Instinctul bate logica

Din toate intamplarile prin care am trecut am incercat sa inteleg ceva, nu neaparat pentru a nu repeta greseli, pentru ca pe astea le faci dupa chipul si asemanarea propriei firi. Repeti greseli nu din cauza refuzului de a "invata o lectie", ci din pornirile care fac parte din tine si fara de care te-ai transforma intr-o fantosa legumatica si trista, chiar daca oarecum inteleapta. Logica nu te ajuta sa iei deciziile cele mai bune, ci doar sa intelegi o inlantuire de evenimente deja intamplate, sa gasesti motivatii gesturilor deja infaptuite. Logica pe mine ma ajuta, asadar, mai ales sa inteleg trecutul, iar daca e sa ma raportez la viitor, la ceea ce urmeaza sa se intample, nu ma bazez foarte tare pe logica, ci mai degraba pe instinct.
 
Cand e vorba doar de mine, este extrem de simplu: iau deciziile pe care simt ca trebuie sa le iau, ma las in genere calauzita de intuitia care nu m-a tradat niciodata. Ma hotarasc repede, pentru ca stiu ca, daca aman, logica ma poate deturna de la ceea ce initial voiam sa fac, la sugestia unei prime soapte a vocii interioare. Exista, de multe ori, o contradictie intre ceea ce stii ca e bine si ceea ce simti ca e bine. Schimbarea de directie survenita in urma ganditului prea mult nu s-a dovedit mai niciodata alegerea perfecta, in ceea ce ma priveste. Cat de enervant este sa auzi acel "doar ti-am spus, te-am prevenit", rostit de altii, dar cand esti chiar tu cel care ofteaza cu un "pffff, doar prima data voiam sa fac altfel" e de-a dreptul insuportabil.
 
Cand hotararile pe care trebuie sa le iau, gesturile pe care trebuie sa le fac, vorbele pe care trebuie sa le spun ii implica si pe altii, nu mai e atat de usor. Fiecare tinde sa fie propriul sau Dumnezeu si nu stiu cati sunt dispusi sa urmeze, fara sa comenteze, chemarea unui "trussssst me" rostit de o alta fiinta umana. Daca insisti, poti deveni enervant, iar intentiile bune capata eticheta de cicaleala. Stiu cat imi displace mie sa ma bata cineva la cap, chiar daca cicaleala e in interesul meu. Cand aud "nu mai fuma atat" sau "ar trebui sa mergi la culcare mai devreme", marai si spun "lasa-ma, nu ma agasa." Si daca mie nu-mi place, incerc, pe cat se poate, sa-i scutesc pe ceilalti, la randul meu, de sfaturi minunate care nu sunt totusi decat niste biete truisme. Pe de alta parte, fiecare poseda instinct si intuitie, ca sa nu mai zic de liber arbitru, asa ca de ce ar face ca tine cand pot face ca ei? Au dreptate, bineinteles, dar daca lucrurile merg rau, eu, cel putin, ma invinovatesc pentru ca n-am insistat mai mult, pentru ca n-am facut ceea ce-mi dictase vocea aia, cu riscul de a fi sacaitoare, cicalitoare, muiere.
 
De trei ori, ca-n poveste, am refuzat propriei intuitii dreptul de a se transforma in fapt. Sau poate or fi fost mai multe dati, dar pe acestea mi le amintesc, pentru ca au avut urmarile cele mai neplacute. Prima data se punea problema plecarii la un drum destul de lung, pe o vreme ploioasa. Eu – pe bancheta din dreapta, adica pe locul mortului. Locul ala ma oboseste mai tare decat cel al soferui, pun frane in podea, trag de volane inexistente, tresar la fiecare depasire din scurt sau la aparitia unui vitezoman care taie curba din sens opus, vad toate semnele de circulatie, ma agaseaza biciclistii care fac opturi pe sosea. Cand vad biciclisti pedaland agale, cu onduleuri stanga-dreapta, imi amintesc de ce-mi spunea instructorul meu: "asta, cu putin noroc, ajunge si-acasa." Vazand ca nu prea erau conditii pentru plecat la drum si stiind ca "nea soferul" meu nu se simte implinit daca nu bate un 200 km/h, am fost tentata sa propun amanarea plecarii, simteam ca se va intampla ceva rau. Era totusi o expozitie la care era musai sa ajungem, asa ca am hotarat sa tac si, mai mult, sa nu comentez nici pe drum, sa nu scot niciun "vai", nici macar un "ai grija." Am o pardalnica de superstitie ca trebuie sa rostesc acel "ai grija", dar de data aceea mi-am muscat buzele si n-am scos un cuvintel "ontopic". Gresit! Pe undeva, pe langa Ploiesti, doua masini au franat brusc, noi am executat o aquaplanare gratioasa intr-o baltoaca imensa si… buf! Praf s-a facut fundul Audi-ului rosu din fata. Sperietura, politie, nervi, s-a dus naibii si expozitia la care trebuia sa ajungem noi, si inceputul de concediu al celor din Audi. Ulterior, mi-am spus ca trebuia macar sa scriu cu limba in cerul gurii acel "ai grija" pe care mi l-am refuzat.  Si n-am avut nici macar satisfactia lui "ti-am spus eu" de dupa. 
 
A doua oara a fost cand, alaturi de acelasi neasofer vitezoman, vesnic grabit, ma intorceam din Germania. Eu voiam sa ramanem peste noapte in Budapesta, sa mai cutreieram a doua zi orasul, si sa plecam spre Romania in jurul pranzului, asa imi soptea mie vocea ca e mai bine. Am insistat o vreme, dar domnul meu, nu si nu, ca el vrea sa ajunga mai repede in tara, chiar daca trebuie sa conduca noaptea. Cu inima indoita, pentru ca stiam ca s-ar putea sa adorm si sa nu-mi mai pot exercita misiunea de copilot enervant si cicalitor, am zis ca bine, de data asta facem cum zici tu, desi eu simt ca nu e ok. Intuitia s-a suparat pe mine, dar nu de tot, astfel incat, fara niciun motiv, am scos din borseta 100 de euro si i-am bagat in buzunarul blugilor. Era aproape miezul noptii, indicatoarele erau ori lipsa, ori ineficiente, asa ca am ratat iesirea in autostrada  si, fara voia noastra, in loc sa ocolim orasul, ne-am trezit intrand triumfator in Budapesta. In mod normal, ar fi trebuit sa ma bucur si sa propun sa cautam un hotel in care sa ramanem pentru ca, uite, asa a vrut destinul. Dar nu, iar mi-am muscat buzele si n-am zis nimic, apucasem sa spun ca sunt de acord cu continuarea drumului, asa ca am inceput sa ne uitam dupa un indicator care sa ne ajute sa iesim pe M3 (parca). Noi cu ochii dupa indicator, talharii cu ochii pe noi. Trucul cunoscut (acum, dar atunci nu), oprire la semafor, venit pe furis prin unghiul mort, intepat roata, facut pana, oprit pentru schimbat roata, inconjurat talhari, jefuit, luat toti banii  (4000 de euro) si toate actele. Cand l-am vazut pe ala ca fuge cu borseta, am luat-o la goana dupa el, norocul lui ca a ajuns la o masina parcata mai incolo si nu l-am prins, dar si norocul meu, pentru ca probabil avea cutit si, pana sa-i iau eu gatul, mi l-ar fi luat el mie. Aventurile intoarcerii in Romania merita si ele povestite, dar nu-i locul lor acum, cert e ca suta aceea de euro pe care o salvasem ne-a ajutat sa facem primii pasi pentru capatarea unor acte provizorii cu care sa putem trece granita. Dupa intamplarea aceasta care era sa ne coste viata mi-am promis ca n-am sa mai bag niciodata pumnul in gura intuitiei si ca am sa fac doar ce am sa simt eu ca trebuie facut.
 
A treia oara nu a mai fost vorba de drumuri, masini, ciocniri sau talhari, ci despre ceva ce eu simteam a fi responsabilitatea mea, cu alte cuvinte o "cicalire" profesionala, pentru ca un om foarte drag mie sa-si poata implini un vis. Am preferat sa stau deoparte si sa-l las sa se descurce singur, desi in mine se tipa pe mai multe voci ca trebuie sa iau taurul de coarne si sa  "stresez" omuletul, sa trec peste impotrivirea lui nascuta partial din orgoliu, partial din timiditate, partial din comoditate, sa-l "cicalesc" pana in momentul confruntarii cu visul lui. Sunt momente in care noi, oamenii, avem nevoie de cineva care sa ne impinga in piscina pentru a ne demonstra ca stim sa inotam, dar "impingerile" astea e de preferat sa se intample, succesiv, inainte de competitie, nu in timpul ei. I-am repetat doar ca n-ai sa te ineci, n-ai sa te ineci, desi simteam ca pentru sporirea increderii in sine a cuiva e nevoie de mai mult decat atat. Cand piscina e doar a ta, poti spera ca trupul si mintea vor sti sa ramana la suprafata, dar cand e plina de concurenti care te trag de picioare, cand pe margine se afla niste arbitri care n-au inotat in viata lor si care sunt totusi pusi sa-ti evalueze maiestria miscarilor, instinctul de supravietuire paleste si realizezi ca te impingi tu singur spre fundul bazinului, ca sa se termine mai repede. Visul a murit, iar eu am asistat la stingerea lui si ma simt al naibii de vinovata. Ma, omulet, imi pare asa de rau, asa de rau… dar data viitoare am sa te cicalesc de n-ai sa mai stii de tine, oricat te-ai impotrivi. Si ai sa inoti, ma, ai sa inoti!

21 responses to “Instinctul bate logica

  1. Pfffffff !!!

  2. aveti usi de brad sau de stejar!loc de dat cu capu’. conf.I sporit.

  3. Yupeeeeeeeee nu ma mai simt singura paranoica de pe planeta ~ aici unde adjectivul "paranoica" l-am atribuit eronat, ca sa nu-mi sariti in carliontzi.

    Logica v.s. Instinct ~ da, corect, de acord pana la cer si inapoi.

    Pupi umma }}{{ lasa-l ca inoata el data viitoare

  4. Oaga-Mag-a, avem sine nou-noute si sac de dileme veki-vekiute. Si usa glisanta la personal.

    Asa JJ-ule, asta e dovada ca esti femeie. Cu vocea poti pacali, ti-o poti subtia, dar cu intuitia ba!

    Va inota el, voi inota si eu, iar daca nu m-or papa delfinii, oi mai paranoi si data viitoare.

    Hai cu hug-ul!

  5. V-as da eu acesti bani inapoi… Of, of

  6. Multam pentru gand. A trecut si a fost invatatura de minte, ca multe altele. Banii se fac la loc, da-i incolo, altele nu. Ramai cu cioburile in mana si tot incerci sa le infigi la loc, sa refaci intregul, desi stii ca nu se mai poate. Ca-n cantecul ala: odata am ucis o vrabie… ce-ai omorat omorat ramane.

  7. daca ai stii ce bine inteleg ce zici…

  8. Esti si tu femeie, de-aia. Logica sucks!🙂

  9. Insemnarea ta mi-a rascolit o amintire foarte foarte veche. De fapt nu o amintire ci un vis. Este visul care mi-a "aratat" cum va arata viata mea… A doua zi mi-am cunoscut viitorul sot. Cu care stau de aproape … 20 de ani, peste o luna. Si nu a fost deloc usor….
    Pana acum, juma’ de viata la parinti, juma’ de viata de familie.

  10. Multe jummatati inainte! Dar nu de masura.:)

    Comentariul tau mi-a amintit si mie ceva… un alt comentariu, de acum niste luni, facut de cineva, tot pe weblog… se vorbea acolo de aventuri extraconjugale, iar cinevaul ala a pomenit de "aventura conjugala" – mi-a placut sintagma.

  11. ha! "aventura conjugala de durata" este incomparabil mai dura decit aia extraconjugala. Aia extraconjugala ori se termina ori se transforma intr-una conjugala si tot acolo se ajunge.

  12. Aventura conjugala (de durata, da) e ca biciclistul ala care face onduleuri mari stanga-dreapta pe autostrada: cu putin noroc, ajunge acasa. :))

  13. Logica te poate ajuta sa iei deciziile cele mai bune daca e antrenata, iar daca e antrenata si intuitia va devenii un urlet, nu numai o soapta a vocii interioare.

  14. Alma, sinapsele astea explica si ceea ce englezul numeste "chemistry"? Noi ii spunem intuitie sau instinct pentru ca, vorba poetului, trebuia sa poarte un nume. Sa explicam inexplicabilul sau doar sa povestim… unii ne vor crede pe cuvant, altii ne vor crede nebuni.🙂

    Coltzurinna… :)) E o arta si sa stii sa cazi. And I mean it!

    Shalimar, articolul cu pricina o fi fost scris de un barbat sau de o femeie. Intuitia imi spune ca… :))

    Stii, intuitivul (cel antrenat, ca sa nu zic inteligent :D) nici nu are nevoie sa demonstreze ceva. El doar stie si zambeste.🙂

  15. nu exista intuitie, exista doar sinapse si cai de legatura intre sinapse doar mai diferite decat ale mediei populatiei. despre aceste lucruri discutam cu prieteni ai mei de la radio lynx, in timp ce tu scriai aici insemnarea. ulterior am deschis blogul, am citit si am zambit. se spune ca nu exista coincidente. dar habar n-am cum s-ar explica asemanarile astea, prin fiziologia creierului. aflam noi candva.🙂

  16. ssssshhtt….nu ziceti nimic de biciclisti, ca eu din pozitia de biciclist, ma arunc de buna voie in sant cand imi spune intuitia ca asa e mai bine🙂

  17. Citeam pe undeva ca se vehiculeaza termenul de intuitie feminina ca pe un surogat, un soi de compensatie pentru absenta inteligentei la femei. Articolul respectiv milita pentru termenul de inteligenta intuitiva pentru ca asa se evita orice determinare sexista.
    si eu cred cu putere in "precizia" acestui instrument dar si ca el trebuie antrenat. La urmea urmei, lumea nu e un loc logic si ordonat.

  18. Un sfat venit tarziu: in Budapesta, daca vrei sa ajungi pe M3 urmareste indicatorul de Debrecen, ca ala de autostrada e pus aiurea. Dar poate salveaza pe altcineva.

  19. Multam. De data asta merg cu avionul, desi nu-mi prea place sa fiu in aer.🙂

  20. Daca e antrenata, da. Dar dupa cum am zis, mie logica imi foloseste mai mult sa inteleg trecutul. Iar intuitia feminina (aia enervanta :)) ) am numit-o ilogica feminina. Ca uneori nu poti explica de ce stii tu ca e mai bine sa faci lucrul ala, si nu celalalt. Pur si simplu stii – stii pentru ca simti.

    Mi se aplica asta si la oamenii noi: daca imi place din prima un om, chiar daca mai sunt ciocniri pe parcurs si imi vine sa-l strang de gat, pana la urma se dovedeste ca omul ala e cum l-am perceput prima data: cu un plus mai mare decat minusul. Iar daca, dimpotriva, un om nou aparut imi da din prima o senzatie de ceva in neregula, chiar daca pe parcurs "ma cucereste" si ajung sa-l plac, pana la urma tot ma dezamageste iremediabil. Asa ca incerc sa nu ma mai apropii decat de oamenii pe care ii simt compatibili cu mine de la prima vedere / citire / auzire – "aventurile" alaturi de ei vor avea mereu mai multa miere decat venin.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s