Tag Archives: muzica

N-am constiinta

Am ajuns, până la urmă, la Peninsula, am mai prins două zile de festival, saru-mâna. Am plecat caniculari şi ne-am întors îmbrăcaţi cu toate hainele din bagaj. Mai mult pentru gulaş m-am dus, recunosc, dar aşa ce m-am bucurat de sarmale reci! Chiar de la intrare l-am auzit pe Zoli, nici n-am mai pierdut timpul cu berea de bun-venit, am grăbit pasul spre scenă şi am mai prins patru piese. Ne ştim cu sarmalistii de mulţi ani, aşa că am rămas, după cântare, pentru un schimb de amabilităţi. Zoli ne-a povestit despre energii, despre mâncarea bio, despre conştiinţă şi despre Coca Cola. Noi, mai mult despre efectul crizei asupra vacanţei de vară. Concluzia a fost un hei-rup optimist: trebuie să ne reinventăm. Tzoc-tzoc, ne-am despărţit, iar eu şi L ne-am privit în ochi şi ne-am înţeles din priviri. Coca Cola? Coca Cola. Cu conştiinţa răpusă de pofte ruşinoase, ne-am aşezat pe iarbă şi ne-am deschis dozele gustos-otrăvitoare. Înainte de prima duşcă, l-am văzut pe Zoli întorcăndu-se spre standul de cd-uri de lângă noi. Şase, Zoli, am spus aproape strigat, iar în secunda următoare cele două recipiente de Coca Cola erau pitite sub genunchi. El ne-a făcut cu mâna, iar noi i-am răspuns, zâmbind îngereşte şi mimând conştiinţa. După ce s-a îndepărtat, ne-am lăsat pradă desfrâului: am băut tot sucul, până la ultima picătură, şi am fumat chiar două ţigări de fiecare în timpul ăsta. Abia pe urmă ne-am întrebat de ce am dosit dozele, oare de ce? Suntem ipocriţi sau doar am vrut să nu-l dezamăgim pe Zoli, după ce i-am ascultat iscusita diatribă împotrivă concernului cu pricina şi a alimentaţiei nesănătoase? Nu m-am lămurit încă dacă am sau nu conştiinţă, dar întâmplarea ne-a dat un subiect bun de discuţie până la următorul concert. După câteva ore, în timpul recitalului Omega (superb, de altfel), m-a cuprins (şi surprins) naţionalismul, dar ăsta e deja subiect pentru altă însemnare.

Anunțuri

39

Azi se împlinesc 39 de ani de când s-a prăpădit Janis Joplin. La anul moartea ei îşi schimbă prefixul.

Sa nu spui NU!

Expertii in energii vorbesc despre programare psiholingvistica, mi-am amintit de asta cand tocmai imi ziceam ca in vara (pauza de tigara! asa fac mereu cand incep sa scriu ceva aici, de aceea am sute de drafturi cu titluri deasupra :)-ului ori cu vorbe parasite la jumatate, vorbe care mai apoi, cand le gasesc, pot continua altfel, cuprinzand doua varste intr-o singura rostire) care vine in curand nu voi avea prea multe ocazii sa ma izbesc de umeri straini imbracati in tricouri, umeri care se continua cu brate fluturate, cu incheieturi cu bratari, la capat cu degete care mangaie ori zgarie aerul in care se varsa note muzicale. Nu voi merge la concerte, adica, vai, ce fraza lunga! Timpul meu odinioara liber si haihui va fi al altcuiva, gandurile pline cu nimicuri lenese vor fi atintite catre puncte care trebuie apucate strans, vocea mea de vara va fi conducator prin labirinturi: hai! Va fi bine pana la urma, apoi voi avea prea mult timp o vreme. Timp sa imi fie dor. Pe urma voi trage frrrana de mana, voi cobori din balon si voi incepe din nou sa alerg cu picioarele mele. Ei, dar pana atunci mai e mult, o vara intreaga si un pic de toamna. Deci nu NU, poate voi primi o invoire, un bonus, o bucurie mica in care sa-mi inghesui ametelile, decibelii, umerii straini in tricou de concert de care umerii astia ai mei sa se loveasca usor, fara clinchet, un „noroc!” discret si complice.

De vara trecuta (nu m-am putut impotrivi ispitei de a apasa pe buton):

bestfest20080047

did

Did scrie frumos despre muzica ce-i place azi si zice sa nu citesc. N-am citit nicio litera, dupa cum m-a rugat cu semn de exclamare la capat. Dar, intrucat am o intuitie buna, ii zic: muzica asta care te cutremura acum isi are radacinile intr-un trecut cu parcele fertile. Eu nu pot contabiliza mai multul cu care rezonez la (sa zicem) No-man, nu pot sa compar gadilaturile pe creier, dar stiu ca, daca n-as fi ascultat ATUNCI Pink Floyd, Genesis, Yes, Emerson, Lake and Palmer samd, iar inainte de ei, daca nu as fi plecat urechea la Beatles sau, si mai demult, la Bach, n-as avea cum sa ma sensibilizez la ce ascult azi. Pink Floyzii sunt tatici in muzica rock , la fel cum, in literatura secolului 20, sunt Joyce sau Faulkner. N-am cum sa spun ca-mi place „mai mult” Houellebecq, pentru ca tot de la ei s-a adapat, asa cum si el, la randul lui, ii va inspira pe altii, care-mi vor deschide porti in minte peste 10 ani. Nici Faulkner n-ar fi existat fara, de pilda, Dostoievski. Floyd-ul s-a nascut din niste parinti cu gena buna si a lasat urmasi de isprava, chiar daca bietul Syd a pornit la un moment dat pe campii. Avea dreptul asta, erau campiile pe care plantase deja diamante, crazy diamonds.
Asadar, draga Did, nu le-as spune etaje, ci drumuri. Noi mergem acum pe stradute, pe niste stradute, ele se desprind din acelasi bulevard biiine luminat. Si chiar daca straduta de azi e mai intunecata sau caldaramul ei nu are toate pietrele (caldaram dus cu capul, ha!), ne place acolo. Mai multul vine din bucuria descoperirii, pentru o clipa ni se pare ca e chiar celmaimult, dar maine, cand vom ajunge la capat, unde vom gasi alte ramificatii din care sa alegem viitoare parcurgeri, maine, deci, mai multul de azi se va alinia multului familiar, iar fascinatia prezenta va deveni piatra cuminte in pavajul pe care il lasam in urma, pavaj pe care noi insine il cream din serpuiri, din uimiri, din curiozitate.

Sunt muzical-misogina?

Acum vreo luna mi-am dat seama, uitandu-ma in charturile mele de pe last fm, ca la mine in playlists predomina trupele si vocile masculine. Cele cateva femei pe care le ascultasem in ultimele luni erau Lhasa, Gianna Nannini, Amalia Rodrigues, Loreena McKennit, Ani DiFranco si Ada Milea, mult prea putin, avand in vedere ca la vremea aceea last fm-ul meu inregistrase cam 4500 de ascultari. Deci sunt misogina, mi-am spus, uitandu-ma si la topul pieselor, si la cel al trupelor. Femeile astea putine ale mele au ceva in comun, nu? Ceva care incepe cu b si se termina cu alls. La polul celalalt, adica cel duios si extrem de feminin ar fi Cerys Matthews (solista de la Catatonia), Emilie Simon (cea cu gargaritele, iiiii!) si Katie Melua, cu bicicletele ei din Beijing. Acolo ma mai duc uneori (la muzica lor, nu la Beijing), cand imi pot permite sa-mi pastrez un zambet tamp si bun pe fata, fara sa fie nevoie sa ridic sabia la nimeni. Dar cu siguranta ca de-a lungul timpului mi-au mai placut si alte glasuri, si alte incaperi (bine izolate fonic). Am stat putin pe ganduri, gandurile au gemut, dar pana la urma s-au indurat si au nascut o lista de femei care merita ascultate, chiar merita. Si care au insemnat ceva si pe acolo, pe la mine prin viata.
Chaka Khan – superba cu piesa Julia, de pe albumul 1984, al lui Rick Wakeman.
Annie Lennox – mi-am amintit ieri piesa Why si am murmurat si eu: „I may be mad, I may be blind, I may be viciously unkind, but I can still read what you’re thinking”… apoi Wonderful, cu „don’t wanna need you, but it’s where I’m at”
Janis Joplin – cum sa uit de Janis? Luni intregi am adormit si m-am trezit cu ea, acum 100 de ani.
Sandy Denny (solista de la Fairport Convention) – s-a prapadit tanara si ea, si-o fi raspuns la intrebarea Who Knows Where The Time Goes?
Mary MacGregor – „Torn between two lovers, feelin’ like a fool”…
Bjork – a fost si ea candva in heavy rotation la mine-n cap.
Jewel – draga de ea, mi-a insotit plansul pe Autostrada Soarelui intr-o vara incurcata, incurcata. „It’s gonna be OK, cause I’m OK with me. It’s gonna be, it’s gonna be, it’s gonna be”… si plansul marunt devenea hohot, nu intelegea nici de vorba buna, nici de muzica.
Bonnie Tyler – „we are islands, but never too far, and I need your light tonight” (multa vreme am inteles „I need your lie tonight” si nu mi s-a parut nimic in neregula).

Tina, Maria, Laura, Tori, Deborah, Marianne… Si mai sunt, sigur mai sunt.

Leapsa de lins (pe degete)

De la Mack

Am descoperit o trupa noua si minunata, mi-e inca pofta de ea, nu m-am saturat. Gazpacho – poti sa gusti, sunt patru piese intregi in playlistul de pe pagina lastfm, ei? Imi era dor de pofta asta muzicala, de care, iata, sunt in stare iarasi. Pohta ce-am pohtit pe vremea hibernarii, cand devenisem pojghita de gheata, alunecam pe mine si nu ma durea nimic.

Stradute, caldaram, aerul moale (azi l-am simtit din nou, e aerul acela prin care mergi usor, e rece, dar nu ti-e frig). Pofta asta e greu de astamparat, sunt o nesatula.

Obrazul cu tepi, obrazul nervos, care se imblanzeste.
Obrazul fin, cuminte, care se revolta.
Contraste.

Fiori in varful degetelor, nu te induri sa-i lingi, ii lasi sa intre in epiderma ca o crema, in portii mici.
I took a ride on your fingertips, heaven high with a thrill of it…

Trupuri facute una cu dealul, iarba inalta, voci incete care spun povesti, umeri care se ating de ras.

Nisipul rece, noaptea calda, sangria. Un sal rosu care potoleste genunchii.

Intunericul neintrerupt de ceas care suna si te trimite la oameni care rad la alte glume. Nopti cu filme, cu scris, cu muzici. Dimineti care incep la pranz.

Si dupa aceea mancam. Gazpacho, supa rece, ca sa fie textul rotund.

……..

Ai leapsa!

Doom3

That’s how we deal with boys like me.

Later edit
Ma enerveaza spamurile, imi consuma avatarurile frumoase cu monstri, care s-ar fi cuvenit prietenilor adevarati. : )