Category Archives: Bucati

poem culinar: cum se prepara lasagna

ştii să faci lasagna? te întreabă galeş şi clipitor. mai întâi
dai din cap că nu, dar pe urmă te gândeşti că
ai putea încerca, la urma urmei, dacă nu-ţi iese, îi dai alt nume.
pasul doi e căutarea ingredientelor pe internet, eşti la serviciu
şi ştii că, dacă nu le cumperi azi, mâine n-o să mai ai
chef, elan, bunăvoinţă. n-ai gătit niciodată mâncarea asta, ai gustat cândva,
la un revelion, dar nu ţi-a plăcut. întrebi în jur: tu ştii să faci lasagna?
nunununu, strigă glasuri de copii. până la urmă afli că e un fel de musaca,
dar n-ai băga vreo mână în foc. computerul îţi arată 4-500
grame de carne de vită, 16 foi de lasagna, busuioc, sare, piper, ouă,
mozzarela, parmezan, lapte, ulei, oregano, unt, te duci în kaufland,
e cel mai aproape. pui în coş
tot ce ai pe listă, apoi tot felul de cutiuţe pe care
le bănuieşti că vor atinge vârsta expirării într- unul din dulapurile tale,
aşa faci mereu. asta pentru că printre rafturi
îţi vin tot felul de idei de mâncăruri sănătoase şi tot felul de pofte
nesănătoase. ştii din start că nu le vei folosi
şi totuşi le cumperi. la fel e cu ceaiurile şi remediile naturiste:
te simţi brusc mult mai bine după ce le plăteşti,
nu mai e nevoie să le şi bei ori înghiţi. ajungi acasă, umpli holul
cu sacoşe, cotrobăi, extragi ingredientele pentru lasagna şi
deschizi computerul. citeşti două mailuri, răspunzi la un comentariu pe blog,
pe urmă cauţi reţeta de lasagna pe care ai citit-o la seviciu.
n-o mai găseşti.
dai peste alta, nu pomeneşte nimic de ouă şi mozzarela, dar spune că
e OBLIGATORIU să pui nucşoară. shit.
încerci nu marea cu degetul, ci raftul cu pliculeţe virgine. o, da!
iată unul cu nucşoară, l-ai cumpărat cândva dintr-o nesăbuinţă pofticioasă,
l-ai lăsat acolo, îl foloseşti acum, ce bine.
dar stai, foile astea trebuie fierte sau nu? blogurile de gospodine
nu te ajută deloc, îl suni pe Eugen, cel mai gurmand dintre muzicanţi.
cred că se fierb, zice, dar dacă nu iese bun, să ştii că poţi
să comanzi la mine la restaurant, am un bucătar nou, italian.
următorul sunat e cornel, cel mai mâncăcios dintre dj, ăăăă, nu se fierb,
îţi spune cornel, se ţin în lapte fierbinte să se înmoaie.
te hotărăşti să le fierbi totuşi două minute în lapte, dar nu acum, mai târziu.
tai două cepe, le pui la călit cu sare, piper, vegeta, apoi adaugi morcovul ras. între timp coci un ardei grăsun pe care îl mărunţeşti şi-l arunci în tigaie. amesteci carnea de vită cu alte mirodenii: nucşoară, busuioc, piper, boia, sare, ţelină. torni compoziţia peste ceapa şi morcovul din tigaie, iar când carnea îşi schimbă culoarea, pui suc de roşii şi sos de-ăla bun, de care ţi-a făcut ioana.
aşa…
focul e micuţel, tigaia acoperită, în cele 30 de minute ai timp să pregăteşti un sos bechamel din
unt, lapte, făină, smântâna, oregano, sare şi ulei de măsline. în alt vas,
spargi două ouă şi le amesteci cu mozzarela, parmezan ras, lapte şi un strop de ulei.
acum e timpul să fierbi foile de lasagna, le fierbi aşa, în lapte cu puţină sare şi puţin ulei,
câte două-trei, să nu se lipească.
nu mai e mult, ce-a fost greu a trecut.
cauţi cel mai încăpător vas iena şi-l mânjeşti cu unt, apoi cu puţin bechamel.
aşezi primul strat de foi aşa încât să se suprapună la capete, pe urmă pui un strat de carne, un strat de bechamel, un strat de ou cu mozzarela şi parmezan şi tot aşa până umpli vasul.
ultimul strat e de foi, aşa vezi în toate fotografiile de pe net, dar dacă rămân tari?
că doar nu le-ai fiert decât două minute. rişti şi le stropeşti cu puţin lapte şi unt,
razi parmezan deasupra, acoperi vasul cu folie de aluminiu şi îl bagi în cuptorul preîncălzit.
îţi pui un film, poliţist, adjectiv, îl opreşti după 40 de minute,
indepartezi folia de aluminiu de pe lasagna şi o mai laşi în cuptor 25-30 de minute.
dragoş bucur rămâne ţintuit pe ecranul monitorului, cu un picior în aer.
poliţist balerin.
mâncarea îngrăşătoare e gata, bucătăria e plină de arome şi vase de spălat.
amâni partea urâtă a vieţii tale de femeie şi te refaci cu un spider solitaire.
sau două.
pe urmă, pentru că după toată muncuşoara asta ţi s-a făcut foame, răstorni o pungă cu salată iceberg într-un bol, pui sare, lămâie, ulei de orez, câteva cubuleţe de mozzarela
şi îl descatusezi pe dragoş bucur, are un caz de rezolvat.

Later poza:

Lasagna

Anunțuri

Poezie

Cosul pieptului

Momentan cosul dumneavoastra este gol.
Pentru a adauga produse in cos,
va rugam sa folositi butonul
Comanda.

Leapsa de lins (pe degete)

De la Mack

Am descoperit o trupa noua si minunata, mi-e inca pofta de ea, nu m-am saturat. Gazpacho – poti sa gusti, sunt patru piese intregi in playlistul de pe pagina lastfm, ei? Imi era dor de pofta asta muzicala, de care, iata, sunt in stare iarasi. Pohta ce-am pohtit pe vremea hibernarii, cand devenisem pojghita de gheata, alunecam pe mine si nu ma durea nimic.

Stradute, caldaram, aerul moale (azi l-am simtit din nou, e aerul acela prin care mergi usor, e rece, dar nu ti-e frig). Pofta asta e greu de astamparat, sunt o nesatula.

Obrazul cu tepi, obrazul nervos, care se imblanzeste.
Obrazul fin, cuminte, care se revolta.
Contraste.

Fiori in varful degetelor, nu te induri sa-i lingi, ii lasi sa intre in epiderma ca o crema, in portii mici.
I took a ride on your fingertips, heaven high with a thrill of it…

Trupuri facute una cu dealul, iarba inalta, voci incete care spun povesti, umeri care se ating de ras.

Nisipul rece, noaptea calda, sangria. Un sal rosu care potoleste genunchii.

Intunericul neintrerupt de ceas care suna si te trimite la oameni care rad la alte glume. Nopti cu filme, cu scris, cu muzici. Dimineti care incep la pranz.

Si dupa aceea mancam. Gazpacho, supa rece, ca sa fie textul rotund.

……..

Ai leapsa!

Doom3

That’s how we deal with boys like me.

Later edit
Ma enerveaza spamurile, imi consuma avatarurile frumoase cu monstri, care s-ar fi cuvenit prietenilor adevarati. : )

Sambata, 14

De martie

1,2,3
Cred ca martisoarele astea au viata lor, au personalitate, vointa si picioare pentru fugit. Altfel cum s-ar explica faptul ca niciodata nu gasesc martisoarele de anul trecut, cand vreau sa le aduc in aceeasi punga cu cele proaspete, ca sa se imprieteneasca si sa-si impartaseasca experiente?

5
Pe-trecerea de Piedoni.
Cateva miscari de sabie, doua, trei zambete-argument si obtin dreptul de a aduce un pic de karaoke langa friptura. Dar numai o ora, Umma. Ihi. Ups, iata ca au trecut trei si lumea inca mai vrea, v-am spus eu? Imi fac damblaua si cant Supergirl – fals, dar din suflet. And supergirls just fly. Biologul cu parul lung e invitat sa se reproduca pe Barbie Girl: you can brush my hair, undress me everywhere – nevasta-sa e pe cale sa lesine de ras. Eu si Ale asiguram niste backing vocals unduitoare, cu oh-uri si ah-uri. Plusez cu un Wish You Were Here, dedicatie pentru inginerul plecat dupa Kent 1 si ratacit pe stradute, dar sunt intrerupta de trioul burtos pe care-l iubeste femeile. Ma simt Margineanulizata si plec sa-mi termin sangria. Aproapele meu ma consoleaza tomjonesian: sexbomb, sexbomb, you’re my sexbomb, iar eu ii raspund suav ca Marylin Manson: sweet dreams are made of this, who am I to disagree?

7
Botezul lui D, atmosfera de Vama Veche. Ma induioseaza sa vad rebeli deveniti responsabili. Parinti, adica. Si ma mai topesc o data cand L, in scaun cu rotile, isi invita sotia cea noua la dans. Sunt tineri, frumosi si par fericiti.

8 martie
Un copil aliniaza 8 batoane Nesquik pe biroul mamei. Le-a cumparat din restul de la pregatirea la mate.

9, 10, 11, 12
Ametesc rau, ma. Trebuie sa merg drept, sa privesc numai in fata, ca betivii, altfel simt ca ma duc. Ce mers de Hollywood ti-ai tras, Umm, imi zice Bila de (la) serviciu. Pe dracu, fata, iar trebuie sa inghit kilograme de Ferretab si sa-mi bag calciu in vena. Pe 12 seara ma uit putin la petrecerea Roblogfest, „canta” Hi Q, mi se strepezesc dintii, asa ca zic repede, cat mai pot vorbi: pun pariu ca la anul o vor invita pe sexi braileanca.

vineri, 13
Iaar? A fost si luna trecuta. Ia sa vedem in aprilie, in mai, in iunie… da, in iunie vom avea un vineri, 26, ghinion la dublu, dara, puschea pe limba!

Iar azi, azi nu m-am mai trezit cu ceas, am dormit pe indelete pentru prima data in luna lui Marte. Cartarescu, pe Realitatea, vorbeste despre gadgeturi, zice: eu ma iubesc pentru ceea ce pot sa fac cu mainile mele. E Geaman, de-aia, avem si noi si stim. Chiar acum mainile de Geaman drag mesteresc undeva, intr-o sala mare, cuvinte. In dimineata asta am simtit, in sfarsit, ca a venit primavara, am deschis fereastra asteptandu-ma sa vad ca pomisorii din fata blocului au inflorit peste noapte. Nu era asa, dar e ca si cum ar fi.
Azi, in paisprezecele in-starit, daca tot a venit primavara, mi-am amintit iarasi de Vama Veche cea neasfaltata si murdara si misto. Si am gasit piesa asta:

In rest,

nu m-am putut abtine sa nu votez, a strigat constiinta civica: du-te la votare, pentru tara zbori si-ti va fi stampila plina de fiori. Si asa ce m-am infiorat la 20:35, incat am bagat votul alb in urna, in loc sa scriu si eu, ca tot romanul revoltat, cuvantul cu P, de la Partid, pleiada, promisiuni electorale, prostidarmulti, porumbelul din gura parlamentarului, pix, Pinochio, puscamea.

N-am terminat inca palindromanul lui Foarta, dar la pagina 116 am gasit cel mai poetic (si cred ca si cel mai lung) palindrom din viata mea, iata-l:
„E anul, anul, Avvo! Totul e creat. Negru capac e neaerisirea. Rece, rece apa, un rotitor bla-bla. Ana, idem, (Axa – mediana). Alb, alb (rotitor, nu). Apa e cer, e cer. Aerisirea e necapac. Urgent, aer! Ce lut otova, luna! Luna e?!”
Imi tare gadila placut auzul (pentru ca Foarta trebui citit cu voce tare) dialogul dintre palindromicii Vasile Elisav si Nora Aron, dimpreuna cu domnisoara Carmen Carpen, o paronimica banala, dar expresiva.
Cu gandul la fluSturasul din insemnarea precedenta, cant preventiv (sper ca nu si premonitoriu): fluturas, nu mai ai aripioare! Si cand dau pagina cartii roz, ce citesc? Tirbuson, nu mai ai aripioare, continuat jucaus de una din studente: stirbuson. Sunt geloasa pe Nora si Carmen, mi-ar fi placut sa fiu (si eu) cu dom’ profesor in palindroman. AMU UMA se imbufneaza palindromic, ce, la o adica poate sa-si lase un GOLBLOG, de oftica, n-ar fi… expresiv?
Din prezentare aflu ce a declarat Cioran despre Foarta intr-o pagina de corespondenta: „Serban Foarta a incercat imposibilul si a reusit gratie talentului sau si insusirilor poetice ale limbii romane. Poporul nostru a ratat totul, mai putin graiul.”

Foarta! Combate istoric jocurile sterpe de cuvinte. O sa mai zic despre asta intr-o noapte, daca n-oi uita. Si ma voi marita si cu el in alta viata, deja trebuie sa ma mai nasc de patru ori, vai! Dar lui ii voi spune din prima: de esti tu Acela, nu-ti sunt muza eu??

Iar azi a fost marti si nu prea mi-a placut.

mi-i de premii mii sau jpeg frummos, cinste cui te-a castigat

Promisele jpeguri de ne-uitat sunt acele poze la care nu se cade sa te uiti, ci doar sa tragi cu coada ochiului. E timpul pentru ele, imaginile regleaza ritmul cuvintelor, sporesc frumusetea iluziei, iar tu, cel care te strecori printre litere si culori, lasi propriile senzatii sa-ti scrie si sa-ti deseneze cercuri, patrate, gandacei.
Saruta-i gandacul de pe deget, scoate-i din par firul de iarba… era o fata pe youtube, am zambit asa, simplu, fara zorzoane.

Mai intai degetul meu amatoristic a decupat o apa. Click! Copacii inversi, oglinda care nu astampara setea, ci dorul de rasfrangere. Wilmaaaa, nu te zgribuli, citeste-nainte:
„când citesc ce scriu întotdeauna
fie zâmbesc
fie dăruiesc lacrimile somnului paranteză dintre un vis şi un altul identic”
deeper-and-deeper1

Apoi degetul aratator a devenit degetul apucator, unindu-se cu cel alaturea mai gros. Nici aici nu se termina setea, doar intamplarea se incheie, dupa care unghia roz cu viclene arabescuri se indeparteaza de verde, iar cana ramane hangiului, s-o umple cu vin pentru strainii care urmeaza.
„muzele sunt farame faguroase de zane
care iti cad in carti, nu in asternut!”
Degetul aratator apucator devine deget rezemator pentru tampla dreapta.

canasideget2

Pe frunza n-o doare vestejirea, moartea ei fosneste sub talpi de excursionist care se opreste sa respire, sa arate cu degetul si sa exclame: ce frumooos!

culori1

De ce iti ascunzi tristetea printre tablouri colorate, fata? o intreb pe Proprietara direct, dupa ce Pictorii mei au adormit. Proprietara isi trece mana prin par (are par frumos, stii?) si zice (sau imi imaginez ca zice, ceea ce e tot aia): pentru ca acum am breton si… si… aveam nevoie sa-mi intre niste culori in ochi. Dau sa mai zic ceva, dar ea ma intrerupe: pitic! urs! cuc! Imi aprind o tigara si tac. Fumeaza si ea, fumul se amesteca, se rasuceste colorat, deseneaza povesti proprii in spatiul ramas intre tablourile altora. Stii? ma intreaba. Ihi, ii raspund. In intuneric, degetele nasc pitici noi, mi se face dor de galben adanc, galben de camp, galben fara mascarici, fara mascari, fara masti. Oare mai suntem posibile, fata, sau ne-a mancat si pe noi circul?za-george

Iar asta-i pentru mine, sa incerc marea de roz iluzor cu degetul, cred ca merit ummpic. palindroman1