Tag Archives: Roger Waters

… :PPPP (raga, orc, ink Floyd, artea a treia)

Frica mea de avion. De avion, nu de zbor. Frica de a te lasa pe mana altuia, de a pluti fara sa dai din propriile aripi. In loc sa ma obisnuiesc si sa mi se para avionul, ca tuturor, cel mai sigur mijloc de transport, groaza mea creste, se umfla ca o gogoasa de la un zbor la altul. Iar atunci cand ti-e frica, razi. Mama, ce mai razi!
In aeroport, dupa ce vamesii ne-au descaltat si ne-au buzunarit si ne-au des-curelat, am tras cu ochiul la casetele cu obiecte confiscate. Pe langa consacratele spray-uri, cu care, nu-i asa, poti deturna un avion, se mai aflau acolo bricege, foarfece, cuttere, o furculita si o surubelnita. In fata furculitei am ras vreo cinci minute, dar surubelnita… cum sa incerci, ma, sa te sui cu surubelnita in avion? Si ce, parca nu poti deturna avionul si cu roll-on-ul, daca-ti propui?

Si iar sare memoria mea la concertul lui Roger Waters. Aseara pe PRO Cinema a fost The Wall, l-am vazut a nu stiu cata oara si parca tot prima data a fost. Pink Floyd – o iubita definitiva pe care nu vrei s-o consumi. Ti-e teama ca s-ar putea termina intr-o zi starile alea, uneori o ocolesti, dar de fiecare cand te intorci la ea, e noua si uimitoare.
Si Bob Geldof, si regizorul Alan Parker – am sa revad zilele astea „Angel Heart” si „Birdy”, am sa incerc sa gasesc si „The Life of David Gale”.

Sa faci slalom printre adevaruri si minciuni, sa ai oglinda fermecata peste care sufli sa iti dai seama daca mai traiesti, in care vezi partea intunecata a lunii, cu aceleasi vietati ca cele de sub soare, doar ca ceva mai singure. Si mereu te gasesti pe tine in ceilalti, linistile unora sunt nelinistile altora.

The lunatic is in my head.
The lunatic is in my head
You raise the blade, you make the change
You re-arrange me ‘til I’m sane.
You lock the door
And throw away the key
There’s someone in my head but it’s not me.

In intuneric grupurile se destrama, eclipsa e doar inceputul.

All that you eat
And everyone you meet
All that you slight
And everyone you fight.
All that is now
All that is gone
All that’s to come
and everything under the sun is in tune
but the sun is eclipsed by the moon.
„There is no dark side of the moon really. Matter of fact it’s all dark.” – zic ei, dar tu stii ca poti inchide ochii si abia atunci poate sa se faca lumina.

Calitatea tehnica a inregistrarilor e asa cum e, dar nu-mi cer scuze pentru ca mi-au tremurat mainile, pentru ca mi-au lacrimat ochii, pentru ca mi s-a inundat auzul.

La sfarsit, in ultima zi, am stat pe o banca si am jucat x si 0 cu avioanele.

Xsi0

Am mancat bataie, x-ul mereu castiga, pentru ca a fost primul, dar premiul de consolare a fost o alta imagine in premiera: am vazut linia de demarcatie intre zi si noapte.

demarcatie

Dupa ce se face noapte de tot, inchizi ochii si te duci acasa. Dark side, dark side… dar in spatele pleoapelor, ce minune, e albastru.

In Bucuresti am regasit haosul familiar, am ametit un pic de la claxoane si priviri incruntate, indarjite. Am trecut cu o prietena prin Piata Universitatii exact in momentul in care Basescu spunea multimii una-alta. Din boxele masinii ei curgea un „Goodbye, my lover, goodbye my friend… I am a dreamer but when I wake, you can’t break my spirit – it’s my dreams you take.” Am facut un nod marinaresc entuziasmului de altadata si am sters-o de acolo. Oranjul ramane al portocalei, al purcelului utopic, al pestelui din borcan.

Despre turnuri, poduri si Kafka voi povesti cu vorbe si imagini in alta insemnare, a patra, probabil ultimul meta-periplu prin Praga primaverii lui 2007.