Oscaruri din nou cu deturnari personale

Se apropie, se apropie, ce repede trece timpul pe bloguri, prin
bloguri, ma uit prin propriile insemnari si ma gandesc ca, daca nu m-as
cunoaste cat de cat, as zice ca pfffff, iote si la asta, nu face decat
sa leneveasca, sa umble teleleu prin lume, sa se uite la filme si sa
zambeasca politicos, adica ipocrit. Dar sa trecem peste.
Daca ar fi fost nominalizat si filmul lui Mungiu la Oscar, am fi
avut si noi parte de oarece emotii, palpitatii, asteptari. Dar The
Movie e greu de inteles si in Europa, in tarile care n-au avut parte de
regim comunist, daramite in tara tuturor cainilor cu covrigi in coada.
Am incercat sa vad cat mai multe din filmele lui 2007, cand am ajuns la
No Country for Old Men, fusese deja nominalizat la Oscar, dar eu
il pandeam de mult timp, de cand citisem pe imdb opinia cuiva. Zicea ca
acesta e un film atat de bun, incat cu siguranta se va afla in top 2 al
productiilor cinematografice ale anului, iar daca asta nu se va
intampla inseamna ca 2007 se va dovedi a fi un an al naibii de
productiv in ceea ce priveste filmul. Ei bine, l-am vazut, dar cred ca
ar fi trebuit sa fiu si eu made in U.S.A. ca sa-mi placa si sa sa
inteleg efluviul de elogii. Adica, cinstit vorbind, m-a plictisit: o
poveste cu multi morti, cu o valiza de bani pe care o vaneaza tot felul
de rai, cu un fel de personaj principal care nu e nici bun, nici rau,
adica e un om aproape normal, ceva mai curajos decat mine sau decat
tine, ceea ce oricum nu-i foloseste la nimic. Poate tocmai asta e
ideea, ca de fapt nu exista super-eroi. O prietena zicea ca filmul asta "e foarte plictisitor si cretin si statut, n-am
inteles absolut nimic din el, oricum nu-mi plac fratii Coen, insa asta
mi se pare cel mai naspa…"  Dar are cele mai multe nominalizari. 
Dintre filmele vazute anul acesta, o parte deja au ajuns in recycle bin, adica le-am uitat pe loc, dar sunt si cateva carora le-as da cate o statueta, una faurita din vorbe si in forma de barbie ingropata in pumni in fata ecranului.
 
Across the Universe – e un film care va atrage cu siguranta
un nou val de fani Beatles.. Mi-a amintit in acelasi timp de Hair, de
Zabriskie Point, de Jason Pollock, de Andy Warhol, de Janis Joplin, de
Piata Universitatii, de Jack Kerouac, de Vonnegut, de Woodstock,  de
revolta care demonteaza sisteme, de nesabuinta de a darama fara sa stii
ce vei pune in loc, de visul american, de turme, de sovaiala artistului
in fata provocarii de a se ancora in social. Si m-a facut sa ma intreb
daca generatiile noi vor fi in stare sa iasa din ghinda in care
mistourile sunt singura arma impotriva alienarii. (In film apar si Bono
si Joe Cocker.) 
 
Atonement – mi-a lasat un gust amar atunci cand aveam
nevoie de dulce. Ceea ce numim alegere personala nu ramane doar in
cercul nostru stramt, se propaga in vietile celorlalti si le poate
distruge. Iertarea de sine nu e niciodata deplina si, vorba cantecului,
"ce-ai omorat omorat ramane".   "Gestul de bunatate" al eroinei vine
tarziu, prea tarziu pentru a mai conta, atat pentru ea, cat si pentru
ceilalti, le daruieste victimelor sale nemurire si dragoste eterna, dar
nu sunt decat cioburi lipite cu super-glue literar. Minciuna este un
evantai pentru un orgoliu marunt, racoreste pe moment, dar condamna pe
termen lung. Pe tine, spunatorul, dar si pe altii. 
 
Reign Over Me –   un film despre durere, despre fuga de realitate
intr-un univers de jucarie, despre incercarea, ca si in Atonement, dar
in alt registru, de a repara un rau mic iar si iar (schimbarea la fata
a bucatariei) pentru a nu-l mai vedea pe cel mare si ireparabil. Un film in
timpul caruia nu poti sa nu te intrebi daca amestecul in viata
altcuiva, o viata stricata si greu de dus, nu face mai mult rau decat
bine. Si daca exista pericolul ca celui pe care vrei sa-l repari sa-i
strici si farama de lume imaginara in care durerea e mai suportabila,
ce faci, risti?
 
Juno – o poveste delicata despre adolescenta, despre cum
esti tentat, la 16 ani, sa bagi varful piciorului in maturitate. Adica
un pic de sex, sa vezi cum e. Pai nu prea e, ca de fapt tu ai mai mult
chef sa-ti faci o trupa de rock decat sa faci copii. Sau sa-ti dai
ochii rimelati peste cap. Deci nu ti-i dai. Dar dupa ce ai bagat varful
piciorului undeva, iar monstrul, care se numeste viata de adult si care
e cah, a facut hap, poti sa-ti bagi picioarele (de tot)? Si cum fac
oamenii normali? Intai se indragostesc si abia dupa aia se reproduc sau
invers? Eu i-as da un Oscar lui Ellen Page (o stiu din Hard Candy),
iar pe Michael Cera l-as astepta sa ma creasca. Coloana sonora mi-e
tare draga, cateva zile am tot fredonat "you’re a part-time lover and a
full-time friend"…
 
Away From Her – dupa o casnicie de 44 de ani, sotia (Julie
Christie – cum a trecut timpul peste ea de la "Doctor Zhivago" pana
acum!) se imbolnaveste de Altzheimer. Se preface, vrea sa-l pedepseasca
pentru ceva din trecut, sau boala e reala? Sotul are ocazia de a da la
o parte cateva cortine ale propriei constiinte. "Nu m-ai iubit
niciodata", ii spune ea. Oare? 
 
Zilele trecute ma tot inghiontea o insemnare care avea ca punct de
plecare moartea lui Heath Ledger, dar n-am mai apucat sa o scriu. Pe
scurt, in aceeasi zi in care am aflat vestea am vazut un film care il
avea in rolul principal pe Heath, habar n-aveam care e distributia, dar
"asa merg lucrurile", vorba lui Vonnegut, si te trezesti cu cate o
coincidenta care te lasa perplex. Ei bine, in filmul asta (Candy,
din 2006), Heath joaca rolul unui narcoman, e o scena chiar la inceput
in care iubita lui e gata sa moara din cauza unei supradoze, dar el e
acolo si o salveaza. Ma gandeam, in timp ce urmaream filmul, nu numai
la faptul ca pe el n-a avut cine sa-l salveze, ci mai ales la faptul ca
omul nu invata niciodata din greselile altora, nici macar, in cazul lui
Ledger, din greselile personajelor interpretate.
 
Dintre filmele lui 2008 as recomanda Irina Palm, cu
Marianne Faithfull in rolul unei bunici al carei nepot e pe moarte. Pana unde esti dispus sa mergi
pentru a salva pe cineva drag? Si daca ceea ce pare sacrificiu facut pentru
altii e tocmai ceea ce te salveaza pe tine?
Recunosc, am o slabiciune pentru Marianne Faithful – cantareata,
actrita, fosta dependenta de droguri si fosta iubita a lui Mick Jagger,
prima actrita care a rostit cuvantul "fuck" intr-un film. Din cand in
cand, "The Ballad of Lucy Jordan" imi completeaza playlist-ul, e
povestea unei femei de 37 de ani, sotie si mama, care, in timp ce face
curatenie, se gandeste ca niciodata nu s-a indreptat spre Paris intr-o
masina sport, cu vantul jucandu-i-se prin par, asa ca se urca pe
acoperisul cladirii in care locuieste si… isi implineste visul. Nu-s
cinica, asa e piesa.🙂 Si uite cum de la film am ajuns din nou la
muzica, asa ca dau o tura si pe You Tube, sa caut Balada din 1979.
 

33 responses to “Oscaruri din nou cu deturnari personale

  1. Hai mai repede, ca vin aia din urma!🙂

  2. ….am ramas in urma, dar recupereeeeez🙂

  3. Vad ca nu numai wordpressul face fitze, uite ca si weblogul boicoteaza comentariile. Pe cuvant ca am postat comentariul dupa al tau, Colturino!

  4. eu ma chinui cu No country, dar n’am nici un spor dupa Juno si alte bunatatzi, chiar daca fratzii Coen mi’au placut pana acum. Filmul cu Heath era Candy cumva? iar pentru Atonement, read the book first, bai oameni.

  5. Da, Tuvia, Candy era.
    Pentru Atonement, too late, am vazut deja filmul. :)) Sper sa reusesc sa citesc totusi si romanul candva.

    De la fratii Coen n-am vazut decat The Big Lebowski si Paris, je t’aime. Sau cel putin asa cred. In Paris, je t’aime apare si Marianne Faithfull, by the way.🙂

    Shalimar, ti-a placut "No Country" sau insemnarea? :))
    Si pumnii de ce sa-i musc, sa deteriorez statueta? :))

  6. tare mi-a placut. irina margareta nistor, musca-ti pumnii :)))

  7. filmul lui mungiu nu mi se pare nici de oscar, nici de zmeura… e o taraganare si supradramatizare a unei drame care se intimpla pe vremea plumbuitului..
    …la lista de filme nu uita de sweeney todd, pentru mine a fost surpriza anului, nu ma asteptam sa se mai faca musicaluri, mai ales asa artistice. un pic socant poate pentru tine, dar totusi un film foarte fain.

  8. Andi, n-am scris despre toate filmele care mi-au placut sau din care m-a impresionat cate ceva, ca ma intindeam prea mult. Sweeney Todd inca e pe lista de asteptare, n-am avut dispozitia necesara pana acum, dar povestea o stiu in mare, ca musical-ul se joaca demult pe Broadway si am tot auzit de el.

    Despre filmul lui Mungiu ce sa spun? Vad ca sunt doua tabere, unii spun ca e genial, altii ca e taraganat. Mie mi-a placut (bine, "placut" nu e cel mai bun cuvant aici) si n-as spune ca e o supradramatizare, pe vremea aia se intamplau lucruri cu mult mai urate, filmul asta are un soi de happy-end, dar, cum se spune, viata bate filmul. Mie mi-a murit o prietena in 89, chiar inainte de Revolutie, dupa o incercare de avort. Daca n-ai trait vremurile alea e greu sa-ti imaginezi cum era, umilinta de a fi femeie samd. Stii, de exemplu, ca femeilor care erau prinse ca fac avort le era extirpat uterul fara drept de apel?

  9. passons alors:)

    buun. ca sa zic asa, ma simt usor complexata, pentru ca sint taree in urma. am vazut doar Atonement, am si scris putin despre, mi-am propus sa scriu mai mult, n-am facut-o, nu-i bai. mi-a placut, in ciuda gustului amar pe care l-am resimtit si eu. intre temele majore ale filmului am fost impresionata de incercarea de redefinire a adevarului din diverse perspective ale timpului.

    am notat recomandarea pentru 2008🙂

  10. Lali, complexa, nu complexata.🙂

    O sa-ti placa Marianne in rol de bunicuta.

  11. Ellen Paige nu va lua Oscarul pentru că e prea mică, nu că nu ar merita.

    Nu am văzut No country for old men deoarece mă încăpăţânez să-l aştept în cinematografe, dar toate opiniile de până acum îi erau favorabile. Sunt şi mai curios acum.

  12. Daca-l privesti din punct de vedere tehnic, da, are tot ce-i trebuie, inclusiv interpretare actoriceasca. Dar pe mine personal, ca nespecialist, nu m-a miscat in niciun fel, nu mi-a dat nicio tema de gandire, nu mi-a starnit nicio revelatie, niciun wow. Am citit comentariile de pe imdb, am vazut ca se discuta acolo o serie de scene, sunt si oameni care au citit cartea dupa care s-a facut ecranizarea si… ma mananca limba sa spun mai mult, dar nu vreau sa-ti stric placerea de a-l vedea, mai ales ca te-ai abtinut pana acum.🙂 Eu una n-am fost in filmul ala si pace.
    Sper sa apuc zilele astea sa vad si There Will Be Blood, Michael Clayton si In the Valley of Ellah si sa ne jucam si noi putin de-a clasamentele. Si mai sper sa nu fie toate cu mafioti / criminali / cowboy. :))

  13. Pentru mine Michael Clayon a fost o dezamăgire. Mult prea previzibil şi oarecum neînchegat. A fost o supriză nominalizarea la Oscar.
    Lupta se va da între No country for old men si There will be blood. Greu de spus ce socoteli îşi vor face cei de la Academie…

  14. 🙂 O sa incerc sa-l vad totusi.

    Am uitat sa spun ca la Charlie Wilson’s War am adormit in prima jumatate. :)) Mai are rost sa insist?

  15. daa, complexa in complexele complexate:)

    stai ca mi-am amintit doua filme din 2007 care mi-au placut: "Things we lost in the fire" si "La Môme". acesta din urma mi-a placut foarte mult. am iubit-o pe Piaf din copilarie si am fost fascinata de cintareata, dar si de femeie. un film intens si dens despre o fiinta extrem de puternica in fragilitate. sper sa "culeaga" macar un Oscar, cel pentru interpretare feminina.

  16. Nu comentez nimic legat de subiect, sunt in urma rau de tot, de tot la capitolul asta(jalee). Dar ma bucur sa constat ca durerea se muta incetisor inapoi, in cot si bocanceii se apropie tiptil de debara. Hai ca e aproape primavara🙂

  17. Singurele ce as vrea sa le vad sunt Clayton, Atonement, Juno si mai ales Sweeney Todd, nu de alta da-l iubesc pe Burton la nebunie… viziunea noastra asupra lumii se aseamana, mai ales la culori :))))
    In rest, cowboy sau congresmani, filme fara sens ori cu actiune si deloc dialog… bleah!
    Mungiu nu ar fi avut oricum loc la Oscar. Americanii gusta putere, supereroi sau povesti de viata fericite, ba unde mai pui ca Bionic Woman infige cutitu in ciment!!!
    Oricum imi rezerv un miniconcediu de filme ca am ramas si eu muuuuuuult in urma!
    p.s. am vazut Marilena de la P7… de ce toate filmele romanesti de dupa 90 tre sa fie cu revolutie, curve si saracie???? Asa… intrebarea era retorica, mai bine vad pe youtube ceva scenete cu Caragiu
    :))

    Pummp!

  18. Lali, puteai sa taci malc si tot stiam ca tii cu Marion Cotillard. :)) Si mie mi-a placut, dar tot cu Ellen Page tin, pentru ca asa-s eu, le tin partea plozilor. :))

    Ing-erasu’ meu iummbit, sa te-auda Regizorul Al Mare! Sa vina primavara, sa vina! (Imi spunea o prietena zilele trecute: ma, tu iubesti vara, cred ca ai nevoie de melatonina si ai intrat in sevraj. :)) Cred ca avea dreptate.)

    JJ, crezi ca Sweeney Todd le taia gaturile alora cu un brici roz? :))
    Pai romanii se inspira si ei din partea cea mai spectaculoasa a natiunii: curvele.😀 Asta avem, cu asta defilam. Da’ lasa ca si americaniciosii aia, cand nu mai au idei, o mai pun de-un film cu razboiul din Vietnam. Ei, "dar ce-am eu cu Garneatza?", vorba lui Caragiu, ca tot mi-ai amintit de el.

  19. Daaa cu briceagul roz!!! A dat el contrastu mai spre minim asa, da stiu io ca pe real briceagu ala e roz… eee ce spun eu??? cel mai roz!!!!!!
    Sau o fi de la Depp? Asteptam cu interes piratii din caraibe 4 :))))

    Zi tu acu daca Depp nu-i sexos chiar si cand e mort, taie grumazu la oameni si canta pe deasupra!!!
    Pummp2

    MA uit la Sorcova :)))

  20. *briciul – cer iertare producatorilor elvetieni

  21. :))
    Ce oameni, dom’le… ntz ntz ntz! Scriu si eu o insemnare serioasa si culturala si tot la sexosi se ajunge.

    Comentarii sterse, gata! Aaa, si pummpici pe beregata! :))

  22. Eu tin cu Cate Blanchett :)), ca Juno, per total ar putea sa ia doar Oscarul pentru primul film normal facut de americani, iar fata aia e o copchila normala.
    Trebuie sa recunosc ca Sweenie Todd e misto, dar eu am vazut animatiile alea cu Corpse Bride si The Nigthmare before Christmas si e exact acelasi stil, asa ca nu m-a mai dat pe spate Tim Burton.
    Acum am mai inteles un pic No Country, in sensul ca e un film- experiment, e o poveste fara nici un sfarsit, suta la suta realista, e ca si cum esti martor la o intamplare si apoi nu mai auzi nimic despre ce s-a mai intamplat. Insa totusi..ca film de tot Coen ramane Fargo. Dupe parerea mea.

  23. Ideea e ok, problema e respectiva intamplare la care am fost martori si despre care nu mai auzim nimic dupa aceea, in afara de faptul ca luat Oscarul. :))
    Adica mai bine se alegea pentru experiment alta poveste, mai cu oameni, ashe.

  24. Da chiar, ce final de film misto era sa apara fratii Coen si sa zica: Happyend! Povestea s-a terminat cu o luare de Oscar!
    Asta e ca-n bancu ala cu doftoru care a dat o veste proasta ca pacientu are cancer, si una buna, a intrat fi-su doftorului la facultate..:))))

  25. Stai ca mi-am amintit – nici There will be blood nu m- incantat peste masura, desi e mai bun parca decat No Country. Actorul din rolul principal merita macar un picior de Oscar🙂
    Buna dimineataaaaa!

  26. Daca-i cu monstri, mi-e frica de ei. :))
    Glumesc. E si asta pe lista de asteptare.

  27. iereau sacri😀
    dar ierea noapte si ierea tarziu… cand ma macinau frisoanele culturii americane.

  28. :))
    Maine dezbatem titlul lui No Country, participantii la dezbatere sa pregateasca si un eseu de 400 de cuvinte cu titlul "erou vs. antierou"😀

    Iar acumn ma duc Into the Wild. Si am eu o presimtire ca, daca adorm la filmul asta, o sa fie doar de somn.🙂

  29. :))
    S-au tacanit si americanii, tot asa cultural cugetam si eu noaptea trecuta. Ca astia nu prea mai fac filme cu oameni, ci cu mafioti si congresmeni. Si cowboys, care nici ei nu-s oameni! :)) Cred ca ma intorc la filmele europene.

  30. am vazut in seara aceasta No country… si am exact (fara sa exagerez) aceeasi parere. ca, pana la urma, batranul se contureaza abia spre final, aia mor cu totii de mana unui bolnav… cam dezamagita.
    mult mai mult mi-a placut The Bucket List – parerea mea, un film foarte buni cu doi monstri in rolurile principale – dar aici nu moare nimeni spectaculos.

  31. Eseu de gen:
    Am iesit in curte si-am inceput sa strig: Joohn!Jooohn!
    Jooohn!Joohn! Joohn!…pana la 400 de cuvinte.
    Into the Wild is awesome! Am plans la iel.

  32. Da, este. Si filmul, dar si coloana sonora.

    In alta ordine de idei, si eu tin cu Cate Blanchett, dar nu pt. rolul principal din Elisabeth, ci pt. cel secundar din I’m Not There. Inca nu l-am terminat de vazut, fac pauze dese de publicitate si tigara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s