Poveste fara intriga dintr-o viata putin adevarata

Da, cred ca voi veni. Si cred ca stiu si cum voi proceda.

Fioros racoros
Consumat la joc frumos,
Fa ca oaia, fa ca_calu,
Iute da pe gat pocalu’.

Home again.
Dreaming of a new leaving. Move.
Ready for another trial – try it!

Rasuciri lascive in asternut. Voit provocatoare against an invisible touch. Adica si tocmai de-aia, si impotriva ei. A acestei atingeri niciodata faptuite, niciodata dorite.

As putea folosi nume.
Dar nu ar folosi a-nume(le)
Nimanui.

Ar putea fi o scorneala sau o amintire. Sau o scormoneala, la fel, inutila.

Ea si sanii ei si papucii si halatul. Se poarta asta in literatura contemporana. Se poarta aceste scene descheiate la slit, deschise, desfacute provocator ca doua picioare iesind dintr-un halat alb purtat pe rand de mai toti eroii unei carti,

    de pilda

, cu o ingereasa, de pilda.

Greseala de a-ti imagina imaginarul in palma.
Ce ai de gand sa faci acum?
Cu mine vorbesc, nu as putea uri niciodata, nu as putea strange atata ura nici in pumnii astia, nici in ochi, nici in buze, nici in flori, nici in morminte – pffff!

Si ea si sanii ei grei si pentru ultima data zvarcolita dorinta si o posesiune scuta, ca un Noroc! dupa un Hapciu! prea mult amanat, pe folia de plastic intinsa langa usa, iar ea ii spune apoi ca va mirosi in casa trei luni a militar. El intoarce ceasurile, era 5 dimineata, ora la care M.C. se fataia prin fatza Circului de Stat sau pe langa Liceul Cantemir, gandindu-se cum se plimba mana lui pe burnusul Clementinei, si apoi pe Taras Sevcenco, aerul era plin de plutonieri, iar palaria verde statea teapana pe un cap tuns, Elena, da, Elena devenise de nerecunoscut in ultima vreme.

Sticla de vodca statea tot timpul langa pat, ea se uita pe sub piciorul lui indoit sa vada cat mai e ceasul, cat mai e pana la tren. Statu o vreme asa, negandindu-se la nimic, apoi se intinse dupa pachetul de tigari, isi aprinse una si o fuma repede. El trase un gat direct din sticla si se uita la ceas. Sanii ei tresareau usor, erau aproape egali, ce faci, intreba, bine, parul tau e mai decolorat de soare, zise, sau poate era doar un cantec la radio.

Tu nu vei crede atunci.

Atunci ea facu trei tumbe si se preschimba intr-o patura chinezeasca portocalie. Sa nu poti atunci, sa gafai atunci si sa intorci atunci inca acele ceasuri atunci. Sa uiti sa pui ghilimele, sa-i uiti pe prietenii tai, sa urli intr-o camera goala pe care n-o vei avea niciodata, sa zici de la tine si de la altii, sa visezi ca esti spanzurat de niste oameni rai si sa te trezesti infasurat in jurul gatului cu propriii tai pantaloni de pijama, sa visezi ca mori eroic, impuscat in burta de cei pe care ii urasti si sa te trezesti pe drumul spre buda, scancind patetic, grabit si inutil si injurand pantecaraia care ti-a intrerupt somnul cu inchipuiri. Sa visezi sanii ei, halatul ei si papucii ei si sa te trezesti cu mainile amortite pe o carte galbena, de pilda, dand cu greu pagina si cautand cu privirea un ceas rosu, pe care sa nu citesti nimic, ci doar sa te holbezi asa, in timp ce dorul de sanii ei aproape egali ar parasi usor, insesizabil, hoteste trupul tau hamesit, tanar.

In camera ta e acum doar un ceas, neintors de foarte multa vreme. In jur plutesc niste cuvinte repetate inconstient, ce faci, de pilda, ce faci – la infinit, n-are cine-ti raspunde, e vorba de mine aici sau poate e vorba de tine.

Armata e o zona a vietii imprejmuita cu legi si garduri. Unii au ghinionul sau privilegiul de a patrunde pentru o vreme sub cupola infricosatoare care imbie la chinuri existentiale, inevitabile usurari, revelatii si elucubratii, fermentari, alunecari, vis nocturn si reverie.

Luca imi povestea cum era iarna si statea pe un camp de instructie, intins in zapada, uitandu-se la un cer faramitat care-i picura pe buze si-i intra in ochi. Se gandea la mine, mintea el asa, n-ar mai fi fost nevoie. Treaca.

Ea, singura, departe, isi mangaia sanii aproape egali si se concentra asupra propriilor senzatii. Seize the day, carpe diem, a incercat de multe ori sa tina minte clipa. Dar clipa i-a alunecat printre degete de fiecare data, printre tresariri, si s-a scurs in asternut.

Uneori ma mai balbai la un telefon, iar el intreaba ce s-a intamplat. A, nu, nimic, zic.
Alba, leganatoare euforie. Multiplicate euforii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s