Monthly Archives: Decembrie 2006

insemnare de duh si doh

Bi_lantul meu. Tot de blog, bineinteles.
 
M-am mutat, putin cate putin, de pe blogul privat pe cel public.
Apoi m-am mutat pe blogspot, acolo e liniste si pace.
Mi-am facut o straduta intre cele doua.
Desi n-am venit aici cu gand de socializare, am facut-o. M-am imprietenit cu niste bloggeri, m-am desprietenit de altii. Plusul e mai mare decat minusul, uneori.
Mai intai am scris si n-am citit, apoi nici n-am scris, nici n-am citit, a venit pe urma timpul cititului mai mult decat al scrisului.
Intr-o zi am primit niste stelute, am zis ca bine, sunt si eu blogger, apoi au venit vreo treij’de’mii pe o singura insemnare, ocazie cu care m-au atacat fortele intunericului  si am aflat ca-s o vaca fericita, a tasnit, asa. Am pus zambet in loc de scris, el merita tot binele, zambetul. M-am luptat in felul meu cu monstrii si le-am taiat capetele, le-au crescut altele mai zambitoare.
Acum beau gin tonic si astept UE, mai e o zi.
Mi-am infipt niste caramizi noi in cultura generala, am aflat de niste muzici, de niste carti, de niste filme. Cartile inca nu le-am, dar intr-o zi le voi, promit.
Am slabit vreo 8 kilograme, am pus la loc doua, din cauza de Craciun, mai pun maxim unul si pe urma am sa ma las de rontait in pace.
Mi-am facut cont nou pe ym, l-am facut oficial pe cel de rezerva, pentru ca pe cel intaiul oficial erau prea multi vechi.
Am capatat doua riduri nou-noute, sa-mi traiasca! Peri albi inca nu, ce bine, seman cu tata!
La cimitir tot nu ma pot duce, ma fac ca nu.
Am fost far si am fost otrava.
Nu-mi place sa ma cert pe blog, sunt destule dincolo de el, ar fi lumea mai buna daca m-as enerva in loc sa fumez si sa fac schimb de emoticoane si tampenii?
Sexul rules, ca de obicei.
Oamenii se tem, ca peste tot.
Mastile se pun si se scot, ca mereu. E mai comod fara, alteori.
Noi suntem romani.
Da intram. Mai e o zi.
La inceput ma incurcau abonatii. Adica unde-i, domnule, intimitatea? M-am obisnuit, e semn bun, cica. Au plecat cativa, au venit altii. Nu-s multi, n-am incercat sa-i contactez, poate le voi trimite intr-o zi o compunere personalizata.
Cand stii ca scrisul tau se duce intr-un mail, nu mai poti sa zici toate prostiile care-ti traverseaza neuronii.
Ultimul mail primit de la un cititor al blogului m-a pacalit putin. Erau caractere de Vodky, m-am dumirit ulterior ca nu el ma certa, ci altcineva. Adica eu citesc mascarile alea si mai si pun blogul la favorite, vai! Vodky mi-a stricat imaginea. De ce, ma, de ce? De blog, cica. Passons.
Ma pup in fund numai cu bloggeri de cinci stele, n-am incotro.
Am fost mumma ranitilor, dar m-am hotarat sa mai fiu. .
Uneori ma mai duc in viatza, desi nu-mi prea place.
Am mai multi ani decat zice scrisul meu, am terminat facultatea inaintea ta! Da’ ma tin bine.
Acum mai beau niste gin tonic, n-am chef de revelion, cred ca deja l-am facut, l-am petrecut, e dus. Iarna sunt lenesa la plecari, parca am mai spus. Asa cum vara sunt lenesa la intoarceri.
Am vazut poze de bloggeri, era cat pe ce, dar m-am abtinut.
Deci nu e palpitanta insemnarea asta. Poate la tri_lantz va fi.

e numai pentru femei

Astea suntem, ma. 😐
Love is watching someone die.
 
 
 

fata cu lumea la cap(at)ul ei

Ca esti de-o mie (na-ti-o tie) de ori si de oare mai aproape de locul pe care ti-l doresti decat ilenutele de la tv ar trebui sa stii prea bine. Florile de pe ecran nu miros decat a plastic. Iar daca te-ai da de trei ori peste cap(-ul tau so-called blond), oare te-ai transforma in de 3xfemeia de tatoiu? Si ce-ai face cu corpul tau daca gura ta ar amutzi? Femeile misterioase-s alea care tac fiindca n-au nimic a spune, dar nu, tu plesnesti din bici pe deasupra spinarilor mintilor dumnealor, iar ei, dresati fiind din frageda varsta camuflata cu pampers matern, vad coapsa ta lunga, sfarcul ciocanind tricoul pe care scrie BY THE TIME YOU READ THIS YOU’VE ALREADY READ IT, apoi dau cu mucii in fasole si cu capul in zid, in fuga lor dupa femeia ideala. Te deghizezi intr-un zambet tamp si labartat, bineinteles mut de admiratie? Pen’ce? Femeile misterioase is alea cu tzatze mari, conchide poetul post-postmodernist. Dar el nu e decat  un poet cu ditamai colectia de reviste Playboy.

jUMMAtati de cadouri

Si in a treia zi, Mos Craciun mi-a spus: .jpeg-urile au si ele viata lor. Iar muzica… da, muzica sonoriza orice atom. Si ce mai conteaza daca e sacul mosului, al lui Ivan Turbinca sau doar un cul-de-sac? Bucurosi, bucurosi, striga glasuri de copii – by the way, am facut public faptul ca-s foarte bolnava? Nu? Ei bine, da, sunt foarte, foarte bolnava, mi-am facut niste teste, se pare ca e ceva incurabil. Se numeste sindromul lui Peter Pan, asa ca voi avea o scuza peste ani, cand… eh, dar sa nu ma mai gandesc la asta, ca e trist. Sau e vesel, nu mai stiu, important e ca e.

 
Asadar, daruri virtuale pentru omuletii care s-au facut singuri din vorbe.
 
Pentru Lali
 
 
Pentru Oagamaga, sapca de mers in Sahara
 
 
Pentru Anot, o agenda roz 😀
 
 
Pentru m2, conexiuni de ciocolata
 
 
 
Pentru Cobra, un potential later edit la insemnarea aia 
 
 
Pentru Aprilutz, floricici
 
 
Pentru Poesis
 
 
Pentru Didliii, ce altceva?
 
 
Pentru Vodky, o prajiturik
 
 
Pentru Nonentity
 
 
Pentru Shigeru
 
 
Pentru Motan, nu, nu stelutze
 
 
Pentru Grey, culori
 
 
si pentru Abjectu un mouse nou, dar mi-e rusine sa-l pun aici.
 
Tuturor, tutulor si celor ale caror cadouri virtualice n-au mai incaput in insemnare, sarbatori feri si minu cu multa lini, sana si mai ales prosop.

cred in mos craciun

In urma cu (parca) trei ani, mi-am "petrecut" Craciunul la munte. Nu-mi plac plecarile iarna, pentru ca-s friguroasa, iar hainele groase, care imi limiteaza libertatea de miscare, mi se par insuportabile, asa ca nu eram in cea mai buna forma. Morocanoasa si cu "ba nu"-ul in brate, ce mai, enervanta de-a binelea, si pentru mine, dar si pentru cei cu care eram. Au incercat sa ma binedispuna, mi-au pus muzica, nu mi-a convenit nimic, mi-au comandat bunatati, nu-mi placeau, mi-au pus schiuri in picioare, dar dupa ce am intrat in vedeta Huidu, mi le-am scos si le-am tarat pana jos, la capatul partiei, bodoganind. Pana la urma m-au lasat cu ale mele si bine au facut. In fine, intr-una din seri, in jurul unor porc_arii, cineva a propus ca fiecare sa spuna ce-si doreste in anul care urma sa inceapa. Era un joc al sinceritatii. Dana a spus ca si-ar dori o casa la tara, Adi nu’sh ce utilaj sofisticat pentru firma, Ioana, care se chinuia de cativa ani sa ramana insarcinata, a spus ca si-ar dori o fetita… si tot asa. Cand mi-a venit randul, m-am uitat urat si am zis ca eu nu-mi doresc nimic si sa ma mai lase in pace cu prostiile lor.
Habar n-am ce fel de seara o fi fost aia, ce magie s-o fi petrecut, ce ceruri s-or fi deschis, cert e ca in acea noapte Ioana a ramas insarcinata, iar dupa noua luni, pe 23 septembrie, a nascut o fetita frumoasa. Dana a inceput constructia casei, lui Adi i-au venit niste bani la care nu se astepta si si-a cumparat utilajul, toti au primit exact ce au cerut. Bineinteles, si eu la fel: am cerut nimic, am primit nimic. A fost un an plin, da, plin de nimic si nimicuri, un an linistit, dar ce sa fac eu cu linistea? Cand am ajuns acasa si am scapat de stresul de a-mi cara bocancii si puloverele prin troiene, mi-a fost brusc bine si mi-a parut rau ca ma purtasem in halul ala, dar ce folos? Incruntarile se platesc.
 
In anii urmatori mi-am dorit ceva-uri si culmea, le-am primit. Defectul meu major insa e ca nu pot sa-mi doresc sincer obiecte, bunuri, stiu ca sunt si ele importante, stiu ca n-as putea sa traiesc in saracie, dar daca sunt intrebata ce-mi doresc, nu pot sa spun ca vreau Porsche-ul ala rosu, desi nu mi-ar displacea, nici vacanta aia in Caraibe, nici parfumul, nici pantofii, nici casa. Cand sunt intrebata ce-mi doresc, ma gandesc instantaneu la oameni, la stari intre si cu oameni. Am mai spus: sunt mai mult inima decat cap. Anul trecut am uitat din nou sa mentionez ceva in scrisoarea catre Mos Craciun, si anume ca vreau numai stari mirobolante, asa ca ce era sa faca bietul Craciun,  mi-a dat de toate: momente de o frumusete greu de pus in cuvinte, momente de crunta disperare, dezgust, catharsis, pace cuminte, revolta. Dar toate au fost cu si intre oameni, iar cand m-am insingurat, a venit iar nimicul sa ma scuture. Brrrrr.
 
Craciunul asta l-am asteptat fara prea multe ganduri… asta fac de o vreme, exersez neganditul, e mai greu decat credeam, dar nu imposibil. Macar cinci minute pe zi in care sa nu te gandesti la nimic – e un exercitiu bun, ce sa spun?
 
Aseara m-au traversat tot felul de stari, dar peste toate, ca steaua din varful bradului, trona Bucuria. Cred ca e vorba de vibratiile inalte care se transmit de la unii la altii in zile ca astea. Cand cineva a inceput sa spuna ca stii, de fapt…, am izbucnit intr-un "we wish you a merry Christmas", iar cinevaul respectiv si-a inghitit gandurile amare cu un pahar de suc dulce, de portocale. Si am ascultat ultimele doua albume de colinde: Hara si Bright Eyes, am si bocit, am si ras, am si incercat sa cant repede, ca Flavius: Marlin Darlin eu fac fum fac flori de mar mai tiptirica daila hop si tzup tzup tzup!
 
Anul asta mi-am cumparat bradut artificial, dar e frumos si el. Mi-ar placea sa spun ca prin gestul meu am salvat un copac, dar nu-i asa, copacul meu tot a fost taiat si il voi vedea, dupa sarbatori, abandonat intr-o piata, intre altii ca el.
 
Pe blog s-a tot vorbit zilele astea despre turme… eu sunt nesupusa de cand ma stiu, mereu in afara regulilor, pana si Botezul l-am primit tarziu, cand am fost constienta ca-l vreau. Da, am intrat atunci in turma. Mi se mai intampla uneori sa intru, alteori sa ies, turmele mele sunt cele ale ludicilor, ale nebunilor, ale entuziastilor.
Apropo de entuziasti, imi place pornirea asta a lui Contrasens de a schimba ceva, habar n-am ce, dar probabil ca se vrea o schimbare in bine a ceva mai putin bun, iar in cazul asta, e o turma din care pentru moment nu am de ce sa ies. Sa fim oitze folositoare, sa fim oitze folositoare! Lapte, carne, lana, oua, fapte si idei, oameni si femei!
Sper totusi ca paginile noastre sa nu devina tratate de blogosferuit.
 
 
Sa-ti intre asta in cap, auzi?
Asta? Adica?
Adica inima.

Poveste de neadormit copiii

Viata a fost nedreapta pentru cei sase copii ai familiei P. In urma cu un an si jumatate, mama i-a parasit, satula de atata saracie. De atunci, cursul vietii lor incearca sa reintre pe fagasul normal. Copii a caror copilarie a fost furata de greutatile traiului de azi pe maine, copii pentru care o punga de bomboane sau o periuta de dinti constituie un lux.
 
In casa paraginita din B. isi duc traiul,  alaturi de tatal lor, sase copii. Fetita cea mica nu a implinit inca trei ani. Dintr-o asa-zisa gradina, care de fapt este un petic de pamant arid, se intra in casa. Un adapost nu tocmai primitor, dar pentru sufletele care isi duc zilele acolo este ca un palat. Murdaria a pus stapanire pe casa, dar nu mai conteaza, atat timp cat cei sapte au un acoperis (cat va mai rezista si el la ploi) si se au unul pe altul. La varsta la care cele mai multe fetite sunt mame numai pentru papusi, Georgiana, cea mai mare, si-a asumat responsabilitatea ingrijirii celorlalti cinci fratiori ai ei. Are numai doisprezece ani, dar gateste, asa cum se pricepe ea mai bine, cum a invatat nu de la mama ei, ci de la o vecina, si spala zdrentele familiei la o masina manuala, primita in dar in aceasta vara. Cu toata gospodaria pe cap, cu toata bataia de joc a colegilor, care radeau de hainele ei ponosite si ii aminteau mereu ca mama ei a plecat cu un alt barbat, fata nu a vrut sa renunte la scoala. Incet-incet, insa, lucrurile s-au schimbat, colegii intelegand situatia. “Copiii au ambitii, insa mediul de acasa nu ii ajuta”, spune diriginta Georgianei. “Nu sunt copii problema, chiar dimpotriva. Ar vrea sa invete, insa nu are cine sa-i sprijine in aspiratiile lor”. Georgiana ar dori sa urmeze cursurile unui liceu, insa, lipsita de orice sprijin si cu griji de adevarata mama, s-ar multumi si cu o scoala profesionala. E hotarata sa nu renunte prea usor. Cum suna clopotelul, ea se grabeste sa se intoarca in cocioaba careia ii spune casa, iar pe drum isi face griji pentru fratiorii ei si se intreaba ce mai mananca oare azi.. Isi duce la indeplinire, constincioasa, treburile casnice, dupa care isi deschide cartile si caietele, sa mai invete cate ceva. Otilia Maria, surioara ei de nici trei anisori, este lasata in grija lui Teodor, cu cinci ani mai mare. El este singurul dintre frati care nu merge la scoala, pentru ca, sustine tatal sau, nu are capacitate intelectuala. In schimb, fratele sau, Gheorghita, mai mic cu un an, este premiantul clasei. Primele lucruri pe care le face cand ajunge acasa este sa se odihneasca putin, apoi sa invete. De sarbatori, ca orice alt copil, vrea sa aiba multe dulciuri.
 
Sub hainele zdrentuite, sub parul zburlit, se ascund sase suflete de copii, niste ingerasi care traiesc deja in lumea celor mari. Singurul adult care are grija de ei, atat cat poate, este tatal lor. Nu i-a parasit, asa cum a facut mama, desi nici lui nu i-a fost si nici nu-i este usor. Munceste cu ziua pe unde poate si mananca pe la cei la care lucreaza. Pentru el, moartea unui om din sat inseamna doar ca va mai avea o groapa de sapat, iar putinii bani pe care ii castiga ii cheltuieste pentru a-si vedea copiii, singura lui avere, ca se ridica satui de la masa. De alte bucurii nici nu poate fi vorba. De cele mai multe ori, singurele bucate din fata celor mici sunt mamaliga, cartofii si cate o cana cu lapte, pe care il iau de la o vaca primita de pomana in urma cu ceva timp.
 
 
In rezolvarea problemei membrilor familiei P. au incercat sa se implice si autoritatile locale. “Concubinajul celor doi soti a fost unul furtunos”, povesteste primarul comunei. Parintii celor sase micuti nu au fost casatoriti niciodata. Au trait impreuna treisprezece ani, dar in urma cu un an si jumatate familia s-a destramat, dupa ce mama a parasit caminul pentru un alt barbat. Cu greu a reusit tatal sa-si tina copiii aproape. Autoritatile au incercat sa o aduca inapoi pe mama micutilor, dar incercarea a esuat, intrucat dupa numai o zi femeia a plecat din nou. Fata cea mare, Georgiana, nici nu mai vrea sa auda de ea, povesteste tatal. Dupa inundatiile de anul trecut, care au afectat grav localitatea, familia a beneficiat de sprijin material, insa pachetele cu ajutoare s-au terminat repede. Goana dupa hrana zilnica ii face sa nu se mai gandeasca la igiena, pentru ca supravietuirea este mult mai importanta. Acum membrii familiei P. traiesc din lucrul cu ziua al tatalui lor si din mila vecinilor. Situatia lor este cunoscuta de toti locuitorii satului, iar vecinii sunt cei care, din cand in cand, le mai aduc de-ale gurii. “Le mai dau si eu cand am ce, pentru ca sunt amarati”, spune un vecin. De curand, unul dintre cei mici s-a imbolnavit si a fost nevoie de internare in spital. Alaturi i-a stat sora lui mai mare, Georgiana. Georgiana gateste, atunci cand are ce, la o soba veche. Pe foc pune crengi si stiuleti de porumb, pentru ca lemne nu sunt, iar despre bani pentru a le cumpara nici nu poate fi vorba. Dorm toti in aceeasi camera, iar in noptile reci aerul se incalzeste de la suflul lor. Geamurile sunt sparte, peretii inghetati, iar iarna trecuta micutii au facut toti pneumonie si au stat mai mult prin spital. De sarbatori, cei mici il asteapta pe Mos, dar nu se pot hotari ce sa-i ceara, pentru ca nevoile sunt prea mari.
 
Prima data i-am vizitat inainte de Mos Nicolae. Sprijiniti de oameni cu suflet mare, am incercat sa alungam, macar si pentru moment, tristetea de pe chipurile de ingeri ale micutilor. Le-am dus alimente si rechizite, hainute si ghetute noi, produse de igiena, dar si bani pentru procurarea lemnelor de foc necesare in aceasta iarna. La vederea oamenilor straini care au navalit in curtea lor, Otilia Maria, Gheorghita, Teodor si ceilalti frati, supravegheati de sora cea mare, Georgiana, au pasit timid afara, incercand sa ghiceasca ce se ascunde in sacosele care sunt intinse spre ei. Cu ochii mari, curiosi, copiii si-au bagat nasucurile in sacosele cu bunatati si au “confiscat” primele dulciuri pe care le-au gasit. Dupa ce si-au satisfacut pofta, nu inainte de a ne asigura ca au stat la masa, iar orezul a fost suficient de aceasta data, copiii au probat hainutele si au incaltat noile ghetute. Dupa cativa pasi prin casa, s-au descaltat si le-au pus bine. “Vom purta ghetutele la gradinita si la scoala”, a spus Georgiana. Fratii P. au promis ca de sarbatori locuinta lor va fi curata cum nu a fost niciodata. Cel mai mult s-a bucurat Gheorghita, premiantul clasei si mandria familiei. Acum poate spune ca anul acesta a venit si la ei Mos Nicolae.
 
Povestea trista a celor sase copii a impresionat in continuare pe cei cu suflet bun, iar in urma cu doua zile, o echipa de la Salvati copiii a ajuns in casa darapanata din B., cu aparatura electrocasnica si cu o lada frigorifica plina de mancare. Deocamdata, cei sapte sunt multumiti, dar lupta pentru salvarea lor abia incepe.
 
Craciun fericit!

Multumesc

Amazing Grace, how sweet the sound,
That saved a wretch like me….
I once was lost but now am found,
Was blind, but now, I see.
 
Azi am cantat din nou, am cantat mult si a fost bine.
Si ieri.
Iar vestea pe care am primit-o mi-a umplut inima de bucurie. Campania noastra a avut ecou, cele doua familii de care am avut grija au primit ajutor de la cei cu mai multa putere decat noi. Imi vine sa strig tare-tare-tare
MULTUMEEEEEEESC!
 
 
 
Cred ca am turtit pozele, n-am mai avut rabdare sa le prelucrez, le-am micsorat direct in insemnare. Sper sa am timp zilele astea sa spun povestea acestor copii.