Andrei, Anul lui Manola

E colegul meu de birou si ingerul meu pazitor. Si e prima victima impuscata in ureche – urechea aia care are vedere catre boxele mele – cand descopar o muzica noua. S-a lasat de fumat acum 10 ani si inca fumeaza in vis – visul e smecher si incearca sa-l duca de nas, il ademeneste cu fum nobil, de pipa, iar ziua, cand ma duc pe hol la un 3 in 1 extrem de mild si la intalnirea cu pachetul meu de Kent White si cu bricheta rosie, vine si el sa respire aerul second-hand (second-lung e mai corect). Vine cu punga lui de cafea fara cofeina si cu vorbele lui intelepte. I-am zis ca intr-o zi s-ar putea sa ma las de fumat, ce-o sa se faca atunci? Ma va insela cu fumul lui Cata, stiu! N-a negat.
Uneori zic ca e cel mai bun om din lume, ma tot mir ca nu se enerveaza niciodata, ca nu spune „asta nu se poate”, ca isi aminteste ca eu uit mereu sa beau apa si ma pomenesc cu paharul plin langa tastatura. Si cand apar, pe la pranz, de la cealalta munca, infometata, dintr-o data se ridica si ma intreaba: ce sa-ti iau de la chiosc? Anul lui Manola.
Acum multi ani, cand nu eram colegi, ci doar amici, avea obiceiul sa apara in toate momentele grele – coincidenta? Stai sa-ti spun, mi-a spus, stia. Apoi a plecat o plecare lunga, si-a construit o liniste intr-o sfera, din cand in cand imi aminteam de el. Cand s-a intors, domnul pictor m-a intrebat: ai ceva impotriva sa imparti biroul cu Andrei? Am stat pe ganduri, spatiul nu mi-l prea impart, doar povestile, banii, muzica, prietenii… pana la urma am acceptat si cred ca am facut-o din toata inima. Impreuna tacem ore intretaiate de pauze de tigara si de chicotitul sau oftatul meu, cand mai gasesc pe blog sau pe aiurea, uneori in cap la mine, cate ceva amuzant, cate ceva trist, cate ceva de dezbatut, cate ceva de ascultat.

Astazi am mancat impreuna si mi-a spus ca va pleca din nou, aveam amandoi ochii umezi, dar n-am vorbit despre asta. Se spune ca nimeni nu e de neinlocuit, uneori insa pur si simplu stii ca un loc gol va ramane definitiv asa – biroul va fi din nou numai al meu si o, ce minunat, voi spune nu-nu oricarui intrus! Am vorbit, in schimb, despre tot felul de sfarsituri, despre seninatatea cu care te apropii de moarte ca si cum ai pleca Acasa, o altfel de bucurie iti creste pe umeri, pe pleoape, pe cuvinte.

In ciuda barbii si a privirii taioase, de albastra ce e, latura lui feminina tinde s-o bata pe cea masculina: de aici poate si intuitia, dar si nevoia de a face pe misoginul – isi protejeaza astfel calcaiul.
Andrjei, dobrze!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s