Tag Archives: oscar

in( )trecere

cel care nu are nimic de spus tipa cel mai tare.

shkspr, shkspr, wherefore art thou?

I did never know so full a voice issue from so empty a heart: but the saying is true: ‘The empty vessel makes the greatest sound’.

*

blogul asta al meu a inceput acum ceva vreme sa semene cu un jurnal. acum seamana si mai mult, pentru ca ma uit la el intorcand capul spre inapoi: un caiet pe care l-am terminat si caruia am continuat sa-i inghesui vorbe in spatiile goale, spatii destinate de fapt odihnei ochiului. un caiet cu coperte porCtocalii si syd-erale. zilele astea mi-a tot venit sa-i lipesc niste foi noi, sa tina mai mult, doar ca am trecut intruna de la o stare la alta, de la gandul serios la hihihi-ul superficial, de la jocul de cuvinte la argumentul elaborat, iar degetele tastatoare n-au mai ajuns la literele albe pe fond negru, le-a oprit datul din umeri. la urma urmei nu avem nimic de demonstrat, nimic de aratat lumii, daca ar fi fost vreun gand care sa merite sa se transforme in rand, ar fi strigat, mi-ar fi ciocanit in plexul solar, s-ar fi strecurat printre mersul la tigara si picaturile din jetul dusului, printre minutele din trafic si cele de dinaintea somnului, ar fi facut pe dracu-n patru si ar fi ajuns pe o foaie, pe un ecran, pe un dos de palma.
niciodata nu am folosit, de fapt, blogul ca sa scriu despre lucrurile mele importante, jurnalul este incomplet si decalat, dar acum, cand cele reale s-au lipit cu superglue de fruntea mea, de mainile si talpile mele, imi este cu atat mai departe scrisul cu fes de metafora, spatiul dintre litere, care ascunde intamplari. hihihi-ul de langa cafea sau de langa ginul tonic imi este suficient. discutii light, sambete dezlanate, jucarele de dupa-amiaza, oameni alaturi de care sa nu-mi creasca tepi. filme, pagini de carte, drumuri cu muzici, un teiubesc bland. usor, usor… din nou piesa aia isi face drum catre playlist. anul asta nu-mi permit intristari, oricata poezie ar naste ele. anul asta e al normalitatii, stimulii care ar putea produce cutremure trec automat in folderul numit later (nu, nu, inca n-am invatat sa putin). anul asta nu-i nici al imbatosarii, nici al fluturilor, anul asta sabia xenei trebuie folosita doar ca evantai pentru un iulie fierbinte-fierbinte. angoasele se topesc la sala, in rostogolit de pedale si tras de fiare (tu sa nu fii fiara, nu!), la fel si grasimile.

*

am votat in oscar poll-ul de pe imdb, de data asta fara sa-mi spun ca si maine e o zi in care pot sa ma razgandesc. la inceput preferintele mele se potriveau manusa cu cele ale majoritatii votantilor, dar uite ca acum parca i-as da lui robert downey jr. premiul pentru best supporting actor, iar la best actor, desi rourke si penn sunt fabulosi, mie mi-a ramas in minte privirea aia de om invins a lui richard jenkins. marisa tomei ramane cu un pas in fata lui penelope (femei frumoase, cu riduri, cu zambete triste si cu secrete, cum spune prietena mea), iar kate winslet isi pastreaza si ea pozitia, desi alaltaieri am vazut o anne hathaway care a reusit performanta de a nu fi deloc dragalasa, drept care ar merita macar un picior de statueta. la best original screenplay, categoric as vrea in bruges inaintea lui wall-e. Restul premiilor mele subiective merg la slumdog millionaire, danny boyle si wall-e. sorry, benjamin button! pentru the reader as inventa un premiu special.

*
acum oare m-ar crede cineva daca as spune ca am deschis insemnare noua doar ca sa pun o mostra de ceea ce numesc eu preocupari demne de weekend? adica poza asta:

inorogroz2

Exact cand trebuie sa adorm devreme,

ochii astia nu vor sa se bage in pat. Ar citi orice: carti, subtitrari, stiri despre copii de vedete sau chiar scrisul de pe cutia de pizza. pub&grill,livrariladomiciliuintreorele1122.
I-am ridicat in picioare si le-am poruncit asa: ochilor, ia scrieti voi ceva pe blog, mainile mele ar face altceva. Despre filme, de exemplu, ca inca nu v-ati hotarat cu cine tineti la Oscar. Sau mai bine nu, pentru ca presimt ca veti incepe sa spuneti ca v-ati uitat la Revolutionary Road ca in oglinda si de aceea ati alege o alta poveste careia sa-i oferiti statueta, o poveste de mai departe, in fata careia ati putea manca popcorn tocmai pentru ca e asa departe si brrr-ul se stinge intr-un „dar noi niciodata, noi nu”.
Ati putea sa mai spuneti despre Eurovision, despre cum ati inceput sa va uitati pentru ca voiati sa va sustineti prietenul din copilarie, despre cum ati sfarsit tinand cu altcineva si despre cum nu v-ati abtinut si ati trimis (oh!) sms pentru fata cu cizme galbene.
Sau mai bine… mai bine ati spune ca hai la culcare, stapana! Da, pentru ca peste cateva ore va trebui sa o intoarceti ca la Ploiesti. Pe undeva pe langa Colegiul National „Mihai Viteazul”.

Oscaruri din nou cu deturnari personale

Se apropie, se apropie, ce repede trece timpul pe bloguri, prin
bloguri, ma uit prin propriile insemnari si ma gandesc ca, daca nu m-as
cunoaste cat de cat, as zice ca pfffff, iote si la asta, nu face decat
sa leneveasca, sa umble teleleu prin lume, sa se uite la filme si sa
zambeasca politicos, adica ipocrit. Dar sa trecem peste.
Daca ar fi fost nominalizat si filmul lui Mungiu la Oscar, am fi
avut si noi parte de oarece emotii, palpitatii, asteptari. Dar The
Movie e greu de inteles si in Europa, in tarile care n-au avut parte de
regim comunist, daramite in tara tuturor cainilor cu covrigi in coada.
Am incercat sa vad cat mai multe din filmele lui 2007, cand am ajuns la
No Country for Old Men, fusese deja nominalizat la Oscar, dar eu
il pandeam de mult timp, de cand citisem pe imdb opinia cuiva. Zicea ca
acesta e un film atat de bun, incat cu siguranta se va afla in top 2 al
productiilor cinematografice ale anului, iar daca asta nu se va
intampla inseamna ca 2007 se va dovedi a fi un an al naibii de
productiv in ceea ce priveste filmul. Ei bine, l-am vazut, dar cred ca
ar fi trebuit sa fiu si eu made in U.S.A. ca sa-mi placa si sa sa
inteleg efluviul de elogii. Adica, cinstit vorbind, m-a plictisit: o
poveste cu multi morti, cu o valiza de bani pe care o vaneaza tot felul
de rai, cu un fel de personaj principal care nu e nici bun, nici rau,
adica e un om aproape normal, ceva mai curajos decat mine sau decat
tine, ceea ce oricum nu-i foloseste la nimic. Poate tocmai asta e
ideea, ca de fapt nu exista super-eroi. O prietena zicea ca filmul asta "e foarte plictisitor si cretin si statut, n-am
inteles absolut nimic din el, oricum nu-mi plac fratii Coen, insa asta
mi se pare cel mai naspa…"  Dar are cele mai multe nominalizari. 
Dintre filmele vazute anul acesta, o parte deja au ajuns in recycle bin, adica le-am uitat pe loc, dar sunt si cateva carora le-as da cate o statueta, una faurita din vorbe si in forma de barbie ingropata in pumni in fata ecranului.
 
Across the Universe – e un film care va atrage cu siguranta
un nou val de fani Beatles.. Mi-a amintit in acelasi timp de Hair, de
Zabriskie Point, de Jason Pollock, de Andy Warhol, de Janis Joplin, de
Piata Universitatii, de Jack Kerouac, de Vonnegut, de Woodstock,  de
revolta care demonteaza sisteme, de nesabuinta de a darama fara sa stii
ce vei pune in loc, de visul american, de turme, de sovaiala artistului
in fata provocarii de a se ancora in social. Si m-a facut sa ma intreb
daca generatiile noi vor fi in stare sa iasa din ghinda in care
mistourile sunt singura arma impotriva alienarii. (In film apar si Bono
si Joe Cocker.) 
 
Atonement – mi-a lasat un gust amar atunci cand aveam
nevoie de dulce. Ceea ce numim alegere personala nu ramane doar in
cercul nostru stramt, se propaga in vietile celorlalti si le poate
distruge. Iertarea de sine nu e niciodata deplina si, vorba cantecului,
"ce-ai omorat omorat ramane".   "Gestul de bunatate" al eroinei vine
tarziu, prea tarziu pentru a mai conta, atat pentru ea, cat si pentru
ceilalti, le daruieste victimelor sale nemurire si dragoste eterna, dar
nu sunt decat cioburi lipite cu super-glue literar. Minciuna este un
evantai pentru un orgoliu marunt, racoreste pe moment, dar condamna pe
termen lung. Pe tine, spunatorul, dar si pe altii. 
 
Reign Over Me –   un film despre durere, despre fuga de realitate
intr-un univers de jucarie, despre incercarea, ca si in Atonement, dar
in alt registru, de a repara un rau mic iar si iar (schimbarea la fata
a bucatariei) pentru a nu-l mai vedea pe cel mare si ireparabil. Un film in
timpul caruia nu poti sa nu te intrebi daca amestecul in viata
altcuiva, o viata stricata si greu de dus, nu face mai mult rau decat
bine. Si daca exista pericolul ca celui pe care vrei sa-l repari sa-i
strici si farama de lume imaginara in care durerea e mai suportabila,
ce faci, risti?
 
Juno – o poveste delicata despre adolescenta, despre cum
esti tentat, la 16 ani, sa bagi varful piciorului in maturitate. Adica
un pic de sex, sa vezi cum e. Pai nu prea e, ca de fapt tu ai mai mult
chef sa-ti faci o trupa de rock decat sa faci copii. Sau sa-ti dai
ochii rimelati peste cap. Deci nu ti-i dai. Dar dupa ce ai bagat varful
piciorului undeva, iar monstrul, care se numeste viata de adult si care
e cah, a facut hap, poti sa-ti bagi picioarele (de tot)? Si cum fac
oamenii normali? Intai se indragostesc si abia dupa aia se reproduc sau
invers? Eu i-as da un Oscar lui Ellen Page (o stiu din Hard Candy),
iar pe Michael Cera l-as astepta sa ma creasca. Coloana sonora mi-e
tare draga, cateva zile am tot fredonat "you’re a part-time lover and a
full-time friend"…
 
Away From Her – dupa o casnicie de 44 de ani, sotia (Julie
Christie – cum a trecut timpul peste ea de la "Doctor Zhivago" pana
acum!) se imbolnaveste de Altzheimer. Se preface, vrea sa-l pedepseasca
pentru ceva din trecut, sau boala e reala? Sotul are ocazia de a da la
o parte cateva cortine ale propriei constiinte. "Nu m-ai iubit
niciodata", ii spune ea. Oare? 
 
Zilele trecute ma tot inghiontea o insemnare care avea ca punct de
plecare moartea lui Heath Ledger, dar n-am mai apucat sa o scriu. Pe
scurt, in aceeasi zi in care am aflat vestea am vazut un film care il
avea in rolul principal pe Heath, habar n-aveam care e distributia, dar
"asa merg lucrurile", vorba lui Vonnegut, si te trezesti cu cate o
coincidenta care te lasa perplex. Ei bine, in filmul asta (Candy,
din 2006), Heath joaca rolul unui narcoman, e o scena chiar la inceput
in care iubita lui e gata sa moara din cauza unei supradoze, dar el e
acolo si o salveaza. Ma gandeam, in timp ce urmaream filmul, nu numai
la faptul ca pe el n-a avut cine sa-l salveze, ci mai ales la faptul ca
omul nu invata niciodata din greselile altora, nici macar, in cazul lui
Ledger, din greselile personajelor interpretate.
 
Dintre filmele lui 2008 as recomanda Irina Palm, cu
Marianne Faithfull in rolul unei bunici al carei nepot e pe moarte. Pana unde esti dispus sa mergi
pentru a salva pe cineva drag? Si daca ceea ce pare sacrificiu facut pentru
altii e tocmai ceea ce te salveaza pe tine?
Recunosc, am o slabiciune pentru Marianne Faithful – cantareata,
actrita, fosta dependenta de droguri si fosta iubita a lui Mick Jagger,
prima actrita care a rostit cuvantul "fuck" intr-un film. Din cand in
cand, "The Ballad of Lucy Jordan" imi completeaza playlist-ul, e
povestea unei femei de 37 de ani, sotie si mama, care, in timp ce face
curatenie, se gandeste ca niciodata nu s-a indreptat spre Paris intr-o
masina sport, cu vantul jucandu-i-se prin par, asa ca se urca pe
acoperisul cladirii in care locuieste si… isi implineste visul. Nu-s
cinica, asa e piesa. 🙂 Si uite cum de la film am ajuns din nou la
muzica, asa ca dau o tura si pe You Tube, sa caut Balada din 1979.
 

Oscarurile mele

M-am obisnuit deja sa nu castige preferatii mei la concursurile cu voturi, asa ca, la fel ca la Eurovision, voi face, cu fastul din dotare, propriul clasament subiectiv si nespecialist. Mai rau, nici n-am vazut toate filmele, asa ca unele vor fi eliminate by default.

Best Movie

Babel
(au spus unii ca ar avea aceeasi constructie multiplan ca filmul Crash, castigator anul trecut, si din acest motiv ar trebui probabil ca juriul sa aleaga altceva. Asta mi se pare cam acelasi lucru cu a scoate un sonet, sa spunem, dintr-un concurs de poezie, pentru ca are acelasi numar de versuri ca alt sonet. Doctorul F., care-i anestezist, zicea zilele trecute: „ba, de ce nu mi-ai spus ca e atata suferinta in filmul asta, ca nu ma mai uitam… n-am putut sa dorm toata noaptea dupa ce l-am vazut”. Si daca si un medic cin_efil si cin_ic, obisnuit cu suferinta si moartea, ramane, precum m2, cu „piuneze-n suflet” – vezi ce memorie buna am, emule! -, chiar daca filmul nu se termina rau totusi, inseamna ca regizorul Inarritu si-a facut bine treaba. )

Little Miss Sunshine (m-ar tenta si aici o bucata de statueta, probabil mainile lui Oscar, care mototolesc bine-bine visul american)

Best Performance by an Actor in a Leading Role

Will Smith
, in The Pursuit of Happyness ( pentru ca, aidoma lui Jim Carrey, din Eternal Sunshine…, nu m-a facut sa ma gandesc ca e acelasi actor pe care il vazusem in filmulete de actiune sau „de ras”)

Ryan Gosling – mama, ce barbat! N-am terminat de vazut filmul (Half Nelson), dar ziua e lunga, premiile se anunta dupa miezul noptii, deci am timp berechet sa ma hotarasc daca-i iau statueta lui Smith si i-o dau lui. Last King of Scotland e pe lista de asteptare, asa ca ii cred pe cuvant pe cei care spun ca Forest Whitaker ar fi pe buna dreptate favorit.

Best Performance by an Actress in a Leading Role

Penelope Cruz, pentru rolul din Volver. Aici n-am argumente, pur si simplu mi-a placut mai mult decat Meryl Streep, poate si pentru ca The Devil Wears Prada mi s-a parut un film mult prea usurel pana si pentru Oscar.

Best Performance by an Actor in a Supporting Role

Categoric, Jackie Earle Haley, pentru rolul din Little Children, un film despre care gurile rele spun ca ar fi folosit reteta din American Beauty. Un film despre care cred ca as putea sa discut zile la rand, un film despre crize conjugale si adulter, despre perversiune si alienare, despre variatiuni ale crimei si pedepsei, despre binele-rau si raul-bine. Titlul e inselator, nu e un film despre copii, desi ei apar pe pelicula. Little children suntem noi, adultii, cu nevoia noastra de joc, schimbare, protectie, care naste, din pacate, vinovatie, anxietate, depresie, dependenta, paranoia. Revenind la Haley, personajul lui reuseste sa starneasca dezgust si totodata compasiune, iar eu personal am avut senzatia ca parca nu joaca intr-un film american.

Best Performance by an Actress in a Supporting Role

Aici mi-e cel mai greu, as taia statueta in felii si le-as imparti frateste (ma rog, suroreste) intre Adriana Barraza, Cate Blanchett, Abigail Breslin, Jennifer Hudson si Rinko Kituchi, avand totusi grija sa-i dau micutei Abigail o felie mai mare pentru rolul din Little Miss Sunshine.

Nu prea mi-e clar ce inseamna categoria Best Achievement in Cinematography, dar pentru ca n-am dat inca niciun Oscar filmului Children of Men, e randul lui la statueta mea virtuala. Iar pentru Best Foreign Language Film of the Year, zic si eu El Laberinto Del Fauno, pentru ca pe celelalte nu le-am vazut. Si nu inteleg (nici eu) de ce Volver n-a fost nominalizat la categoria asta.

Cam atat, la celelalte categorii chiar nu am cum sa-mi dau cu parerea de nespecialist, dar recomand blogul lui Danezia si al Cinefilului. Cine nu are maine de la 8 sa-mi povesteasca si mie cine si ce a castigat!

Oscarurile mele

M-am obisnuit deja sa nu castige preferatii mei la concursurile cu voturi, asa ca, la fel ca la Eurovision, voi face, cu fastul din dotare, propriul clasament subiectiv si nespecialist. Mai rau, nici n-am vazut toate filmele, asa ca unele vor fi eliminate by default.

Best Movie

Babel (au spus unii ca ar avea aceeasi constructie multiplan ca filmul Crash, castigator anul trecut, si din acest motiv ar trebui probabil ca juriul sa aleaga altceva. Asta mi se pare cam acelasi lucru cu a scoate un sonet, sa spunem, dintr-un concurs de poezie, pentru ca are acelasi numar de versuri ca alt sonet. Doctorul F., care-i anestezist, zicea zilele trecute: "ba, de ce nu mi-ai spus ca e atata suferinta in filmul asta, ca nu ma mai uitam… n-am putut sa dorm toata noaptea dupa ce l-am vazut". Si daca si un medic cin_efil si cin_ic, obisnuit cu suferinta si moartea, ramane, precum m2, cu "piuneze-n suflet" – vezi ce memorie buna am, emule! -, chiar daca filmul nu se termina rau totusi, inseamna ca regizorul Inarritu si-a facut bine treaba. )

Little Miss Sunshine (m-ar tenta si aici o bucata de statueta, probabil mainile lui Oscar, care mototolesc bine-bine visul american)

Best Performance by an Actor in a Leading Role

Will Smith, in The Pursuit of Happyness ( pentru ca, aidoma lui Jim Carrey, din Eternal Sunshine…, nu m-a facut sa ma gandesc ca e acelasi actor pe care il vazusem in filmulete de actiune sau "de ras")

Ryan Gosling – mama, ce barbat! N-am terminat de vazut filmul (Half Nelson), dar ziua e lunga, premiile se anunta dupa miezul noptii, deci am timp berechet sa ma hotarasc daca-i iau statueta lui Smith si i-o dau lui. Last King of Scotland e pe lista de asteptare, asa ca ii cred pe cuvant pe cei care spun ca Forest Whitaker ar fi pe buna dreptate favorit.

Best Performance by an Actress in a Leading Role

Penelope Cruz, pentru rolul din Volver. Aici n-am argumente, pur si simplu mi-a placut mai mult decat Meryl Streep, poate si pentru ca The Devil Wears Prada mi s-a parut un film mult prea usurel pana si pentru Oscar.

Best Performance by an Actor in a Supporting Role

Categoric, Jackie Earle Haley, pentru rolul din Little Children, un film despre care gurile rele spun ca ar fi folosit reteta din American Beauty. Un film despre care cred ca as putea sa discut zile la rand, un film despre crize conjugale si adulter, despre perversiune si alienare, despre variatiuni ale crimei si pedepsei, despre binele-rau si raul-bine. Titlul e inselator, nu e un film despre copii, desi ei apar pe pelicula. Little children suntem noi, adultii, cu nevoia noastra de joc, schimbare, protectie, care naste, din pacate, vinovatie, anxietate, depresie, dependenta, paranoia.  Revenind la Haley, personajul lui reuseste sa starneasca dezgust si totodata compasiune, iar eu personal am avut senzatia ca parca nu joaca intr-un film american.

Best Performance by an Actress in a Supporting Role

Aici mi-e cel mai greu, as taia statueta in felii si le-as imparti frateste (ma rog, suroreste) intre Adriana Barraza, Cate Blanchett, Abigail Breslin, Jennifer Hudson si Rinko Kituchi, avand totusi grija sa-i dau micutei Abigail o felie mai mare pentru rolul din Little Miss Sunshine.

Nu prea mi-e clar ce inseamna categoria Best Achievement in Cinematography, dar pentru ca n-am dat inca niciun Oscar filmului Children of Men, e randul lui la statueta mea virtuala. Iar pentru Best Foreign Language Film of the Year, zic si eu El Laberinto Del Fauno, pentru ca pe celelalte nu le-am vazut. Si nu inteleg (nici eu) de ce Volver n-a fost nominalizat la categoria asta.

Cam atat, la celelalte categorii chiar nu am cum sa-mi dau cu parerea de nespecialist, dar recomand blogul lui Danezia si al Cinefilului. Cine nu are maine de la 8 sa-mi povesteasca si mie cine si ce a castigat!