Barbatul Iunie

În cărțile copilăriei mele, anotimpurile erau desenate cu chip de fată. Și lunile anului tot așa. Dar în mintea mea era altfel, aveau chipuri doar decembrie, iunie, iulie și august. Decembrie, firește, era un brad vorbitor, iunie era un băiețel desculț, ciufulit, cu pantaloni scurți bleumarin, iulie era o fetiță-sirenă, iar august era un copil și atât. Vara mea era compusă, deci, dintr-un băiețel, o fetiță și un copil asexuat. Mi-am amintit de asta dimineață, când m-a trezit un vis pe care nu mi-l amintesc, știu doar că declamam la o tribună: toate iubirile sunt falimentare… iunie, iunie! Cu ochii încă închiși, am încercat să-mi explic nu visul, ci personificările lunilor din verile de altădată. Fetița-sirenă se lega probabil de mersul la mare în iulie și de poveștile pe care tata mi le inventa seara, pe balcon. Spune-mi o poveste cu un greieraș, un pitic, o sirenă și un cerb roz, tată! Sirena salva piticul de la înec, cerbul roz era colacul meu, iar greierașul era prințul blestemat de o vrăjitoare afurisită… dar ce nu era greierașul! Călărea căluți de mare, se lupta cu rechinii fioroși, reușea să scape de cohortele de pionieri care-l vânau cu mii de bolduri, ca să-l întemnițeze în înspăimântătorul insectar, era un aventurier! Și mereu reușea să ajungă viu și nevătămat la prietena lui cea mai bună, Iulia, fetița-sirenă, adică, și să-i cânte, în loc de morală și de am încălecat pe o șa, diverse trageri la temă pe melodia lui un’ te duci tu, mielule?

Iunie era un băiețel, poate pentru că dintr-o dată venea vacanța lungă și nu mai trebuia să merg în vizită la fetițe sclifosite și plicticoase cu bunici vigilente, puteam să mă joc afară, cu băieții. Jocurile băieților erau întotdeauna mai palpitante, aveau fugă și vânătoare și minge murdară, strigăte, bicicletă și bețe. Jocurile băieților aveau pericole și răni în genunchi, tiiiii, ce ușurare! Scăpam de păpuși, rochii cu volane și ochi dați peste cap. Fetele mai mereu se supără când e jocul în toi, își iau jucăriile și se ascund în scara blocului, așteptând bosumflate să mergi să le împaci. Pe urmă nici nu-ți mai vine să te întorci la joc.

Iar august nu era nici băiețel, nici fetiță, era doar copil. În august venea ziua mea și pe urmă, destul de repede, începea școala, așa că nu era de glumit, trebuia să mă joc mult și intens pe ultima sută de metri, ce să-mi mai bat capul cu diferențele între băieței și fetițe?! Oftam când prietenele mamei îmi aduceau rochite cadou, îmi sticleau ochii când tata îmi cumpăra cărți, mașini și jocuri de construit. Eram o fetiță, știam asta, dar nu-mi prea convenea, pe atunci mi se părea mult mai ușoară viața de băiat, un băiat putea să se facă șofer, polițist sau macaragiu, putea să se facă și antrenor de fotbal, dacă voia, dar o fetiță nu! Fetițele adevărate se făceau numai doctorițe, așa ne spuneau toate cântecele și poeziile. Fetițele adevărate erau hărnicuțe și nu aveau pământ sub unghii. Fetițele adevărate primeau roluri de prințese la serbare și erau obligate să stea țepene ca să nu mototolească rochia apretata, ce oroare! Mai puteau să fie fulgi de nea, steluțe, lebede care dansau în cerc sau furnicuțe rele, care îl goneau pe greierele cel leneș. Dar eu îl iubeam pe greieraș și o uram pe furnică atunci când îl întreba retoric și înțepat, cu mâinile în șold: „asta vară ce-ai făcut? Ai cântat? Îmi pare bine! Acum joacă, dacă poți, iar la vară fă ca mine!” Intuiam eu de atunci că în cântecul greierasului e mai mult decât poate înțelege o furnică preocupată să-și umple cămara.
Așa că nu puteam da voie lunii august să fie nici fetiță, nici băiețel, nici furnică, nici greiere. Pentru că nici mie nu-mi era clar pe atunci ce sunt de fapt, nu puteam fi doar alb sau doar negru, doar bine sau doar rău, iar despre Făt Frumos și Ileana Cosânzeana n-am crezut niciodată că au trăit fericiți și lipsiți de griji până la adânci bătrâneți după ce Povestitorul a încălecat pe-o căpșună. Mă legam de acel „și v-am spus o mare minciună” și speram că va veni o vreme când voi înțelege. Ei bine, n-a venit încă. Acum greierașul e depresiv și-i e toamnă gri, fetița-sirenă înoată în ape tulburi, iar băiețelul Iunie s-o fi făcut și el mare, dacă s-o fi priceput. Bărbatul Iunie, te joci cu mine?

19 responses to “Barbatul Iunie

  1. N-ar putea fi si barbatul Octombrie? Pentru ca Iunie, dupa cum spui, s-ar putea sa nu se fi priceput🙂.

  2. Dar mai intai ar trebui sa-i inventez un chip, ca nu se cade sa ma joc cu necunoscutii.🙂

  3. printr-o lineara asociere de idei mi-ai adus aminte de sweet november
    eu am crezut intotdeauna c-au trait fericiti pentru eternitate, dar intr-un fel de bucla temporala unde practic ramanea totul incremenit cam asa ca in castelul frumoasei din padurea adormita🙂

  4. ma joc io, femeia 10..femeia octombrie..:))vrei?dau o inghetata si-un soare cu dinti!

  5. Si or mai trai si azi, daca n-or fi murit… ups!
    Trebuie sa ma uit prin lista mea de filme… gata! „Griffin & Phoenix” – s-ar putea sa-ti placa, daca ai nervi pentru filme triste.

  6. Almanahe, s-a facut iarasi de la multi ani, nu? –-0–-
    La multi ani, Balantzuitoareo. Dai inghetata?😀

  7. Undeva, in Moby-Dick, Melville spune că „degeaba cerem la miezul nopţii soarelui să ne încălzească”…

  8. Da, da, Almanaho, cu aroma de gin tonic si voce de Iulia Hasdeu, oarecum ontopic.

    Dar acum nu e miezul noptii, Cobrule, pacatele mele, e abia amiaza. Iar caldura de peste zi nu pleaca asa, cu una, cu doua, mai tine si noaptea. Si nici nu locuim la Poli.🙂

  9. 🙂 au astia o tastatura imposibila!

  10. ummulino, ma luai cu ameteli! ca Baiatul de Iunie fu miner si el a venit c-o falca si cu alta din Cer ca sa-i gadile pe intelectualii de bucarest cu neste rangi!:)

  11. Vezi ce ti-a facut WordPressul daca ai vorbit urat despre iuniele meu si m-ai banuit ca ma inhaitez cu minerii? Te-a bagat la spam, numai eu stiu cat a trebuit sa-l conving sa ma lase sa te scot de acolo. :))

    Deci nuuuu! Nu e Baiat de Iunie, e chiar Iunie. Cand au venit minerii, era student in anul intai la Arhitectura si canta in Piata cantece destabilizatoare, impreuna cu Greierasul si cu alti cantareti mai putin vestiti:
    „mai bine haimana, decat tradator” sau „de-aia au murit golanii….. sa ne-aduca Posta banii”,
    dar minerilor nu le-au placut cantecele astea si au zis: mah animalule, dar ceva de Fratii Peshte nu stii? Ca inca nu se inventase Gutza pe atunci. El n-a stiut, asa ca a fost pedepsit de domnii mineri, care venisera de fapt sa planteze panselute la Universitate, dar s-au enervat si ei ummpique. Dupa ce l-au batut pe umar pe Iunie (si doar din greseala au dat si in cap, la ficat, la rinichi si in plexul solar), minerii s-au dus la biblioteca Facultatii de Litere, sa citeasca niste Noica la sala de lectura, dar pentru ca le-a venit sa faca pipi si nu le-a explicat nimeni unde e toaleta, s-au usurat peste carti, zicand ca nu-i nimic, e vara, e cald, se usuca repede. Pe urma au mai fugarit o studenta insarcinata, care avea un bilet prins cu acul de siguranta pe burta, pe bilet scria mare GOLANEL, si au impins pe scari cateva fete care se ascunsesera ca niste lashe intr-o sala de la etajul trei, razand de ele cam asa: uite drogatele dracului cum isi dau ochii peste cap in timp ce se rostogolesc pe trepte, mwaaahahaa! Eiii, multe fapte de isprava au facut mineroizii in acele zile… poate vine Baiatul Iunie sa le povesteasca de-a fir-a-par.

    Tiii, ce lung m-am autocomentat!

  12. rusinica la mr wordpress care ma spamuieste si ma dujjmaneste fara motiv !

    Ca yo cu bune intentii historice !!

    ca yo nu stiu alt Baiat mandru da Iunie, care sa fie ummpique nebun si jucaus la un loc, yo cu asta de Aprilie, daca vrei sa te joci primavara -vreeei?- zi ca vrei!ca vreeei!-
    ca ie campul mai verde-exploziv, are mai multe betze cu mugurasi, si in jeneral, e mai cu surprize creative, nu da la rinichi nici la pless, da undeva unde sa nu doara ….
    decat metafizic si la cerere!
    Da’ mi-a placut reportajuu, era sa cer bis, da’ cum sa sa rostogoleasca fetele de trii ori si na, sa se nasca subt ochii mei si golaneluu cela, de ma facea nas da botez!:)

    autocomentariul i-o noua forma di blog:)

  13. De data asta nu te-a mai pus la spam, ci doar in asteptare, ca pe nou veniti, pentru ca te-ai deghizat in alt nick, pe care nenea WordPress, care e foarte vigilent, nu-l cunoaste. Asa face el, daca se schimba nick-ul sau mailul unui comentator, trimite comentariul in sala de asteptare.

    Las’ ca stiu eu zodia de Berbeck’s, oximoronicii de ei, agresivii blanzi, incruntatori si maniosi, dar corecti si buni ca painea calda… si taaare iscoditooori, da!

    Dar ce mi-ai facut ieri, din cauza ta am ascultat pe trilulilu toate cantecele din Piata Universitatii, iar azi, la munca, am fredonat intruna „Golan post mortem”, pana cand toata lumea a inceput sa depene amintiri de la revolutie si mineriade.

    http://www.trilulilu.ro/kliffoth/3724e1fb8b2389

  14. Uite ca acum ma pot lauda ca am facut Lectia de Istorie
    cu efecte sigure: se canta, se rememoreaza, e spontan, e trilulilu!:)))

    dac-ai sa ma vezi pe mine ncurntat-ma rog, asa pe invizibile modul!-sau manios , yo care rad si can’ e jalea pe mine ori pe altii, sa spui tu ca Berbecii ie prea solidari cu zodiacul! nu se poate! can ‘ el e cu inovatiunile si cu pionieratuu!?

    revin: ai zis ca stii, da’ n-ai zis ca te joci; bon!

    :))

    Mai Wp, eu nu dau alt nick si nici alta adresa, nu ma clonez nice de-al naibii!

  15. Vezi? Acum il cunoaste wp-ul si pe rat-isc.

    N-am zis, da’ ma joc. :))
    Daca te joci cu un leu sau cu un berbec inseamna ca te joci cu… focul? :))

    Stai ca aveam o insemnare cu berbeci… asaaaaaa… uite:
    https://ummma.wordpress.com/2007/01/23/forumishu/#comments

  16. Cum s-ar spune: sa nu te prescurtezi niciodata!
    Dar wp si-a revenit in simtiri: tot ala eram🙂

    Citit insemnarea cu berbecul ; sa traiasca, recunoastem Marfa Buna;

    Cred ca da,
    cu focul; cica e periculos!!!

  17. Sa nu te preA-scurtezi niciodata! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s