Am ajuns, până la urmă, la Peninsula, am mai prins două zile de festival, saru-mâna. Am plecat caniculari şi ne-am întors îmbrăcaţi cu toate hainele din bagaj. Mai mult pentru gulaş m-am dus, recunosc, dar aşa ce m-am bucurat de sarmale reci! Chiar de la intrare l-am auzit pe Zoli, nici n-am mai pierdut timpul cu berea de bun-venit, am grăbit pasul spre scenă şi am mai prins patru piese. Ne ştim cu sarmalistii de mulţi ani, aşa că am rămas, după cântare, pentru un schimb de amabilităţi. Zoli ne-a povestit despre energii, despre mâncarea bio, despre conştiinţă şi despre Coca Cola. Noi, mai mult despre efectul crizei asupra vacanţei de vară. Concluzia a fost un hei-rup optimist: trebuie să ne reinventăm. Tzoc-tzoc, ne-am despărţit, iar eu şi L ne-am privit în ochi şi ne-am înţeles din priviri. Coca Cola? Coca Cola. Cu conştiinţa răpusă de pofte ruşinoase, ne-am aşezat pe iarbă şi ne-am deschis dozele gustos-otrăvitoare. Înainte de prima duşcă, l-am văzut pe Zoli întorcăndu-se spre standul de cd-uri de lângă noi. Şase, Zoli, am spus aproape strigat, iar în secunda următoare cele două recipiente de Coca Cola erau pitite sub genunchi. El ne-a făcut cu mâna, iar noi i-am răspuns, zâmbind îngereşte şi mimând conştiinţa. După ce s-a îndepărtat, ne-am lăsat pradă desfrâului: am băut tot sucul, până la ultima picătură, şi am fumat chiar două ţigări de fiecare în timpul ăsta. Abia pe urmă ne-am întrebat de ce am dosit dozele, oare de ce? Suntem ipocriţi sau doar am vrut să nu-l dezamăgim pe Zoli, după ce i-am ascultat iscusita diatribă împotrivă concernului cu pricina şi a alimentaţiei nesănătoase? Nu m-am lămurit încă dacă am sau nu conştiinţă, dar întâmplarea ne-a dat un subiect bun de discuţie până la următorul concert. După câteva ore, în timpul recitalului Omega (superb, de altfel), m-a cuprins (şi surprins) naţionalismul, dar ăsta e deja subiect pentru altă însemnare.
-
Comentarii recente
xxlweblog on 27 umma on 27 viciu on 27 xxlweblog on 27 almanahe on 27 umma on 27 almanahe on 27 umma on 27 almanahe on 27 oana on 27 PIN-guiţ-I « A… on Enter title here Dansuri planetare … on Enter title here Aici sunt Ummele mele
Ne citim de-o vreme
Omuleti de-acasa
Omuleti noi
Scriitori
www.maicitesc.sidelacapat
Arhive
- martie 2012 (1)
- mai 2011 (1)
- septembrie 2010 (1)
- august 2010 (1)
- mai 2010 (3)
- aprilie 2010 (1)
- februarie 2010 (1)
- ianuarie 2010 (1)
- octombrie 2009 (3)
- septembrie 2009 (4)
- august 2009 (2)
- iunie 2009 (2)
- mai 2009 (7)
- aprilie 2009 (6)
- martie 2009 (8)
- februarie 2009 (6)
- ianuarie 2009 (4)
- decembrie 2008 (8)
- noiembrie 2008 (11)
- octombrie 2008 (10)
- septembrie 2008 (3)
- august 2008 (1)
- iulie 2008 (7)
- iunie 2008 (12)
- mai 2008 (12)
- aprilie 2008 (13)
- martie 2008 (21)
- februarie 2008 (7)
- ianuarie 2008 (3)
- decembrie 2007 (6)
- noiembrie 2007 (10)
- octombrie 2007 (5)
- septembrie 2007 (5)
- august 2007 (10)
- iulie 2007 (4)
- iunie 2007 (17)
- mai 2007 (18)
- aprilie 2007 (17)
- martie 2007 (18)
- februarie 2007 (27)
- ianuarie 2007 (20)
- decembrie 2006 (23)
- noiembrie 2006 (16)
- octombrie 2006 (17)
- septembrie 2006 (21)
- august 2006 (31)
- iulie 2006 (16)
- iunie 2006 (16)
- mai 2006 (15)
- aprilie 2006 (4)
- martie 2006 (11)
- decembrie 2005 (7)
- noiembrie 2005 (18)
- octombrie 2005 (17)
-
Top Posts
-
really?
Etichete
Arta Audio bloguri Bucati Cadouri Carti ceas concerte Concurs Craciun deblog deget erotism femei Film fluturi galben gummilastic gummo insule Leapsa Leapsa de unica folosinta Mos Craciun muzica oameni si alte nelinisti oscar pink floyd poezie Poveste Praga Prieteni Prietenii mei rimellari rimmelari Roblogfest Scrisori Serban Foarta stradute teatru unde? vacanta vineri 13 virtual vis Weblog-
Flickr Photos




More Photos -
Blog Stats
- 64,248 hits
test
Categorii
- Arta
- Audio
- Blogroll
- Bucatarie
- Bucati
- Cadouri
- Carti
- Concurs
- Film
- frig
- Ghicitoare
- gummilastic
- insule
- Interviu
- Kafka
- Kitsch
- Leapsa
- Leapsa de unica folosinta
- muzzzik
- oameni si alte nelinisti
- poezie
- Poveste
- Praga
- Prietenii mei
- rimmellari
- Roblogfest
- Roger Waters
- Scriitori
- Scrisori
- Uncategorized
- unde?
- virtual
- Weblog
Pagini

