Dimitris

Pe Dimitris l-am cunoscut in Rhodos, datorita lui M. Inainte de a-l cunoaste, insa, i-am mancat prajiturile. Grozave prajituri. Dimitris Karaianis are 67 de ani si e cofetar, o viata intreaga a indulcit guri lacome. S-a insurat, a facut trei copii, doua fete si un baiat, a construit case pentru toti. Acum construieste pentru nepoti. Dupa ce a iesit la pensie, a continuat sa creeze dulciuri, dar dulciuri pentru suflet. Poezii. Are trei volume pana acum, apreciate de criticii greci. Prajituri mai face ocazional, pentru familia numeroasa sau cu prilejul vreunui eveniment de proportii in oras, cand este solicitat sa coordoneze pregatirile. A intrat si in politica, dar despre asta nu am prea vorbit. Mai mult mi-a placut sa-l ascult cum povesteste despre activitatile lui zilnice, despre visele lui. Cum se trezeste in fiecare dimineata la 4, face gimnastica, alearga pa malul marii, inoata in lumina rasaritului, apoi se intoarce acasa, pe alte drumuri, necunoscute turistilor care au invadat insula in ultimii ani. Cum stie fiecare pom al drumurilor sale, cum primeste darul sau de roade. Cand noi abia faceam ochi si reuseam cu greu sa ridicam ceasca de cafea de dimineata, Dimitris aparea odihnit, cu o sacosa de fructe culese de el, spalate si curatate. Fructe de cactus, smochine albe, smochine negre…
 
 

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

 

Dimitris este autodidact, adora sa vorbeasca despre mitologie, despre istorie, despre colectiile lui de ceasuri, de monezi, de statuete, de icoane vechi, despre visul de a calatori intr-o zi in jurul lumii. Isi presara discursul cu citate in greaca veche. Cand vorbeste despre ai lui, despre copiii si nepotii pe care a reusit sa si-i pastreze alaturi, nerisipiti prin lume, ii sclipesc ochii. O viata intreaga am facut dulciuri, iar copiii mei, bineinteles, sunt si ei dulci, toti trei. Are 67 de ani si e mandru ca n-are niciun pic de burta. Mandrie, iata cuvantul care-l defineste, dar el si-a castigat prin truda dreptul de a tine fruntea sus.

Cartea pe care mi-a daruit-o se numeste Onirion rinismata (Rumegus de vise), iar poezia pe care mi-a citit-o printre florile de pe terasa, in cea mai calduroasa zi pe care am petrecut-o pe insula, vorbeste despre efortul personal de a iesi la lumina, atunci cand lumea nu-ti ofera decat intuneric. Sper ca nu i-am schimbat intelesurile cu varianta tradusa in limba romana:
 
 
 
Calea spre evadare
 
imaginea ta, miraj al acestei ore din noapte,
de toamna-mi aminteste.
lumanarea pe care-o tii in mana iti lumineaza fata palida.
cu pasi usori, nesiguri, te aventurezi in golul timpului
si cu privirea, doar cu privirea, calatoresti spre rasarit,
bajbaind dupa repere
si cautandu-ti propria trecere catre lumina.
drumurile acestei lumi te-au ratacit,
ti-au umplut gandurile cu ceata si fum.
cu toate acestea, insa,
tu continui sa tii lumanarea in mana pentru a naste rasarituri,
de fiecare data cand soarele lumii apune.
 
 
 

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

11 responses to “Dimitris

  1. Cat de dulce e limba greaca! Mi-a starnit niste amintiri……

  2. incredibil de frumos…:)

  3. Da. Am stat doua saptamani. Mi-au folosit informatiile pe care le-am "furat" de la tine, sa stii.🙂

  4. sa-ti fie de bine!
    nu stiu de ce dar sunt spre convins ca ti-a placut.
    informatiile… stiu; totusi de fiecare data cand aflu că(/pe) cineva (/care) s-a folosit de ele ma bucura deloc putin.
    o zi faina; sa ne mai impartasesti cate una-alta!

  5. Da, da, dar si tu, ca am inceput deja sa visez la vacanta viitoare.🙂

  6. ok; acum o sa plec "putin".

  7. ce noroc ai sa intilnesti OAMENI.

  8. frumos…te salut cu drag!

  9. Ti-am furat caracatita aia si am dus-o cu mine la munte. Incerdibil cat a crescut in trei zile, musai sa ti-o dau inapoi, nu ma mai descurc cu ea😀
    ====O====

  10. Lullaby, dulce e, adevarat graiesti. Ca prajiturile lui Dimitris. Cu multa vanilie si uneori scortisoara.

    Shali, multam mummos.🙂

    Oana, si eu te salut. Nu m-ai uitat de tot, deci.🙂

    Aprilutz, si eu am crezut mai intai asa, dar acum cred ca norocul e altul: ca pot sa vad OMUL din toti cei pe care ii intalnesc pe strazile mele. Si nu pentru ca as avea lentile roz, rozul e in ei. Cred ca in viata mea am intalnit un singur om cu adevarat urat, dar pana si in cazul ala imi zic ca probabil nu m-am uitat eu unde trebuia. Macar o pata roz pe rever, una minuscula, tot trebuie sa aiba. Daca o voi descoperi, voi spune.🙂

    ing-eras, moamma, ce muschi i-ai crescut! I-a priit aerul de munte oare? O primesc si ti-o trimit mai incolo, o ingrijim cu randul. :))

    Eu am ramas setata pe sufixul pentru diminutivare "aki", si acum il folosesc si la substantivele romanesti si nu numai. Blogaki, prietenaki, playlistaki. Caracatitaki. :))
    Hugaki!😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s