Monthly Archives: Martie 2008

Ce nu-mi place la wordpress (1, cred)

Ca nu am cum sa gasesc blogurile cuminti si frumoase, blogurile singure, fara trafic si fara comentarii. Blogurile de omuleti, nu de bloggeri. E ironic, dincolo ma impiedicam in prospaturi, iar aici le duc dorul.

Pentru ca eu ii caut pe omuletii din oameni – sunt mici si au masca pusa stramb.

Anunțuri

La pas

Asta e ce numesc eu aer moale. E aerul cel mai bun pentru plimbarea prin intuneric, nu e nici rece, nici cald. Tanjesc dupa el in lunile cu r si ma bucur cand il gasesc inainte de mai, dau peste el brrrusc, intr-o noapte, si mi-l daruiesc, si ma daruiesc. Patrund in el, dar nu-l tai, e ca si cum si-ar potrivi pasul dupa al meu, ca si cum am intra impreuna intr-o poveste care nici nu conteaza ca se va termina, pentru ca e atat de bine acolo, atat de bine. Binele sta tocmai in inaintare. Binele sta, noi pasim.

Capete de afis

Piesele cu actori mari pe care le vad de cativa ani incoace nu sunt decat terenuri de joaca pentru ei, regizorii imi dau senzatia ca ar fi timorati in fata unei Olga Tudorache, unui Mitica Popescu, in fata unui Hossu, a unui Repan, a unui Marin Moraru, a unei Florina Cercel sau a lui Florin Piersic. Piesele care mizeaza doar pe capetele de afis sunt acte ratate: personalitatea monstrului (sacru, cum altfel, deci si al naibii de mofturos) fie sufoca imaginatia, creativitatea regizorului, fie „garanteaza” succesul si atunci pentru ce sa-ti mai bati capul cu subtilitati? Vine monstrul pe scena, publicul lesina de placere si isi lasa vigilenta sa faca nani. Rosteste monstrul monologul final, sala apauda in picioare minute in sir, cu zambetul ACELA intepenit pe chip. Sovaielile, balbele monstrului sunt iertate pe loc, plictiseala cu care „isi face treaba” e ornata cu trucuri profesionale, debitate mecanic. Spectatorul, la urma urmei, e acolo pentru a-si umple timpul liber cu ceva demn de mentionat asa, in treacat, a doua zi, la birou, deci e dispus sa vada numai ceea ce-i convine. Piesele cu actori mari sunt de obicei niste povesti simple, construite simplu, abordate simplu, pentru ca nu cumva booblicul sa indrazneasca sa se extazieze la altceva (d)in afara marelui, nemaipomenitului actor.

Dar nu, eu nu ma duc la teatru sa vad o poveste, ci un spectacol. Poveste, regie, interpretare, miscare, voci, decoruri, muzica, toate puse impreuna intr-un mod armonios. Nu ma duc la teatru in timpul liber pentru a vedea alti oameni in timpul liber. Nu ma duc la teatru pentru a scrie cronici sau pentru a ma imprieteni cu actorii. Nu ma duc la teatru nici cu aroganta criticului sau a colegului de breasla, nici cu umilinta muritorului care face plecaciuni in fata oricarei firimituri divine. Ma duc la teatru pentru a vedea teatru, nu susanele.
Eu-spectatorul, asadar, e dezamagit. Dar eu-optimistul, ca de fiecare data, improvizeaza zi zice: hei, poate ca ai nimerit tu numai la astfel de piese in ultima vreme, unde ti-ai pus intuitia, huh? Hai ca ma mai duc si maine. Sper sa nu mai vad „ursuleti” (balanganeala aceea de pe un picior pe altul pe care un viitor actor invata s-o evite inca din anul intai de facultate), sper sa nu mai aud hohoho-uri de Mos Craciun din gura unei femei care se doreste a fi fatala, sper sa aplaud la sfarsit nu doar convingator, ci si convinsa ca am ce. Un spectacol.

100 de lucruri care sar, care musca si/sau fug, care pacalesc si pe care vreau eu sa le scriu

Era vara, stateam cu picioarele pe un perete colorat si numaram. Almanahe ocupase tot computerul, tanjeam dupa un emoticon, dupa un buzz, dupa o felie de paine cu salata de vinete, dar cine sa coboare, dar cine sa urce? Acolo niciodata nu merge liftul, singura legatura cu lumea e fereastra de ym. Numara, numara, Ummo, numara, numma ra(i), nu mara(i), nummai vreau. Cele ce fug, cele ce sar, cele ce pacalesc, hai pana la 100, scrie, tu, hahaha, hihihi, cand am ajuns la moneda Botswanei si am divizat-o, a picat netul. S-a dus pe apa Sambetei lista noastra. Din memorie, hai, la unu era mustarul, la doi tandara, la 100 erau tebele. Atunci a sunat telefonul, am iesit, am fumat, am tremurat, am cumparat salata de vinete, am citit, mi-am facut vant cu rebusul. Noaptea am numarat iarasi: la 3 era mesterul Manole, la 4 misterul, la 5 Mister Big. Cand am plecat de tot, am numarat baltile, cine sare in ele? Cine le pacaleste, cine le scrie?

De la 55 la 67, ce ne-am mai consumat.

(Sare) parleazul,

(Sare) cu prajina,

(Sare) din blog in blog,

(Fuge) ochiul,

(Fuge) inspiratia,

(Fuge) … -ul

(Pacaleste) plansul,

(Pacaleste) iii-urile,

(Pacaleste) noaptea,

Pacaleste = Potoleste?

(Musca) norii,

(Musca) taina,

(Musca) barbatul,

(Vreau eu) vara,

(Vreau eu) Sangria,

(Vreau eu) Mexicul.

Trisez? Si ce? S-au facut deja 15, imi iau inapoi Mexicul, vara o pun in draft si de acolo incep alta lista: 100 care ard, care ard, care ard…

Sa pleci, sa ramai

E usor sa pleci, greu e sa ramai.

…………………………………………………

Si acum ce sa fac, sa explic asta? Asa ar trebui, daca as vrea sa construiesc eseul argumentativ: sa-mi enunt punctul de vedere intr-un paragraf introductiv, lasand totusi destule nespuse, pe care le-as dezvolta frumos in paragrafe separate, cu exemple si pentru ca-uri si pe de alta parte-uri, lasand loc de tiiii cu ajutorul barei space. Si la sfarsit as relua ideea din introducere, cu alte cuvinte si cu un q.e.d. prea putin explicit.

Dar daca stiu cum, ce rost mai are? De ce sa nu sar, de exemplu, gardul spre alta uimire, spre un nestiut caruia sa nu-i cunosc regulile si in care sa ma lovesc, buimaca, de pereti, de oglinzi?

Sa te tot izbesti de ce cunosti sau sa pleci intru izbiri nou-noute?

plec la fara cinci

Am furat de la April leapsa cu 200 de facute, am bifat 94, e ceva. Chiar e?

*

Cred ca am ajuns in Broken Promise-Land. Oare cum se numesc creaturile care traiesc aici?

*

Cand ma simt vinovata, indiferent daca fata de mine sau fata de altcineva, imi vine sa ma las de fumat.

*

Cea mai frumoasa cautare cu care s-a ajuns pe blogul meu vechi: persoanele din scorbura copacului care au redevenit copii – poveste

*

Si ceva ce ar putea fi mesaj de intampinare aici. Retroactiv:

Ea lua atunci o foaie si o puse pe fotoliu

Si in minte i se-aprinse gandul de-a-ncropi ceva.

Pumn pe foaie, mangaiere, izbucnire de orgoliu,

Relatarea ce se tese, story-ul ce va urma

Sa nu crezi ca e scorneala

Stoarsa de vacanta goala.

Blogul e trait de ea.

I’m in love

Again. Sunt muzici pe care le iubesc ca o leguma si muzici care imi scormonesc in minte si-mi provoaca scurtcircuite. Ghici din ce categorie face parte asta.