Am privit-o pe furis, printre doi copaci fugareti si o casa schela(la)-itoare. Ea era la fel ca anul trecut, nu ca mine. Am salutat-o cu doua ore mai tarziu, iar ea, ca raspuns la salut, mi-a udat talpile. Receo, i-am spus, si am fumat tigara de dupa.
Cand m-am intors, la 3:24 dimineata, era Neagra de furie, asa ca am ramas cu ghetele in picioare. Mi-ar fi placut sa-i scriu ceva, m-am cautat in buzunare dupa macar un servetel, dar n-am gasit decat o bancnota de 10 leva. Ratiunea a invins pasiunea, asa ca, in loc sa arunc vorbe in mare, mi-am cumparat un pachet de tigari pe drumul catre hotel.
Receule, mi-a zis, şi am fumat val după val. Asta în timp ce mă căutam în buzunare după nişte caiete pierdute.
iiiii! ai pupat marea si din partea mea?
Pe bancnota de 10 leva scria: Fumatul dauneaza grav relatiilor, fie de dinainte, fie de dupa
))
Aaaaah, ce frumos! Mi-a aşa dor de ea
Anul trecut, pe vremea aceasta, mă despărţeau cam 200 de metri de mare, acum sunt ceva mai mulţi, poate 1000. Cert e că, dacă acum un an eram saturată de pulsul şi mirosul ei (o vizitam aproape zilnic), anul acesta am cam neglijat-o…
Iertaciune pentru intarziere, mi s-au urcat mastile iubirii la cap.
So…
Rares, ce e caiet ca valul trece. Imi mai amintesc de el(e) cand fac curatenie generala si ma apuca asa o mila de vorbele alea vechi…
oaga, n-am pupat-o, doar i-am dat un pai (de cocktail) in cap. Si mi l-a inghitit, furacioasa!
xxl… nuuuu, fumatul apropie oamenii. Vrei un fummmm?
evergreen… pai, mi-a zis ca te asteapta.
asel, eu inca te vad cu scoica la ureche. Marea stie ca o iubesti.
“Receo, i-am spus, si am fumat tigara de dupa.”
Asta e de antologie. Curat.
Mda. Marea şi fotbalul, două chestii pe care nu le pricep. Nu pricep cum pot fi unii căzuţi în cap după 22 de hăndrălăi care aleargă după o băşică umflată cu aer. Tot aşa cum nu pricep cum pot fi unii căzuţi în cap după o baltă întinsă cît vezi cu ochii, plictisitoare pînă la acru şi de o monotonie exasperantă!
Aşa că anul acesta am zis să schimb culoarea şi ţărmurile, sînt curios să văd albastrul regal de care mi s-a vorbit încă de pe vremea cînd eram în facultate.
Mda.
Văzută prin ochii lui Cousteau, ori ai Ummei în zilele ei bune, e într-adevăr fascinantă. Dar întins pe nisip, cu sau fără o bere alături, cu sau fără o femeie altăuri, e chiar mai plictisitoare – dacă îşi poate imagina cineva aşa ceva! – decît o oră de estetică marxistă ţinută de Sir Tobi!
Sincer, dacă n-ar exista valurile cred că n-aş reuşi să rezist săptămîna anuală obligatorie de stat pe malul bălţii…
Aaaaaaaaaa… de cand n-am mai vazut scrisul asta cu logged in as ummma. Cica: “log out?” Pai abia m-am logged in, ce naiba?
Salut Pinocchio, salut Regalul!
Salutăm, salutăm
Curios, în loc de “m-am logged in” am citit “m-am logodit”. O fi ceva la mijloc? Sau trebuie să-mi întreb psihanalistul?
Cobro, și eu mă dau în vînt după “balta aia”, cu condiția să nu fie prea rece — cum tocmai fu în Cornovalo.
Io fusei în Thassos. Şi acolo apa era caldă ca o supă! Şi ce apă!… Chiar aveau dreptate vechii greci, cînd au ajuns aici să numească marea “Marea Neagră”…
Da’ pe subiectul ăsta mai multe pe blog-ul meu, cînd oi avea timp…
Pinocchio, nu m-am mai logodit de 100 de ani si nici nu ma bate vreun gand, asa ca poate stie psihanalistul ala ceva.
)
Cobrule, io in vara asta mi-am rontait de sub unghii marile anilor trecuti… aia din mai a fost doar o aventura scurta si minunata.
Ca toate aventurile scurte.
Alea lungi se numesc căsnicii… Au şi ele frumuseţea lor, dar n-am auzit de nici o căsnicie “minunată”…
Da!
) Exact asta imi venise si mie sa scriu, “ca toate aventurile scurte”, dar m-am gandit ca nu cumva sa fie pleonasm. 
)