zile

Asa o tristete m-a cuprins de vreo doua zile, asa un dor de duca, in asa hal a dat peste mine spleenul, incat nici mie nu-mi mai vine sa-mi vorbesc. E tot ciclicitate, imi pun iarasi intrebarea de anul trecut: de ce nu exista si spiritul Pastelui? Probabil pentru ca nu exista colinde de Pasti, imi raspund in ritm de „cu moartea pre moarte calcand”. Nici vreo bucurie culinara nu ma asteapta, mi-e mila de animalutele alea sacrificate, cozonacul ingrasa, iar monitorul e intors spre stanga, ma face sa vad totul stramb, dar nici gand sa intind mana sa-l indrept. Indreapta-te singur, ii zic, cu gatul sucit, stiind ca o minune nu vine niciodata singura. Mi s-a mai intamplat.

Unde petreci Pastele, ma mai intreaba oamenii. Pastele ma petrece pe mine, pacatoasa, le-as raspunde, dar, pentru ca intrebarea urmatoare ar fi „cum adica?”, nu zic nimic, dau din umeri. Va trece si asta, se vor consuma lumanarile, ghetele de anul acesta vor fi ghetele de anul trecut, eu voi fi aruncat la gunoi jaluzelele, iar, cand soarele va fi necrutator, vecinului de deasupra ii va parea nespus de rau ca a taiat vita de vie, lasand-o pravalita in balconul meu.

Later edit
Am inteles (iar): tristetea ESTE spiritul Pastelui.

47 responses to “zile

  1. te-ai procopsit cu o vita de moarte in balcon?

  2. hush hush baby
    >:D<

  3. 🙂 Da, Ing. Dar am ridicat-o copacel si a inviat.

    Panteruca… –0–

  4. Sarbatori fericite!🙂

  5. Multumesc, Nasti. Sarbatori luminate!

  6. Nu esti unica intr-o asemenea stare… Iti las un gand bun, aici, si eu (pentru ca greu mai vin, uneori, cuvintele!)

  7. Paste Fericit
    ce ai facut cu toate stelutele pe care le-ai primit pe weblog. daca nu le-ai dat nimanui poti sa mi le dai mie.

  8. Multumesc de gandul bun, Silvia. Lasa ca invie ele, vorbele. Sarbatori cu pace!

    Esti delicios, James. Paste instelat!

  9. Paste plin de armonie si traditionalul „Misbehave” !

  10. serios, a-nviat viţa aia sau ai zis-o doar aşaa…?
    adică s-a-ntîmplat să cu-viţa-pe-moarte-călcînd?🙂

    să ai linişte zilele astea şi să ne revedem sănătoşi.
    (da’ numai zilele astea, că din linişte perpetuă nu se creează nimic😀 )

  11. asa-i omu, niciodata nu e multumit🙂
    eu cand eram acasa ma plictiseam de sarbatori. azi am tras un bocet bun ca nu pot sa fiu de pasti acasa. trece. trec toate

  12. n-am idee ce s-a intamplat cu comentariul pe care l-am trimis. a disparut. am fost prea pacatoasa azi si m-a pedepsit Anonimu🙂
    sa ai sarbatori pline

  13. WordPressul face exces de zel, se pare, cu ceea ce el considera spam. Daca s-a mai intamplat cuiva sa nu-i apara comentariul, de vina e the machine, care confunda vorbele de oameni cu reclamele la masini si cazinouri online.

    Sarbatori frumoase si tie, Nes.🙂

    Vidal, nu era moarta-moarta, doar abandonata de sus in jos. Noroc ca mai aveam niste sarme de care s-o leg, plus un foarfece putin mai mare decat forfecuta de unghii.🙂 Un Paste luminos!

    Lollitta, toate trec, dar cu tot cu noi.🙂 Sarbatori senine!

    Poate ca urarile de liniste si pace sunt de fapt un indemn la o pauza de gand. Asta o fi armonia. Cand revin gandurile, se intorc si dezechilibrele.🙂

  14. haha. e facatura „ziua fericita dorita”? sau e pe bune? :))

    auzi, da cum vine asta cu „paste luminos”?😀

    sau exista si eliberari intunecoase? aha. deci esc😛

    ce de invieri pentru cati morti umbla pe strada hehe

  15. ps: ummos, ma faci parte in parte cu james minunatu? :))

    dar mie sa imi dai stele negre!

  16. Adevarat a inviat!

    Ce facatura? Nu pricep. O esc_amatorie?
    Pastele luminos ar fi ala care ar aprinde nu numai lumanarile care se vad.

    Si noroc de ultima propozitie, intelesesem ca trebuie sa te impart pe tine cu James crissilv si imi ziceam: uite la el, acum se crede si steluta. :))

  17. pai saluturile astea eu nu le inteleg. poate sunt evreu, stau pe genunchii lui confucius, sunt budist samd. ce ar treb eu sa inteleg ca „adevarat a inviat” decat ca ma injura? nu ti-*am urat paste fericit (l;at pleonasm religios, pe langa ala de „paste luminos” hehe)

    dar sa lasam balsamul de galaad unde ii e locul.

    legat de facatura, am intrebat daca comentariul ala a lui crisss nush cum e pe bune, sau e ceva la oha din partea cuiva care a facut diabet marca weblog? daca e pe bune, e de inramat :))

    si evident, ceream sieu stele. doa rca negre, pentru nopti albe, ca d-alelalte albe si verzi pot sa fur de la astia luminatii hehe

    o zi luminata iti doresc. si minunata, am spus? :))

  18. iar ps (percutez mai greu): cum sa ii zici mai lui escariot ca „adevarat a inviat”?

    asta ar intra la culmea ironiei :))

  19. si inche una. ca am vazut later editul

    Later edit
    Am inteles (iar): tristetea ESTE spiritul Pastelui.

    pai na ummel, te-ai prins cam greu😀

    daca ne uitam la cum celebrau pastele evreii, implicit cum a celebrat cel pe care il tot „invie” lumea prin vorbe si saluturi „in desert” (in sensul de van), am vedea ca niciodata nu a fost o sarbatoare asa cum e preluata de matzul gros de azi. Da, era una a tristetii. Mielul treb pregatit intr-unanumit fel, cu ierburi amare. Nu treb sa ramana nimic din el la sfarsitul pastelui.

    si ma intreb si eu ca piatra de pe drum, cel despre care spuneti voi ca a inviat, oare vede? diluarea, traducerea, perdeaua, ipocrizia, falsitatea, batutul campilor, toate acestea avand insigne cu chipul sau? hehe

    noi ne-am „nascut” cre(s)tini! deh😛

    io ma oftic, una peste alta, ca injuraturile nu sunt updatate. in per asta ar trebs a sune: „pastele ma-tii fericit”😀

  20. Pai na, Perm, era un „iar” in paranteza, ma prind cam greu (zic unii), dar sistematic, an de an. Iar tu ai ajuns pana la finalul insemnarii, wow!😀

    Nu stiu daca e autentic sau nu comentariul ala, eu am raspuns ca si cum ar fi. E om strangator, ce ai cu el? Nu e pacat de stelele alea? :))

    P.S. Vrei o felie de cozonac si un ou verde? Iubire, pace, harmonie iti doresc! :))

  21. pai ca sa te poti prinde an de an, trebuie sa si uiti an de an😛 deci te prinzi exact cum si „dezlegi” :)). acu cume mai bine? sa fii superficial sau profund?😀

    da, ie ca merit un bom bon? :)) esti invidioas aca eu pot veni peste o insemnare decateva ori si mereu sa gasesc ceva ce nuam citit anterior hic.

    cat despre „autenticu minunat” :)) e tare de tot. auzi domnitza? da niste chiloti nu ai? dar niste d-alea pe care nu le mai folosesti? dar ceva viata nu ai? da si mieeeeee da si mieee sa-ti fie faurarul milostiv si sa i se pogoare aurul pe pleoapa inlacrimata cu parfum de sicomor mancati-ash bomboanele cibo de blogherita instelata.

    iti doresc ca toata dragostea lumii minunate care este, sa se stranga in cercul tau stramt si sa te faca sa radiezi o zi minunata si la muritorii neinstelati, spre propasirea urarilor neostoite, atarnate si ele de zile, evident, tot minunate. ca daca e…E!

  22. Stelutze verzi transferabile si hormonie in weeblogosfera🙂

  23. olandezo pe tine nu te-am minunat demult :))

    ca revansez.

    o zi minunata iti doresc!!!!!!!!!!!!!
    o noapte fara vise iti doresc!!!!!!!!!!!!
    un pranz minunat cu arderi rapide iti doresc!!!!!!!!
    o cina deloc tarzie si usoara iti doresc!!!!!!!!!!

    de sex e voie sa urez minunatii?

  24. minuna-m-as si n-am cui/minuna-m-as codrului :)) Bune, bune minunatiile , aia cu arderile rapide e cea mai bine primita. Minunatii de secs NU!!!, ca nu vrea sa aflu ce iti trece prin cap :))) Zvaaarrrrr!

  25. tu ai vrut-o. o sa ramai cu niste arderi rapide si un secs neminunat. caci, ceea nu se ureaza nu egizta.

    pai?

    (de la ce era zvaaar? ca mintea mea minunata s-a gandit la o ejaculare precoce minunata)

  26. inteleg ca am pus prea multi aaa!!!.
    erata: zvr!:))
    (de-as sta dupa urarile tale, doamne fereste! :)))

  27. ce e zvr? ze V (exprimarea grafica a zonei cu imput minunat) rulz? (scuze de asociere vidalule, nu e vbde tine. tu pt mine esti o ve(n) deta:P)

    sau e ejacularea si mai crecoce decat zvaaar?

    (pai ar fi si culmea, sa fiu responsabil de sexu prost al omenirii ca nu fac urarile bune si la timp si la netimp. sau ca le-am facut prea tehnice pe urari. eh. lasa, mai bine il reprofilam pe james. sa lase ziua minunata in pace, si sa se lege de rugaciunile de sex in favoarea omenirii)

  28. abreviere precoce🙂 auzi, nu-i da idei, de maine o sa fie plin weeblogul de „un secs minunat va doresc. da’ stelutze(verzi) mai aveti?”

  29. Esc_himosule, pe la a 10-a citire poate ai sa dezzlegi misterul.🙂

    Urarile pe care le blamezi (si care au aparut DECAT in comentarii, d’oh!) ar da dreptul la superficialitate celor impovarati de ganduri. Senin, liniste, armonie, echilibru, impacare cu sine si/sau cu lumea… cine nu-si doreste asta macar de cateva ori pe an? Si daca le doresti si altora inseamna ca-i injuri? A, ca nu-s toate sms-urile trimise din miezul gandului bun? Si ce sa facem, in cazul asta, sa dam reply la sms-ul care incepe cu „fie ca” si sa spunem ca „ba pe-a ma-tii”?

    N-am rostit cuvantul „fericit”, pentru ca fericirea nu e armonie. Tu vorbesti de pleonasm, dar eu as numi oximoron acest „Paste fericit”.

    Ing, hOrmonia de dupa. De dupa Post.🙂

  30. Campverde sunt EU!!

    Umm, da mie toate stelutele ca le merit! James, pleaca de aici nesimtitule si nenorocitule ca eu vreau stelute ca m-am facut ninja!

  31. acu te rasfeti, cu a 10-a citire si niscaiva deZpachetari. si unde era ironia intr-un „paste fericit”? sau adevarul usturator? ca sa fie vierma d-ala?:P

    pai mi-ai urat cumva binete si am zis eu vai ce ustura? „adevarat a inviat”. ce are oala cu surcica? dar te dai dupa cires, cum ti-e stilul😛. pai imi cunosti orientarea religioasa? trecutul religios? da, aceste saluturi sunt o forma cumplita de intoleranta religioasa. cand pe strada unui care ma saluta asa, imi zice „adevarat a inviat”, il doare la coi de mine si de binele lui. sau, si daca nu l-ar durea, binele asta stimulat de o data calendaristica sau de o aghiasma cu sulf religioasa, are valoare exact cat o chestie tehnica, doar ca, ca siurare, nici macar orgasmulala nu ti-l induce.

    generalizezi, mi-ai adresat un salut, ti-am raspuns :)). „sa facem”. ca sa „facem” ar treb sa fim pe aceeasi linie, ori, nu suntem. ma refersc de saluturile religioase, tocmai, pentru ca nu stiu pe care vraci vudu il mai salut. si vezi ca nu citesti atent, tu cea care ridici degetu😛

    „nu ti-*am urat paste fericit „. vb de mine. EU EU EU :)), si daca tot iei cu gulerul apretat comentariile, atunci ia-le cap coada si mai si raspunde la intrebarile deloc retorice din ele, daca chiar avem graul incoltit. arpacashu pardon😛

  32. :)) Vai, Campverde, ce honoare! Da, ti le dau, fata, si pe urma tu mi le dai mie inapoi si uite-asa devenim noi doua fruncea weblogului.

  33. hello campii😀

  34. Perm, „sa facem” se referea la noi, astia din turma. Deja te delimitasesi de „noi” din primul comentariu si apoi ai fost si mai EU EU EU cand ai scris ca:
    „cel despre care spuneti voi ca a inviat, oare vede? diluarea, traducerea, perdeaua, ipocrizia, falsitatea, batutul campilor, toate acestea avand insigne cu chipul sau? hehe”.

    Viermele e compus din doi termeni contradictorii, ironia nu e la pachet, poate doar paradoxul. Ce mai e de explicat? Poate initial urarea cu fericirea avea alt inteles, poate ca facea trimitere la cele noua fericiri din predica de pe munte. Poate. Dar acum ea, fericirea, se cam leaga de chiolhanuri, opuse pacii, linistii, limpezirii, armoniei pe care ni le (mai) uram. „Noi”, turma.

  35. Camp verde, fata, ti s-a facut de stele verzi?:)) Fataa, fataaa…

  36. Mai bine oua verzi, ca am o gramada.

  37. ummel, hai las-o, ca niciun om nu face un astfel de salut gandind asocieri de termeni contradictorii si de aplecat diacritica pe s.🙂 dar, deturnezi😛

    asa cum m-am delimitat, asa m-am si bagat in turma. dar clar, fiind perioada PASTELUI vrei sa curga sange de vitcima (evident cum sa am dreptate, tu victimizare? neee:P)

    acea predica de pe munte nu avea nici unclin nic in maneca cu trezirile astea, care pe bune ar putea fi numite invioeri dinmorti. cum suna ding dongul cum suntem crestini si stim safacem uraaarisi suntem interesati de binele semenului nostru.

    (vb in general)

    a

    si am uitat,

    VOI! ca vad ca iti place :))

  38. vanato😛

  39. uhhhhmmmm…:))

  40. Ing, asta e soapta pacifista a vitei resuscitate. Viţei, ca armonia atarna uneori de un semn diacritic. :))

  41. Ing, verdele rulz!!!!!! ( rulz isteric si cu stelute de culoare serioasa)

    Da Umm, propun urmatoarele : stelute verzi pentru mine cea mai verde dintre extraterestrii de pe marte imblanziti, stelute negre pentru Esc si nimici pentru James ca el nu a plantat nici un copac in viata lui, neomul si nenorocitul si parvenitul si nici nu mai am cuvinte.

    James, las ca am eu stelute pentru tine. Te ridicam in top de top fara nici o problema!

    Nu va doresc o zi minunata!

  42. Bine, bine, toata lumea sa scoata stelutele din maneca. Jucam cu stelutele pe masa, ce naiba. Si la urma le ciocnim.

  43. vai de steaua mea! :))

  44. forza steaua!

  45. Hai Dinamo! :))) Fatoooo, am glumit, maaa’ Jur! ( da nu ma putui abtine :))

  46. Haha! Vi s-au suit stelutele la cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s