Femeia ideala

Am fost femeia ideala, am fost. M-am numit intr-o multime de feluri. Cand eram Gargaruta, zburam si nu ma maritam, doar ma jucam. Si aveam aripi si fusta rosie si ciorapi verzi. Asa de mult zburam, incat m-au prins cu un bold pe un perete. Am fost fericita si acolo. Puteam sa ma joc si fara sa zbor, aveam cartoane, aveam litere, aveam drumuri scornite. Atunci numele meu era Nuca. Aveam miez, ca orice femeie ideala. Aveam si picioare, si sani, dar asta nu mi se parea important. Aripile erau desenate pe zid, erau asa de frumoase. Mai tarziu, au venit si au dat cu var. Eu si doua tablouri am fost asezate pe cerga, era pufoasa. Mi-a placut si acolo, ma numeam Ana. Daca nu mi-as fi lasat aripile in zid, s-ar fi prabusit, stiam, ma incolaceam si desenam cercuri cu pletele. Apoi am fost, pentru o vreme indelungata, Umma, dar nu aveam habar ca ma cheama asa, Gumma imi stergea degetele pe care peretii lasau urme. Nu degetele desenau, se lasau ele desenate, desenate, desenate. Dar tot a fost nevoie de apa in alta zi, atunci m-am numit cu nume de ploaie si am cantat in cele patru zari: I want to know, have you ever seen the rain? A fost si bine, si rau, dar tot binele il tin minte. M-am facut apa curgatoare, am adunat afluenti, pesti, cascade, oameni cu barci, oameni pe mal, cu gratare, cu undite, cu vorbe, si m-am varsat intr-o mare. Pe drumurile mele cantate am cunoscut si alte femei ideale, tot felul de femei ideale, am impartit secrete, am chicotit, ne-am jurat prietenie pe viata, dar apoi a trebuit sa mergem mai departe, aveam alte nume de purtat, alte fleacuri de trait, alti barbati ideali de inventat. Intre timp, invatasem limba lui Kasper si-mi atarnasem un boo in numele cel nou, m-a ajutat sa-mi perfectionez tehnica deturnarii. Si am turnat de-uri si deh-uri in formele de cozonaci din nisip, pe care le-am numit iarasi cu toate numele vechi, traind inca o data, in alta ordine.
 
Inainte de send, o aud pe mack spunandu-i blogului ei:  da, dar vezi tu, eu pe dinăuntru sînt o zîniţă cu rochie înflorată şi pălărie mare cu panglici. cum să mă port ca o femeie fatală? 

98 responses to “Femeia ideala

  1. poate inca esti o femeie ideala. poate nu mai esti ideala pentru tine insati, dar pentru altii poate esti🙂

  2. Pai sunt. Doar e o lume de oameni ideali, cum as putea fi altfel?🙂

  3. La Iona m-am gandit…"Razbim noi cumva la lumina."

  4. Si din metamorfoza in metamorfoza, din devenire in devenire,ai depasit toate stadiile si esti acum un IMAGO al lumii tale. Sarpe cu pene? Copacul vietii? Nirvana?

  5. GargarutaNucaAnaUmmaRain
    Atitea femei ideale cu nume, alaturi de alte femei ideale inca fara nume. Inchise toate intr-un singur invelis fragil. Puternice, frumoase, inteligente, misterioase, jucause, visatoare, tandre.
    Nu ma mir ca, uneori, invelisului ii e atit de greu sa le cuprinda.

  6. Colturi, "ideal" vorbind, da!🙂

    incetosat, Quetzalcoatl was here, incolacit pe trunchiul copacului viatii, ascultand Nir… Pink Floyd. :))

    Lali, impaisprezecito! Ideal impaisprezecita, bineinteles. Acum inteleg de ce continutul invelisului astuia fragil da pe-afara. Vorbe, batai de inima, batai de cap…🙂

  7. da, la asta nu m-am gandit. deci si eu sunt ideala! daaa! TRINC!😀

  8. Evident ca esti, Sky. Suntem ideali. Pana ii dezamagim pe cei care ne vad asa.🙂

  9. Care din toate femeile ideale ti-a placut sa fii cel mai mult?

  10. ioi, imi place din ce in ce mai mult cum scrii. de fapt ce scrii, la stil se mai poate umbla un pic.

    felicitari!

    la cat mai multe buburuze devenite ape curgatoare!

  11. Acadeu, nu raspund la provocari.😀

    Rasp…berry, multumesc la fel.

  12. esti…atat de fata ! atat de putin femeie…

  13. Pai da.

    Pai nu.

    :))

  14. nu-mi place termenul "femeie ideala"😉. E cum te vor altii sa fii, e reflectarea ta in afara.

  15. Asta era si ideea. Vezi raspunsul pe care i l-am dat lui Sky mai sus cu 10 comentarii.🙂

    Tu, idealul, esti doar o proiectie a asteptarilor cuiva. De-aia e nevoie sa-ti schimbi, din cand in cand, "numele".

  16. A-ul ştie, ca întotdeauna.
    şi astea, de la mine

  17. Aaaa, A-ul asta e alt A. Dar ii e lene sa-si adauge B-ul. Oricum, stie!🙂
    Multumesc zanitei cu palarie!

  18. Ceea ce mi se pare interesant este ca ai fost aer si apa in loc sa fii foc si pamant.
    Foc fiindca esti leu si pamant fiindca esti femeie.

  19. Multumesc pentru modificare!

  20. Se mai intampla, si eu am comis azi una si mai si.😀

    Ma mai gandesc la ce ai spus. O fi de la impulsul deturnator sau…?😐

    Sau poate ca focul e o permanenta si n-am simtit nevoia sa zic despre el. Habar n-am.

  21. nu am crezut niciodata in perfectiunea omului…si mi-a fost greu sa cred ca exista o femeie ideala sau un barbat ideal…dar mereu vom gasi in jurul nostru persoane pe care sa vrem sa le urmam, care sa reprezinte un exemplu pentru noi…deci sunt ei persoanele acelea ideale?…deci idealul e pentru fiecare altfel?

  22. Imi vine sa-ti spun si eu: heeeei, Thelma!🙂

    Toate notiunile sunt relative, deci si perfectiunea. Ai vazut si tu ca sunt oameni pe care nu i-ai accepta langa tine, dar pe care altii ii considera perfecti. Si chiar sunt perfecti, dar perfecti pentru ei. E vorba de chimie, de compatibilitati, de standarde…

    Problema e ca perfectiunea asta incepe sa paleasca pe masura ce "perfectul", "idealul" incepe sa se lase cunoscut. Defectele care initial te-au atras incep sa te enerveze (de fapt, abia acum le vezi ca defecte, inainte le numeai particularitati, farmec personal), descoperi ca pe ici, pe colo mai sunt si carpeli, si zone ciobite… Si ce faci? Ii reprosezi omului respectiv ca s-a schimbat? Pentru ca de fapt el nu s-a schimbat, doar il vezi tu mai de aproape. Incerci sa te schimbi tu dupa el? Sa iei forma vasului lui? Nici asta nu e bine, inseamna ca ai renunta oarecum la tine. Pleci? Uiti? Il inlocuiesti cu alt "perfect"?
    Uite ca m-am autodeturnat. :))

  23. cred ca prima reactie e sa-mi recunosc in mine, in adancul meu, greseala..vezi, asta ne face de multe ori sa fim precauti la o ‘data viitoare’ iar cei de pe margine, interpretandu-ti precautia ca pe o raceala, te catalogheaza a fi un om rece si calculat, greseala pe care si eu am facut-o, recunosc…
    al doilea pas e sa ma retrag, asta ca sa nu spun ca ma distantez…
    si nu, nu uit…ar insemna sa uit o lectie pe care viata mi-a dat-o si sa-mi repet greseala
    nu-l pot inlocui…fiecare om e unic in felul lui

  24. Thelma – Bibliografie pe temă asociată: "Modelul" de Siegriend Lenz.
    Umma – Mama mea cînta foarte frumos. Unul din cîntecele pe care le cînta avea şi următoarele cuvinte: "tes defaux charmants/que j’aime tant"… Nu cunoaşterea este cea care declanşează estoparea ("pălirea") imaginii. Dacă iubire nu este… sau nu mai este… Am un prieten care mi-e foarte drag, ţin mult la el. Ştiu că mi-a furat cărţi, că e plin de păcate ca un cîine vagabond de purici, dar mie mie drag şi toate defectele lui nu contează pentru mine, nu mă împiedică să-mi fie dor de el şi nici nu-mi umbresc marea bucurie pe care o am cînd îl primesc sub acoperişul meu, la masa mea, în viaţa mea. Inevitabil îmi vin iar în minte cuvintele Apostolului Neamurilor: "toate le crede, toate le iartă…"

  25. "Ea este Ananuca si a crescut din asfalt. Cand ma fac mare, ma fac ca ea. :)) "

  26. poate doar asta suntem,doar proiectii🙂 ca in matrix :))

  27. Da, Thelma, fiecare om care a insemnat ceva (ceva bun, bineinteles) pentru altul are o "sticluta" a lui pe raftul acestuia din urma (apropo de insemnarea lui Lali cu parfumul). In sticluta aia e si un strop de perfectiune, si unul de unicitate. Pe langa alti stropi.🙂

    Regal, dar vorbeam de "perfecti" si "ideali", nu de prieteni. Sau nu (mai) vorbeam?🙂

  28. Umma, am pricepit acum🙂 Dar tot nu-nteleg "nevoia" sa te redeghizezi. De dragul a "ce zice lumea"? Eu o stiam mai degraba p-aia cu "gura lumii sloboda". Sau "cainii latra, caruta trece"🙂

  29. "Problema e ca perfectiunea asta incepe sa paleasca pe masura ce "perfectul", "idealul" incepe sa se lase cunoscut. Defectele care initial te-au atras incep sa te enerveze (de fapt, abia acum le vezi ca defecte, inainte le numeai particularitati, farmec personal), descoperi ca pe ici, pe colo mai sunt si carpeli, si zone ciobite…" zici tu. Ori eu zic ce-am zis. "Perfectul", "idealul" este perceput astfel în principal cu partea afectivă a fiinţei noastre. Iar el poate fi partener/ă, prieten, părinte, profesor… Mai vorbim, sigur că da. Doar observ faptul (şi din ce în ce mai des pe tărîmul acesta, virtual) că nu e cazul să fiu eliptic şi nici să consider că unele lucruri se înţeleg "implicit". Eu, sincer să fiu, n-am întîlnit încă femeia perfectă. Dar am iubit enorm cîteva femei încîntător de imperfecte!!! Prima mea iubire adolescentină, care a durat cam doi ani, era o fată căreia, după primul an de întîlniri prin parcuri, sărutări şi mîngîieri, i-am spus, uimit: "Tu ai ochi albaştrii?!?!?" Ea, şocată: "Tu abia acum observi?" Eu, uimit şi sincer: "Da!"… Pe mine mă fascinaseră privirile ei, nu culoarea pupilelor… Marea mea iubire din adolescenţă avea cu 3 milimetri mai puţin de 1,50 metri… ş.a.m.d. Aşa că poate n-ar fi cazul să mă bag într-o discuţie despre perfecţiune şi ideal atîta timp cît eu n-am căutat nici partenera perfectă şi nici femeia ideală, nu?

  30. A, asta nu mai e puzzle, e adevarul adevarat. :))

    ing, daca am exista "doar pentru noi" nici nu s-ar chema ca existam. (Stiu o singura persoana pe lumea asta pe care n-o iubeste nimeni si care nu iubeste pe nimeni… brrrrr)

    Cristi, ai pricipit, dar nu tot. :)) Nu e redeghizare, ci mai degraba reorientare. Sigur, exista radacini pe care le are fiecare, astea nu se schimba, dar sus mereu poate creste o floare noua. Ca e adaptare, ca e evolutie, ca e provocare sau uneori, din pacate, alterare… Si solul se mai schimba, uneori te vezi nevoit sa cresti din nisipuri miscatoare, alteori din asfalt. Iar "radacinile" tale, "ancorele" tale nu te ajuta intru totul.

    Avem nevoie, pe bucati, cum si traim, sa ne dam masura elementelor "bune" care ne compun. Cand ajungem in varf (un varf relativ, bineinteles, varful personal in domeniul respectiv), nu putem ramane acolo, pentru ca n-am face decat sa ne repetam, sa devenim mori hodorogite. Sa ne tocim. Sa-i tocim pe cei de alaturi. Si atunci incercam altceva… si iar altceva…
    Stii vorba aia, "n-am de ales"… pai e groaznic, inseamna ca esti mort.

    Din toate astea s-ar putea naste multe insemnari.🙂 Dar mai bine nu scrise de mine, ca le-as pune fes de metafore si nu le-as intelege decat eu. :))

  31. Probabil ca nimeni nu cauta perfectiunea, dar cateodata crede ca a gasit-o.

  32. :))) Regal, ce enervanti is barbatii, cum, domnule, sa nu stii ce culoare aveau ochii fetei? Atunci ce pretentii sa fi avut, saraca, sa-i admiri tu pantofii cei noi sau sa-i apreciezi efortul de a se duce la inainte de intalnire intalnire?
    Glumesc. Stiu ca se intampla si e minunat ca un om sa aiba atata de daruit, incat ce se vede sa fie ultimul lucru care sa te intereseze. Sau poate omul respectiv chiar nu are niciun merit, el doar se lasa inventat de cel care il priveste. Ca doar frumusetea si murdaria stau, de cele mai multe ori, in ochiul privitorului.

    Incantator de imperfecta… dada, bagam in casetuta cu minunatii din vorbe.

    O discutie despre prietenie ar fi cu siguranta luuunga si i-ar trebui insemnare separata. Mai ales ca ai amintit de furt si de iertare si… stii… chm… ce dimineata frumoasa! :))

    "eu n-am căutat nici partenera perfectă şi nici femeia ideală, nu?"
    Cum nu? Ai cautat cumva cu lumanarea defecte, ca sa te poti indragosti de ele? Iar piticuta din adolescenta nu ti-a fost, oare, partenera perfecta atata timp cat ati avut ce sa va oferiti? Atata timp cat iti implinea alte nevoi decat aceea de a te afisa in cartier cu o bunoaca de 1.80? Pai cum?

  33. * de a se duce la coafor inainte de intalnire

    Incetosat (ce nick brrrr!), nu poci ca sa te contrazic. Perfectiunea sperie, asa ca n-o cauti decat in tine, eventual. Dar da, cand intalnesti un om care ti se potriveste in zonele in care ai tu nevoie de potrivire (ce fel suna, acum sigur toata lumea o sa se gandeasca la zone erogene, dar pe cuvant ca io nu! :)) ), risti sa-l numesti perfect. Dar pentru cat timp?

  34. Umma, cobra_reala are (mare) dreptate. Majoritatea barbatilor nu cauta "femeia ideala" sau "femeia perfecta". Eu unul stiu dintotdeauna ca m-au captat mereu cu precadere cele cu o "imperfectiune" specifica, a lor, ce le facea unice. Mai fantasmam noi la top-modele, dar n-as alege sa traiesc langa o astfel de femeie.

  35. Doamne, e chiat atît de aproape?

  36. :))
    imi plac metaforele tale, da-s prea bogate. Am pricepit eu de la inceput cum vine treaba, dar cred c-ai condensat prea multe-n ele🙂

  37. Ei na, doar mai injur la volan.

  38. Pai da, ale naibii sinapse muieresti, prea multe si vitezomane.

    De-aia zic ca ar fi bine sa scrie despre asta (si)altcineva, care sa aiba mai multa rabdare sa desfasoare vorbele si mai multa putere de a ocoli prea-personalul. Ca sunt niste subiecte care pot fi exploatate.

    (adica sa mearga cu personalul, dar fara sa fie personal :)) )

  39. Pai?
    (ori crezi ca am uitat asa de repede de ekg?)

  40. Aveti dreptate🙂 Dar, capriciosi cum suntem, cerintele femeii sau barbatului nostru "ideal" de azi se schimba maine. Cum sa stim ce sa cerem de la altul, cand nu ne stim in primul rand pe noi? Si-atunci revenim la demonstratia logica a lui Umma: "ideal" e cel care se adapteaza in timp la toate capriciile si asteptarile imposibile ale celuilalt :))) QED.

  41. Tiii, ce bine ca nu ma judeci!🙂

  42. si eu cred ca te referi la femeia ideala mai mult din unghiul de vedere al sufletului decat al picioarelor.

    mi-a placut mult ce ai scris, m-am strans in mine, m-am regasit, te-am imaginat in fiecare cuvant. as fi vrut sa nu se termine niciodata insemnarea asta.

  43. "Aveam si picioare, si sani, dar asta nu mi se parea important."

    Da, Alma.:) Multumesc ca "m-ai citit" corect.

    Si insemnarea nu s-a terminat, ea continua, nu vezi? Nespusele de dupa punct sunt pline de femei ideale.🙂

  44. iata am pus si b-ul, ca dupa b-etie! M-am trezit cu-n cap patrat si nu tin minte nimic. Adica nu stiu nimic! Eu stiu ca nu stiu nimic, Socrate. Dar, mai stiu ca si aceasta din urma expresie demonstreaza, uneori, o falsa modestie.
    Ce tot atata filosofie in jurul idealului si perfectiunii?!
    Cand iti vine sa-l judeci pe celalalt, cel mai inspirat gest pe care poti sa-l faci e sa te uiti la tine.

    "Ce fata cumplita am". E un titlu de carte (autor, cosmin manolache), un titlu care imi place cum suna.

  45. Voi va referiti, bag seama, la imperfectiunile fizice. Cobra a pomenit de-o "bondoaca" iar cristiscu a adus in discutie "fotomodelul". Drept ca astea-s nu numai pardonabile, ci chiar atragatoare. Imperfectiunile morale sunt alea naspa.

    Dar totul pornise de la "ideal" si s-a ajuns la "perfectiune". Or ideal nu-i tot aia cu perfect. Un escroc poate fi barbatul ideal pentru o femeie care vrea multi bani tocmai pentru imperfectiunile, pentru pacatele lui.

    In alta ordine de idei, perfectiunea e plictisitoate si sterila. Na, c-am zis si-un loc comun.

  46. Cristi, EVRIKA!🙂

    AB, de acord cu: "Cand iti vine sa-l judeci pe celalalt, cel mai inspirat gest pe care poti sa-l faci e sa te uiti la tine."
    Imi mai rasuna acum in cap o fraza, probabil ca am citit-o pe undeva: "mai bine sa-i iubesti pe oameni in loc sa-i judeci." Pe mine ma ajuta, atunci cand, fara voia mea, mintea o ia razna si incepe sa acuze.🙂

  47. Pai sigur ca de imperfectiuni ne indragostim si noi, femeile. Ele particularizeaza si creeaza un fel de complicitate (e de dezvoltat si ideea asta). Mai mult chiar, multe reprezentante ale regnului din care cu mandrie fac parte cauta cu precadere defecti-defecti, ca sa-i repare, chipurile, si sa-i salveze. :))

    Incetosatul ne aduce ontopic.😀 Multumim mummos.

    Da, porniseram de la ideal, dar am fost imperfecti si-am deturnat. Minunat de imperfecti.🙂

  48. 🙂
    Ai putea, sigur, Acadeu.

  49. Pai normal ca sunt, altfel n-as fi dat citatul. Insa exista niste limite, pe care fiecare si le stie, dincolo de care revolta e pe buna dreptate.

    Succes cu "discutabilele"! La teorii suntem toti tari, oricum, practica sare la jugulara.🙂

  50. 🙂
    de cele mai multe ori, ignor "discutabilele". nu le pot face eu educatia de care au nevoie. } {

  51. Multumesc, ummagumma.
    Pt mine e important: esti de acord cu comentul de mai sus?

  52. Ador asta: "mai bine sa-i iubesti pe oameni in loc sa-i judeci." Sunt total de acord cu afirmatia asta. Cu totii am fi mai linistiti, din toate punctele de vedere, daca nu am mai incerca sa judecam oamenii si doar sa-i luam asa cum sunt ei si sa-i iubim chiar si imperfecti.

    as putea sa o folosesc drept motto in pagina mea? am multe ‘discutabile’ cu persoanele dispuse mereu sa-i judece pe altii.

  53. femeia ideala e cea care n-as vrea sa se schimbe si (mai ales🙂 ) cea care nu vrea sa ma schimbe.

  54. hehe, anot🙂 Tu nu cunosti filozofia sexelor :)))

    Ce gandeste un barbat inainte de-a o cere de nevasta: "o fac desigur si pentru ca ma pretuieste asa cum sunt"

    Ce gandeste proaspata sotie: "in sfarsit, de-acuma pot sa-ncep sa-l schimb"😉

  55. daca-mi permiteti o remarca: observ deseori confuzie pe marginea ideii "a judeca pe altii". Cand nu te referi individual la anumite persoane, nu-i neaparat judecata, ci analiza, pentru a intelege mai bine lumea, oamenii, pe tine insuti…. "Sa iubesti in loc sa judeci" mi se pare putin prea … poetic (si n-as fi vrut sa amintesc de stereotipul crestin). Iubirea e mai degraba … oarba, te opreste din a mai gandi.

  56. 🙂 Asa si trebuie, Acadeu, sa nu-ti bati capul cu ce stii ca oricum nu poti rezolva. Cu siguranta ca ai si tu, ca noi toti, luptele tale care merita cu adevarat purtate.

    Cristi, binevenita remarca. Sa iti refuzi judecata, adica ratiunea, logica, e pacat. Pentru ca Dumnezeu nu ne vrea taNpiti.
    "A judeca" are insa si sensul de "a condamna", "a pedepsi" – sensul asta este cel potrivit in citatul pe care l-am dat.

    Deci sa nu citim "mai bine sa iubesti in loc sa gandesti", ci "mai bine sa iubesti in loc sa condamni." E un fel o trimitere spre a privi omul respectiv si fapta lui si cu sufletul, punandu-te in locul lui, incercand sa-l intelegi. Poti sa condamni fapta, dar nu omul. Decat daca este rau-rau-rau.🙂

    Dar oamenii rai-rai-rai, la fel ca si cei buni-buni-buni, nici nu prea exista, sunt "precisa"! :))

  57. binevenita si remarca ta :): deci doar judecata NEGATIVA e cea condamnabila. De fapt, e mai degraba vorba de rautate, ca-n rare cazuri persoanele respective dau dovada si de … judecata🙂

  58. Rautate, graba de a pune etichete, acuzele grele si nu neaparat justificate, cautarea defectelor cu lumanarea si omiterea voita si categorica a calitatilor… da, cam asa.🙂

  59. Dar nu se vorba de iubirea AIA, ca ea are alte reguli, alte resorturi… si nici nu prea se cade sa fie discutate.
    Cand un om ajunge sa aiba nevoie sa-si analizeze iubirea AIA inseamna ca ceva, acolo, scartaie rau.🙂

  60. AB – A judeca are mai multe înţelesuri, cum bănuiesc eu că ştii foarte bine. Aici cred că mai degrabă se potriveşte în sensul de "a aprecia", decît în cel, să-i zic aşa, juridic. În sens valoric. N-am putea exista dacă nu am face comparaţii, aprecieri; nici să mergem n-am fi în stare. Am făcut şi eu greşeala asta în adolescenţă, să mă uit la o cadră de fată şi să-mi spun "Fii serios, ce, n-ai oglindă acasă?! Crezi că se uită zîna asta la tine?" Greşeala asta am făcut-o pînă după 30 de ani, cum ziceam mai sus. Hai să-ţi spun o întîmplare trăită de mine: am cunoscut în anul I de liceu – da, tot la cenaclul de literatură al liceului! – o zînă! Pe bune! Blondă, cu ochi albaştrii, cu trăsături angelice… Mi se tăia răsuflarea de cîte ori vorbeam cu ea. Am fost camarazi buni şi (căci nu-mi trecea prin cap că s-ar putea uita la mine). [Şi sîntem şi acum.] Făceam schimb de cărţi, discuţii ‘telectuale, tot tacîmul (vorba lui Esenin: "Ah, mi-s tare dragi poeţii, şleahtă de caraghioşi! Ei îmi amintesc povestea, cunoscută şi banală, cum unei studente, pline pe obraji de coşi, din mers, o hăznaie pletoasă, ros de poftă sexuală, îi vorbeşte plin de vervă, tocmai despre… univers!" – citat din memorie, Omul negru, am uitat în traducerea cui, presupun că Lesnea ori Zaharia Stancu). Ei, am terminat noi liceul, a intrat ea la facultate, am mers un an de zile la cursurile ei de pedagogie infantilă (pe atunci eram fascinat de Piaget) şi într-o zi îmi dă telefonn la ieşirea de la cursuri că vine pe la mine (locuiam singur într-o garsonieră). O aştept în staţie, mă ia veselă de braţ, sînul ei îmi atinge braţul, eu, pudic, îmi depărtez uşor braţul… La mine se aşează pe canapeaua de-mi servea şi de pat iar eu mă aşez pe o pătură, pe jos, turceşte, în faţa ei. Observ (sărea în ochi!) că îi lucesc ochii rău de tot! Îmi spun în mintea mea proastă: "Ori are febră, ori a băut ceva, ori…" Nu mirosea a băutură. M-am scuzat, m-am dus pînă la baie, m-am uitat în oglindă şi m-am liniştit – "Fii mă serios! Fata e probabil răcită, are febră!" mi-am spus profund convins. Aşa că m-am întors liniştit pe pătura mea unde am rămas vreo patru ore, pînă cînd, pe la 10 seara, a plecat. La ora aceea nu era să o las singură pe stradă, aşa că am condus-o pînă acasă. În timp ce urcam scările blocului spre apartamentul ei, nu mai ţin minte cum vine vorba şi îmi povesteşte cum, într-o seară, a urmărit-o un tip, ea a fugit, ăla a alergat după ea – "Noroc de faptul că pe atunci uşa de la bloc avea yală şi am putut să închid. Cred că era un… un…" "Obsedat sexual" o ajut eu. "Aş!" îmi răspunde ea. "Un labagiu!!!" A spus-o apăsat, să priceapă tot prostul – şi a sunat la soneria apartamentului unde locuia împreună cu părinţii. "Hait, Cobră, ai ajuns şi labagiu!". Şi aşa am şi rămas. Căci ea atunci habar n-avea că eu eram de peste un an de zile împreună cu viitoarea mea fostă nevastă (prima). Instinctiv, "amănuntul" acesta nu i-l spusesem niciodată. Într-o zi a aflat, uluită, că m-am însurat… Era zîna superbă (este şi azi!), dar eu apucasem să mă îndrăgostesc de viitoarea fostă şi nu mi-a plăcut niciodată să-mi înşel partenera (chiar dacă, mai tîrziu, mi s-a întîmplat şi mie chestia asta).
    Să mă uit la mine? Păi nu-mi ajută. În fiecare dimineaţă mă uit scîrbit ce fa��ă de bidon turtit am după somn de stau şi mă întreb cum de nu fuge Veveriţa mîncînd pămîntul. Ce rost are? Chiar nu contează. Dacă te place, te place oricum ai fi.

  61. Umma – orgolios cum sînt, ca toţi bărbaţii! stau şi mă întreb dacă nu cumva afirmaţia mea că de nişte ani buni mă strădui să nu-i judec pe oameni ci să-i înţeleg nu s-a transformat cumva, în sufletul tău, în "mai bine să-i iubeşti pe oameni decît să-i judeci"… Dacă da, asta ar fi încă o dovadă că voi, femeile, sînteţi jumătatea ce-a bună a bărbaţilor…🙂

  62. "Rautate, graba de a pune etichete, acuzele grele si nu neaparat justificate, cautarea defectelor cu lumanarea si omiterea voita si categorica a calitatilor… da, cam asa. :)"
    Umma, chiar era necesar, dacă tot mi-ai făcut portretul, să-l şi publici? Să mă arate toţi cu degetul ori cu lăbuţa? :(((

    O cobră regală bătrînă, porastă şi… răsfăţată

  63. umma – Da, sîntem (unii dintre noi) extrem de enervanţi, e drept. Plec dimineaţa la muncă împreună cu Veveriţa, o admir cît e de frumoasă şi ce frumos e aranjată dar dacă trebuie să mă întîlnesc cu ea la întoarcerea de la muncă (să trecem prin piaţă, de exemplu), nu-mi aduc aminte cu ce e îmbrăcată… Asta are şi avantaje pentru ea: "Ai o rochie (fustă, bluză, eşarfă) nouă". "Aş, o am de mult! Doar m-ai mai văzut cu ea". Şi nu întotdeauna asta e adevărat şi mi se întîmplă să mă prind🙂 Dar las să fie şi un lup mîncat de oaie.
    Cît despre omul care nu are nici un merit el fiind inventat de cel care îl priveşte, asta îmi aduce aminte că în liceu, o scurtă perioadă de timp, am fost îndrăgostit de o colegă de clasă, poetă, abonată anual la premiul întîi la Tinere condeie. Şi eu şi un coleg şi bun prieten. Mie mi-a trecut, el a rămas îndrăgostit. Fiind amîndoi la cenaclu, ne întîlneam des să ne citim lucrările (loc preferat Cişmigiul, aleea cu glicine), îi băteam la maşină poeziile. După vreo 3 ani, colegul meu îndrăgostit lulea de ea, care nu venea la cenaclu, vine la mine bulversat: îi citise cîteva poezii şi descoperise o fiinţă despre care nu ştia nimic şi se întreba îngrozit oare de cine se îndrăgostise, de ea, sau de imaginea din mintea lui? Ea a făcut prima facultate în provincie, el în Bucureşti, s-au căsătorit pe rînd, el primul, au făcut cîte un băiat, au plecat din ţară amîndoi, ea pe alt continent, el s-a întors… Nu ştiu ce răspuns şi-a dat la întrebarea pe care şi-a pus-o atunci, cînd i-a citit poeziile, dar cum lui îi place să controleze el situaţia iar ea este extrem de inteligentă, nu s-a ales nimic. Pe prima soţie a dominat-o complet. A doua e nu doar inteligentă, ci şi suficient de parşivă încît să-i lase impresia că el conduce de a ajuns să facă numai ce vrea ea, ceea ce poeta n-a ştiut niciodată să facă…
    Cît priveşte marea iubire a adolescenţei mele trebuie să-ţi mărturisesc faptul că a fost… platonică. N-am fost niciodată împreună. Camarazi da. Ştia că o iubesc dar ea iubea pe altul. Apoi pe altul. Apoi, cum tatăl ei era fugit din ţară ştiam că după facultate va pleca şi ea iar ea ştia că eu nu voi pleca niciodată de aici, aşa că… a plecat. Însă cînd spuneam că nu am căutat relaţia perfectă şi nici femeia ideală voiam să spun altceva: că nu mi-am creat în minte nici un fel de model, gen cum să arate şi să fie miss perfect ori miss ideal. Am privit în jur şi cînd am dat cu ochii de ea am plăcut-o, m-am îndrăgostit şi o dată am făcut chiar coup de foudre. Fără să-mi pun problema dacă relaţia va merge, dacă sîntem potriviţi, dacă mă place sau nu…
    Cît despre nevoia de a te afişa cu o "bunoacă de 1.80", asta am simţit-o o singură dată, undeva între 30 şi 35 de ani şi cînd am văzut cît de simplu a fost (cum era într-un motto al unei poezii a Dianei Wakovski: "Cum de a-ţi reuşit să vă căsătoriţi cu 3 miss Univers? – Simplu. Le-am cerut de neveste.") mi-a trecut şi "nevoia" asta. Dar subiectul acesta, cred eu, ar merita (din punctul meu de vedere), o discuţie separată.

  64. P.S.
    N-ar fi mai simplu să mă mut cu totul aici, pe blog-ul tău?
    :))

  65. hey cobra, tu pe unde ai blogul? ca e pacat sa te citesc doar prin comentarii, as vrea mai mult🙂

  66. incetosat – "perfecţiunea este plictisitoare şi sterilă"?!?!?!? Măi, măi… "Fiţi dar voi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru cel din Ceruri este". Adică sîntem îndemnaţi să fim "plictisitori şi sterili"?!?!?!
    Or fi imprefecţiunile morale "naşpa" (şi multe chiar sînt) da’ ia încearcă matale să fii "perfect" din punct de vedere moral şi dacă nu ajungi la balamuc (ştiu un caz!) şi nici nu ajungi să tragi mîţa de coadă, poate reuşeşti să devii Taica Terezu ori Abatele Pierre însă din ce se înţelege prin "reuşită în viaţă" în accepţia comună nu cred că vei "pupa" mare lucru. În fine.
    Textul mie mi se pare că este nu despre "ideal" ci despre umma, femeia ideală pentru… ea ştie cine (ori, foarte posibil, nici măcar ea să nu ştie). Conexiunile ne aparţin.🙂

  67. cristescu – http://visul.weblog.ro Da’ să nu te duci la pomul lăudat cu sacul şi să nu ai aşteptări mari pentru a nu avea dezamăgiri mari. Oricum, o să ai destul de mult de citit iar însemnările sînt amestecate, e un fel de ghiveci… şerpesc! Lectură plăcută şi spor la comentarii! Mulţumessssssssc pentru apreciere!!!🙂

  68. Evident, nu e bine sa te subestimezi. Dar nici sa te supraestimezi. Desi am cunoscut orgoliosi care tocmai datorita orgoliului lor au realizat multe lucruri, li s-au deschis multe usi. Chiar daca n-au meritat. Umilitii, smeritii dintotdeauna au ramas in umbra. Probabil, ceilalti te vad exact asa cum te vezi tu pe tine, oricum e relativa si chestia asta pentru ca aici e vorba si de afinitate, compatibilitate si asa mai departe.
    Nu pot sa stiu cat adevar e in afirmatia – nu judeca si nu vei fi judecat, iubeste si vei fi iubit, pana esti tradat/tradata in modul cel mai urat? Exista femei care sunt nebune dupa barbati reci, barbati care nu stiu cum sa-si arate dragostea sau incapabili sa iubeasca. De asemenea exista si barbati deschisi, inimosi, afectuosi (cum suna!, parca as fi o fata mare) nebuni dupa femei nebune.
    Nu stiu cat de solid poate fi un cuplu in care partenerii se aseamana mult la caracter. Probabil e bine sa fii de mijloc. Sa te completeze persoana care te accepta alaturi, care iti accepta defectele, ii accepti defectele, care iti scoate in evidenta trasaturile pentru care, intr-adevar, merita sa fii mandru.
    Nu judeca. Am un principiu – sa nu barfesc oamenii pe care ii cunosc, care ma cunosc. Uneori nu-mi reuseste. Nu vreau sa barfesc doar dintr-un singur motiv – la randul lor, sa nu ma barfeasca ei pe mine. Iarasi, nu stiu daca functioneaza treaba asta. Cunosc o persoana care se da mare, desteapta, inteligenta, atotstiuitoare, actrita, regizoare… (nu se ocupa cu nimic!!!!) care cand iese de la spectacol, critica actorii, regizorul, textul… (si actorii sunt prietenii ei),… se plange ca nimeni nu o ia in teatru, ca ea e super tare si toti sunt prosti si incapabili.
    Mai cunosc si un pictor (el crede ca e pictor!!!) care critica toti prietenii lui (pictori adevarati!). Nu mai vorbesc de scriitori, astia, fiecare in parte, se vede laureat al premiului nobel.
    Si oamenii astia sunt foarte agresivi!
    Repulsivi.
    Deci, nu e adevarat ca ceilalti te vad exact asa cum te vezi tu pe tine.
    Ma contrazic. In fond, daca stai si te gandesti, tot ce s-a zis aici e valabil. Perfectiunea, femeia ideala, nu judeca, iubirea, caractere, “apa curgatoare”, aripi, fusta rosie si ciorapi verzi, picioare si sani – fiecare element are farmecul sau care, e indispensabil in relatia interumana. Altfel, ne-am plictisi repede. De aceea, sa ne acceptam unul pe altul ca doar suntem niste nevinovati “oameni pe mal, cu gratare, cu undite, cu vorbe…”

  69. AB – Tata spunea: "Călugărul modestine nu va ajunge niciodată stareţ". Şi cred că în majoritatea cazurilor este adevărat. Sînt de acord şi cu faptul că felul în care te vezi şi te apreciezi tu pe tine poate influenţa pe cei din jur, dar nu într-atît, cred eu, încît să ajungă să te vadă cum te vezi tu.
    A propos de genurile de cupluri pe care le-ai înşirat, îmi vine în minte vorba populară (de multe ori am auzit-o spusă chiar de părinţii mei referitoare la acest gen de cupluri) "Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib". Afirmaţia "nu judeca şi nu vei fi judecat" e o deformare a afirmaţiei lui Iisus: "Nu judecaţi căci cu măsura cu care judecaţi, cu aceea vi se va judeca". Altfel eu o găsesc falsă. Ca şi pe cealaltă "iubeşte şi vei fi iubit" ori "iubirea înmoaie şi pierele". Da’ mai ştii – pietrele pe care le iubii eu or fi fost nu pietre obişnuite ci diamante [şi aici mă refer nu la valoare ci la duritate🙂 ]
    Aaaa – da’ pe cei pe care nu-i cunoşti sau care nu te cunosc poţi să-i bîrfeşti liniştit?🙂 Eu definesc bîrfa astfel: ceea nu nu poţi spune despre un om în prezenţa lui. Aia mi se pare bîrfă. Dacă spun despre x că e un prost că a făcut y chestie cînd nu e de faţă dar i-o pot spune şi în faţă, nu mai consider că e bîrfă… Definiţia mea o fi greşită? Uite că nu mi-am pus întrebarea asta niciodată… Chiar – tu ce zici? Aaaa şi să ştii că poţi tu să nu bîrfeşti pe nimeni, vei fi bîrfit cît cuprinde!!! N-are legătură una cu alta. Ţi-o spun şi din experienţă proprie.
    "nevinovaţi"?!?!?!?! Măi, măi… cîtă ironie…

  70. Apoi, draga CR, chiar am vrut sa fiu perfect. Mi-am insusit o gramada de principii de prin alta gramada de carti, principii fictive, pe care autorii lor nu le respectau si acum cred ca stiu si de ce. Fiindca erau utopice. Singurul cu care m-am luptat toata viata mea am fost eu. Mi-am refuzat si m-am fortat. Si mi-a iesit fix din pix. Am gresit tot ce se putea gresi si m-am ales cu o gramada de frustrari si cu o depresie crunta. Acum sunt intr-o "ceata deasa" si nu mai gasesc "drumul catre casa". Asa ca nu-mi povesti mie despre cautarea perfectiunii.

    Ar fi trebuit sa-l cred pe Sting:
    "I’ve spent too many years at war with myself
    The doctor has told me it’s no good for my health
    To search for perfection is all very well
    But to look for Heaven is to live here in Hell"

    Si da, chiar suntem nevinovati. Ne nastem cu un cod genetic si asta dicteaza cine suntem. Suntem si noi niste oameni.

    Cum spun Human League:
    "Im only human
    Of flesh and blood Im made
    Human
    Born to make mistakes".

    Cat despre invataturile Biblice (pe care, dealtfel, m-am straduit sa le respect cu "sfintenie"), cred, acum, ca si Eminescu:
    "Religia – o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?".

  71. Hei, ce ma iei asa la intrebari? :))) Am scris si eu intr-o pasa proasta, bine? Las-o asa.
    Nu vreau sa polemizam (de fapt nici n-o facem, ca eu nu te contrazic) pe blogul ummei. Eu, dealtfel, sunt mai degraba oral.
    Iata, mai bine, traducerile (neliterare):

    Sting:
    Mi-am petrecut prea multi ani razboindu-ma cu mine.
    Mi-a spus doctorul ca nu-i bine pentru sanatatea mea.
    Sa cauti perfectiunea este foarte bine,
    Dar sa tintesti Raiul inseamna sa-ti faci din viata Iad.

    Human League:
    Sunt doar un om
    facut din carne si sange
    un om
    nascut sa greseasca.

    (Cu tot cu muzica parca suna mai bine)

    Aaa, chiar ca! Pe unde-o mai ummbla umma?

  72. Ma faceti sa rad!!! De doua zile va bateti cap in cap, apoi va intrebati unde-i Umma?
    Nu-i Umma!
    Gargaruta zboara, asa de mult zboara…
    pana o sa apara ea asa dintr-o data si o sa ne aspire, o sa ne inspire pe toti cu aspiratorul ei…

    Cobra nu fii venino(a)s(a) cu incetosat!!!

  73. Daca aveai ciorapi verzi atunci du-te la Ovidiu Bufnila care e consilier de imagine si citeste viitorul nu in cafea nici in frunzulite de ceai…

  74. incetosat – Să trăiţi, am înţeles! Permiteţi să raportez: aşa o las! Şefu’ – şi io îs oral şi asta fac şi în scris. Scriu cum vorbesc (sau cel puţin aşa am io impresia). Nu-i ăsta baiul. Iar atîta timp cît nu ne dezbrăcăm de caracter, nu ne punem poalele-n brîu fără să fi ajuns la gîrlă şi nu ne luăm de păr cred că umma n-ar avea nimic împotriva unei polemici, fie ea şi necordială (ceea ce nu-i nici pe departe cazul), pe blog-ul ei. În final, am onoarea să-ţi mulţumesc pentru traducere. Ssssssssincer.

  75. AB – mă bucur că rolul nostru de bufoni este apreciat, da’ mie nu-mi vine de loc să rîd!!! După povestea cu ekg: nici un comentariu, nici o însemnare nou, absenţă pe messanger, telefoanele trecute pe cutia vocală – asta, sincer, îmi dă fiori reci!
    În schimb, îi porţi grija înceţoşatului, băiat mare, trecut prin multe, cu serul antivenin la el în permanenţă şi asta cînd are în faţă o biată cobră albă de bătrîneţe şi căreia de multişor i-a secat izvorul veninului… Parcă încurci puţin priorităţile, nu crezi? (acu’ ssssssigur o sssssă spui că îssssssss veninosssss cu tine, essssste?)

  76. incetosat – 1. De ce ai vrut să fii perfect? Ca să ce?
    2. Ţi-ai însuşit o grămadă de principii ca să ce? Pentru ce?
    3. Te-ai luptat toată viaţa DOAR cu tine? Nu-mi vine a crede, dar mă rog, să zicem că este aşa. Pentru ce te-ai luptat cu tine? Pentru a fi cum? Perfect? Dacă da, atunci ce înţelegeai în vremea aceea prin "a fi perfect"? De fapt, către ce tindeai?
    4. Care a fost motivul (sau care au fost motivele) de ţi-a ieşit "fix din pix"?
    5. Care era sistemul tău axiologic pe atunci şi care este acum?
    6. Nu vrei să-ţi povestesc despre căutarea perfecţiunii (consideri că experienţa ta îţi este suficientă şi nu ai nimic de învăţat din experienţa altora), nu-ţi povestesc. Nu-i bai.
    7. Nu cunosc decît limba română şi limba franceză. Dacă nu te deranjează prea mult, poţi să-mi traduci textele pe care le-ai scris în comentariul de mai sus în limba română?
    8. Îmi pare rău că nu pot fi de acord cu tine, mi-ar place şi mie să pot da vina pe codul genetic. Dar consider că avem liber arbitru şi alegerile pe care le facem nu ţin doar de codul genetic. Sîntem responsabili şi noi, cred eu, pentru noi înşine, pentru faptele noastre, pentru alegerile noastre. Crede-mă că mi-ar place să pot fi de acord cu tine, dar nu am cum.
    9. Cînd eram prin clasa a II-a primară, un văr de gradul II, care era în clasa a IV-a, mi-a spus că el nu crede în Dumnezeu. Am fost cumplit de şocat, pînă atunci nici nu-mi trecuse prin minte că cineva ar putea să nu creadă în Dumnezeu. În adolescenţă am devenit ateu, existenţialist mai întîi, apoi marxist (dormeam la cap cu poza lui Che şi duceam flori la statuia lui Lenin din Piaţa Scînteii de ziua lui, flori cumpărate din banii mei, fără să mă pună nimeni) iar acum sînt ortodox "practicant" cum ar spune catolicii. De aceea aş fi foarte curios să ştiu cum ai ajuns tu să dai dreptate personajului "proletarul" din poezia lui Eminescu.
    şi revenind:
    10. Care dintre principiile pe care ţi le însuşiseşi le consideri astăzi utopice?

    Cum îi spuneam ummei, ceva mai sus, mă strădui să-i înţeleg pe ceilalţi şi să nu-i judec.

    În concluzie, din ceea ce mi-ai răspuns se vede că aveam dreptate în ceea ce spuneam – n-ai ajuns abatele Pierre, pe prag de spital de psihiatrie ai ajuns… rătăcit eşti… înceţoşat eşti… probabil că din punct de vedere social nu străluceşti(deşi nu e obligatoriu)… S-ar putea să-ţi lipsească Ariadna. Pentru mine Ardiadna a fost prima soţie. Şi apoi a doua. Şi apoi actuala. Şi trebuie să adaug şi priteneii. Mda. Eu am avut noroc. Mare, imens noroc. Ceea ce îţi doresc şi ţie.

  77. Nimeni nu se îngrijorează de faptul că umma nu mai face nici un comentariu, nu mai publică nici un text? Ştie careva ce se întîmplă? Mie a început să mi se facă frică…

  78. Oh!
    Mai intai de toate, Regal, traiesc! I’m alive! Ia uite, ma, ce era el ingrijorat!🙂 Hug!

    Si acum purced la cititul comentariilor in intregime. Am ce citi.🙂

  79. Uffffff… Slavă Domnului! Pe viitor lasă şi tu un mesaj cu brb sau ceva de genul ăsta, că ne-ai băgat în toate boalele!

  80. Pare rau pentru "boale". Dar ce comentarii de cinci stele am gasit eu pe blog!

    In dialogul dintre Regal si Incetosat nu prea m-as amesteca. Si nici nu ma.🙂

    Anot, in cazul asta nu-ti ramane decat calugaria. Femeia "ideala" despre care spui tu, aia care sa nu SE schimbe si care sa nu vrea sa TE schimbe este o dihanie care inca nu s-a inventat.🙂

    Regal, dadada, poti sa te muti pe blogul meu, sa-ti spui "povestile" si chiar sa te rasfeti. Mai bine rasfatat decat judecat. Override!🙂

    Sunshine, sa-l lasam pe Ovidiu Bufnila sa consilieze valurit, asa cum stie el, iar eu raman pe contraste, asa cum stiu eu. Am zis!

    AB, esti, de fapt, exact imaginea pe care o proiectezi. Ca pe dinauntru poti fi altfel? Da, dar la ce-ti foloseste ca stii numai tu? Daca celorlalti le arati un balaur, nici n-ai dreptul sa te plangi ca ei sunt orbi si nu vad ingerul.
    In alta ordine de idei, Gargarutele zboara, piticii de gradina viseaza Dictionarul explicativ al neexplicabilelor, vorbele ne sunt acum aliati, acum inamici, iar serafimii cred uneori ca au aripi de piatra.

    Incetosat, odata, demult, era un baiat pe nume James. Si…

  81. Mi-ai disecat tot textul!
    Poate sa-ti mai dau o piesa? Nu de alta, draga mea, da’ ma tem ca n-o sa mai gasesti cuvinte, in big bangul ala, de care sa te legi.

  82. Pai vreau, mai intrebi? Nu ca n-as putea sa-l tot disec pe asta… :))
    Oricum, tu ai inceput cu puzzle-urile.😀

  83. am revenit ca sa mai citesc insemnarea asta + comentariile

    ce frumos era.

  84. Da, da, aveam zile minunate in blogosfera fara sa ni le ureze nimeni. :))

    In timp ce pe tine te bantuiau nostalgiile in blogul meu, eu citeam la tine despre gumma lu’ Tom Sawyer.😀

  85. chiar ca fara sa ni le ureze nimeni.

    si-acum ce faceti? vorba aia, aveti toti o viata? :))

    lasa ca stiu raspunsul. cred.

    gumma idealista.

  86. Sigur, avem toti vieti minunate, dau pe dinafara de minunate. Unde mai pui ca eu nu mi-am mai ros unghiile de o luna. :))

  87. Hei, ce vremuri bune!…

    Prince, n’enquérez de semaine
    Où elles sont, ni de cet an…

  88. uite si cobra regala!🙂

    la, tout n’est qu’ordre et beaute
    luxe, calme et volupte

    [asta e test ca sa vad daca se ia de mine ca n-am pus accentele, hihi]

  89. Oh, uite cum stiu ei unde sa vina.🙂 Daca tot ne-am ascuns aici, poftim secret: insemnarea asta a fost o linie de demarcatie intre blogaritul lin, firesc, placut si cel cu poveri.

  90. did – lux, calme et volupté…

    eu – Prince Jhesus, qui sur tous a maistrie,
    Garde qu’Enfer n’ait de nous seignerie :
    A luy n’ayons que faire ne que souldre.
    Hommes, icy n’a point de mocquerie ;
    Mais priez Dieu que tous nous vueille absouldre !

    umma – Oare de aceea nu-mi vine mie să merg în noua locaţie şi să citesc ce scrii?

  91. Nu! Tie doar ti-e ciuda ca trebuie sa iei metroul ca sa ajungi la mine in loc sa-mi faci cu mana de pe balcon, ca altadata.😀
    Lasa, asa simteam si eu cand au inceput sa mi se mute favoritii, bineinteles ca i-am citit mai rar, dar de vina era doar lenea mea, plus semi-supararea ca au spart sfera in care mie imi era cald si bine. Dar cand mi se face dor de vorbe de oameni care se scriu pe ei, unde crezi ca ma duc? Tot la primele iubiri, chiar daca printre ele sunt si niscaiva tradatori.🙂

  92. Nu mi-e ciudă, că-s abonat. N-am de dat decît un clic. Doar că poverile mele sînt tot mai grele şi nu mă simt în stare să mă încarc şi cu ale altora.

    Cum ai băgat de seamă, trec luni fără să mai scriu nimic nici măcar pe propriul meu blog.

    Am obosit…

  93. De la mine n-ai cu ce sa te incarci, mi-am tinut poverile dincolo de vorbele lasate pe blog, din respect pentru cititori. Dar ca a obosit Cobra inteleg… ma gandesc totusi ca tot scrisul ar fi un medicament bun. La mine a functionat, nu prin spalat de rufe in public, bineinteles, asta ar fi murdarit in loc sa curete, ci prin incercari de definire a spatiilor dintre timpii grei, prin mizanscenele pasilor obisnuiti. Si cand reuseam sa transform o clipa ordinara intr-una extra-ordinara, pur si simplu ma simteam bine. Iar daca mi se dadea (sau, ma rog, daca imi miza-inscenam) motiv de ras, era de-a dreptul excelent. Mi s-a intamplat de vreo trei ori cu blogul. Poate iti iese si tie. Eu m-as bucura sa te mai citesc (si poate ca nu m-as mai simti vinovata pentru intamplarea cu masina).

  94. Ha, ha, ha, ha… Au rîs colegii mei de s-au tăvălit!… Au făcut un "mişto" atît de crunt că m-am tăvălit şi eu de rîs! E o amintire super! Îţi mulţumesc din suflet pentru ea! Nu trebuie să te simţi vinovată. Pentru ce? Că ai un prieten căscat? El să fie sănătos şi prietenii lui pe lîngă el!
    🙂

    Bine. O să mă strădui. Nu ştiu dacă am să reuşesc, dar de străduit – să mai scriu – promit că am să mă strădui…

  95. Ce colegi sadici ai si tu, Cobrule. Bine, si eu as fi ras probabil daca as fi auzit povestea de la altii, mai ales daca ar fi fost bine spusa – si nu ma indoiesc ca a fost. Dar nah…🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s