodata ca…, am intrebat-o.
– Nu, noi am inceput cu  partea hard, ne-a ocupat tot timpul atunci, acum umplem golurile.
 
Imi place sa umplem impreuna goluri, imi place ca pune intrebari
cu delicatete, imi place ca nu-si dovedeste prietenia doar dandu-mi
dreptate. Jocurile de cuvinte vin firesc, ca niste pauze intre teorii
grele, iar la telefon intrebam in acelasi timp, pisicos: ce faci, bunny, ea, si ce faci, copilut,
eu.. E o viteaza la volan, o admir fara invidie, fricile noastre sunt
complementare, eu ma duc printre oameni, ea printre masini. Si e asa
frumoasa, i-ar fi fost de ajuns chipul, n-ar mai fi fost nevoie de
noblete. Cele doua frumuseti n-o fac fericita, am impresia ca mai mult
o incurca, daca ar fi urata, viata i-ar fi mai plictisitoare, dar si
mai usoara, ar putea sa se planga, oamenii ar intelege-o, ar da din
cap, i-ar spune fara convingere ca frumusetea interioara e mai
importanta, iar ea, sub umbrela unei amagiri scuzabile, ar putea fi
adesea rea si acra. 
Scrisul ei parca ar sta cu bratele incrucisate, ca sa nu primeasca
energii din afara, desi ea de fapt seamana mai degraba cu o fata
dintr-un videoclip, care merge pe strazi cu o inima uriasa in brate.
– Ce te faci cu nebunii, ce te faci?
– Ii iubesti, ce altceva sa faci?  
Cand schimbam  muzici, ne entuziasmam feminin, cu gura pana la urechi: ce triiiist, ma! Si ce frumooos!
Muzica intra imediat in heavy rotation si devine miere si otrava care
se scurg dinspre boxe inspre urechile pregatite pentru orice si totusi
surprinse mereu. Toxina boxulinica. 
In dimineata in care m-am trezit cu falfaitul in urechi, mi-a explicat pe loc motivul: e de la altitudine, ca tu esti mereu cu capul in nori
Iar cand m-am intors cu o diploma de la un curs, s-a minunat cat pot fi
de "diplomata". Atunci m-am gandit ca as fi preferat sa fiu eclera, dar
tot ea m-a convins ca nu e buna dorinta asta, pentru a fi ecler ai
nevoie de filling-feeling, iar eu atunci aveam alte treburi, care nu
suportau amanare. Fillingul cu feeling stie sa puna piedici perfecte,
caderea e placuta, adevarat, dar pana te ridici, pana te dumiresti pe
unde te afli, vin aia din urma.
Poate ca uneori ne doare in piept pentru ca
ne strange viata in brate, protector, mi-a zis in alta zi campul meu cu
viorele. Era ziua cu ekg agatat la rever.
– Da, copilut, doare, doare tare si ceea ce ar trebui sa ne faca fericiti. Nu raneste, dar doare.
Apoi, firesc, vorbim despre rani:
Nu e ironic ca ni le aratam doar celor care
tin la noi si care credem ca nu ne vor rani, dar ajungem sa ii ranim pe
ei? Si ei fug, pentru ca nu mai pot duce, iar noi sfarsim suferind ca
i-am pierdut.
– Ca sa nu ii piarda pe cei dragi, unii ajung sa
presteze si in fata lor aceleasi clovnerii, punandu-si mastile de
strada, masti menite a fi aratate doar strainilor. De teama sa nu-i
piarda pe cei dragi, unii ii transforma in straini.
Uneori iti vine sa cauti oameni carora sa nu
le pese de tine si care sa te asculte fara niciun risc. Dar ce rost ar
avea sa le vorbesti, daca nu le pasa ?
 
Cand obosim de paradoxuri, mai tacem, mai umplem
goluri nepericuloase, ne mai cumparam ceva nou, ne mai uimim cu o
piesa, cu un citat dintr-o carte. Uimirea nu e insa decat startul unui
nou sir de intrebari, de teorii, de paradoxuri. De la o gluma despre
cafeaua mocca ajungem la victime:
– Exista victime devenite agresori si mai exista…
victime si atat. La cei din prima categorie deplang victima, dar il
urasc pe agresor.
Pana la urma le gasim o scuza chinuitilor care
bantuie doar neintentionat, ajungem la concluzia ca toti suntem mai
mult sau mai putin suferinzi, iar cine nu recunoaste ala e, si devenim
din nou minunat de superficiale. Apropo, ce rau imi pare ca nu mi-am
cumparat si pantalonii aia negri. Data viitoare…