Innuenda și Alice, două cadouri delicate ale toamnei, două cărți, două hărți. Merită să te aventurezi pe traseele lor, zău. Întâmplător sau nu, amândouă au scris despre prietenie, m-am strecurat în vorbele lor și m-am înfruptat pe îndelete. Uite cartea cu pălărioară, cu tot cu comentarii, uite și tărâmul minunilor. Am citit, am plecat, m-am întors, am citit, apoi mi-au țâșnit treipunctele, spațiile pe care cititorul le umple cu întâmplările proprii. Uneori mă entuziasmez în fața oamenilor, alteori nu mai vreau să-i iubesc, dar când îmi permit răgazul aducerii aminte, fără glasuri exterioare care să mă împingă cu hei-rup-uri, oamenii sunt mereu frumoși. Uneori iau conjunctura drept prietenie, alteori uit să fac reverențe în fața gesturilor cu adevărat nobile, dar când acumaici-ul se transformă în nu-știu-unde-și-când, amintirea îmi apare întotdeauna rozalie, în fictivul ei.
E toamnă, ce? Dacă aș mai fi avut vița de vie, poate că mi-aș fi ascuns siropoșeniile în spatele acrilor, dar arătoșilor struguri. A mai rămas un zarzăr, dincolo de care apusul e pe cale să se întâmple. Dintr-o carte iese un colț de hârtie, trag de el și îmi apăr câteva fraze demulte, de pe vremea puloverului albastru și a șireturilor târâte prin noroaiele capitalei:
După promisiunea unui ceai aromat-tremurat-amânat-nefumat, uite-mă în trenul iute ca săgeata, scriind cu degetul pe geam, apoi pe genunchi – nu mă mai greși, domnule conductor, cum aș putea sorbi delicat din ice-tea-ul surogat, cum aș putea să mă prefac că fumez – ah, clișeisticul, dar femininul gest cu țigara – , cum aș putea să-mi amintesc ordonat, fluent, lin de toate serile frumoase și de prietenii mei? Nu, nu mă greși, nu vreau să fac mișcări bruște care să mi-i împrăștie.
ummagumma 
Întâmplarea făcea că tocmai mă pregăteam să-ţi mărturisesc de faptul că-mi place tare mult blogul tău. Acum, după ce ai postat mărturisirea ta, a mea va părea ca o pară întinsă unuia care ţi-a întins un măr. 🙂
:)) Nu, nu, Innu, e doar something-ul din air. Eu mi-am luat deja para cand am fost la tine pe blog, de-aia mi-a sarit marul direct in pagina. 🙂
e o perioadă înseamnă. e ceva în aer de ne preface pe toţi în magi cu amintiri purtate… despre prieteni e greu de vorbit şi parcă n-am vrea să-i împrăştiem în cuvinte…
Sau putem sa lasam playlistul sa zica…
„Am haina de mag, sunt asa de schimbat,
Sunt chiar umbra ta…”
…sunt iluzia ta, pentru vremea cea rea…;)
dap, iluzii ne suntem.
am masca de drac… pierdut in multimi de straini
…în mulţimi de trăiri…
Sunt teama ta şerpuind pe şosea
Playlistu’ tău s-a blocat on Travka, precum Travka s-a blocat în despărţire…Dar mai bine ziceam off Travka. E mai politicalicorect.
doua insemnari frumoase – chiar azi ma gandeam ce mici mi-au ramas unele prietenii si ce departe s-au dus unii prieteni.
tot azi m-am intrebat daca-l mai iubesc si nu am stiut ce sa imi raspund 😦
Eh, Almanahe… doar mi s-au aprins niste LUMINI in playlistul din cap. Un moment de vinil.
Rus, drago, ti s-a auzit oftatul pana aici.
De aseara cand am citit, muta in fata tariei cuvantului si-a poeziei ideii, ma tot gandesc cum sa raspund… Sunt intr-o situatie delicata, cum observa si innuenda … 🙂 numai ca e ca si cum eu am primit o brosa adorabila in schimbul unei agrafe de birou…
De data asta ne-ai facut-o :))
In spatiul propriu mi-a venit natural, asa ca am sa te invit acolo 🙂
Pingback: Nopti albe la Leningrad « ing
🙂 Am fost la tine, am citit, ti-as fi lasat acolo cateva vorbe, dar stiu ca blogul tau nu accepta comentarii, am mai incercat acum ceva timp, cred ca la insemnarea cu ziua ta.
Cat despre insemnarea cu prietenia, am vrut sa pun link catre ea de cand am citit-o, dar pur si simplu n-am gasit cuvinte potrivite ca sa schitez un context sau macar o introducere. Dupa ce am citit si insemnarea Innuendei, am stiut ca cele doua texte trebuie puse cumva unul langa altul. Iar cuvintele din jurul lor au venit usor, de data asta.
Asa cum spui la tine, „e ca atunci cand doua minti se intalnesc fara sa se fi cautat si bat palma intr-un gest de spontaneitate lipsit de orice calcul si fara sa-si faca promisiuni.”
Sau chiar trei minti, as indrazni sa spun. 🙂