Daily Archives: octombrie 11, 2006

Franz Kafka inspre Felice Bauer

Anexez o fotografie a mea; aveam probabil 5 ani, iar mutra mea suparata era pe-atunci o gluma; acum o consider de o gravitate ascunsa. Dar trebuie sa-mi trimiti poza indarat, este a parintilor mei, care vor sa aiba totul si sa insface totul. (…) Pana ai sa-mi returnezi fotografia, iti voi trimite si altele, iar la urma una actuala, proasta si inutila, pe care poti s-o pastrezi daca vrei. Pesemne nici n-aveam 5 ani in aceasta fotografie, ci mai degraba 2, insa tu, ca prietena a copiilor, vei sti sa apreciezi asta mai bine decat mine, care prefer sa-nchid ochii cand vad copii.
(…)
Sa semnez cu „al tau”? Nimic n-ar fi mai fals. Nu, eu sunt al meu si vesnic legat de mine, iar cu asta trebuie sa-ncerc s-o scot la capat.
(…)
Am delegat 3 oameni sa-mi aduca sus scrisoarea ta, inaintea oricarei alte corespondente. Datorita acestei sarcini pe care o au, cei 3 merita sa fie pomeniti aici. Primul este servitorul Mergl, supus si amabil; dar fata de acesta, eu am o aversiune pe care nu mi-o pot infrana deoarece am observat ca mai ales atunci cand imi pun sperante in el, scrisoarea ta nu soseste decat in cazuri foarte rare. In asemenea situatii, infatisarea neintentionat crunta a acestui om imi da fiori pana-n maduva oaselor. Asa s-a intamplat si azi, cand l-as fi pocnit peste mana care nu tinea nimic. (…) Al doilea curier este seful biroului de expeditii Wottawa, un holtei batran si marunt, cu o fata plina de riduri, acoperita de pete colorate, de cele mai diverse nuante, si ticsita de tepii unei barbi nerase. (…) Cea de-a treia speranta este domnisoara Bohm. Negresit, pe ea predarea scrisorii o face de-a dreptul fericita. Vine radioasa si-mi da scrisoarea ca si cum ar fi in aparenta una straina, dar in realitate ne-ar privi numai pe noi doi, pe ea si pe mine. In cazul in care unul dintre ceilalti doi a reusit sa aduca scrisoarea si-i spun asta, ea da sa planga si-si propune ferm sa fie mai vigilenta data viitoare.
(…)
Nu stiu deloc ce varsta am aici. Pe atunci imi mai apartineam, probabil, intru totul si am impresia ca era foarte confortabil. Ca prim nascut, am fost fotografiat mult si se poate observa o lunga serie de transformari. Incepand de-acum, lucrurile se agraveaza cu fiecare poza, asa cum vei vedea. Chiar in urmatoarea poza apar drept maimuta parintilor mei.
(…)
Mai scrie-mi, iubito, unde esti, cum esti imbracata si ce se vede in jurul tau cand scrii. Epistola pe care mi-ai scris-o in tramvai m-a facut sa ma simt atat de aproape de tine incat am fost in pragul nebuniei. Cum mi-ai scris oare acolo? Ai tinut hartia pe genunchi si te-ai aplecat foarte mult ca sa-mi scrii? Tramvaiele circula incet la Berlin, nu-i asa? In siruri lungi, unul dupa altul? Iar dimineata te duci pe jos la birou? In care cutie postala ai pus scrisoarea?
(…)
Cand am dat sa cobor, un copilas m-a tras de guler, m-am intors si am vazut o tanara doamna care-si tinea copilul in brate. Cel putin la prima vedere, si ea mi-a amintit tot de tine, si iarasi nu prin infatisare sau prin vreun detaliu pe care as fi putut sa-l indic, ci doar ca aspect general si, prin urmare, intr-un mod absolut indubitabil. Dar poate ca am eu permanent in fata ochilor iluzia fapturii tale. Pe-acea doamna nimeni n-a ajutat-o vreodata sa coboare din vagon cu mai multa grija decat mine atunci. De altfel, trebuia ajutata pentru ca tinea copilul in fata si nu putea sa vada treptele.
(…)
Alaltaieri te-am visat pentru a doua oara. Un postas mi-a adus doua recomandate de la tine si mi le-a intins, cate una in fiecare mana, cu o miscare incantator de precisa a bratelor ce zvacneau ca tijele pistoanelor unei masini cu abur. Dumnezeule, erau scrisori fermecate! Plicurile nu se goleau, oricate foi as fi scos din ele. Stateam in picioare in mijlocul unei scari, iar foile citite, nu mi-o lua in nume de rau, trebuia sa le arunc pe trepte, daca voiam sa scot din plicuri restul scrisorilor.
Toata scara, de sus pana jos, se acoperise cu un strat gros de foi citite si hartiile elastice, puse neglijent unele peste altele, fosneau puternic. A fost un adevarat vis de dor.
 
Multumesc Sarpelui pentru text(e)
Reclame