mi-am aprins tigara de la jumatate

, n-am vrut, dar aveam ochii pierduti in alta parte. azi mi-e lene
sa apas pe shift pentru litera mare si oficiala de la inceputul frazei
noi. in plus, mana stanga e ocupata sa se sprijine pe ea insasi in
cotul ei stang, sa tina tigara intre degete, sa ridice degetul mic a
incalecare spre cel inelar. numele degetelor se leaga de rostul sau
puterea lor, inelarul e un nobil, el nu face decat sa poarte inelul,
fiindu-si de ajuns. inelarul, spre deosebire de celelalte degete, e si
un mare mincinos, se numeste inelar si cand nu poarta nimic. si cand
poarta nimicuri, si cand isi poarta bucuria, si cand isi poarta povara.

de ce scriu toate astea? dar rozz williams de ce a cantat? si de
ce s-a sinucis pe 1 aprilie? vezi tu, aceste lucruri mici,
neimportante, facute intr-o anumita ordine, formeaza un cuvant magic,
care ilumineaza cand il descoperi. nu-ti iese din prima si tot incerci,
aia care se omoara poate ca l-au aflat si nu mai are rost sa caute, sa
faca alte fleacuri, sa le ordoneze, sa le potriveasca intre ele, sa le
dea nume.

si tu cauti secrete printre cuvinte, nu-s acolo.

boxele paraie, asa e piesa .

jumatate de tigara a cazut alba si nefolosita in scrumiera, ce
rost a avut ea? si tu, tu, daca-ti dai drumul si cazi, cui folosesti?
aprinde-te de la capat, de acolo de unde incepi, nu te pastra pentru un
mai tarziu ipotetic, o sa te arunce mana stanga la gunoi, in timp ce
dreapta va tasta istoria altei tigari, nu va sti ce-a facut stanga,
nu-i va pasa. fii bun sau rau, stramb sau drept, dar nu ramane
nefolosit.

ziua scrisul nu poate fi decat rece, despre lucruri si fapte,
chiar daca tragi jaluzelele, tot descrieri dupa natura imediat
inconjuratoare voi face. noaptea, in schimb, facutele de peste zi se
dau de trei ori peste cap si se transforma in tablouri dintr-o
expozitie.  le privesc indelung, ma bucur de fiecare in parte, nu ma
impinge nimeni de la spate sa trec la tabloul urmator, care e si el tot singur pe simeza. tablouri dintr-o expozitie. mussorgski, emerson, lake & palmer, note pe un passe partout care infasoara camera. un gest simplu
devine greu descifrabil, capata alte sensuri, adancimi, semnificatii,
ca un film pe care il deslusesti altfel cand il derulezi cadru cu
cadru, cu incetinitorul, ba inainte, ba inapoi. ca un nor care isi schimba forma incet, incet, deasupra ochilor
ficsi. un film cu bruce willis metamorfozandu-se intr-un film de
bunuel. in momentele acelea mi-e mila de oamenii care isi dorm noptile.
in momentele acelea imi dau seama ce frustrata si nefericita pot eu
insami deveni atunci cand trebuie sa ma culc devreme cateva seri la
rand. dorm bine si totusi sunt uricioasa a doua zi. ce-ti lipseste, ma
mai intreaba cate  unul. noptile mele, i-as raspunde, dar nu-mi bat
gura, n-ar intelege. 

 

o musca pitica se cocoata pe un ghem mototolit, un ambalaj poleit
de ciocolata. e asa de mica, un flecustet, dar e vie si vrea.

natura moarta cu
fleacuri vii.