Cum de fapt…

Acum, ca mi-am terminat aproximativ treburile pe azi, ar trebui sa scriu textul sau textele pentru numarul al doilea al revistei WBN. In loc sa ma gandesc la asta, insa, in timp ce spalam vasele, ma tot intrebam de ce scriu eu pe blog. La inceput au fost cateva texte jucause, da, aveam jucarie noua, apoi a venit momentul in care, in felul meu, imi asezam in patratul alb niste ganduri ale mele, niste revolte, niste drag. Nu aveam in minte cititorii, desi ei erau acolo si ma obligau sa scriu oarecum coerent. Cred ca fiecare are nevoie de public, fie ca publicul asta se numeste prieten, psiholog sau necunoscutul dintr-un bar ori dintr-un spatiu virtual. Cand esti singur cu tine esti dezorganizat, simturile iti sunt dezlanate, gandurile imprastiale, iar publicul este cel care te forteaza sa pui cap la cap bucatile din tine. Efortul, la urma urmei, nu-l faci pentru altul, ci tot pentru tine; incercand sa potrivesti piesele de puzzle, ajungi tu insuti sa te intelegi. Explicandu-te, cautandu-te. Tot ce ai aici sunt cuvintele, nu-ti folosesc la nimic ochii frumosi, gleznele fine, banii din cont, hainele de firma, la fel cum nu te incurca lipsa banilor, gaura din ciorap, picioarele butucanoase ori cosul de pe nas. Ca toate astea transpar din cuvintele pe care le scrii, in fata unui ochi antrenat sa vada dincolo, e alta poveste. Doar cuvintele. Cu ele poti sa povestesti, sa iubesti, sa urasti, sa rasplatesti, sa cuceresti, sa te razbuni, sa manipulezi, sa abandonezi, sa te ascunzi, sa te descoperi, sa razi, sa visezi, sa te joci. Dar pentru tine scrii, orice ai scrie. Si cand te adresezi altora, tot pentru tine o faci. Nu cred in scrisul de caritate, nu cred in scrisul fara scop, nici chiar cand scrii un banc. Poate doar cand semnezi un cec, dar cum textul asta este despre scrisul pe blog, n-am sa divaghez. Nu prea tare.
 
Pentru mine, blogul acesta a devenit in scurt timp un experiment. Neputand sa imi spun in gura mare povestile, le-am strecurat in niste texte care, aparent, nu spun mai nimic despre mine. Dar de fapt spun totul. Cui? Mie. Da, da, a fost un experiment cu mine insami: hai sa vad cat pot sa rezist sa spun totul despre mine, fara sa spun de fapt nimic despre mine. Nu mi-am pus cap la cap intamplarile, ci am decupat din ele niste stari. Asta a fost puzzle-ul meu, unul facut din stari.
 
Acum simt ca am ajuns la un capat de drum cu blogul asta, probabil ca ar trebui sa-l inchid si sa-mi gasesc alt loc, unde s-o iau de la capat, cu alt nume, fara sa stie nimeni cine se ascunde in spatele lui, nici chiar eu. Si sa descopar, treptat, alte invaluiri, alte exprimari, alte mistere din si dintre oameni. Si totusi mi-e greu s-o fac, pentru ca Umma asta mi-a devenit draga, se apropie cel mai mult de mine. Fiinta din spatele nick-ului nu e mereu senina, dar ar vrea sa fie. Nu e mereu diplomata, dar tare i-ar placea sa fie.  Nu, Umma nu e o glumma, dar nu sunt eu, e altcineva care as vrea sa fiu uneori, iar alteori ma bucur ca nu. E partea frumoasa si fraiera din mine, pe care o daruiesc, in speranta ca voi primi la randul meu partea frumoasa din ceilalti. Omul din spatele nick-ului vede si uratul din oameni. Chiar si din copii. Omul din spatele nick-ului mai si injura, iar in ultima luna a luat premiul intai cu coronitza la cinism. Dar omul din spatele nick-ului, la fel ca personajul principal al blogului astuia, nu le poate spune altora adevaruri care i-ar durea. Numai ca in loc sa pretinda ca asta ar fi o virtute, o recunoaste ca pe o infioratoare ipocrizie.
 
Acceptand sa intru in proiectul initiat de Contrasens am acceptat implicit sa-mi dau jos niste masti. Personajul meu si-a facut datoria, era momentul sa-i dau branci. Nu a fost cel mai bun moment, se pare, dar cum nu exista un buton Undo in toata povestea asta, imi asum alegerea si merg mai departe. Nu, nu-mi iau jucariile si nici nu-mi pun mastile inapoi. Doar ca raman deocamdata aici, in patratul alb asupra caruia detin controlul. Am butoanele, nu ma deranjeaza foarte tare cursorul care sare din cand in cand la inceputul textului, am oamenii care s-au obisnuit sa acceseze uneori pagina asta, fie ca sunt prieteni, fie ca sunt necunoscuti. Daca voi scrie altfel decat pana acum si nu le va placea, vor pleca la fel de discret cum au venit si nu-mi vor cere socoteala. Si nici eu lor. Nu vor fi nici primii, nici ultimii. Iar daca voi hotari intr-o zi sa-mi inchid blogul, motivele nu vor avea cu siguranta nicio legatura cu oamenii de aici.
 
In ce priveste proiectul WBN, daca el pica atat de usor, nu pot sa spun decat ca da, a fost doar un moft. Ne-am jucat frumos, ma copii!

11 responses to “Cum de fapt…

  1. 🙂 Te inteleg perfect. Nici eu n-as vrea sa plec cu blogul personal, pentru ca aici s-au nascut primele mele inscrieri, aici a crescut in ultimele luni, aici imi astern gandurile si soarele… nu-mi place sa aleg.. dar vedem ce-o fi. Ne dedublam putin🙂
    Pupi }}{{

  2. 🙂
    Eu multumesc (ca la Oscar) celor care au facut posibila scrierea acestui text.🙂
    E foarte usor sa pleci de undeva, provocarea e tocmai aceea de a ramane, si acum nu ma refer numai la blog.
    Iar de jucat, chiar ne-am jucat frumos.🙂

  3. e cel mai rational punct de vedere din toata dezbaterea asta aiuritoare. desi nu le-am citit pe toate. oricum, am fost destul de socat pentru ca am fost plecat in weekend si n-am stiut nimic. iar cand am deschis weblogul luni am vazut un fel de razboi si multi oameni care ameninta ca pleaca, suparati din motive pe care sincer nu le inteleg.

  4. Da, se pare ca aici e problema.
    Weblogul pare mai degraba un loc in care se scrie despre suflet. Mai incearca unii sau altii sa construiasca altfel de bloguri, dar, dupa cum bine vezi, nu prea au succes. Si poate de-aia si pleaca si-si fac cuib prin alte parti. Nu stiu, zau… Tocmai asta voiam eu de la revista WBN, sa atragem oameni care pot sa scrie despre tot felul de subiecte, care sa semnaleze cate ceva, sa ridice probleme. In blogurile personale am fi continuat sa scriem ca si pana acum, dar s-ar fi schimbat putin perceptia asupra weblogului, nu ca serviciu, ci din punct de vedere al continutului. In fine… vise, taica, vise…😐

    Sunt sigura ca exista oameni care inca ar vrea sa puna umarul, talentul, neuronul, DAAAAAR probabil ca vor tacea malc si vor ramane in bancutza lor din cauza lipsei, pe de o parte, a unui initiator entuziast si charismatic precum Contrasens, iar pe de alta parte din cauza lipsei unui coordonator mai rece, mai putin patimas. In plus, esecul asta al proiectului WBN va pune probabil, cel putin o vreme, calus in gura oricarei initiative asemanatoare.

  5. Arpeges, ai pus punctul pe i, ca de obicei.

    Colturinno, o sa fie, ma, ca asa ne-am obisnuit.🙂

  6. Daca acest proiect ar si-ar fi continuat drumul ca si pana acum, probabil ca dezvoltarea lui ar fi fost doar o chestiune de timp. Valoarea lui ar fi fost suficient de mare incat o eventuala discutie cu taticii weblog s-ar fi purtat in alte conditii. In mod firesc, toata discutia asta despre revista si wbn nu ar fi avut nicicand loc.

    In realitate…

  7. umma,ti am accesat intamplator pagina si am ramas placut impresionata…de atunci,blogurile tale sunt ca un cub de aer pt sufletul meu…am lipsit ceva timp si nu sunt la curent cu ce s a intamplat;dar as vrea sa stii ca unii oameni in orice calitate ar fi ei,se hranesc din cuvintele tale,din acel "puzzle" realizat din stari sufletesti si au nevoie de blogurile tale…eu iti multumesc pt avalansa de cuvinte din blogurile tale ce mi au exprimat atat de bine starile prin care am trecut…n as fi gasit in vecii vecilor amin cuv mai potrivite decat cele folosite de tine…cu respect,un potential prieten,caci nu vreau sa ma consider o simpla necunoscuta…pup

  8. Multumesc mult, Onutzule. Pare bine la Umma daca a reusit sa se strecoare acolo, in sufletel.🙂
    Spui ca ai accesat intamplator pagina, dar eu stiu o vorba: coincidentele sunt momentele in care Doamne-Doamne vrea sa ramana anonim.🙂

  9. 🙂 …. eu sunt cu – Las’ca o sa fie bine

  10. Underhill, ia o piatra in gura, ca esti nou pe-aici, pe la mine.🙂 Sau mai bine o bomboana DEMENTA.🙂

    Mie mie se pare aiurea sa plece cineva pentru ca nu-i merge un cursor sau pentru ca se mai pierde cate o insemnare. E ca si cum ai divorta pentru ca nevasta nu aseaza oalele pe culori sau barbatul nu lasa nenorocitul ala de colac la wc. Dincolo de cursoare si servere care mai crapa, aici sunt oameni care interactioneaza, e pagina de prospaturi pe care descoperi (ca nicaieri in alta parte) insemnari pe care vrei sa le citesti si insemnari peste care hotarasti sa sari, fara sa fii nevoit sa intri in blog sau sa mergi din link in link. Aici poti spune ca te enerveaza Bufnila sau CevaUtil, care spamuiesc prospaturile, aici ai topul comentariilor, aici ai posibilitatea sa vezi, dintr-o privire, care mai sufera, care se mai bucura, care mai viseaza cai verzi pe pereti. Si tocmai de-aia, pentru ca aici oamenii parca sunt mai oameni, pentru ca interactioneaza mai bine, fie ca se pupa sau se injura, apar mai des conflicte, se ranesc mai des orgolii. Dar tot aici, zic eu, poti sa pui rivanolul cel mai eficient ca sa treaca buba.
    Ne transformam in fiare cand se revolta orgoliul din noi, dar al naibii ce usor putem sa ne imblanzim mai apoi.
    Cine se simte cu musca pe caciula sa vina dracului odata sa imblanzeasca fiarele, nu-i greu!🙂

  11. eh, am mai venit eu doar ca n-am comentat🙂
    sunt de acord cu tot ce ai spus. cel mai important lucru este sa scrii. sa ai ceva de spus si sa scrii. si eu vreau ca lumea sa rezoneze cu mine dar numai in legatura cu textele pe care le scriu. as vrea spre exemplu sa existe mai multe dezbateri pe teme reale si importante. sa pot citi undeva o opinie interesanta, un unghi nou de abordare despre orice, de la referendumul pentru suspendarea presedintelui la o cronica de film sau la "cum ne fura multinationalele". atunci s-ar putea vorbi despre o comunitate. butoanele, cum spuneai tu conteaza mai putin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s