Deviație de sept(embrie)

Între timp n-am (mai) făcut nimic notabil, nici măcar cont pe Twitter.
Nimic notabil, dar de notat tot am notat: pe colțuri de unghii, în colțuri de pâine cu secară.
Se cară? Cam da. Şi mă trec şi eu.

Ar fi trebuit totuși să-mi arhivez într-un fel vara cea scurtă, cea mai scurtă. Și septembriele duios-dureros. Septembriele în care se întâmplă morți, în care începuturile altădată vesele își varsă peste tine poalele pline de nuci seci. Lasă, o să fie bine, ai să vezi, îmi spune piticul optimist, dar mie tot îmi vine să mă revolt împotriva toamnei. Mereu a fost așa și va fi din ce în ce mai așa.
(Dă-mi și mie niște pastile de putut optimism, piticule!)

)Tocmai mi+a căyut tastatura in brate si mi+a inchis o paranteyă nedeschisă, hihi. Pe ce trebuie să apăs acum si unde+i semnul de intrebare, că uite ce liniute imi deseneayă tasta cu pricina _ _ _

Gata. Piticul mi-a șoptit codul și mi-a spus că dacă nici ăsta nu-i semn… Da, cu trei puncte, așa mi-a spus. Deci sunt optimistă, deci sunt opt… optivoră! Sunt născută în luna a opta și aș mânca tot anul august pe pâine. August mult pe pâine puțină, pentru că, oricât ar fi de iubibil fondul, și formele sunt importante, iar pâinea, ah, îngrașă!

Aș fi vrut să fiu consecventă măcar aici, pe blog, să nu las gummele să-mi înghită ummele. Aș fi vrut să pot să-mi promit că de mâine, măcar de mâine, voi scrie aici zilnic. O lună, o săptămână, un timp. Pentru că am timp, știi? Dar n-am răgaz.

16 responses to “Deviație de sept(embrie)

  1. De ce zilnic? Nu e zilnic septembrie. Nici tastaturile care cad nu sunt zilnice.

  2. Dar noi inca suntem. Si de-aia…

  3. wake up when september ends…😛

  4. M-am gandit la tine cand am pomenit de colturi, sa stii.
    Cand se ends septembrie cred ca ma culc si eu ummpic.🙂

  5. pe umme nu le ştergi cu una sau cu două gumme, pe lacrimi le şterg glumme,
    pe lumme nu-i pitic să nu te-ndrumme spre mic palat,
    da’ncăpător şi pentru mumme.
    lumme, lumme…off, setp(embrion) la septiment de uom…😛

  6. Ca o pumma te-ai aruncat asupra septimpanului meu. Era cat pe ce sa-ti raspund la comentariul asta pe blogul lui Alex. :))
    Dar ai dreptate, cu glumme se sterg summele de ummoticoane angoasate.

  7. servus…
    si pe mine m-a lovit toamna asta. o aşteptam altfel şi nu după o vară aşa de scurtă… am început însă să mă obişnuiesc… aproape am iertat-o. pe toamna asta, prima netandră…
    toate cele bune!

  8. 🙂 you back, mega oaga!

    Incep si eu s-o iert, Flavius. Atat poate si ea.🙂

  9. Septembrie galben. Seri lungi, viorii,
    Fug zilele verii spre soare. Trec stol
    Cocorii scad sus. Toamna vine domol.
    Din vara în vara, dînd iernii ocol
    Septembrie cald e-n septembrie gri,
    Septembrie galben, putem hoinari ?

    Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri !
    Septembrie gri, septembrie gri

    Septembrie arde-n paduri aurii,
    Se mistuie vara din pomi în pîrjol.
    Chipul toamnei e plumb. De-atît fum se-nnegri.
    Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:
    Septembrie cade-n septembrie gri

    Septembrie, septembrie gri
    Septembrie cald, nu muri, nu muri!

    de Romulus Vulpescu

    :*:*

  10. 🙂 Multumesc, Evergreen.

  11. Cont pe Twitter am, dar la ce şi dacă foloseşte nu m-am mai întrebat. Văd, uneori, că m-a mai adăugat cineva, însă mi-am uitat şi datele de logare.

  12. Eu aş dori să nu-mi crească, totuşi, nişte blocuri noi în cartier până mai scrii ceva. E aproape o rugăminte. Şi aşa mă pândesc la colţ alţi demoni de care vreau să fug.

  13. Vania, eu am vazut azi pentru prima oara o pagina (asa se numeste?) de Twitter, m-am gandit ca daca tot l-am pomenit, ar trebui sa-l vad la fata. Nu m-am prins la ce foloseste.

    Rares, daca as sti ca iti cresc blocuri in cartier intre doua insemnari ale mele, as scrie foarte des. Chiar daca n-as avea vorbe proprii, as apela la copy-paste si poze, ba mi-as face si cont pe Twitter, zau! :))
    Multumesc.🙂 Demonii altora parca-s mai simpatici, nu?

  14. Sunt mult mai simpatici, normal. Inteleg ca vrei sa ma zidesti🙂

  15. : ))
    Daca ar fi copy-paste-uri, sigur ai avea loc sa respiri, ca alea-s gaunoase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s