O vanataie uriasa pe coapsa dreapta, una mai mica sub genunchi, doua zgarieturi lungi pe burta – de unde? Habar n-am. De pe campul de lupta, probabil, pentru ca (stii?) am fost stegar, trambitas, aruncator de grenade fumigene, sol de pace. Am avut doua picioare moi si trei nopti de nesomn, zece degete soptitoare, doua brate multifunctionale, patru plicuri cu servetele, un ceas de carton, opt pachete de Kent White, vocea asta. Hai, o sa fie bine, nu, nu asa, stop, inca o data, tu da, tu nu, of, am ga-sit, nu am gast, gata, acum. Diploma de merit e verde, sta pe coapsa vanata. Cea de excelenta, roz, e numai buna de acoperit cele doua zgarieturi. Premiul cel mare a plecat la cei 40 de ‘oti.
Acesta este un jurnal, iar acela, un ceas din carton, canta in doua limbi FIX ce-ti trece prin cap. La “glasul rotilor de tren”, sefii de gara isi oxigeneaza parul, la “hai sa dam mana cu mana”, sapte pitici se imprietenesc cu patruzeci de orci, la “i will try to FIX you”, juriul adoarme, iar publicul delireaza. Sufleorul imi infige unghiile in cosul pieptului, imi sufla de deochi. Ochi? Care ochi, baigui, cearcanele mele n-au ochi.
10 raspunsuri Până acum ↓
Food For Depression // mai 31, 2009 la 6:46 am |
Poate esti somnambula si faci antrenament la karate noaptea
almanahe // mai 31, 2009 la 1:30 pm |
Cearcănele tale au deochi!
No One Knows My Traffic Visionnnnn!
colturi // mai 31, 2009 la 3:14 pm |
hihihi umm, nu ma poci abtine. Titlu in reader-ul meu:
“Comentariu la eu, si de la oaste ma intorc ranita de catre almanahe”
Rad aicea
))
umma // mai 31, 2009 la 6:45 pm |
( iar acum va (a)parea ca-s ranita de tine.)
Pfff, ce fain, acum ar putea sa vina si Dujmanii sa ma raneasca, pardon, sa comenteze, ar ramane consemnat in readere.
FFD, no wayz, nu spusei ca n-am dormit deloc?
Almanahe, e timpul sa coboare cortina, sa se inchida pleoapele, cearcanele mele si-au uitat replicile.
Vania // iunie 1, 2009 la 9:25 am |
Dacă cearcănele cu ochi sunt, poate, mai expresive, cele fără ochi au, fără îndoială, o doză sporită de dramatism…
JJ // iunie 1, 2009 la 9:57 am |
Ete acu de cearcane te-mpiedici
)
Pupam pe vanatai si suflam peste julituri, stergem geamul diplomei cu cotul bluzei si-o contemplam admirativ.
Ce atata somn? Cafeaua sa traiasca si plicurile reci cu ceai pe ochi!
JJ // iunie 1, 2009 la 9:57 am |
La Multi Ani!
ca uitasem
))
evergreen // iunie 1, 2009 la 2:33 pm |
Nici eu nu am habar de unde apar semnele pe corpul meu. Ciudat este ca dimineata ma trezesc anchilozata de parca as fi fost rapita de extraterestrii. Cine stie pe unde’mi umbla toate cele noaptea.
Pe tine te vad Sol de pace venit la doispe FIX
evergreenstory // iunie 1, 2009 la 3:25 pm |
off topic: anuntul ala cu casa e pus de mine. am rugat bloggerii sa ma ajute sa promvez firma lui Pustiu
si m’au ajutat. sunt asa mandra de ei.
am vrut sa’ti dau si tie, dar nu am adresa ta de mail
:-s
umma // iunie 1, 2009 la 7:40 pm |
Dramatism, Vaniuska, asta e cuvantul cel mai potrivit. Si a mai si plouat in ziua a treia…
JJ, mistytico, la multi ani!
Diploma n-are geam, e doar o bucata de carton, un ceas cu o singura ora, o efemerida.
Evergreen, un Sol, un Re, un Mi si mai ales un Do de pace.