Monthly Archives: Iunie 2007

Alteteme

Am gasit leapsa de la Aleahim intr-un moment in care voiam sa ma dedic unor provocari mai vechi. Am sa le amestec din nou in pagina, amestecurile imi definesc zilele astea ciudate, furtunos-insorite, cu somn putin si oameni multi, cu un dor deja desenat pe noii mei ochelari cu rame oranj.
Butonez insule grecesti, compar preturi si servicii, pe birou am o carticica albastra, cu o umbrela-sapca pe coperta. se numeste "Rimelari", perpendicular si alb, sta teapan numele lui Serban Foarta, are si cd. Deschid la pagina 111, dar nu, eu nu cred in coincidente, ci doar in chemari. Nu-i asa, Lali zburatoare si indepartatoare spre tara cea mare?
Cand ti-o fi, insule,
mai dor de insule,
traseaza-i, pe tabla,
cu dara neoabla,
insulei Creta,
conturul, cu creta.
[…]
insula Delos
urzeste-o din melos
placut lui Apollo;
iar mai incolo,
intoarce clepsidra
in insula Hydra
si-nchide, la numele
Paphos, volumele!
 
 
 
De la nongrata, am o alta tema pentru acasa, despre marcile care ma reprezinta. Asi, sunt doar niste no-name-uri: zambet, prietenie, stradute, noapte, pepene rosu, litere insirate, vorbe desirate…
 
Nu asa trebuia, nu? Trebuia sa spun ca-mi incep dimineata cu Jacobs verde si Kent 1, iar dupa ce reusesc sa deschid si al doilea ochi, ma duc spre sapunul Dove, spre gelul de baie Vichy si crema cu acelasi nume, apoi imi inghit spirulina de la Hofigal, iar peste zi, daca vreau sa pastrez ceva si nu-mi incape in buzunare si nici in sertare, fac click cu micul meu Minolta.  De Jolidon nu zic pe blog absolut nimic, dar cand stau mult la computer, daca nu uit, imi pun in ochi picaturi oftalmice lubrifiante Systane, care uite ca expira in septembrie. De sete beau apa plata Izvorul alb, in care imi dizolv tableta de calciu Sandoz de 500, de placere beau Pepsi Max si Carlsberg. Vinul nu-mi place, dar imi plac baschetii Converse. Intr-o zi o sa am un Porsche rosu, dar pana atunci ma strecor cu Citroenul printre camioane, biciclisti si maidanezi grabiti. Si nu mai stiu, ca la televizorul Sony nu ma mai uit (desi de curand am redescoperit savoarea lui "Midsomer Murders" de pe Hallmark), dar am o cana neagra, pe care scrie Roger Waters. Si mai am o broasca testoasa pe care nu scrie nimic si 100 000 de parfumuri dintre care il aleg tot pe D&G Light Blue inainte de a pleca hai-hui si de a incuia usa cu cheia Panda. Pai da, chiar m-am uitat ce e gravat pe ea, daca asta nu-i marca, atunci ce e? Ei, si tot privind in jur, mi-am dat seama ca iar s-a strans praf, sper ca nu s-a golit spray-ul Pronto.
 
Acum gata, ma intorc la marcile care ma reprezinta cu adevarat: zambet, stradute, prieteni, noapte, pepene rosu, litere insirate, vorbe desirate…
 
 
 
Fata Acadea (nu-mi place nick-ul sincerasisingura, asa ca n-am sa-i spun asa) ma pune sa scriu despre carti. Ce-as imprumuta, ce n-as imprumuta, ce as sau n-as recomanda, ce-as lua pe o insula pustie, ce-as scrie, ce n-as scrie, ce m-ar plictisi, ce as da copiilor mei… imi dau seama ca nu mai stiu ce as si ce n-as. Nici cu cartile, nici cu oamenii. Mi-ar fi usor sa raspund la intrebarile alea, sa scriu din nou despre Vonnegut si Joyce, despre Capote, Kafka si Exupery, despre Faulkner, Foarta, Mircea Ivanescu, Sabato si Llosa, despre Paler, Arghezi si chiar despre Rodica Ojog-Brasoveanu. Dar as minti. Pentru ca de fapt eu nu mai cred demult in literatura in forma ei traditionala, desi, paradoxal, sunt una dintre cele mai refractare la nou persoane pe care le cunosc. Mi-e mila de cartile cu litere plumbuite si coperte, cartile adunatoare de praf. Imi permit sa spun asta de aici, dintre cei trei pereti burdusiti de volume, pe care chiar nu stiu de ce continuu sa le pastrez pe meleagurile casei mele. Poate din comoditate, din lene. Poate ca sa am ce sa car in bagaje cand plec. Imi voi lua si in insule carti, apoi, cand va fi sa ma intorc, le voi lasa acolo si voi incerca sa-mi umplu gentile cu insule. Imi va ramane amintirea placuta a incercarii, nu a esecului.
Sinestezie.
 
Nu mai imprumut carti. Nici oameni. Raspunsul cu numarul taranilor morti in rascoala lui 1907 il stiu din liceu, 11 000. Tot atatia copii au fost jertfiti de Irod. Dar poate nu stiu eu bine, poate ca un grup de cercetatori americani a descoperit ca de fapt…
 
(Marie-Jeanne si Viciu, temele de la voi sunt mai grele, mai dureaza.)
 

 

Anunțuri

Lie (to/on) me tender

Imi amintesc ceva citit demult in nu stiu ce carte: "minciunile sunt de trei feluri: minciuni, minciuni sfruntate si statistici". N-are legatura cu insemnarea asta, nici cu ce m-a manat in lupta cu dreptunghiul deasupra caruia scrie "titlul insemnarii".
 
Tentatia minciunii e la fel de puternica precum tentatia de a spune adevarul. Esti sanatos atunci cand reusesti sa ramai echilibrat intre adevar si minciuna: minciuna dusa la extrem naste fantezii periculoase, iar adevarul frust, butucanos, descarcat de finete, dar si de nuantele si motivatiile pe care fiecare si le stie, iti transforma prietenii in dusmani si pe iubiti in suferinzi nesiguri.
 
Sunt adevaruri pe care eu pur si simplu nu pot sa le spun, cele care ar darama esafodajul de iluzii pe care un om in esenta bun si-a construit existenta. Chiar daca-si balbaie rolul, il las sa joace pana la sfarsit, n-am nimic de pierdut. Adevarurile mele i-ar parea jigniri si l-ar durea, pentru ca nu le-ar recunoaste. Cine, eu? Asa crezi tu despre mine? Pai asta-i chiar dovada ca nu ma cunosti, ca nu m-ai cunoscut niciodata… bla bla bla. De fapt, cei din jur ne cunosc mai bine decat ne cunoastem noi insine, pentru ca noi pe noi ne mintim cel mai temeinic. In baie, cand te dai cu fond de ten peste cosuri, stii ca-s acolo, dar te uiti cu ochii intredeschisi, te uiti nu pentru a vedea ce urate sunt, ci pentru a le acoperi cat mai bine. Abia la sfarsit, cand opera e desavarsita, ochii se fac mari intru admiratie, iar zambetul se lateste pe figura: moama, ce frumos pot fi! Dar ceilalti… ceilalti nu au de ce sa-si puna ochelari fumurii cand te privesc, ei vad cum ti se scurge stratul auriu, ei iti privesc arama cu ochii deschisi, iti vad bubele, cearcanele, rictusul. Daca ti-ar spune asta, i-ai uri.
(Mai sunt si cei care, dimpotriva, isi acopera tenul cu vopsea de proasta calitate, sa nu cumva sa se vada vreo trasatura frumoasa. I’m bad, I’m bad, I’m a creep, I’m a weirdo sau I’m a loser, baby, so why don’t you kill me? Dar despre ei nu vorbesc aici, pentru ca am facut-o, partial, in doua insemnari: cea despre genii si cea despre masochismul femeilor vs. machismul barbatilor.)
 
Si uite de ce eu il las pe muscoi sa-si poarte tantos costumul de fluture, iar pe broscuta pe cel de zana zorilor. Ba chiar ii ajut sa-si incheie nasturii. Ca dupa aceea se vor impauna / influtura / inzana chiar in fata mea? Ei, si ce? Repet, n-am nimic de pierdut, ar fi trist daca mi-ar pica blazonul dintr-atat. La urma urmei, cu siguranta ca si blazonul meu e zugravit si de maini straine, ca (si) eu am numai doua, uite.
 
Ce, zici ca tu nu, ca n-ai nevoie, ca poti sa te inchei / zugravesti singur si pe fata, si pe dos? Mama ta de caracatita!

Za_log

Pentru ca oamenii din jur sunt tristi si nu tin cont ca data de 23 a fost, conform specialistilor, cea mai fericita zi din 2007, mie nu-mi mai vine sa scriu decat insemnari scurte, ca niste sentinte. Le scriu, dar atat de scurte sunt, incat nu prea vreau sa le impart, sa nu se termine repede. Sau sa nu se deformeze. Sa vina genialul sau geniala care sa ma provoace sa lungesc frazele, sa vina!
 
*
 
Uneori sar intr-un picior; atunci cand sunt intr-o ureche.
 
*
 
Iar m-am intalnit cu Rumburak, mi-a imprumutat un alt pitic, fac colectie.
 
*
 
Latra cainii. Asta-i muzica ce-mi place, naturala si fara E-uri.
 
 
*
 
O cumpana perfecta este cand capul e la egalitate cu fundul. Daca stai prea mult in cumpana, ramai asa.
 
 
*
 
In noaptea de sanziene m-am culcat la cinci dimineata, nu era sa dorm intr-o asa noapte si sa visez toate prostiile. Pai daca tot s-au deschis cerurile, sa le vad cu ochii deschisi. Pana la urma am adormit, se facea ca… am cam uitat ce se facea, imi amintesc numai ca inainte de a ma trezi am organizat o inmormantare, iar apoi, in rochia mea neagra si in pantofi cu toc inalt, m-am dus la o petrecere de snobi si am dansat pana mi s-a terminat somnul. Ma vedeam din afara, eram mai slaba cu cinci kilograme si paream fericita.

ce zi e azi?

Chiar nu stiu, zau, poti sa ma minti ca e sambata si am sa te cred, nu pentru ca asa-mi convine, ci pentru ca imi e egal. Da, saptamana asta imi permit sa-mi fie indiferent ca altora le suna ceasul la sapte. Mie imi suna playlistul cand am chef, acum ascult Travis, am pus si-n mp3player o piesa, una frumoasa si simpla, pe care am invatat-o dupa doua ascultari. Dedicatie pentru a friend of mine, cu mentiunea ca mi s-au impaienjenit ochii. Ei, si ce?
Oh my friend
What a friend
I’d have thought you’d have stayed here till the end
I take a bow
Draw the crowd
We’re just words in the sand at high tide
 
Si chiar ca a venit vara, doar am fost si la mare. Baschetii i-am lasat acasa, marea asta nu m-ar fi primit decat desculta. Si ma mai duc, ma mai duc. Ma duc la mare in loc sa scriu pe blog. Blogul… Regalul a descoperit insemnari mai vechi si-mi scrie frumos la comentarii, sunt bune surprizele astea. El a stiut mereu ce sa-mi spuna, e mare lucru sa comunici fara incrancenare. Permafustul a spart gasca si-mi pare rau, acolo faceam si eu pe desteapta. El s-a retras in plina glorie, noi am ramas cu gloria descrescatoare. Mare lucru si asta, sa stii sa te retragi la timp. Anotul a inchis si el, poate asa-s barbatii. Dar lasa, ca doar stim ca nu ei duc lumea mai departe. Ei doar aprind beculetele, schimba prizele, arunca mere in intrerupator si ne duc pe noi in concediu cu 200 km/h, sa facem stop cardiac de frica si sa scape de noi. Fara ei am fi grase si linistite, dar ingrozitor de plictisite. La multi ani Anotului, nu mai stiu exact ziua, dar imi amintesc ca era prin zona asta, inainte de schimbarea de zodii.
Eu am facut numai lucruri bune: am inundat bucataria si am primit spaga un curcan. Curcanul ala nenorocit era cat pe ce sa-mi schimbe viata, mie mi-e frica de pasari si cand sunt vii, daramite cand sunt mortaciuni.  Cum sa nu-ti fie frica de capetele alea monstruoase? Asa ca l-am tinut pe curcan in sacosa pana a catadictist altcineva sa-l scoata, sa-i ia capul, sa-l puna intr-o punga si sa-l duca la pisici. L-am fiert pe urma in o mie de oale si era sa mor de scarba cand a trebuit sa-i scot betigasele alea din picioare. Cica asa-s pasarile mari, dar eu ce vina am?
Ah, ce insemnare mareata si plina de invataminte! Mai bine un cantecel. Tot Travis, dar daca piesa asta noua din mp3player nu are inca videoclip, sa fie Turn, ca tot am fredonat-o eu vreun an, iar Leul de Fran Healy e grozav si cand face flotari si e transpirat. Si pe urma ne infruptam din supa, racitura si friptura. De curcan, duh. Lali e invitata principala, pentru ca ea mi-a calauzit pasii bucataristici de data asta.
 
And what’s the moon?
A big balloon
We’ll never know unless we grow
There’s so much world outside the door
I want to sing
To sing my song
I want to live in a world where I’ll be strong
I want to live
I will survive
And I believe that it won’t be very long
If we turn, turn, turn, turn
And if we turn, turn, turn, turn
Then we might learn

test

monster-in-the-dark.jpg

ceasul cu peruca se destrama,

Citește în continuare

Voyeur

Imi regasesc vorbele in scrisul altora, dar nu ma supar, probabil si eu imprumut fara sa-mi dau seama. Imi regasesc amintirile in povestile altora, dar nu-i bai, detaliile sunt ale fiecaruia. Imi regasesc linistea devenita toxina pentru altii, dar nu-i nimic, oamenii stiu sa caute singuri antidoturi si de cele mai multe ori le si gasesc. Imi regasesc ochii poposind asupra oamenilor din jur. Atunci cand ma odihnesc in locuri publice, crampeiele de gesturi, priviri, cuvinte nu-mi raman indiferente. Capitole, da. Fiecarui om pe care il privesc ii inventez o poveste. Indragostitii ma fascineaza, i-as tot privi, i-as tot inventa.
 
Vara trecuta, la Cluj, eram sus pe Cetatuie, cu un prieten. Ii tot suna telefonul, dar in loc sa ma enervez ca ne ciuntea contemplarea, am profitat de intreruperile dese pentru a privi un adolescent. Un baiat cu ochelari, blondiu, cu obrazul patat pe alocuri de cosurile varstei. Un profil frumos si cuminte. Statea pe o piatra, cu o carte deschisa in maini, citind cu pauze. Isi arunca ochii asupra panoramei, apoi se intorcea la cartea lui, dadea pagina, dar privirea ii zbura catre acoperisurile din zare.  Undeva, intr-o casa, era probabil o fata careia ar fi vrut sa-i citeasca din cartea cea groasa, careia i-ar fi facut loc pe piatra lui, langa care i-ar fi placut sa taca. Amicul meu isi tot cerea scuze pentru telefonul insistent; nu-i nimic, ii spuneam, iar vorbele despre bilanturi si comenzi ferme treceau pe langa mine, amestecandu-se in aerul dupa-amiezei, in zumzetul cald si calm si racoros al locului. La un moment dat, pustiul s-a ridicat, a facut cativa pasi, apoi s-a intors la piatra, s-a asezat si a pus cartea alaturi. A scos din buzunarul de la piept al camasii albastre telefonul, a cautat in memorie si a sunat. O suna pe ea, gandeam, dar timid cum este, va inchide probabil cand ii va auzi vocea. N-a fost asa, pustiul blond in albatru nu era timid, era doar cuminte. Ce faci, vii? Auzeam franturi, nu ma puteam abtine sa nu separ vocea groasa, in acelasi timp ferma si moale, a pustiului, de celelalte voci de oameni si frunze leganate de un vant lenes. E atat de frumos aici! Era, intr-adevar, atat de frumos, o frumusete simpla, in fata careia numai un nebun nu ar lasa garda jos. Amicul meu, incurcat, jenat, ar fi inchis telefonul. Nu, nu, rezolva-ti ce ai de rezolvat, eu ma uit la un film, i-am spus cand i-a sunat mobilul a 1000-a oara.
 
Pustiul isi tinea cartea in brate, era genul acela de asteptare care nu te lasa decat s-o traiesti cu toate simturile. Si deodata s-a ridicat – nestiindu-se privit, nu-si pusese nicio masca. Era fericire in stare pura: aparuse fata lui. Ea alerga in sus pe scari, el in jos. E chiar ca intr-un film, am zambit si am dat voie voyeurului din mine sa-si duca la capat curiozitatea. Alergau unul spre celalalt din ce in ce mai repede, ma gandeam ca atunci cand se vor intalni, se vor lua in brate si se vor strange tare-tare. Dar iarasi m-am inselat: pe treapta pe care li s-au intalnit alergarile, cei doi s-au oprit ca doua masini la semaforul care se face rosu, cu frana brusca. Stateau unul in fata altuia, se priveau si gafaiau de efort. El a apucat-o de amandoua mainile, a continuat s-o priveasca asa, stand fata in fata, in pozitie aproape soldateasca de drepti, pe urma i-a cuprins capul in palme, i-a apasat urechile, obrajii imbujorati, iar apoi i-a ridicat mana dreapta si i-a pus-o pe piept. Pe pieptul ei, cu palma lui deasupra. Pustiul cel cuminte si totusi atat de barbat ii simtea bataile inimii asa, peste mana ei, fara s-o atinga pe sanul stang. Asta e dragoste, a spus jumatatea mea romantica, triumfand pentru o vreme in fata jumatatii cinice. Si mi-am amintit de o iarna geroasa si de un baiat care m-a cucerit cu o portocala. Apoi de alta iarna, cu un alt baiat, care m-a intrebat in timp ce fumam dardait intr-un parculet: stii ce mi-as dori acum? Ce? Sa nu-ti fie frig. Prinsa in propriile reverii, n-am observat cand cei doi adolescenti din Cluj au urcat impreuna scarile, si nici cand s-au asezat pe treptele de la baza unei statui, a unui monument sau ce-o fi acolo, pe Cetatuie. E ciudat ca-mi amintesc mai mereu oamenii in detaliu, imi amintesc discutii si stari, dar uit obiectele de decor.  Prietenul terminase in sfarsit cu telefoanele si i-am povestit pe scurt filmul pe care il vazusem. Uite, uite. Cei doi isi balanganeau picioarele si povesteau. La un moment dat, fata si-a amintit ceva, si-a dat jos rucsacelul din spate si a scos de acolo o cutie rosie de tabla. Acum ii priveam amandoi, cu duiosie si drag. In cutie se aflau batoane de ciocolata. Dupa ce au mancat fiecare cate unul, el a sarutat-o pe obraz, iar ea a chicotit. Pe urma nu mai stiu, am iesit din povestea lor, se inserase.

0:0

femeilor le e frica, ingrozitor de frica de singuratate. iar barbatilor de neputinta. si uite-asa, tot unul pe langa altul. hai sus copacel!

2