Monthly Archives: Mai 2006

Cand simti ca te apasa prezentul

… poti sa evadezi in trecut. Ca domnul Bujor, proful de romana, care se intreaba de o vreme cum ar fi fost oare daca nu s-ar fi indragostit el de Maria, actuala doamna Bujor, cand era prin anul 3 de facultate. Student eminent, un tanar care promite, spuneau asistentii de la Litere cand se intalneau la bere si n-aveau chef sa vorbeasca nici despre semiotică şi metalimbaj, nici despre gradul zero al scriiturii. Va avea un ditamai viitorul, spuneau cu invidie colegii de an care-i citeau poeziile si eseurile critice in revista facultatii. Si Sanziana, blonda suava de la Limbi clasice, si Rodica, bruneta focoasa de la Drept… Cum ar fi fost oare daca n-ar fi invitat-o pe Maria la un concert in Club A? Daca nu ar fi facut schimb de poeme si numere de telefon? Daca nu s-ar fi intors, dupa absolvire, in orasul acesta al lui, pe care voia sa-l schimbe educand tanara generatie, schimband adica mentali… Poate ca ar fi putut fi azi profesor universitar. Sau poate ca ar fi ajuns chiar in Parlament, printre cei pe care acum ii injura bidimensional. Da, dar n-ar mai fi existat nici Raducu, nici Cristinuta, odraslele care-i mananca zilele si salariul, dar care ii lumi… Si domnul Bujor inchide ochii imaginand variante mai roz sau mai gri ale propriului trecut, in timp ce elevul Bostan ii lipeste guma de mestecat pe freza manelista elevului Bratosin, iar Angelica Boiangiu, cu coatele sprijinite pe fotografia lui Eminescu din manualul de romana, isi da cu rimel  genele lungi ca o zi de primavara de pe vremea cand domnul Bujor era student in anul 3 la Litere.
Anunțuri

scurt pe seara

Pana nu semeni (cu altul), nu (te) aduni (la casa omului).

La bloc (la mine)

Noaptea trecuta, cand am ajuns in sfarsit acasa, am facut un dush luuung, apoi m-am intins pe canapea si, fara sa deschid televizorul sau calcul, am inceput sa-mi rod unghiile de multumire. Multumirea aia mica de la sfarsitul unei zile solicitante, dar nu asta-i problema acum, ci faptul ca pe cand imi era intimitatea mai draga, vad pe fereastra capul unui vecin de la blocul de vis-a-vis, bloc promiscuu de apropiat de al meu. Culmea culmilor, din boxe imi rasuna un cantecel sugestiv:
I see you there, a silhouette in the moonlight;
Looks like you’ve given up on love.
…..
You’re not alone.
Fuck!
Omul nu se holba neaparat la mine, poate se uita si el pierdut in zare (desi zarea lui da exact in canapeaua mea) intr-o noapte fierbinte de mai. Am tras iute jaluzelele si am inceput sa cujet  la conditia blocatarului. Am facut asta pana hat-haaat, inspre ora doua, cand m-am hotarat sa adorm, daca nu de bunavoie, macar cu forta. Doar ca in loc sa numere oi, vocea mea interioara rostea sacadat: o promiscuitate, doua promiscuitati, trei promiscuitati…

In orasul meu ba nu!

 
 
 
Orasul meu | Publicata de anot  |     

In orasul meu sunt oameni harnici si muncitori. Ei, in fiecare dimineata, se scoala devreme si merg la lucru. Si toti sunt senini si veseli. Asta pentru ca, in orasul meu fericirea are un nume simplu si precis : cont in banca. Pe strada, oricand te intalnesti cu un cunoscut ai ce povesti. Noi avem toti aceleasi preocupari, de aceea orasul meu este  atat de armonios. Cat mai e pretul la apartamente, terenuri, ce afaceri crezi c-ar merge. Exemplul personal are forta. Unul construieste un hotel, toti, cu veselie pornim pe acelasi drum. Orasul meu a fost pe rand orasul sifonariilor, a consignatiilor, a non stopurilor, a peco-urilor, a hotelurilor.

 Avem cetateni de valoare. Si noi, cand spunem valoare, exact la aia ne referim. Dintr-un ochi apreciem o

vila

, o masina sau blonda din dreapta. Nu ne incurcam in speculatii si filozofii. Stati un pic, nu stiu ce parere v-ati facut! Bineinteles ca apreciem intelectualii. Esti scriitor? Foarte bine! Cate carti ai vandut? Si cat e comisionul tau? Asa, mai baiatule, ai vazut ca te stim aprecia?! Pai la suma asta o sa facem coada la urmatoarea ta lansare.   

 De curand am aflat, dar nu cred eu toate zvonurile, ca, in orasul meu, ar exista o vietate sperioasa, plapanda si discreta. Cica ar umbla mascata in rarele ocazii in care iese pe strada. Se zice ca vorbeste o limba veche, de mult uitata. Eu chiar stiu cateva cuvinte de la bunicul meu, care le stia dintr-o carte si mai veche decat el . Dar nu le inteleg prea bine, nu vorbesc despre bani, afaceri sau proprietati. Cred ca sunt vorbe fara noima, dar daca cumva, intr-o zi am sa intalnesc strania fiinta – care, totusi, nu cred sa existe cu adevarat, am s-o rog, foarte politicos, sa ma mai invete cateva. Poate ca nu au nici o noima, dar, interesant, au un sunet melodios si grav totodata si tare-mi place sa le ascult asa, cand orasul adoarme si bancile se inchid.

 
 
 
 
In orasul meu nu-i deloc asa, nu, nici vorba. In orasul meu exista un centru si un scuar. Acolo, adolescentii se aduna sa cante la chitara si sa vorbeasca despre Giovanni Papini. In orasul meu mai e un parc mare, in care se afla un pub cochet, unde niste oameni plini de har si mereu zambitori canta rock’n’roll. Politistii sunt binevoitori, mai ales Remus, prietenul meu din copilarie. Elevii merg la olimpiade. Laura la matematica. George la engleza. Cristina la geografie, Ioana la Romana. Catalin si-a spart capul inainte de nationala la MEE si nu s-a mai dus, iar directorul lui ii va motiva pana la urma absentele din perioada de pregatire si-l va ierta pentru ca n-a adus diploma. In orasul meu, americanul  Bruce mananca bine si vede femei frumoase. Si bancile sunt frumoase in orasul meu, una chiar e langa o terasa unde eu si prietenii mei ne simtim tare bine in serile calduroase de vara. E si un teatru aratos, cu o cortina noua, iar oamenii aplauda in picioare. Unii chiar ofera actorilor flori. Tot la mine in oras Maricicile sunt blande, iar Floricicile necesare. Avem si un post de radio care nu difuzeaza decat de la Holograf in sus, unii au zis ca nu va rezista, dar uite ca a rezistat. In orasul meu, ieri am stropit din greseala un batranel, cand am trecut cu masina printr-o groapa intamplatoare. Si mi-au dat lacrimile si mi-am cerut iertare in gand.
Orasul meu e de fapt exact la fel ca orasul tau. Frumusetea sta in ochiul privitorului.

Maricica, prietena lu’ Floricica

Maricica, nevasta-gospodina-reproducatoare, se uita la teve si isi inchipuie ca e ea acolo, in povestea cu marii-tereze sarace si umile care reusesc, dupa multe peripetii si bete-n roate de la niste frumoase-bogate-rele, sa suceasca mintile armanzilor nehotarati si cu mame dictatoare, iar intr-un final apoteotic dobandesc o alba si telenovelistica rochie, plus, ca bonus, ochii in lacrimi ai fostilor dusmani transformati in oameni cumsecade, daca n-or fi murit.
Dupa telenovela, Maricica trece la invartit sarmale si bigudiuri. Dimineata, inainte de a pleca la fabrica de vestimentatie pentru femei din tari straine, Maricica va pregati pachetel pentru Marin si Marinica, pe urma, sub pretext ca mai are de frecat chiuveta, isi va tencui cu pudra ieftina obrazul ofilit, se va da cu dermatograf si cu ruj si-i va zambi seducator oglinzii. Apoi se va parfuma cum a citit in revista Femeia: la incheieturile mainilor, sub ureche, pe decolteu. Poate azi, totusi, cineva ii va spune si ei saru-mana, poate azi chiar ii va pupa cineva mana dreapta… Si tot asa in fiecare zi, pana va imbatrani si… si ce daca?  

Sunt vicios, deci exist

Si trag din tigara cu sete, uneori cu foame, mai pe la pranz, asa, ca si cum fumul asta ar fi aerul de care am nevoie sau gogoasa mult calorica de care ma conving ca mi-e pofta, in lipsa de alte delicii la birou. De buna voie am ales prima pufaitura, de buna voie ziceam dupa aia "hiii, caii popii-n papusoi", si parca era scopul vietii mele sa devin fumatorul absolut, priceput si mandru-n toate cele. Cum e fecioara… ba nu, leoaica. Dupa cativa ani de fumat ma gandesc daca m-am tras pana la urma singura-n piept si mai ales daca m-as putea regasi, daca m-as putea capata inapoi dupa o tuse din aia adevarata. Sa scap, de exemplu, de automatismul de a scutura creionul in scrumiera si sa-mi gasesc alta boala de care sa-mi convina sa ma imbolnavesc.
Uneori insa imi zic ca nu-i nici un viciu ca serviciul, oare as putea sa ma las?

Pentru ca pot si am pix nou si grosolan

Imi plac lucrurile noi, neincepute, imi place senzatia de dinainte de a perverti, gandul ca pot sa ating, si totusi sa n-o fac, amanarea.
Am o colectie impresionanta de agende goale. M-am minunat in seara asta: sunt aproape 20, toate elegante, impecabile. Un teanc pur, nescrijelit. Am luat-o pe cea mai frumoasa, una micutza, cocheta, maro, si am scris in ea niste idiotenii. Nu, nu ganduri, nu literatura, nu cuvinte importante, ci definitii, tabele, date. Voluptatea dezvirginarii: am deschis-o cu grija, i-am mangaiat paginile, prefacut, recunosc, pentru ca de fapt abia asteptam sa-mi infig in ea pixul ieftin, de 10 000. Fara parere de rau, cu un ranjet venit din ceafa, brutal. Cu un scris urat, inegal. Si cam asta a fost.
Iar azi deja e sambata si sunt buricul pamantului.