Category Archives: Film

A fost si anul asta ziua mea

Pentru că în vara asta mi-a fost imposibil să-mi fac cadou locuri noi şi/sau oameni noi, am exploatat vechiul cel mai vechi şi am făcut o cură de filme alb-negru. După două săptămâni, încă nu m-am săturat.
S. mă întreabă în fiecare zi: tot n-ai terminat de văzut filmul ăla vechi? Îi spun mereu că e altul, dar degeaba, el insistă că e doar un singur film foarte lung.

P.S. Am primit cadou o bandă de alergare. Ce-mi plac mie darurile astea romantice! :))

Anunțuri

Zale, zile

Imi construiam de fapt sistemul de asteptari inainte de a vedea Gummo. Gummo e un film, e un cosmar. Defineste cosmarul, doamna profesoara! Cosmarul e atunci cand. Comentatorii imdb ii reproseaza lipsa povestii: despre ce dracu’ e vorba in filmul asta? Despre niste oameni normali, care habar n-au ca vor muri in curand. A venit vantul si i-a luat, vom face altii pe rau in jos, altii mai… mai cum? Vor impusca si ei pisici, vor merge la curve, vor inghiti anxiolitice. Vor canta seara langa mamele lor grase: yes Jesus loves me, for the Bible tells me so. Iata cosmarul: franturi din oameni care se termina. Dupa ce se termina, ai nevoie de un film sirop. Sau te razbuni si ii dai lui Gummo nota mica pe imdb, pentru ca te-a intristat, te-a ingretosat, te-a calcat in picioare. Pentru ca nici Bruce Willis, nici Daniel Craig n-au aparut in distributie, ei ar fi salvat macar o pisica, macar un biciclist.

Life is great. Without it, you’d be dead.

Harmony Korine e regizorul, imi parea cunoscut numele, asa ca am dat search in computer. L-am gasit, e titlul unei piese de pe primul album solo al lui Steven Wilson, Insurgentes, din 2008. Nici nu se putea alaturare mai potrivita, zic, dar ma intreb, intr-o bucla de gand, de ce ii mai trebuia lui Wilson album solo, cand numele lui se leaga de atatea proiecte muzicale? Porcupine Tree, Blackfield, No-man, Incredible Expanding Mindfuck sau colaborarea cu ooOpeth, oOopreste-te, acesta e un jurnal personal, nu o emisiune muzicala, nu o cronica de film. Stai ca mai am putin si gata: Harmony Korine are un video care nu-i regizat de Harmony Korine, ci de Lasse Hoile, prieten vechi al lui Wilson si al celor de la Dream Theater. Si gata. E personal, da? Uneori ma recunosc in spusele, cantatele ori pictatele altora, alteori nu ma regasesc nici macar in ceea ce eu insami cred despre mine.

(brb, the story of ooo si alte nelinisti)

Gummo

Uneori cotrobai in profiluri, atunci mi-e lene sa citesc, butonez compulsiv, dar cu folos, uneori. Am scris o fraza rotunda ca o bila de gumma, asa imi e si starea, un rotund, o rostogolire. Dar vine degetul celui de sus si apasa bila, nu se sparge, pentru ca-i de gumma, am zis, doar se opreste. Ding sau buzz sau un neaos pleosc. Ochii vad literele, inima cere cuvintele, degetul mare de sus impinge degetul meu mic catre propriul click. Da, cu degetul mic intru in preferintele linkuite ale oamenilor, e ca un mers pe varfuri respectuos. Cu aratatorul ma aventurez doar cand e vorba de propriile defrisari, iar cu cel gros si opozabil ma pun impotriva trecerii, imortalizez. Pot fi o im(p)ortaliZee daca am (a)vantul prielnic, dar deocamdata sunt doar o bila lenesa, apasata pe crestet in dreptul unui profil unde literele formeaza nume de filme preferate. De obicei le stiu, ii stiu. Filmele, cartile, oamenii, muzica. Noul trece spre creier prin piele, ea se bucura ori se revolta inaintea mea. Epiderma pre-simte. Gummo. Are doar 5.3 pe imdb, dar probabil ca eu ii voi da mai mult. Pentru ca, fara sa stiu nimic despre el, cred ca seamana cu zilele mele de sambata: o pierdere de timp multiplan, un oximoron, o stare plimbareata, contemplare in intamplare.

(Baga-mi-as degetul mic in linkul tau.)

in( )trecere

cel care nu are nimic de spus tipa cel mai tare.

shkspr, shkspr, wherefore art thou?

I did never know so full a voice issue from so empty a heart: but the saying is true: ‘The empty vessel makes the greatest sound’.

*

blogul asta al meu a inceput acum ceva vreme sa semene cu un jurnal. acum seamana si mai mult, pentru ca ma uit la el intorcand capul spre inapoi: un caiet pe care l-am terminat si caruia am continuat sa-i inghesui vorbe in spatiile goale, spatii destinate de fapt odihnei ochiului. un caiet cu coperte porCtocalii si syd-erale. zilele astea mi-a tot venit sa-i lipesc niste foi noi, sa tina mai mult, doar ca am trecut intruna de la o stare la alta, de la gandul serios la hihihi-ul superficial, de la jocul de cuvinte la argumentul elaborat, iar degetele tastatoare n-au mai ajuns la literele albe pe fond negru, le-a oprit datul din umeri. la urma urmei nu avem nimic de demonstrat, nimic de aratat lumii, daca ar fi fost vreun gand care sa merite sa se transforme in rand, ar fi strigat, mi-ar fi ciocanit in plexul solar, s-ar fi strecurat printre mersul la tigara si picaturile din jetul dusului, printre minutele din trafic si cele de dinaintea somnului, ar fi facut pe dracu-n patru si ar fi ajuns pe o foaie, pe un ecran, pe un dos de palma.
niciodata nu am folosit, de fapt, blogul ca sa scriu despre lucrurile mele importante, jurnalul este incomplet si decalat, dar acum, cand cele reale s-au lipit cu superglue de fruntea mea, de mainile si talpile mele, imi este cu atat mai departe scrisul cu fes de metafora, spatiul dintre litere, care ascunde intamplari. hihihi-ul de langa cafea sau de langa ginul tonic imi este suficient. discutii light, sambete dezlanate, jucarele de dupa-amiaza, oameni alaturi de care sa nu-mi creasca tepi. filme, pagini de carte, drumuri cu muzici, un teiubesc bland. usor, usor… din nou piesa aia isi face drum catre playlist. anul asta nu-mi permit intristari, oricata poezie ar naste ele. anul asta e al normalitatii, stimulii care ar putea produce cutremure trec automat in folderul numit later (nu, nu, inca n-am invatat sa putin). anul asta nu-i nici al imbatosarii, nici al fluturilor, anul asta sabia xenei trebuie folosita doar ca evantai pentru un iulie fierbinte-fierbinte. angoasele se topesc la sala, in rostogolit de pedale si tras de fiare (tu sa nu fii fiara, nu!), la fel si grasimile.

*

am votat in oscar poll-ul de pe imdb, de data asta fara sa-mi spun ca si maine e o zi in care pot sa ma razgandesc. la inceput preferintele mele se potriveau manusa cu cele ale majoritatii votantilor, dar uite ca acum parca i-as da lui robert downey jr. premiul pentru best supporting actor, iar la best actor, desi rourke si penn sunt fabulosi, mie mi-a ramas in minte privirea aia de om invins a lui richard jenkins. marisa tomei ramane cu un pas in fata lui penelope (femei frumoase, cu riduri, cu zambete triste si cu secrete, cum spune prietena mea), iar kate winslet isi pastreaza si ea pozitia, desi alaltaieri am vazut o anne hathaway care a reusit performanta de a nu fi deloc dragalasa, drept care ar merita macar un picior de statueta. la best original screenplay, categoric as vrea in bruges inaintea lui wall-e. Restul premiilor mele subiective merg la slumdog millionaire, danny boyle si wall-e. sorry, benjamin button! pentru the reader as inventa un premiu special.

*
acum oare m-ar crede cineva daca as spune ca am deschis insemnare noua doar ca sa pun o mostra de ceea ce numesc eu preocupari demne de weekend? adica poza asta:

inorogroz2

numai azi

ce spun are sens numai atunci cand spun, degeaba vii cu ranjetul triumfator de „ti-am spus eu”. parca eu nu ti-am spus de atatea ori cuvinte care s-au ciocnit cap in cap cu altele, tot ale mele, am avut mii de dreptati, de ce m-as bate cu pumnul in piept cand e ca mine, de ce mi-as pune cenusa in cap cand nimeresc anapoda?

tocmai se acorda distinctiile bafta – iti urez bafta suna mai plin de importanta acolo. abia acum se ajunge la premiile mari, deocamdata penelope a invins-o pe marisa la best supporting actress.

brb, desigur

Ce ma cutremur!

am presimtit cutremurul dintr-un film. faceam acrobatii cu scaunul, cu ochii in ecran. daca ar fi cutremur acum, mi-a venit in minte, as cadea pe spate, iar capul ar nimeri in coltul comodei. Imediat ce scaunul a revenit pe cele patru picioare, s-a intamplat cutremurul in film. ups! daca nu imi opream bataitul, s-ar fi accidentat personajul principal si chiar n-aveam de gand sa ma uit azi la o tragedie. ramanem la musicalul usurel, care probabil ca va lua si vreun oscar, mammamia!

The Man from Earth


– Am arătat unele adevăruri pentru ca să fie mai bine.
– Crezi că doar la asta se referă religia? Vinde speranţă pentru supravieţuire?
– Vechiul Testament vinde frică şi vinovăţie, iar Noul Testament e un
cod nou de etică. Pus în gura unor poeţi sau filosofi mai deştepţi decat
mine, nu înseamnă nimic. Mesajul nu e niciodată folosit. Frica a
construit biserici. 
 
Am uitat sa recomand filmul asta, The Man from Earth, un film pe care unii l-ar putea considera blasfemiator.
 
As fi scris mai mult despre el, dar n-am avut timp. Am gasit insa un comentariu pe IMDB care spune cam ce as fi spus si eu, asa ca l-am (tr)adus aici:
 
"Filmul este o abordare EXTREMA a credintei, filosofiei,
tehnologiei, a felului in care invatam, in care gandim , a modului in
care percepem lucrurile, bazandu-ne pe logica noastra si pe
cunostintele acumulate. Nu am citit cartea inca, dar categoric o voi
face, chiar si numai pentru a ma pune la curent cu restul de discutii
si argumente care nu apar in film. Am ezitat mult daca sa vad sau nu
filmul si am facut-o doar pentru ca nu aveam altceva mai bun de facut.
Dupa cateva minute, am fost captivat si nu m-am mai putut desprinde. Cineva scria ca filmul reuseste sa te faca sa-ti doresti sa fii si
tu unul dintre personaje si sa-i adresezi propriile intrebari
personajului principal. Avea dreptate. Aceasta productie nu are scenele de
actiune, de sex sau de violenta pe care ne asteptam sa le gasim la un
film si care uneori ne plac. Tot ce avem aici e o poveste. O poveste care te
face sa pui la indoiala tot ce credeai ca stii. Ma indoiesc ca acest
film  "iti va deschide ochii" catre un nou fel de a gandi  sau ca iti
va produce o revolutie in creier, dar garantez ca si in eventualitatea
in care nu-ti va placea deloc, tot vei dori sa discuti indelung despre
el dupa ce se termina, mai ales daca il si vizionezi impreuna cu
cineva."