Am sa ma transform intr-o testoasa

(sau intr-o soparla.)

Testoasele nu poarta margele. Pai nici eu n-o sa mai.

Ma ustura pielea din jurul gatului, cred ca-mi cresc solzi. E doar o alergie la metal, in doua zile trece, ia niste Claritine, ma linisteste Doctor Queen, dar eu stiu ca nu-i numai atat. Blablabla, spune internetul gugalit pe fuga: “dacă eşti alergic, te macină o nesiguranţă emoţională şi ai o strânsă dependenţă faţă de mamă. De cele mai multe ori îţi inhibi reacţiile ostile, iar în relaţiile cu cei dragi este extrem de dificil să suporţi distanţarea.”
Sau:
“Alergii: utilizare defectuoasa a unei energii particulare sau rezultatul unei experiente traumatizante in aceasta viata sau intr-o existenta anterioara”
Ori mai degraba asta:
“o cauza ar fi cruzimea fata de animale intr-o viata anterioara, ceea ce il face acum fie sa ii fie teama de aceste animale, fie sa le adore.”

Adica intr-o alta viata am batut pisici???

Chiar imi placea colierul ala, zau. Imi plac zdranganelele cateodata, alea cumparate din concedii mai ales – colierul cel rau imi amintea de Rhodos si-mi tinea astfel de cald prin ianuarii. Nu traim din amintiri, dar uneori se mai intampla sa lasam cate un ciob din trecut sa ne gadile vena, cate un fir de papadie sa mangaie fruntea, cate un fluture mort sa se zbata in stomac.

Si daca incep sa fac alergie si la oamenii dragi? Daca incep sa-mi iasa bube dupa ce ma incumet sa-i iau in brate? Si daca bubele cu pricina cresc pe dinauntru si nu le pot scarpina cu unghia sclipicioasa? Pffff, sau poate lucrurile astea se intampla deja de ceva vreme si eu nu m-am prins ca de fapt…

Dar dupa ce ma transform de tot in testoasa voi fi foarte rece.

Hibernare

Nu vad sa scriu, nu vad sa scriu. Draperiile groase fac noapte in camera cu pilota portocalie si teancuri de dvd-uri. M-a trezit un tusit din spatele unui perete, am dormit aproape 4 ore sau cine mai stie, cred ca trebuie sa incerc sa nu mai depasesc ora 3. O sa-i comand trupului meu: pleaca! O sa-i comand mintii mele: dormi! Si-asa, si unul, si alta sunt pe jumatate intr-un fel de Dincolo in care participarea are mai mult legatura cu miscarile globilor oculari decat cu ale degetelor. Sinecdoca. Decat cu ale talpilor. Nu mai stiu sa dansez in ianuarie, nu mai stiu sa scriu. Mi-e lene si sa fumez, mi-ar fi lene si sa ma indragostesc. Nu mai stiu nici sa ma bucur in ianuarie. “Cred ca esti fericita acum, probabil ca sarbatoresti” – nu, nu. Reusitele imi aduc doar un oftat de usurare, urmat de o durere de cap, nici un alt fel de traire. Indiferent de luna. Esecurile ma darama, caramizile se scurg catre glezne. Ianuarie e ca un fel de sambata, nu-mi spune decat ca ma iubesti, cuvintele celelalte pastreaza-le pentru martie, pe la jumatatea lui februarie abia incep sa misc. Tigancile care vand ghiocei, tarabele cu martisoare, mirosul de lumina lunga, iata sarurile pe care mi le plimba pe sub nas Cinevaul care stie. Si atunci incep sa dau telefoane: iti urez o primavara frumoasa! E semn ca m-am intors din tarile calde. Mi se intoarce stolul acasa, hehe. Ursii trag draperiile groase de la intrarea in barlog, pilota pare dintr-o data mai portocalie, aproape ca luna aceea mare din balcon. In martie incep sa fiu rezonabila, pot sa ma si cert, la o adica.

O noua aberatie a unui anumit minister m-a scos cu forta din hibernare: trupul meu s-a revoltat cu temperatura de 39,5, patru zile s-a tot incapatanat sa ridice mercurul din termometru spre cele mai inalte culmi… am mai cascat si saptamana care a urmat, in timp ce pilotul automat mi-a rostit replicile. Vorbele nu inseamna intotdeauna implicare, asa cum tacerile nu sunt intotdeauna absente, ce mai truism! Pe la 2 noaptea cineva m-a impins in hora unirii, mainile inclestate unele in altele nu inseamna nimic, fiecare danseaza impotriva somnului propriu. Cu cat ne strangem mai tare, cu atat ne indepartam – cel putin in ianuarie, cum sa te unesti intr-o astfel de luna, cum?

“Dar leii nu hiberneaza”, imi spune G razand. Ma incrunt pe jumatate – nici incruntarile nu-mi prea ies pe vremea asta: leii n-ar trebui sa fie nevoiti sa-si razuiasca parbrizul dimineata, leilor n-ar trebui sa le inghete nasul, gatul, cotul, labele si botul. Daca nu pot sa-si bage picioarele in savana, isi baga capul in nori. Pistruii formeaza constelatia Leul mic, Leo Minor, pe latineste, din ce in ce mai mic, doar e timp de criza. Constelatia vecina si prietena, Ursa mare, hiberneaza si ea, cand ontopic, cand offtopic.

Cam ontopic e si La science des rêves, l-am revazut zilele trecute, vai ce mi-e somn! Broasca din acvariu ma intelege, nici ea n-a mancat vreo doua luni, doar a plutit si a privit tamp lumea care aprindea si stingea lumini. In jurul meu, hora unirii sau niste draperii, depinde ce ochi deschid.

O poza de doi lei – doi lei pe canapea. La capatul canapelei e primavara. Sau asa cred ei, lasa-i sa creada.

“Pisica are gratii, dragile/dragii tatii, si-aceste gratii-s gratis”

In scrisul lui Foarta exista acea bucurie pura a artistului, a creatorului, jocul de dragul jocului, fara gand de rasplata. Jucariile sunt multe, piese fine decupate din fiinte, locuri si carti, jocurile se intrepatrund, iar tu, adultul obosit si adesea incrancenat, redescoperi placerea contemplarii active a vorbelor tzopaitoare. Si te simti un pic destept, un pic copil, un pic pus pe ganduri, un pic atarnat de stari care ar fi putut fi candva ale tale.

Arca lui Foarta, daa, Nicol! Pe cea mai noua punte s-au adunat miorlaitoarele, ghemuitele, orgolioasele, imPUFnatele zgarietoare. “Mic tratat de pisicologie. Bucati feline in felii stranse la un loc de Serban Foarta“. Pisicile timpurilor scriitoricesti. Pisicile de la niste origini ale literaturii pana in prezent. Pisici prevertiene, kafkiene, da vinciene, mallarmeene, pisici baudelairene, hoffmanniene, mircea ivanesciene, naumiene, matze eliotiene, borgesiene, carrolliene, brumariene, vakulovskiene si cate altele, din atatea lumi de litere venite. Traducerile ii apartin in mare parte lui Serban Foarta, cum altfel, intru o si mai mare placere a lecturii.

Pe ultima coperta se afla un pisipoem al poetului, dar, vai, textul inconjoara o eticheta lipita de o vanzatoare ignoranta. In jurul codului de bare, pe care n-am reusit sa il jupoi decat partial, se poate citi:

“Acest op, cred, necalp
si, sper, integru,
dar neintreg (ma matai, nu ma vait!)
din pricina de copyright, -
e colivia-n care
de ma
pis

mati,-“

Pisica are gratii construite din cod de bare. Sau or fi bare de cod, un cod secret, pe care librarii ni-l servesc in portii mici nu din prostie, ci din generozitatea invatatului care stie ca nu suntem inca pregatiti pentru un adevar mare, dintr-o bucata? Asa ca poate nici n-are rost o campanie furibunda impotriva lipitorilor de preturi peste textul de prezentare aflat pe spatele cartii. Cand cartea sta cu spatele, ca sa nu zic dosul, guru-ul vanzator ii trage-un sut in fun…hm, asa gandeam, naiv, cand, nu cu mult timp in urma, la impartirea cadourilor sub brazi de omuleti cuminti, un aparat mic cu baterii care avea codul de bare lipit fix peste instructiunile de folosire mi-a amintit supararea veche.

“Rosul usor e rozul iluzor”, palindromanul lui Foarta, se afla inca pe biroul meu, deci hai sa ma uit pe coperta… ce ziceam?
“explicatia critic ul este o forma
sau mai multe
ndiferent daca
de la dreapta
Vasile Elisav,”

Next! Jonathan Coe, “Piticii mortii”:
“rozei lui Coe este modul in
ersonajele. De fapt, el nu
otagonistii lui sunt cei care
ne comunice propria lor
ii.“

Mai zic? Una si gata. Aldous Huxley, “Minunata lume noua. Reintoarcere in minunata lume noua”:
“iei i-au rapit cartii
similul ei infiorator. Un
la ca ar reduce prorocirile
uma. Dar, presupunand,
arile Puteri si-ar infrana
dorinta de a ne distruge,
Minunata lume noua pare
anse de a deveni realitate”

………..

A, nu, nu te poti abtine, ummagumma, trebuie sa gasesti tu sensuri ascunse, intelesuri mistice pana si in jurul unui pret. Mai bine ti-ai lipi etichete pe foile din caiete, ai putea sa-ti reinventezi varstele mici printre coduri din bare, coduri intrezarite printre gratii.

(La urmma urmmei, gratiile nu sunt decat niste limite care provoaca.)

Ce ma cutremur!

am presimtit cutremurul dintr-un film. faceam acrobatii cu scaunul, cu ochii in ecran. daca ar fi cutremur acum, mi-a venit in minte, as cadea pe spate, iar capul ar nimeri in coltul comodei. Imediat ce scaunul a revenit pe cele patru picioare, s-a intamplat cutremurul in film. ups! daca nu imi opream bataitul, s-ar fi accidentat personajul principal si chiar n-aveam de gand sa ma uit azi la o tragedie. ramanem la musicalul usurel, care probabil ca va lua si vreun oscar, mammamia!