Monthly Archives: Martie 2009

jurnALul lui AL

ALambicat, a spus GAL.
FenomenAL, a chicotit zana buna.
EsentiAL, a adaugat, la misto, Jiminy.

(Jiminy nu e Jim Canepa, pe vremea lui era AL dracului de cALd, iar marea era sora cu luna. Pe vremea lui, pe vremea ta, usor bmw-urile treceau. Auzi, ALmanahe? Cineva a ajuns la mine in blog cu urmatoarea intrebare pusa lui Google: cine e Jim Canepa? ALmanahehe, hai deocamdata sa nu le spunem nimic. Insa am putea sa-i consolam pe curiosi cu dezvALuirea ALtui mister: locatia volanului din povestea intitulata „AgALe curg rauri de Toyote, dar ALbastruna-i numai una”)

AL s-a intors acasa. ALaltaieri dimineata aerul ii ramasese parca mic, nu mai incapea nici o litera acolo. AL a incercat un soi de exorcizare a ingustimii si a inceput sa fredoneze un cantecel vechi: ALfabetul nu e greu! Ba e greu, atarna greu, ia uite ce umeri chinuiti poti sa ai, l-a contrazis CALea Victoriei, care era de fata. ALeluia, si-a schimbat AL repertoriul cand a coborat din masina. Pe umeri ii crescusera deodata bALoane, aproape ca plutea, il tragea in jos doar ALunita de pe genunchiul stang. Aerul se umflase pana daduse pe dinafara, acum umbla pe strazi de capul lui, in ritm ALert, iar AL, coplesit, izbucni: a, bî, cî, dî, e, fî, gî, cu tot cu diacritice. ALarmati, piticii interiori ii iesira prin gauricile din epiderma si incepura sa numere, pentru a contracara puternica armata a ALfabetului: un gin, doua ALiteratii, trei povesti, patru ALintaturi. In acest rastimp, AL se prefacu bolnav de ALezie, dar ah, ce-ar mai fi ALcatuit el cuvinte din toata forfota aia de cifre, litere si note muzicALe! ALizeul se opri pana la urma, cifrele se ALiniara si devenira numere de telefon, literele se ALipira in ditamai discursul, iar notele muzicALe, ei bine, notele muzicALe isi aprinsera un Kent ALb si devenira tare infumurate. ALbatrosii si ALbinele din public purcesera la dat din aripi, iar dupa cateva minute li se ALatura si un fluture nou nascut din stomacul lui AL. ALl right, mi-e foame, zise eroul nostru si isi unse o felie de paine cu ALmete. CALm, Jiminy ii sopti atunci la ureche: pALmele vor rodi, dar nu reusi sa spuna ce vor rodi, pentru ca suna telefonul, era ALice. ALo, AL, imi poti face si mie moca cinsprezece planse color cu fluturi pana luni? ALtruist de felul sau, AL nu putu sa refuze, ba mai schimba cu ALice si ALte vorbe offtopic, pana ce fluturele cel mic si propriu se enerva si-i spuse, nu de la obraz, ca nu ajugea pana acolo, ci de undeva, din cosul pieptului:
– Bah AL, fluturi straini pe cinspe planse, ce ALienarea mea faci, ca mor aici de gelozie si ALean.
– Stai, ma FAL-fAL, nu te ALerta si cALm down, incerca AL sa-l linisteasca, tu ramai oricum fluturele ALfa, ce naiba! CeilALti sunt niste ALeatorii, ii gasesc pe Google si ii uit imediat ce-i printez. Si nu mai da atat de ALlegro din aripi, ca incepe sa ma manance esofagul din cauza de butterfly effect!
– ALl you need is o ALifie, adica love, adica io, conchise fluturasul, si fu aproape convingator.

Deasupra orasului isi facu simtita prezenta un ALtocumulus lunguiet si ALunecos, amiaza semana a seara. Un nor ALuziv, o rupere de ritm si AL intelese: traim din ALternante, e timp pentru toate. Timp de ALice Cooper si timp de ALifantis. Timp de odihna in pat ALuvionar, timp de ALtoit zboruri, timp de ALungari, timp de cautat ALternative si timp de ALinare. Intelegand vei dobandi, isi spuse AL cu vocea lui, fara pitici, gaze, aliteratii si alte efecte scenice. Am sa scriu ce mi se intampla, am sa scriu. Si se tinu de cuvant.

Anunțuri

Zale, zile

Imi construiam de fapt sistemul de asteptari inainte de a vedea Gummo. Gummo e un film, e un cosmar. Defineste cosmarul, doamna profesoara! Cosmarul e atunci cand. Comentatorii imdb ii reproseaza lipsa povestii: despre ce dracu’ e vorba in filmul asta? Despre niste oameni normali, care habar n-au ca vor muri in curand. A venit vantul si i-a luat, vom face altii pe rau in jos, altii mai… mai cum? Vor impusca si ei pisici, vor merge la curve, vor inghiti anxiolitice. Vor canta seara langa mamele lor grase: yes Jesus loves me, for the Bible tells me so. Iata cosmarul: franturi din oameni care se termina. Dupa ce se termina, ai nevoie de un film sirop. Sau te razbuni si ii dai lui Gummo nota mica pe imdb, pentru ca te-a intristat, te-a ingretosat, te-a calcat in picioare. Pentru ca nici Bruce Willis, nici Daniel Craig n-au aparut in distributie, ei ar fi salvat macar o pisica, macar un biciclist.

Life is great. Without it, you’d be dead.

Harmony Korine e regizorul, imi parea cunoscut numele, asa ca am dat search in computer. L-am gasit, e titlul unei piese de pe primul album solo al lui Steven Wilson, Insurgentes, din 2008. Nici nu se putea alaturare mai potrivita, zic, dar ma intreb, intr-o bucla de gand, de ce ii mai trebuia lui Wilson album solo, cand numele lui se leaga de atatea proiecte muzicale? Porcupine Tree, Blackfield, No-man, Incredible Expanding Mindfuck sau colaborarea cu ooOpeth, oOopreste-te, acesta e un jurnal personal, nu o emisiune muzicala, nu o cronica de film. Stai ca mai am putin si gata: Harmony Korine are un video care nu-i regizat de Harmony Korine, ci de Lasse Hoile, prieten vechi al lui Wilson si al celor de la Dream Theater. Si gata. E personal, da? Uneori ma recunosc in spusele, cantatele ori pictatele altora, alteori nu ma regasesc nici macar in ceea ce eu insami cred despre mine.

(brb, the story of ooo si alte nelinisti)

claxoane sub clar de umma

Nu-mi prieste culcatul devreme, ma trezesc inaintea ceasului, e adevarat, dar in loc sa-mi frang visul, uitandu-l in drum spre cafetiera, il framant intre gene inainte ca ochii sa priceapa ca gata, s-a terminat, e o alta lume cea din afara lor, pe care ar face bine s-o vada. Cand se deschid, intr-un tarziu, ochii sunt deja obositi, nu le mai trebuie fum de tigara. Ieri, de exemplu, au plecat la serviciu obsedati de stefan banica junior, au povestit la fumoar ca noaptea, in vis, el murise putin, iar copilul lui, un baietel de vreo trei ani, se juca sub balconul ummei si spunea: tata e inca acasa, dar maine o sa plece de tot. Un alt exemplu de vis cultural e cel din noaptea de vineri spre sambata, cand m-am vazut la tv, intr-un videoclip. Purtam fusta neagra, scurta, bascheti albi, eram foarte slaba si cantam. „Iubirea mea e dragostea mea, as da orice sa ma-ntalnesc cu ea”, ce versuri profunde compune textierul meu nocturn, mi-am spus pe la inceputul trezitului, apoi, cand mi s-a parut ca m-am dezmeticit, mi-am cerut iertare de la fanii din vis, incercand si-o scuza patetica: le-a compus portarul. Cine, cainele lui Hades? au ras cativa fosti aplaudaci din acelasi cap al meu semidiurn.

(brb, as usual. am niste continuari culturale de povestit si ceva despre pisici sinucigase de inventat. )

Gummo

Uneori cotrobai in profiluri, atunci mi-e lene sa citesc, butonez compulsiv, dar cu folos, uneori. Am scris o fraza rotunda ca o bila de gumma, asa imi e si starea, un rotund, o rostogolire. Dar vine degetul celui de sus si apasa bila, nu se sparge, pentru ca-i de gumma, am zis, doar se opreste. Ding sau buzz sau un neaos pleosc. Ochii vad literele, inima cere cuvintele, degetul mare de sus impinge degetul meu mic catre propriul click. Da, cu degetul mic intru in preferintele linkuite ale oamenilor, e ca un mers pe varfuri respectuos. Cu aratatorul ma aventurez doar cand e vorba de propriile defrisari, iar cu cel gros si opozabil ma pun impotriva trecerii, imortalizez. Pot fi o im(p)ortaliZee daca am (a)vantul prielnic, dar deocamdata sunt doar o bila lenesa, apasata pe crestet in dreptul unui profil unde literele formeaza nume de filme preferate. De obicei le stiu, ii stiu. Filmele, cartile, oamenii, muzica. Noul trece spre creier prin piele, ea se bucura ori se revolta inaintea mea. Epiderma pre-simte. Gummo. Are doar 5.3 pe imdb, dar probabil ca eu ii voi da mai mult. Pentru ca, fara sa stiu nimic despre el, cred ca seamana cu zilele mele de sambata: o pierdere de timp multiplan, un oximoron, o stare plimbareata, contemplare in intamplare.

(Baga-mi-as degetul mic in linkul tau.)

Sambata, 14

De martie

1,2,3
Cred ca martisoarele astea au viata lor, au personalitate, vointa si picioare pentru fugit. Altfel cum s-ar explica faptul ca niciodata nu gasesc martisoarele de anul trecut, cand vreau sa le aduc in aceeasi punga cu cele proaspete, ca sa se imprieteneasca si sa-si impartaseasca experiente?

5
Pe-trecerea de Piedoni.
Cateva miscari de sabie, doua, trei zambete-argument si obtin dreptul de a aduce un pic de karaoke langa friptura. Dar numai o ora, Umma. Ihi. Ups, iata ca au trecut trei si lumea inca mai vrea, v-am spus eu? Imi fac damblaua si cant Supergirl – fals, dar din suflet. And supergirls just fly. Biologul cu parul lung e invitat sa se reproduca pe Barbie Girl: you can brush my hair, undress me everywhere – nevasta-sa e pe cale sa lesine de ras. Eu si Ale asiguram niste backing vocals unduitoare, cu oh-uri si ah-uri. Plusez cu un Wish You Were Here, dedicatie pentru inginerul plecat dupa Kent 1 si ratacit pe stradute, dar sunt intrerupta de trioul burtos pe care-l iubeste femeile. Ma simt Margineanulizata si plec sa-mi termin sangria. Aproapele meu ma consoleaza tomjonesian: sexbomb, sexbomb, you’re my sexbomb, iar eu ii raspund suav ca Marylin Manson: sweet dreams are made of this, who am I to disagree?

7
Botezul lui D, atmosfera de Vama Veche. Ma induioseaza sa vad rebeli deveniti responsabili. Parinti, adica. Si ma mai topesc o data cand L, in scaun cu rotile, isi invita sotia cea noua la dans. Sunt tineri, frumosi si par fericiti.

8 martie
Un copil aliniaza 8 batoane Nesquik pe biroul mamei. Le-a cumparat din restul de la pregatirea la mate.

9, 10, 11, 12
Ametesc rau, ma. Trebuie sa merg drept, sa privesc numai in fata, ca betivii, altfel simt ca ma duc. Ce mers de Hollywood ti-ai tras, Umm, imi zice Bila de (la) serviciu. Pe dracu, fata, iar trebuie sa inghit kilograme de Ferretab si sa-mi bag calciu in vena. Pe 12 seara ma uit putin la petrecerea Roblogfest, „canta” Hi Q, mi se strepezesc dintii, asa ca zic repede, cat mai pot vorbi: pun pariu ca la anul o vor invita pe sexi braileanca.

vineri, 13
Iaar? A fost si luna trecuta. Ia sa vedem in aprilie, in mai, in iunie… da, in iunie vom avea un vineri, 26, ghinion la dublu, dara, puschea pe limba!

Iar azi, azi nu m-am mai trezit cu ceas, am dormit pe indelete pentru prima data in luna lui Marte. Cartarescu, pe Realitatea, vorbeste despre gadgeturi, zice: eu ma iubesc pentru ceea ce pot sa fac cu mainile mele. E Geaman, de-aia, avem si noi si stim. Chiar acum mainile de Geaman drag mesteresc undeva, intr-o sala mare, cuvinte. In dimineata asta am simtit, in sfarsit, ca a venit primavara, am deschis fereastra asteptandu-ma sa vad ca pomisorii din fata blocului au inflorit peste noapte. Nu era asa, dar e ca si cum ar fi.
Azi, in paisprezecele in-starit, daca tot a venit primavara, mi-am amintit iarasi de Vama Veche cea neasfaltata si murdara si misto. Si am gasit piesa asta:

Leapsa muzicala

Internetul zice: hai sa-ti ghicesc, papushe! Ia da matale click aici si aici, ca sa afli cum se vor numi trupa ta de rock si primul album. Pe Wikipedia iti va aparea un articol la intamplare, titlul lui va fi numele formatiei tale. Al doilea click te duce intr-o pagina cu citate, ultimele 4-5 cuvinte din ultimul citat reprezinta numele albumului tau de debut. Mai ai un singur dor si un singur click pana la succes, iti trebuie o imagine pentru coperta. Vei ajunge pe Flikr si vei numara pana la 3: a treia fotografie te va ajuta sa invingi in lupta nedreapta cu mafia muzicala. Pune laolalta cele trei elemente cu ajutorul unui programel pentru editat imagini si gata. (Adevarul e ca in continuare trebuie sa dai leapsa la 5 prieteni, ca sa ai noroc in via… showbiz. Daca rupi acest lant, vei fi acuzat de plagiat la o saptamana dupa lansare, dj-ii vor face misto de tine in fm si nu vei ajunge niciodata pe vreo canapelutza in emisiunea lui Maruta. 😦 )

So…

albumul-meu

Roblogfest

Mai stii bancul ala cu uriasul? Ala cu: era odata o maaaare, dincolo de care se intindea o plaja laaarga, dincolo de care era un camp cu floarea soaaarelui, dincolo de care unul cu rapita, unul cu grau, apoi erau niste dealuri cu vita de vie, dincolo de care curgea un rau, iar dincolo de rau incepeau muntii inaaalti, pe urma alte dealuri, o padure deaaaasa, in care vietuiau mii de animale, apoi era un lac adaaaanc, alte dealuri si vai, alti munti semeti, iar in varful celui mai inalt munte se afla castelul unui urias. Uriasul statea in fiecare zi langa fereastra, uitandu-se in zare fara sa spuna un cuvant. Intr-o dupa-amiaza, rupse tacerea si zise: pfuai, ce departe locuiesc!
Il stii?

La fel si eu cu Roblogfestul: pana sa ajunga la mine vestea ca Roblogfestul n-a murit, uite ca mai e o zi si se termina. Iar acum stau langa fereastra, ma uit in zare catre blogurile ramase in concurs si oftez urieseste: pfuai, ce departe locuiesc! Nu (mai) cunosc pe nimeni de acolo, asa ca n-am cum sa votez din prietenie. Timp si dispozitie sa iau la rand blogurile din fiecare categorie n-am, asa ca intreb: eu cu cine v.? Si ce inseamna microblogging?

Immediate edit: blogul pe care as vrea sa-l votez ar arata cam asa: n-ar face trafic nici din circ, nici din copy/paste, mi-ar starni intr-un rand un zambet duios, in altul o incruntare complice, un gand paralel, o deturnare, apoi un hihi, un haha, un of, un dada. Ar fi un blog prietenos, personal si neostentativ, mai degraba speculativ decat informativ, un blog sensibil, dar fara sclipici presarat pe inimi frante, ironic, dar fara hoho-uri grobiene, intelept, dar nemoralizator, cult, dar neintepenit in citate si referinte culturale, lejer si jucaus, dar nu neingrijit.

Din prima categorie, Personal & Infotainment – Blog personal, mi-ar cam placea fata asta cireasa. Pentru restul categoriilor, astept sugestii.