Monthly Archives: Octombrie 2006

saptamana asta

mi-am pierdut un fluture, dar l-am gasit,
m-am dat cu caruciorul prin supermarket,
apoi, pentru ca nu eram gata, Mamamia m-a luat cu lopata.
am inventat trei feluri noi de mancare,
trei feluri noi de lene, de rostire, de rasucire.
intr-o zi am mai facut un pas si-am mai ras
si-am mai invartit cuvinte pe degete
si m-am gandit ca ce-ar fi sa ma tund,
sa mai stau putin pe masa Dianei si sa adorm,
in timp ce ea imi face uite-asa prin sprancene.
si-am mai mers cu masina si-o frana buna am mai pus,
cand m-am speriat de-un camion..
si-o frana brusca am mai spus.
intr-una din zile am cantat cu playlist-ul si cu inca cineva:
Ya rayah win msafar trouh taaya wa twali
Chhal nadmou laabad el ghaflin qablak ou qabli,
in alta zi mi s-a facut pofta de placinta cu carne si,
pentru ca asta se poate obtine atat de simplu, cu ceva maruntis,
am purces la satisfacerea alor mele taste buds.
in rest, printre picaturi, m-am mai melancolizat,
m-am mai balacit in doua-trei depresii minore,
am facut trei sedinte,
le-am zis la multi ani lui Jon Anderson, lui Chad Smith, de la RHCP,
lui Bill Wyman, de la the Rolling Stones, lui Dale Buffin Griffin, de la Mott the Hoople,
lui Roy Lynes, de la Status Quo, lui Mathias Jabs, de la Scorpions,
lui Scott Weiland, de la Stone Temple Pilots, lui Ben Harper,
lui Denny Laine, de la Moody Blues, lui Grace Slick, de la Jefferson Airplane,
altora,
lui Strauss si lui Bizet nu le-am spus la multi ani, n-ar fi avut rost.
bineinteles, am fumat, bineinteles, am bloguit,
bineinteles, am ascultat Quijote-ul Adei Milea, iar in timp ce ea canta asa:

 

Dac-as avea o insula, daca as fi numai eu pe insula, daca numai eu as fi, nimeni nu m-ar cicali, nimeni nu m-ar obosi, nimeni nu m-ar pedepsi, nimeni nu m-ar parasi, dar nimeni nu m-ar iubi… pe insula.

Dac-as avea o insula, dac-as fi numai eu pe insula, daca numai eu as fi, m-as plictisi, asa ca ce-ar fi sa fie multa lume pe insula?

Daca ar fi toata lumea pe insula, daca as avea eu acea insula, daca eu as comanda, daca eu as guverna, ce bine-ar fi pentru toata lumea din insula!

Ce bine-ar fi…

Pe copiii mei i-as imbraca numai in matase si catifea si doar in cercuri elevate ar umbla. Mai greu ar fi cu nevasta mea, oricum se va-imbraca, taranca din ea tot se va vedea.

Oh, dac-as avea o insula, daca as da eu legi in insula, toata lumea ar fi fericita, bogata si multumita si s-ar bucura ca eu sunt sef in insula.

S-ar bucura si mi-ar multumi, mi-ar dedica sute de poezii… toata lumea din insula,

 
mintea mea zbura spre tabara caracatitzoasa.

 
 
 
Si daca ai ceva impotriva saptamanii mele, dau tare la partea cu: stii ceva? pleaca din insula mea!
Anunțuri

Si daca ai fi femeie

Si daca ai fi femeie, sanii tai i-ai gasi si la mine. Iar sfarcurile ar arde la fel in strugurele propriu. Incordarea pe care mi-o da el as recunoste-o si in tensiunea din muschii abdomenului tau. Te-ai uita la mine si te-ai vedea pe tine dezbracata si patrunsa in alte nopti, nopti in care am acceptat sa convietuiesc cu ek. Am gresit, i-am zis ek, sa ramana asa, un baron bizar si immigrant in reguli de gramatica.
E un altfel de exercitiu de seductie. Si ne foloseste, ne inspira neastamparul feminin, unul salbatic si neinduplecat, altul mai moale si mai supus.
Te-ai opri la un moment dat si mi-ai zice: „fata, ce misto e sa fii femeie”, iar mie nu mi-ar fi teama sa spun ca da, apoi sa te intreb de ce spui asta. Nu ti-ai cauta cuvintele, n-ai vrea sa ma impresionezi, mi-ai explica asa, riscand sa ma faci sa rad, iar rasul meu n-ar pune botnita niciunei virilitati, si niciun orgoliu nu s-ar inversuna. Si daca ar suna telefonul, iar dincolo ar fi un alt el, ti-as spune ca uite, ar vrea sa iesim, ai zambi si tu, firesc ar fi totul. Si n-as fi malitioasa cand te-as intreba daca mergi cu mine.
Ne-am vrea amandoua abandonul, ni l-am gasi acolo unde ne-am pierde, in cearceafuri imbotite si perne framantate in pumni, am fi nesocotite si viclene. Vrei sa fim nesocotite si viclene? Viclenia buzelor arse si uscate, nesocotirea zvacnirilor umede intre picioare, un dezechilibru. Cucerit si incendiat, trupul s-ar rasturna intre cele doua emisfere cerebrale. Am izbucni intr-un raset obraznic si superior, un desfrau al sunetelor pe care numai o femeie il poate trai cu superficialitate si placere.
Pasiunea.
Pasiunea si curiozitatea ne-ar imbogati, ne-ar impinge celulele strans unele in altele, ar transforma tensiunea si nervii si venele incordate si ritmul pulsatiei din piept in experienta. Si in experienta, ne-am desavarsi talentele si excesele de femei patimase. Ne-am realiza prin simturi si senzatii, ar fi momentul si eliberarea noastra. Daca ai fi femeie, m-as privi in tine ca in oglinda, poate rusinata, dar libera sa te cercetez si astfel sa ma descopar.
Daca ai fi femeie, preocuparea serioasa pentru sangele dintre picioare te-ar fi transformat devreme in inteleapta. Suntem de mici femei si invatam sa ne placa asta, n-avem incotro. Daca ai fi femeie, ai sti cat zbucium exista in feminitate, zbucium care incepe si el devreme, odata cu momentul in care aflam ca trebuie sa ne ascundem de baieteii salbatici si cuceritori cu coif de ziar si sabii din plastic.
Si daca ai fi femeie, plecarile n-ar fi tradari, ar fi un simplu “fata, ma car.”  “Macar sa te pup de ramas bun”, ar zice cealalta cu lejeritate nedisimulata, jucandu-se de-a cuvintele si pregatindu-se sa-si savureze orele pe care le-ar petrece lenes, fara apasari si aproape fara ganduri, Ramas bun… si astfel, pe rand, una ar ramane buna, in timp ce alta ar pleca de ne-buna.

Un copil mi-a spus:
Ma intreb de unde stie grapefruit-ul sa tinteasca intotdeauna in ochi. Dar cu toate astea eu iubesc mai mult fructele decat oamenii, ele fac raul fara sa-si dea seama.

injuraturi extrem de nervoase

tu-ti cana ta inscriptionata si castigata la concurs, fata cu ochi, pupa-te-as azi si maine, dar mai ales intr-o sambata, in Laptarie, sa-mi bag io picioarele in culoarul ala, ca tare dor mi-o fo’ de el, macar un picior sa-mi bag si p’orma po’sa mor, fir-e-ai a berii tu sa fii, cand ti-oi trage un shot de tequilla in fata, pe masa, vezi tu ce ti se fac ochii ca cepele, apropo, ceapa ta de jmekera, iti trag un pup peste freza de nu te vezi, ca sa nu mai zic de un masaj din fundu’ iumbirii, sa te inveti minte sa-mi mai torni tu mie plicuri de zahar in san, zaharisi-te-as ca pe cimentul pe care mi-am scuturat tricoul, sutienul si blugii, maniaca ce esti, care nici n-a inchis usa, da’ nu vin eu data viitoare cu zaharul de-acasa, ca sa nu cer imprumut la vecinul tau furnic, eeeeiiii, injuratura mamei ei de treaba!

muziziua asta

 

Azi e ziua lui Jon Anderson.
 
You ask me where to begin
Am I so lost in my sin
You ask me where did I fall
I’ll say I can’t tell you when
But if my spirit is lost
How will I find what is near
Don’t question I’m not alone
Somehow I’ll find my way home
My sun shall rise in the east
So shall my heart be at peace
And if you’re asking me when
I’ll say it starts at the end
You know your will to be free
Is matched with love secretly
And talk will alter your prayer
Somehow you’ll find you are there.
 
De ziua lui mi-am cumparat sase carti, intr-o zi pot chiar sa incep sa le citesc.
Si uite ce model frumos am facut la calendarul care-mi contorizeaza trecerile pe aici. Subliminal. Pot sa ma uit la el ca la nori si sa spun ca e de fiecare data altceva
Aaaa, da, am si poster cu autograf de la Jon, am si poze.
Si e si ziua lui Chad Smith, de la RHCP.
 
Now while I shower in the rain
I watch my dolphin swim away
the one who listens to the surf
can feel the pulse beat of the earth
and like my dolphin swims so free
the sun does swim into the sea

 

Iar modelul de la calendar goes on, este inca opera aperta, pentru ca mai e un pic de octombrie.
Cine, eu? Eu sunt confuza. Sau poate ca nu… 🙂

 

Later edit 1
 
Opera aperta, am zis? Azi vad in calendarul cu patratele asa: 1 si 8 formeaza un drum, pe care mergi pana ajungi la scara 22 16 10. Urci si te intinzi pe burta, e o platforma pe care ai voie, o cheama 10 11, si astepti sa rasara soarele – soarele 6. Dupa ce te uiti la el fix, orbesti si te tarasti pe coate pana la capatul lui 11, de unde iti dai drumul pe toboganul vertical 11 18 25, dar nu mori si nici nu cazi in cap, pentru ca zilele care vin dupa 25 arunca repede niste perne pe care adormi, in timp ce 20 sta sub soarele ala 6, care a uitat sa apuna, si se holbeaza nedumerit la un spectacol care intotdeauna incepe maine.
 
Later edit 2
 
Din 6 a inceput sa ploua, iar stalpul 11 18 25 e acum mult mai alunecos. 20 se intreaba daca sa riste sa urce sa puna niste becuri. 6 nu mai ploua, din el s-a lasat noaptea ca niste mustati daliene care-i intra lui 20, nehotaratul, in ochi. Eu, 1, mi-am scos inima 8 si o imping sisific spre 22, dar ma opresc in fata lui 15, care e un canal neacoperit cu scrise. As face o saritura artistica, dar inima e grea; odata mi-am facut medalion din ea si am zis: uite, asta-s io, mai mult inima decat cap, asa era de mare. 16 e o banca si-i mai aproape decat 22, asa ca cedez, de oboseala, de lene sau pur si simplu pentru ca-s femeie, ma asez si incep sa-i rotunjesc colturile. 11 mi-a dat ignore temporar, dar 10 se apropie si ma intreaba:
– De ce are mama ta riduri?
– Din instinct, zic.
In tot acest timp, 20 s-a balansat cand pe un picior, cand pe celalalt, s-a facut dimineata, cine mai are nevoie de becurile lui peste care o ploaie si-o noapte au trecut? Imi iau inima in dinti pentru a-mi putea elibera mainile si plonjez in golul 17 24 31, acolo unde un alt patrat mi-ar putea sopti: ma, tu ai ochelari? Iar eu i-ar raspunde: da, de cal. Ca sa nu vad mai mult decat as putea intelege.
 
Later edit 3

 
 
L-am trimis pe 27 sa-i tina de urat lui 20, care s-a jurat ca nu se duce la balul de Halloween, de incapatanat ce e. O vreme au stat asa, nespunandu-si nimic, dar pana la urma 27 si-a amintit ca a fost ziua lui Anderson si ca altfel nu ar fi existat aceasta insemnare, asa ca l-a intrebat pe 20: mah, tu ai auzit de Jon Anderson? 20 il privi tulbure, isi drese vocea si raspunse: da’ normal! Eu, 1, in aproximativa trecere pe acolo, am scris in cap later edit-ul cu numarul 3. Si pentru ca totul sa para credibil, mi-am zis ca acesta e momentul si acesta e locul sa las la o parte modestia, mi-am intins mana pana la folderul cu poze 6, numit sugestiv Jon Anderson, si am ales una facuta chiar de ea, mana ummagummica.
 
 
El e! 🙂

Cock Ilie

Cochilia e acasa, un acasa sigur, dar uneori singur. Un acasa pe care doar daca il imparti il simti cu adevarat al tau. Hai in cochilia mea… e cea mai frumoasa declaratie de iubire.
– eu am doar palarie, cum ar trebui sa fac invitatia?
– da-te in palaria mea!

Cred ca de frig

Asa ca mai bine sa desenez. Si inauntrul desenului, iar sa desenez. Luciditate cu dinti ascutiti, asta omoara tot ce prinde si mai ales tot ce indraznesti sa inventezi pe furis. Ultimul lucru pe care l-am inventat ai fost tu, te-am nascut, am zbierat ca un animal. Si te-am nascut mort. Iar acum te bocesc. Asa, scriind despre tine nimic.
 
Nu mai stiu, nu-mi mai place, nu mai vreau. Hai despre altceva.
 
Trag de mine sa mai rezist pe pista asta, dar asa ce am obosit si nu mai pot nici macar sa strig la cei din tribune sa plece acasa. Mai bine sa ma asez putin intr-un colt.
 
 
 
                              |
                              |

                              |
                              |
                              |
                              |
                              |
                              |
                              |
aici  <–––-