Leapsa de demult: scrisoare imaginara pentru copiii mei

E de asta-vara, de la Viciu, atunci cuvintele aveau cozi scurte.
E o tema grea. Ce le-ai spune copiilor tai? Pai nu prea le-as spune. In loc sa le dau
sfaturi, as prefera sa ma joc cu ei. Sa le strecor tot asa, in joaca,
principiile mele, fara sa ma astept sa le respecte, dar dorindu-mi sa si le construiasca pe ale lor. Sa-i ascult cand au
nevoie de asta, sa-i las in pace cand n-au chef de vorbe. Sa-i laud
pentru ce fac bine in loc sa-i critic pentru ce fac rau. Sa-i fac sa se
simta importanti, dar nu buricul pamantului, sa-i ajut sa-si recunoasca defectele si slabiciunile si sa nu
se rusineze de ele, apoi sa descopere domeniul in care pot fi
buni. Nu neaparat cei mai buni. Sa evite extremele. Sa nu vada monstri in oglinda.  Sa gaseasca oameni ca ei. Sa nu fie sterpi. Asa as vrea. 
 
 
Dragii mei copii (cum altfel ar putea incepe o scrisoare, fie ea si imaginara?),
 
De mine nu va veti aminti cand veti simti miros de cozonac.  Nu va
veti aminti nici ca m-am certat cu profesorii vostri pentru vreo nota
nedreapta. Nu. Pe mine veti da vina atunci cand va veti trezi
neajutorati intr-o jungla in care nu veti sti sa va adaptati. Poate ca
nici nu veti dori sa va adaptati, pentru ca veti crede si voi ca
singura abordare fireasca a lumii este politetea si singura abordare a jocului
este corectitudinea. Eu voi fi nefericita atunci, imi voi spune ca ar
fi trebuit sa va invat legile minciunii, ale datului din coate, ale
strigatului, batutului din picior si injuraturii. Ar fi trebuit sa va duc la petreceri unde
oamenii beau si arunca bani in manelistul de pe scena pentru inca una
de-aia, de suflet fara numar. Ar fi trebuit sa va interzic sa cititi si sa
ascultati muzica depresiva. Sa va fi adus, in schimb, un televizor in
camera, ar fi fost un profesor mai bun decat mine, v-ar fi invatat de
mici sa dati din buric, sa grohaiti la Vacanta mare, sa va fraieriti
colegii de clasa vanzandu-le chinezarii cu eticheta schimbata, sa
calcati pe muribunzi si cadavre, sa-l pocniti pe cel slab doar asa,
pentru ca puteti. Tu, Mihai, ai fi ras zgomotos cand ai fi vazut-o pe
Mirela, colega ochelarista, patata de sange menstrual, iar tu, Ioana,
n-ai simti pic de vinovatie cand l-ai seduce pe iubitul celei mai bune
prietene. Ai fi doar curioasa, ce-i rau in asta? La urma urmei, Mirela
e o tocilara, n-o sa-si taie ea venele pentru o gluma si-un hohot
colectiv, iar prietena aia cea mai buna oricum nu-l facea fericit pe
baiatul acela. Iar daca afla si nu iarta inseamna ca n-a fost, de fapt,
cea mai buna prietena, ci o ipocrita intoleranta. Si, nu-i asa, mai
bine sa planga mamele lor decat mama voastra.
Imi cer iertare, dragii mei, pentru ca v-am incurajat sa fiti
creativi si utopici in loc sa va bag pe gat texte despre eficienta,
organizare si cantitate. Imi cer iertare pentru ca nu v-am spus
niciodata ca vi se cuvine totul. Imi cer iertare pentru anii de
suferinta care vor urma, pentru petrecerile de la care veti pleca,
pentru ca va vine sa vomitati din cauza muzicii, pentru hainele cu
sclipici, pe care le veti considera kitsch si nu le veti purta,
facandu-i pe copiii din cartier sa va considere niste ciudati. Imi cer
iertare pentru ca v-am invatat sa recitati "Gandacelul" si "Moartea
caprioarei" in locul "versurilor" de la "eu si prietenele mele avem
bani, avem lovele" si "suna telefoanele ca dracii si vin milioanele cu
sacii, sunt inteligent, inteligent." Nu v-ar deranja cand le-ati auzi
in fiecare seara de la vecinul de deasupra, iar sambata chiar de la
discoteca din parc, frecventata si de odraslele angajatilor de la
Protectia mediului, copii adaptati la lumea in care traiesc, nu ca voi.
Imi cer iertare pentru ca v-am recomandat filme stranii in loc sa va
las sa va uitati la episodul 1693 din "Elodia se intoarce", ca sa aveti
subiect de conversatie a doua zi, la scoala. 
Si imi mai cer iertare pentru ca n-am stiut mereu sa va iau in
brate si sa va spun ca o sa fie bine, ca uneori am fost trista si n-am
ascuns asta, ca alteori am fost capricioasa, ca am scris, am citit sau
m-am uitat in gol in loc sa fac sarmale, ca nu v-am promis niciodata ca rezolva mama si
cu Testele Nationale, si cu Bacul, si cu admiterea la facultate.
Imi pare rau, dragii mei, pentru ca nu v-am invatat ca oamenii
sunt obiecte de consum si pentru ca nu v-am contrazis atunci cand
sustineati ca iubirea e ceva care nu se termina niciodata. Pentru ca am
insinuat ca sexul e bun numai atunci cand nu ai dori sa fii cu nimeni
altcineva in momentul ala, pe cuvantul tau de onoare. Ca altfel isi
pierde din valoare si din magie si ajunge curand sa se confunde cu
urinatul la gard. Imi pare rau pentru toate deziluziile care vor veni,
pentru toate revelatiile urate, pentru toate tradarile si bolovanii din
cosul pieptului, dar daca ar fi s-o iau de la capat, as face la fel.
Iar si iar.
 
 

 

21 responses to “Leapsa de demult: scrisoare imaginara pentru copiii mei

  1. Oare cum am putea face sa ma infiezi? Macar citeva ore pe zi. Ca sa ma inveti ca oamenii sint obiecte de consum. Ca sa ma contrazici cind voi spune ca iubirea e ceva care nu se termina niciodata. Ca sa insinuezi ca sexul e bun numai atunci cand nu as dori sa fiu cu nimeni altcineva in momentul ala.

    Pentru astea, dar si pentru toate celelalte.
    Daca nu ore, macar citeva minute. Si daca nu minute, macar citeva secunde.
    Ce zici?

  2. Sanatate smechereasca, Raton? Suna bine asa, din cuvinte. Si rasuna si in jurul nostru, peste tot, de-aia nu ma mai uit eu la televizor de cativa ani, ca nu-mi trebuie sa-mi mai aduc si-n casa.
    Deci zici tu ca dracii pot fi invinsi cu sabia astaaaa?🙂

    AB_racadabrant, nu? MUmmamia.🙂

  3. Lali, ai facut asta intentionat? De scrisul in acelasi timp ziceam.🙂

    Pai eu cred ca ne-am infiat reciproc de ceva vreme. Adica nu cred, sunt sigura.🙂

  4. De ce oare, dupa ce am vazut cat de grea este neadaptarea, cata suferinta presupune nealinierea, cat de frustrant este sa te situezi in afara/impotriva curentului, de ce nu ne dorim sa ne vedem odraslele linistite, fericite, integrate? De ce sa treaca si ei prin ce-am trecut/trecem noi? De ce sa nu le dorim bucuriile alea simple si usoare? De ce credem ca merita subtilitatile nelinistilor si nuantele nefericirii si dulceata amara a tristetii? Bogatia de tonuri a suferintei, adezolarii, a neputintei?
    De ce nu ne vrem copiii inte3grati, puternici si infipti solid in timpul si lumea lor? Parte din ea? Lupi si nu oi? Leaderi si nu outsideri?
    De ce?

    Dar oare, sincer, in adancul sufletului nostru, chiar nu-i vrem asa?

  5. Umma, Umma!
    Ce principii daunatoare sanatatii
    smecheresti dadui tu ca invatatura la copii:))
    Ca asa pedagojie am aplicat si eu pe pui, iar acum doar ma uit la ei: se descurca! doar nu sunt singurii, iar balanta intotdeauna se echilibreaza-cand unul e pragmatic, vine celalalt cu visul…Oi, treaba buna am facut , si mai stiu ca nu ne temem de lume; noi am conjurat o imparatie cereasca, si nu sunt dracii chiar atat de irezistibili:)))

  6. Asta e si intrebarea ascunsa a "scrisorii" mele. Oare nu le-ar fi mai bine asa? Dar cine e atat de ticalos sa-si "educe" copiii impingandu-i constient in directia aceea, in care n-a putut el/ea merge? Stiind ca ii transforma in monstri, genul de oameni pe care de fapt ii dispretuieste. Ce "oaie" ar putea sa-si asume o asa responsabilitate? Si pe urma, vazand ce a creat, sa mai fie si mandru/mandra…

    Si in plus mai e vorba si de exemplul personal. Copilul va tinde sa urmeze modelul "oii" care l-a crescut si se va feri de fiarele salbatice. Ca, vorba ceea, ce naste din miorite nu papa lupi.

  7. :)) Stai ca am ametit intre atatea rude.

    Pai da. Cred ca e tare greu pentru cei care tot predica principii in care nu cred.

  8. 🙂 Adica eu sint in acelsi timp mama si copilul tau? Vasazica un fel de sora, dar si bunica, mie insami?

    Ne crestem copiii dupa chipul si asemanarea noastra. Daca reusim sa crestem odata cu ei, vom avea copii frumosi. Nu neaparat pregatiti sa infrunte jungla, dar cu siguranta frumosi.

  9. De regretat tot voi regreta candva, asa sunt oamenii, uneori au regrete si sunt tentati de undo-uri.🙂
    Multumesc, Yume.

  10. umma, sa nu iti para rau. respectele mele pentru insemnare.

  11. Am si eu o scrisoare pentru Mihai si Ioana…

    Ioana, Mihai…

    Am cunoscut-o pe mama voastra. O citeam. Inca o citesc… Vroiam sa va povestesc cat va iubea, inca dinainte de a va avea… Cum o iubeau ceilalti pentru felul ei de a fi, pentru mesajul din spatele randurilor, pentru sensibilitatea ce imbraca fiecare litera, pentru capacitatea ei de a inchide rani prin cuvinte…

    Am sa va rog sa o iertati pentru ceea ce copiii generatiei voastre ar numii "principii invechite"… Pentru ca ea este unul dintre cele mai faine exemplare de "old-fashioned mom"… Caci vine dintr-o vreme in care bunul-simt ii era educat copilului inainte sa le fi depreins prea bine pe celelalte 5, iar parintii ocupau primul loc in viata pruncilor lor… Parintii si nu tehnologia de varf, modernismele, tupeul, nesimtirea…

    Ramaneti cum v-a crescut ea… si cresteti-va si voi copiii la fel… Poate regenerandu-se astfel principiile pe care se cladeste educatia unui copil, vom putea spune candva ca ne-am intors in timpurile bune…

    Ramaneti cu bine dragii mei…

  12. 🙂 Frumos (mi/le-)ai scris, Laura. Multumesc.

    Am sa pun la pastrare scrisoarea ta, poate ma vor ierta ca nu fac cozonaci si ca dau muzica tare.🙂

  13. minunata scrisoarea ta….era cat pe ce sa scriu a mea…pentru ca mi-a ajuns la suflet!

  14. Multumesc, Astrid.🙂

  15. wow, u sound just like the mom of a friend my sister has ( actually, a little friend of mine 2). Take good care of your mom, little friend

  16. Hei, ce vrajitor!🙂

  17. Iti multumesc ca mi-am inceput ziua cu niste fiori pe care nu i-am mai simtit de mult…
    ce mi-ar fi placut sa-mi fi scris mama o astfel de scrisoare, as fi fost tare mandra de ea si implicit de mine.
    Cred ca Ioana si Mihai o sa fie foarte fericiti cand vor citi scrisoarea ta🙂

  18. Tare mi-as dori sa fie asa.🙂
    Pe de alta parte insa stiu ca oamenii nu sunt croiti pentru a fi vreodata totalmente multumiti. Asa ca, parinti sau copii, sa do our best, in ciuda strambaturilor din nas prezente sau care au sa vie.🙂

  19. foarte adevarat:)
    pe de alta parte eu cred ca lucrurile neasteptate, bucuriile negandite, asemenea succeselor nebanuite se cam feresc de nemultumirile mici sau profunde cu care traim mai toti

  20. Pai da, pana la urma asta pare sa fie reteta echilibrului, sa te bucuri de implinirile mici si chiar sa le sarbatoresti in loc sa-ti tai venele pentru nu stiu ce vis maret care nu vrea, domnule, sa devina realitate.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s