Zale, zile

Imi construiam de fapt sistemul de asteptari inainte de a vedea Gummo. Gummo e un film, e un cosmar. Defineste cosmarul, doamna profesoara! Cosmarul e atunci cand. Comentatorii imdb ii reproseaza lipsa povestii: despre ce dracu’ e vorba in filmul asta? Despre niste oameni normali, care habar n-au ca vor muri in curand. A venit vantul si i-a luat, vom face altii pe rau in jos, altii mai… mai cum? Vor impusca si ei pisici, vor merge la curve, vor inghiti anxiolitice. Vor canta seara langa mamele lor grase: yes Jesus loves me, for the Bible tells me so. Iata cosmarul: franturi din oameni care se termina. Dupa ce se termina, ai nevoie de un film sirop. Sau te razbuni si ii dai lui Gummo nota mica pe imdb, pentru ca te-a intristat, te-a ingretosat, te-a calcat in picioare. Pentru ca nici Bruce Willis, nici Daniel Craig n-au aparut in distributie, ei ar fi salvat macar o pisica, macar un biciclist.

Life is great. Without it, you’d be dead.

Harmony Korine e regizorul, imi parea cunoscut numele, asa ca am dat search in computer. L-am gasit, e titlul unei piese de pe primul album solo al lui Steven Wilson, Insurgentes, din 2008. Nici nu se putea alaturare mai potrivita, zic, dar ma intreb, intr-o bucla de gand, de ce ii mai trebuia lui Wilson album solo, cand numele lui se leaga de atatea proiecte muzicale? Porcupine Tree, Blackfield, No-man, Incredible Expanding Mindfuck sau colaborarea cu ooOpeth, oOopreste-te, acesta e un jurnal personal, nu o emisiune muzicala, nu o cronica de film. Stai ca mai am putin si gata: Harmony Korine are un video care nu-i regizat de Harmony Korine, ci de Lasse Hoile, prieten vechi al lui Wilson si al celor de la Dream Theater. Si gata. E personal, da? Uneori ma recunosc in spusele, cantatele ori pictatele altora, alteori nu ma regasesc nici macar in ceea ce eu insami cred despre mine.

(brb, the story of ooo si alte nelinisti)

Gummo

Uneori cotrobai in profiluri, atunci mi-e lene sa citesc, butonez compulsiv, dar cu folos, uneori. Am scris o fraza rotunda ca o bila de gumma, asa imi e si starea, un rotund, o rostogolire. Dar vine degetul celui de sus si apasa bila, nu se sparge, pentru ca-i de gumma, am zis, doar se opreste. Ding sau buzz sau un neaos pleosc. Ochii vad literele, inima cere cuvintele, degetul mare de sus impinge degetul meu mic catre propriul click. Da, cu degetul mic intru in preferintele linkuite ale oamenilor, e ca un mers pe varfuri respectuos. Cu aratatorul ma aventurez doar cand e vorba de propriile defrisari, iar cu cel gros si opozabil ma pun impotriva trecerii, imortalizez. Pot fi o im(p)ortaliZee daca am (a)vantul prielnic, dar deocamdata sunt doar o bila lenesa, apasata pe crestet in dreptul unui profil unde literele formeaza nume de filme preferate. De obicei le stiu, ii stiu. Filmele, cartile, oamenii, muzica. Noul trece spre creier prin piele, ea se bucura ori se revolta inaintea mea. Epiderma pre-simte. Gummo. Are doar 5.3 pe imdb, dar probabil ca eu ii voi da mai mult. Pentru ca, fara sa stiu nimic despre el, cred ca seamana cu zilele mele de sambata: o pierdere de timp multiplan, un oximoron, o stare plimbareata, contemplare in intamplare.

(Baga-mi-as degetul mic in linkul tau.)