poem culinar: cum se prepara lasagna

ştii să faci lasagna? te întreabă galeş şi clipitor. mai întâi
dai din cap că nu, dar pe urmă te gândeşti că
ai putea încerca, la urma urmei, dacă nu-ţi iese, îi dai alt nume.
pasul doi e căutarea ingredientelor pe internet, eşti la serviciu
şi ştii că, dacă nu le cumperi azi, mâine n-o să mai ai
chef, elan, bunăvoinţă. n-ai gătit niciodată mâncarea asta, ai gustat cândva,
la un revelion, dar nu ţi-a plăcut. întrebi în jur: tu ştii să faci lasagna?
nunununu, strigă glasuri de copii. până la urmă afli că e un fel de musaca,
dar n-ai băga vreo mână în foc. computerul îţi arată 4-500
grame de carne de vită, 16 foi de lasagna, busuioc, sare, piper, ouă,
mozzarela, parmezan, lapte, ulei, oregano, unt, te duci în kaufland,
e cel mai aproape. pui în coş
tot ce ai pe listă, apoi tot felul de cutiuţe pe care
le bănuieşti că vor atinge vârsta expirării într- unul din dulapurile tale,
aşa faci mereu. asta pentru că printre rafturi
îţi vin tot felul de idei de mâncăruri sănătoase şi tot felul de pofte
nesănătoase. ştii din start că nu le vei folosi
şi totuşi le cumperi. la fel e cu ceaiurile şi remediile naturiste:
te simţi brusc mult mai bine după ce le plăteşti,
nu mai e nevoie să le şi bei ori înghiţi. ajungi acasă, umpli holul
cu sacoşe, cotrobăi, extragi ingredientele pentru lasagna şi
deschizi computerul. citeşti două mailuri, răspunzi la un comentariu pe blog,
pe urmă cauţi reţeta de lasagna pe care ai citit-o la seviciu.
n-o mai găseşti.
dai peste alta, nu pomeneşte nimic de ouă şi mozzarela, dar spune că
e OBLIGATORIU să pui nucşoară. shit.
încerci nu marea cu degetul, ci raftul cu pliculeţe virgine. o, da!
iată unul cu nucşoară, l-ai cumpărat cândva dintr-o nesăbuinţă pofticioasă,
l-ai lăsat acolo, îl foloseşti acum, ce bine.
dar stai, foile astea trebuie fierte sau nu? blogurile de gospodine
nu te ajută deloc, îl suni pe Eugen, cel mai gurmand dintre muzicanţi.
cred că se fierb, zice, dar dacă nu iese bun, să ştii că poţi
să comanzi la mine la restaurant, am un bucătar nou, italian.
următorul sunat e cornel, cel mai mâncăcios dintre dj, ăăăă, nu se fierb,
îţi spune cornel, se ţin în lapte fierbinte să se înmoaie.
te hotărăşti să le fierbi totuşi două minute în lapte, dar nu acum, mai târziu.
tai două cepe, le pui la călit cu sare, piper, vegeta, apoi adaugi morcovul ras. între timp coci un ardei grăsun pe care îl mărunţeşti şi-l arunci în tigaie. amesteci carnea de vită cu alte mirodenii: nucşoară, busuioc, piper, boia, sare, ţelină. torni compoziţia peste ceapa şi morcovul din tigaie, iar când carnea îşi schimbă culoarea, pui suc de roşii şi sos de-ăla bun, de care ţi-a făcut ioana.
aşa…
focul e micuţel, tigaia acoperită, în cele 30 de minute ai timp să pregăteşti un sos bechamel din
unt, lapte, făină, smântâna, oregano, sare şi ulei de măsline. în alt vas,
spargi două ouă şi le amesteci cu mozzarela, parmezan ras, lapte şi un strop de ulei.
acum e timpul să fierbi foile de lasagna, le fierbi aşa, în lapte cu puţină sare şi puţin ulei,
câte două-trei, să nu se lipească.
nu mai e mult, ce-a fost greu a trecut.
cauţi cel mai încăpător vas iena şi-l mânjeşti cu unt, apoi cu puţin bechamel.
aşezi primul strat de foi aşa încât să se suprapună la capete, pe urmă pui un strat de carne, un strat de bechamel, un strat de ou cu mozzarela şi parmezan şi tot aşa până umpli vasul.
ultimul strat e de foi, aşa vezi în toate fotografiile de pe net, dar dacă rămân tari?
că doar nu le-ai fiert decât două minute. rişti şi le stropeşti cu puţin lapte şi unt,
razi parmezan deasupra, acoperi vasul cu folie de aluminiu şi îl bagi în cuptorul preîncălzit.
îţi pui un film, poliţist, adjectiv, îl opreşti după 40 de minute,
indepartezi folia de aluminiu de pe lasagna şi o mai laşi în cuptor 25-30 de minute.
dragoş bucur rămâne ţintuit pe ecranul monitorului, cu un picior în aer.
poliţist balerin.
mâncarea îngrăşătoare e gata, bucătăria e plină de arome şi vase de spălat.
amâni partea urâtă a vieţii tale de femeie şi te refaci cu un spider solitaire.
sau două.
pe urmă, pentru că după toată muncuşoara asta ţi s-a făcut foame, răstorni o pungă cu salată iceberg într-un bol, pui sare, lămâie, ulei de orez, câteva cubuleţe de mozzarela
şi îl descatusezi pe dragoş bucur, are un caz de rezolvat.

Later poza:

Poezie

Cosul pieptului

Momentan cosul dumneavoastra este gol.
Pentru a adauga produse in cos,
va rugam sa folositi butonul
Comanda.

Doom3

That’s how we deal with boys like me.

Later edit
Ma enerveaza spamurile, imi consuma avatarurile frumoase cu monstri, care s-ar fi cuvenit prietenilor adevarati. : )

“Pisica are gratii, dragile/dragii tatii, si-aceste gratii-s gratis”

In scrisul lui Foarta exista acea bucurie pura a artistului, a creatorului, jocul de dragul jocului, fara gand de rasplata. Jucariile sunt multe, piese fine decupate din fiinte, locuri si carti, jocurile se intrepatrund, iar tu, adultul obosit si adesea incrancenat, redescoperi placerea contemplarii active a vorbelor tzopaitoare. Si te simti un pic destept, un pic copil, un pic pus pe ganduri, un pic atarnat de stari care ar fi putut fi candva ale tale.

Arca lui Foarta, daa, Nicol! Pe cea mai noua punte s-au adunat miorlaitoarele, ghemuitele, orgolioasele, imPUFnatele zgarietoare. “Mic tratat de pisicologie. Bucati feline in felii stranse la un loc de Serban Foarta“. Pisicile timpurilor scriitoricesti. Pisicile de la niste origini ale literaturii pana in prezent. Pisici prevertiene, kafkiene, da vinciene, mallarmeene, pisici baudelairene, hoffmanniene, mircea ivanesciene, naumiene, matze eliotiene, borgesiene, carrolliene, brumariene, vakulovskiene si cate altele, din atatea lumi de litere venite. Traducerile ii apartin in mare parte lui Serban Foarta, cum altfel, intru o si mai mare placere a lecturii.

Pe ultima coperta se afla un pisipoem al poetului, dar, vai, textul inconjoara o eticheta lipita de o vanzatoare ignoranta. In jurul codului de bare, pe care n-am reusit sa il jupoi decat partial, se poate citi:

“Acest op, cred, necalp
si, sper, integru,
dar neintreg (ma matai, nu ma vait!)
din pricina de copyright, -
e colivia-n care
de ma
pis

mati,-“

Pisica are gratii construite din cod de bare. Sau or fi bare de cod, un cod secret, pe care librarii ni-l servesc in portii mici nu din prostie, ci din generozitatea invatatului care stie ca nu suntem inca pregatiti pentru un adevar mare, dintr-o bucata? Asa ca poate nici n-are rost o campanie furibunda impotriva lipitorilor de preturi peste textul de prezentare aflat pe spatele cartii. Cand cartea sta cu spatele, ca sa nu zic dosul, guru-ul vanzator ii trage-un sut in fun…hm, asa gandeam, naiv, cand, nu cu mult timp in urma, la impartirea cadourilor sub brazi de omuleti cuminti, un aparat mic cu baterii care avea codul de bare lipit fix peste instructiunile de folosire mi-a amintit supararea veche.

“Rosul usor e rozul iluzor”, palindromanul lui Foarta, se afla inca pe biroul meu, deci hai sa ma uit pe coperta… ce ziceam?
“explicatia critic ul este o forma
sau mai multe
ndiferent daca
de la dreapta
Vasile Elisav,”

Next! Jonathan Coe, “Piticii mortii”:
“rozei lui Coe este modul in
ersonajele. De fapt, el nu
otagonistii lui sunt cei care
ne comunice propria lor
ii.“

Mai zic? Una si gata. Aldous Huxley, “Minunata lume noua. Reintoarcere in minunata lume noua”:
“iei i-au rapit cartii
similul ei infiorator. Un
la ca ar reduce prorocirile
uma. Dar, presupunand,
arile Puteri si-ar infrana
dorinta de a ne distruge,
Minunata lume noua pare
anse de a deveni realitate”

………..

A, nu, nu te poti abtine, ummagumma, trebuie sa gasesti tu sensuri ascunse, intelesuri mistice pana si in jurul unui pret. Mai bine ti-ai lipi etichete pe foile din caiete, ai putea sa-ti reinventezi varstele mici printre coduri din bare, coduri intrezarite printre gratii.

(La urmma urmmei, gratiile nu sunt decat niste limite care provoaca.)

In rest,

nu m-am putut abtine sa nu votez, a strigat constiinta civica: du-te la votare, pentru tara zbori si-ti va fi stampila plina de fiori. Si asa ce m-am infiorat la 20:35, incat am bagat votul alb in urna, in loc sa scriu si eu, ca tot romanul revoltat, cuvantul cu P, de la Partid, pleiada, promisiuni electorale, prostidarmulti, porumbelul din gura parlamentarului, pix, Pinochio, puscamea.

N-am terminat inca palindromanul lui Foarta, dar la pagina 116 am gasit cel mai poetic (si cred ca si cel mai lung) palindrom din viata mea, iata-l:
“E anul, anul, Avvo! Totul e creat. Negru capac e neaerisirea. Rece, rece apa, un rotitor bla-bla. Ana, idem, (Axa – mediana). Alb, alb (rotitor, nu). Apa e cer, e cer. Aerisirea e necapac. Urgent, aer! Ce lut otova, luna! Luna e?!”
Imi tare gadila placut auzul (pentru ca Foarta trebui citit cu voce tare) dialogul dintre palindromicii Vasile Elisav si Nora Aron, dimpreuna cu domnisoara Carmen Carpen, o paronimica banala, dar expresiva.
Cu gandul la fluSturasul din insemnarea precedenta, cant preventiv (sper ca nu si premonitoriu): fluturas, nu mai ai aripioare! Si cand dau pagina cartii roz, ce citesc? Tirbuson, nu mai ai aripioare, continuat jucaus de una din studente: stirbuson. Sunt geloasa pe Nora si Carmen, mi-ar fi placut sa fiu (si eu) cu dom’ profesor in palindroman. AMU UMA se imbufneaza palindromic, ce, la o adica poate sa-si lase un GOLBLOG, de oftica, n-ar fi… expresiv?
Din prezentare aflu ce a declarat Cioran despre Foarta intr-o pagina de corespondenta: “Serban Foarta a incercat imposibilul si a reusit gratie talentului sau si insusirilor poetice ale limbii romane. Poporul nostru a ratat totul, mai putin graiul.”

Foarta! Combate istoric jocurile sterpe de cuvinte. O sa mai zic despre asta intr-o noapte, daca n-oi uita. Si ma voi marita si cu el in alta viata, deja trebuie sa ma mai nasc de patru ori, vai! Dar lui ii voi spune din prima: de esti tu Acela, nu-ti sunt muza eu??

Iar azi a fost marti si nu prea mi-a placut.

mi-i de premii mii sau jpeg frummos, cinste cui te-a castigat

Promisele jpeguri de ne-uitat sunt acele poze la care nu se cade sa te uiti, ci doar sa tragi cu coada ochiului. E timpul pentru ele, imaginile regleaza ritmul cuvintelor, sporesc frumusetea iluziei, iar tu, cel care te strecori printre litere si culori, lasi propriile senzatii sa-ti scrie si sa-ti deseneze cercuri, patrate, gandacei.
Saruta-i gandacul de pe deget, scoate-i din par firul de iarba… era o fata pe youtube, am zambit asa, simplu, fara zorzoane.

Mai intai degetul meu amatoristic a decupat o apa. Click! Copacii inversi, oglinda care nu astampara setea, ci dorul de rasfrangere. Wilmaaaa, nu te zgribuli, citeste-nainte:
“când citesc ce scriu întotdeauna
fie zâmbesc
fie dăruiesc lacrimile somnului paranteză dintre un vis şi un altul identic”

Apoi degetul aratator a devenit degetul apucator, unindu-se cu cel alaturea mai gros. Nici aici nu se termina setea, doar intamplarea se incheie, dupa care unghia roz cu viclene arabescuri se indeparteaza de verde, iar cana ramane hangiului, s-o umple cu vin pentru strainii care urmeaza.
“muzele sunt farame faguroase de zane
care iti cad in carti, nu in asternut!”
Degetul aratator apucator devine deget rezemator pentru tampla dreapta.

Pe frunza n-o doare vestejirea, moartea ei fosneste sub talpi de excursionist care se opreste sa respire, sa arate cu degetul si sa exclame: ce frumooos!

De ce iti ascunzi tristetea printre tablouri colorate, fata? o intreb pe Proprietara direct, dupa ce Pictorii mei au adormit. Proprietara isi trece mana prin par (are par frumos, stii?) si zice (sau imi imaginez ca zice, ceea ce e tot aia): pentru ca acum am breton si… si… aveam nevoie sa-mi intre niste culori in ochi. Dau sa mai zic ceva, dar ea ma intrerupe: pitic! urs! cuc! Imi aprind o tigara si tac. Fumeaza si ea, fumul se amesteca, se rasuceste colorat, deseneaza povesti proprii in spatiul ramas intre tablourile altora. Stii? ma intreaba. Ihi, ii raspund. In intuneric, degetele nasc pitici noi, mi se face dor de galben adanc, galben de camp, galben fara mascarici, fara mascari, fara masti. Oare mai suntem posibile, fata, sau ne-a mancat si pe noi circul?

Iar asta-i pentru mine, sa incerc marea de roz iluzor cu degetul, cred ca merit ummpic.

In alta ordine de limba

Hai sa vedem cum i-ar sedea textului tau in limba asta, zice, apoi Google does its best, intru hahaha-ul colectiv. Carevasazica:

Eu nisipuit apusuri, eu juntamente terminações, eu fulganizat altos, eu ummaglumit com monstros
e você ainda iubeck’s, cara, meu toanto de departele

Temos um passado, que fizemos juntos palavras
nossos filhos dizem meus dedos não fará grande, não vai ir para a escola, não iremos envelhecer esperando por eles para voltar

- Eu gosto de mulheres, suave, homens fortes?
- Eu gosto de gatos, mulheres e homens foartza-OSI

“Traducerea” completa e aici.

Eu ummaglumit com monstros cam mult in viata asta a mea, dar am facut-o indeobste in limba romana. Azi, cand m-am intors de la munca, am gasit ecranul plin de ferestre messengeriste si de cereri de add de la tot felul de nume arabesti. Imi lasasem, vezi bine, ym-ul deschis, dar eram pe invisible, asa ca zau ca nu-mi dau seama cum unul din araboi mi-a vazut si poza din care scot limba oamenilor inconjuratori, implicit si mie, pentru cand imi dau tarcoale. Nu pricep nici cum a ajuns id-ul meu pe mana tastatoare a respectivilor, o fi facut vreun dujman list exchange cu ostenii jihadului. Nice tongue, zice arabetele din gemulet. It’s (my) mother tongue, imi vine sa-i raspund, dar e mai lesne sa apas pe ignore, pt. ca orice umma pre limba ei pier(c)e.

Muzica drumurilor tale

Ce drumuri, ca azi cam faci curat. Ai primit tort mic si bun si telefoane de lamultiani, uite ca unii isi amintesc ca acum vreo cinci ani te-ai increstinat si-ai primit un nume de sfant pe care nu-l simti al tau. Dai cu aspiratorul si-ti zici ca mai bine ca n-ai amanat muntele de saptamana trecuta, acum ti-ar fi fost frig acolo, in padurea cu ursi amenintatori despre care te avertizau panourile alea rosii. Teancuri de hartii in care s-a strans praf, nasul se infunda de tot, iei un Claritine si, pana-ti trece, mai bagi niste rufe in masina de spalat, e randul albelor si brusc iti vine chef de muzica, dar nu, nu vrei sa risti, deci nimic nou, ai tu folderul acela care se numeste absolut minunate, sunt fixurile tale din ultimii ani, le-ai tot rotit prin musicboxuri si prin mailurile prietenilor, tot un fel de ancore si ele, iti amintesti cine erai recitind vreo carte in care te-ai simtit bine sau ascultand vreo piesa care, la timpul ei, te-a dominat in asa hal, incat a curs pe repeat de-a lungul multor ore. Sambata asta traiesti o viata mica si necomplicata, vrei ceva romanesc pe fundal, ceva care sa te intristeze putin, putin de tot, pana simti ca nodul din gat nu mai e de la praf, ci de la muzica. O sambata mica, o viata mica, un tort mic, un nod mic, care sa iti lase loc pentru respirat si zambit. Drumuri tot mici, prin hol, prin bucatarie, prin baie, din boxe iti canta vioara, e fix, plictis de lut, te-ai framantat in om, dar ispita-nfasurata dupa pom ti-a strecurat in sange fiori de pacat si s-a-nchis in spate usa la palat, habar n-ai ce s-a intamplat cu trupa asta, de ce pana si Google da din umeri cand il intrebi. I-ai chema la un concert, sa-ti cante live cuvantul cel cunoscut, cuvantul cel firesc prin toate lumile care-ti plac: usor… usor… Trupa se numeste Stare de spirit, tresari cand auzi: si ma-ntreb daca stii… la noapte-ai sa mori, nu stii, oricum mai ai de aruncat de prin frigider, de spalat hainele rosii, de taiat ultimele portii din tortul mic, te duci in bucatarie sa fumezi. Bucataria are muzica ei, din radio insusi Gadei declara ca nu suntem decat doi albi pierduti undeva, dupa doua fumuri te intorci la playlistul albastru. Si zbori, zbori, zbori departe de tine spre scorbura mea fara cer…, iar azi noapte te-ai pierdut prin somn, cu mana inclestata pe punga de bakerolls, te-ai speriat cand ti-a desprins degetele si i-ai zis: de ce sa dam pe jos? Oare mai e cineva care adoarme mancand? Muzica din bucatarie zice tot in limba ta: o sa cunoasca moartea cea cu ras frumos, iti continui drumul catre balconul dinspre vest, pantalonii albi s-au uscat si dintr-o data e noapte, e timpul sa inchei bucata asta de jurnal, drumurile zilei s-au sfarsit si ele, click pe x-ul playlistului, click pe tampla dreapta, gata.

Dimineata, cantecul iti zvacneste inca sub pielea fruntii: ai vazut cumva ceva din Dumnezeu?

Cand / in ce conditii scoatem pe cineva din blogroll?

Incercuiti cu rosu varianta corecta, cu roz pe cea care da bine la C.V., cu albastru inconjurati-va ochii, iar cu verde puteti desena cateva fire de iarba pe podea, da’ asta e optional si nu se noteaza.

1. cand ne suparam pe el in real si vrem sa-l ucidem macar virtual;
2. cand nu raspunde la offline;
3. daca nu raspunde la comentarii;
4. cand ne scoate el primu’;
5. daca intra cu proxy pe blogurile noastre;
6. daca el refuza sa-si faca blogroll;
7. daca ne santajeaza sentimental altcineva, care nu-l suporta;
8. daca are prieteni care vorbesc urat;
9. cand isi inchide/sterge blogul;
10. daca are o admiratoare/un admirator geloasa/gelos care incepe sa ne hartuiasca;
11. cand ne roaga el frumos sau urat;
12. cand ne plictisim de el;
13. cand gasim altul mai bun ) ;
14. cand vrem sa schimbam ceva in viata noastra si ne e lene sa mergem la coafor;
15. cand e in prea multe blogroale;
16. cand incepe sa mircuiasca la comentarii;
17. cand ne dam seama ca il mai avem o data in blogroll, cu alta identitate;
18. cand il vedem ahtiat dupa orice prospatura cu doua insemnari siliconate, care inca nu a dovedit ca e blogger adevarat; )
20. cand ne dam seama ca are alt sex decat credeam;
21. cand indrazneste sa comenteze in bloguri dusmane;
22. cand nu vrem sa ni-l fure alt blogroll vecin si rapace;
23. Cand nu mai scrie cum scria altadat;
24. daca e urat in realitate (sau grasa);
25. daca ne amorezam de el;
26. daca ne dezamorezam de el;
27. cand nu mai avem cu ce sa uimim si incepem sa facem pe misteriosii;
28. cand ne ‘nervam ca n-avem o viata;
29. cand clona cu care comenteaza pe alte bloguri e mai desteapta decat clona cu care comenteaza la noi

nu mai stiu, mai zi si tu

LATER EDIT:

30. cand nu da bine in CV ptr ca face greseli gramaticale (Acadeaua)
31. i-am scos din blogroll doar pe aceia pe care nu stiu nici acum de ce naiba i-am bagat initial (Alice)
32. când scrie mai frumos ca mine (Eva)
33. când nu scrie nici pe departe la fel de frumos ca mine (Eva)
34. si-a dat cu usurinta comentatorii de calitate pe sute de retarzi veniti din haurile blogosferei (Innuenda)
35. creca asta ma enerveaza cel mai rau, superstarurile… (Tuvia)
36. daca nu mai scrie (Evergreen)
37. daca s-a prostit intre timp (Evergreen)
38. daca m-a enervat in vreun fel (Evergreen)
39. s-a suparat Stela si am sters tot blogrollul fara discutii (did)
40. as sterge pe cineva care incepe sa scrie intr un fel care nu mi mai place. omu poa sa mi placa in continuare, dar ce scrie nu (did)
41. cand insemnarile lui sau ale ei contin doar violente verbale sau frustrari sau bate campii aiurea in tramvai (b47h)
42. cand imi repugna (Silvia)
43. cand nu semnifica nimic pt mine (ca sa nu-mi aglomerez blogroolul) (Silvia)
44. oamenii din spatele insemnarilor ce imi plac mie sunt foarte diferiti de cum ii imaginam eu, din pacate uneori chiar rautaciosi (Colturi)
45. o persoana cu care am descoperit ca nu am in comun lucruri importante pentru mine (Innuenda)

De remarcat: Almanahe isi propune sa aiba cel mai lung blogroll din lume, iar Ratonul preia balonul si mai (in)scrie un poem.

Asa e!

el_Copil perplexat la auzul spuselor profesoarei de romana:
“Gandirea este ceea ce va iese pe gura!”

“Bine, dar eu… eu…”, s-o fi balbait in soapta elevul cel timid, care inca nu a auzit de teoriile nominaliste, conform carora arta este ceea ce oamenii numesc arta si, prin extrapolare, frumosul e ce-mi place mie, iar Becali e blogger, pentru ca asa zice el.

Profesoara isi continua placid discursul:
“Si acum, desi nu-mi face nici o placere, vom comenta o handicapata de poezie a lui Bacovia.”

Imediat ma trezesc, imediat…

Restul propozitiilor nu s-au mai lasat rostite, visul nu s-a mai lasat visat, trupul s-a desprins de cearsaf, mainile au cautat prin rafturi, de capul lor.

“Orice biblioteca e ca un camp minat”, spunea, “fiindca ascunde in ea intreaga gandire binecuvantata si ticaloasa a oamenilor. Iar daca o idee pierduta prin cine stie ce brosura neluata in seama de nimeni si-ar intalni amorsa care zace in alta brosura la fel de ignorata, explozia ar fi in stare sa zguduie tot universul…”
Gellu Naum – Zenovia

Asa si cu blogurile.

trebuinte ale sufletului (care sa ramana suflet trebuieste) meu:

hihihi
…
.
hm
iii
.
mmm
zzz
miaow
shhh
—0—
[ space ]

later edit: wwwrummm

pe la unsprezece noaptea s-au intors acasa

asta-i umma, se bucura si cand e trista.

zz

Ola, ola, Evola

Cumm sa vorbesc eu aici despre altii, nu fac asta oare toata ziua la serviciu? Dar daca-i ordin de la Imparatia de piatra, mai c-o eschiva, mai cu-n citat, se face tecstu’. Apropo de eschiva, as putea sa scriu despre (Sca)evola si as fi oarecum ontopic. Dar nu. Iar de la Julius nu stiu decat metafizica lu’ sex, si asta citita pe sarite pe un monitor, nu tu coperte, nu tu pagini indoite sau sublinieri si adnotari. Bine, direct din computer e copipeistul mai lesnicios, zice impaciuitor degetul meu tastator, cel muncit de vremuri cu nervi ori cu duiosii, cu plictiseli ori galceveli.
Stai sa mai fumez ummpic, revin.
Gata. Doamne, cati ciorchini incipienti la mine in balcon. Strugurii sunt acri, astia chiar sunt, ii ciugulesc vrabiile pana prin noiembrie, ii mai matur si eu de pe gresie, lasa dare rosiatice pentru mopul inmuiat in Pronto, ce balcon insangerat. Muncile Ummei ma duc cu gandul la cele ale lui Heracle, El_barbat. Si ce folos ca ai invins leul, hidra si mistretul, taurul, pasarile si Cerberul, daca pana la urma tot imbraci de bunavoie camasa? Camasa e Femeia, ce altceva? Atunci nu mai conteaza nicio vitejie anterioara, iar muschii sunt doar perne tari in care se infig gheare vopsite cu oja otravitoare.

Middle edit: uite, uite, am gasit si la Evola: “Dacă la început voinţa mea încercase să o alunge, acum tot această voinţă se întorcea împotrivă-mi şi mă simţeam pîrjolit de pofta după ea.” In mii de imagini fascinante îi apare acum Goala, Sugătoarea, Distrugătoarea şi, identică în toate aceste imagini multiple de febră, de dorinţă şi de nuditate, femeia începe „să-l înfăşure în aura ei şi să pătrundă în el, crescînd în el şi în jurul lui”, pînă cînd el ajunge să simtă că se află „ la limita pierzaniei, la marginea a ceea ce înţelepţii numesc a opta lume, lumea distrugerii complete.”

Dimineata am stranutat pe nepregatite, abia ma trezisem, si mi-a crapat buza de sus, asa ca, datorita gustului metalic si tentant al pielii crapate, am mancat rujul mult mai repede decat de obicei. De obicei ma tine doua-trei ore, dar azi rujul meu nu mi-a oferit camuflaj decat pret de 50 de minute. Am rujuri prin toate buzunarele, dar uit de ele, imi amintesc pe la intersectii. Odata m-a urmarit unul cu masina, voia doar sa-mi spuna ca l-a amuzat cum mi-am potrivit oglinda retrovizoare la semafor si mi-am rujat buzele. De parca eu am facut-o ca sa se amuze el. Voi, femeile…, a zis. Mmm, i-am raspuns, dand din umeri.

Te agati de sentimentul posesiei pentru a-l eluda pe cel al nimicului, mai gasesc in carte, lasand intamplarea sa-mi ghideze palma de pe mouse. Si pe urma alta pagina, da Doamne sa fie ceva cu care sa fiu de acord, sa nu fie vreun citat din, de exemplu, Schopenhauer, ci, mai degraba, unul din Lawrence. Ia!
Mirosul joacă un rol deloc indiferent în magnetismul dragostei fizice şi în „intoxicaţia fluidică” a îndrăgostiţilor, în Antichitate s-a crezut, iar la unele popoare primitive încă se mai crede că fluidul unei fiinţe o pătrunde atît de puternic pe cealalta, încît impregnează nu numai trupul, ci şi veşmintele.
Si iar imi aduc aminte. Se facea ca odata, demult, cand plecasem eu prin Lumi, aveam cu mine after shave-ul lui El_barbat. Imi puneam dimineata o picatura langa nara stanga, nu stiam sa fiu singura. Si-mi venea sa-i iau in brate, uneori, pe barbosii de pe strada. Domnu’, domnu’, ma lasati sa tin si eu putin obrazul pe obrazul dumneavoastra tepos?

*

Orice text pe care il parcurgi cu ochiul, cu stiloul sau cu tasta, orice text al tau sau al altuia nu este pana la urma decat o alta poarta spre tine insuti. Iar orice gol umplut cu litere e un butoi al Danaidelor, asa ca fiintele din mine, in consensus omnium, dau din cap: dada, lasa ca mai umplem si maine.