Daily Archives: octombrie 23, 2008

Fapte bune si secrete

În loc să profite de ceea ce pare a fi ultimul val de căldură al anului, în loc să iasă în natură şi să se bucure că încă nu a venit vremea puloverelor groase, că mai e puţin de tot până ce, în loc de oameni, pe străzi vor circula roboţei construiţi din paltoane, ce face Umma? Trage draperiile, downloadează ilegal toate cele trei sezoane ale serialului, se înconjoară de bidoane cu apa plată şi Pepsi Max, îşi pune în stânga alunele de pădure, în dreapta cleştele şi purcede la vizionat. Crantz, o alună, click, un episod.

My Name is Earl. Earl este un pierde-vară, un hoț, un panglicar, un boschetar. Într-o zi câștiga 100 000 de dolari la loterie, dar îl lovește o mașină și pierde biletul. În spital, vede la tv o emisiune despre karma și își încropește, de plictiseală, o lista cu faptele rele pe care le-a săvârșit până atunci. După ce îndreaptă prima faptă rea, găsește ca prin minune biletul de loterie, iar karma devine, în mintea lui, un fel de Big Brother justitiar si de neinduplecat. În fiecare episod repară un rău și mai taie un rând de pe listă. E o comedie tare simpatică, iar personajele Randy și CrabMan sunt de-a dreptul savuroase.

După cum era de așteptat, m-am gândit și eu la faptele mele rele: n-am dat foc niciunei case, n-am furat camioneta nimănui, relele mele sunt mai degrabă nefăcutele, decât făcutele. N-am ascultat destul, n-am alergat destul, n-am cărat destul, n-am gâfâit destul, n-am insistat destul sau n-am avut destulă răbdare, toleranță ori diplomație. Ori poate, fără să vreau, dorind să ajut sau să protejez pe cineva, am întristat sau chiar am rănit pe altcineva. În fine, sunt sigură că oricine vede serialul asta își redactează, măcar mental, o listă a lucrurilor, vorbelor, situațiilor sau relațiilor pe care și-ar dori să le repare sau, în cel mai rău caz, să le radă de tot, că și cum nu ar fi existat niciodată. Oricine, adică oamenii normali, că sigur mai există și câte unii care se gândesc numai la cât de mult și cât de grav le-au greșit alții.

Și, cum întotdeauna când te gândești mult la ceva, descoperi că s-au gândit și alții odată cu tine, grație acelui magic something in the air, iată că găsesc pe blog la Madelin însemnarea asta despre fapte bune, apoi, urmând un link, văd că există chiar un blog intreg dedicat lor. Ce bine!

Am terminat cele trei sezoane de My Name is Earl și mi-aș dori să pot să am răbdare până se difuzează și al patrulea, să pot vedea episoadele tot așa, calup, într-un weekend. Mi-aș dori, dar nu mă pot abține să nu-mi descarc episodul săptămânal. Între timp am văzut (tot pe net și probabil cu întârziere, ca la tv nu mă uit), unul din spoturile din Campania Petrom pentru bun simț și responsabilitate în trafic:

Spre surprinderea mea, în intersecția aia, știi tu, aia nesemaforizata, unde de obicei trec în jur de 10 minute până reușesc să mă strecor și să fac la stânga, zilele astea chiar am izbutit să intru fără efort. Și tot fără efort am ieșit din parcarea din fața băncii. Aș vrea să nu fie o minune, pentru ca o minune ține doar trei zile, aș vrea să nu fie doar o faptă bună a câte unui șofer căruia tocmai i-a avortat amanta și încearcă să se spele de păcate, ci mi-aș dori că gesturile astea să devină firescul și din țara mea.

Înapoi la blogosferă. În afară de blogul cu fapte bune am găsit și un blog cu secrete. Cred că funcționează așa: ai un secret pe care vrei să-l spui cuiva și totuși nu vrei să-l știe nimeni, în timp ce-l urli întregii lumi, deci ce faci? Îl trimiți pe mailul afișat pe blog, iar secretului tău i se fabrică o imagine, ca o carte poștală, care va fi strecurată în mail-box-ul dintre pleoapele oricărui cititor curios. Am citit prima pagină, apoi m-am întors la site-ul cu fapte bune, care de fapt nu e un loc în care să mergi să te lauzi, ci un loc în care spui mulțumesc. Dar eu pot să spun și aici, da? Mulțumesc prietenei mele, care și-a petrecut jumătate din zi stând în locul meu la o coadă infernală.

(Dar un blog cu fapte rele din blogosferă nu se face? Să vină clonele malefice să-și pună cenușă în cap. :)) dar si 😦 , pt. că… )

[…]

Am decupat fraza de mai sus și am pus-o bine. Mâine am nevoie de norișori roz, de-ăia cu energii. Vezi, nu fac un secret din asta.