Clovnul

Aseara m-a tras de maneca insusi Mos Craciun, zice: pai, Umm, se poate? N-ai facut nici un cadou oamenilor care iti citesc blogul, ai uitat ca e cate un copil in fiecare, un copil care asteapta, ai uitat? Pai…, am incercat eu sa lungesc momentul si sa gasesc raspunsul potrivit. Nici un PAI, mi-a retezat-o Mos Craciun, gandeste liber, doar nu esti trilulilu la cap. Aha, pai da, am zis repede, bagandu-i mosului pai-ul in barba, doar asa, ca sa-l oftic. Mi-am amintit ca am imprimat povestea asta acum vreun an, ca am urcat-o si pe trilulilu acum 7 luni, dar ca n-am daruit-o inca nimanui. O fac acum, fara ambalaje sclipicioase, doar cu stele in ochi. Poftim, bai oameni mari cu omuleti inauntru, si nu uitati ca niciodata nu sunteti prea batrani si prea prafuiti ca sa fiti inca posibili.

http://www.trilulilu.ro/ummma/cc523a688d4166

Mos Craciun cu pete albe

Dimineata incepea cu gandul la vacanta, cafeaua rapida si un google search prevestitor:
Aii a primit drept soţie pe Umm Habib, o fiică a califului, …… primul cu mahallabia aromată cu portocale şi presărată cu fistic pisat şi scorţişoară.

Mirosul e un context, brb.

vocea cantaretei Umm Kulthum (1904?- 1975), renumita pentru vocea ei minunata …… dupa o tomata rosie, consumati un broccoli verde sau o ridiche neagra.

…

Azi va fi o zi cu mirosuri si culori, asa mi-am ghicit in Google-ul de dimineata, dupa care, privindu-ma in oglinda, am renuntat sa dau cu fond de ten peste cel de-al treilea ochi, pe care l-am agresat aseara cu saculetul de hrean ce desfunda sinusurile. Rudolf n-are nasul rosu, doar fular, eu am o pata rosie in frunte, dar a meritat, zic. Sinusurile mele au fost pregatite pentru mirosul din camera cu tablouri.

Aici, la tine, miroase a biserica, i-am spus pictorului. El mi-a pus la nas sticluta cu vernis, mirosul lui preferat. Apoi am aflat ca vernisaj nu inseamna doar deschiderea oficiala a unei expozitii, ci si finisarea unui tablou, cu ajutorul unui vernis mat sau lucios. Aha, deci vernisajul, ca inaugurare de expozitie, este de fapt luciul din ochiul privitorului.
Mirosul e un context, ziceam. Atelierul e un templu, e biserica in care te inalti pe calcaie, in care patrunzi tainele sau te lasi patruns de ele. Cand iti duci tablourile in sala cea mare, iti vine chef de later edit, acolo nu mai miroase a biserica si nu-ti mai recunosti starile, dar trebuie sa rezisti tentatiei de a scrie Coca Cola pe ingeri. Acopera-ti urechile, Ulise, nu da voie peisajului urban sa-ti cante colinde cu leduri.

Epifanie oarecum offtopic: un barbat care se verniseaza cu Fahrenheit 32, de la Christian Dior. O zi calda, ce ne mai expunem, declama exponatele: obrajii, mainile. Culorile capata adancimi, devin pe alocuri nuante. Dar nuantele nu sunt, de fapt, decat griuri, ar zice novicele, recitand buchea cartii. Griuri si laviuri, rima schimba vorba, lasandu-le bucherilor porti deschise pentru propriile revelatii.

Toate aceste lucrari sunt de fapt icoane, stii? Pictorului ii cresc ingeri din pensula, iar Mariei Magdalena ii cresc aripi din rochia neagra.

Avatarurile

Adica ele, cele din dictionar, astea:
AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele concepţii religioase) Reîncarnare succesivă a unei fiinţe. ♦ (Fig.) Transformare neprevăzută (şi chinuitoare) care intervine în evoluţia unei fiinţe sau a unui lucru. – Din fr. avatar.

În viaţa unui blogger intervin câteodată schimbări, dacă nu e destul de atent, mie mi s-a întâmplat. Sunt eu ageră, dar vigilentă, deloc (asta ar fi putut fi o însemnare de capul ei, o stric puţin dacă o strecor printre poze).

Am început cu o iarnă şi cu un departe, un acoperiş cu ţurţuri pe dinafară, care îmi era suficient.

Au urmat umbre pe straduţe, ploi pe caldarâm .

Şi sinele împrăştiat pe şine de cale ferată.

Apoi am fost senină altfel, asumându-mi pupatul în bot. Porcii pot fi cumsecade.

O vreme am exersat şi zborul printre zăbrele, e o experienţă şi asta; am aterizat repede, pierdeam avionul către Praga, nu de alta.

Până la urmă, totuşi, tot portocala mecanică ornata cu ochi de popcorn şi nas de ridiche mi-a devenit model în viaţă. Mai ales că mă simţeam vinovată că am mâncat-o după ce i-am făcut poze, trebuia să se aleagă şi ea cu ceva.

Din martie, de când m-am mutat pe WordPress, am reuşit să nu mă transform deloc, fundul de deasupra noastră e o poezie cu formă încă fixă.

Ar putea fi o leapşă pentru cine se simte în stare să privească înapoi fără mânie.

Insemnare simpla, morala si cam personala :)

O crestere de salariu la unul din joburi urmata de felicitari, pupaturi chiar. M-am intristat. Cand am facut cu adevarat lucruri importante, feedback-ul a fost aproape inexistent. Atunci as fi luat pe toata lumea in brate, azi nu. Nu ma bucur, ma, pentru bani, nici nu ma intristez pentru bani, ci pentru oameni.

*

Am descoperit windows movie maker si am facut un slide show cu Danuti. S-au strans si mai multe straturi cu Danuti, mi-a venit sa plang cand i-am vazut trecand. De mila lor, de mila noastra. Pe fundal am pus ceva simplu si romanesc, azi n-am chef de brizbrizuri.
Iti amintesti demult cum ne uitam
Cum timpul trece si noi nu observam…
Si cautam ceva ce nu stiam,
Iti amintesti, tot aici eram.

*

Ma doare capul.
Pai cum sa nu te doara, la muzica pe care o asculti.
Atunci sa pun niste Gheorghe Iovu, intru adormirea durerii? Ntz.

*

Arunc mancarea buna si sanatoasa si ma hranesc cu Bakerolls, colinde si Danuti. Mi s-a facut atat de dor de Andrei, stiu ca e doar la o aruncatura de telefon, dar mai stiu ca la nici o intalnire in oras n-as putea sa ma simt pe mine atat de adanc precum in serile acelea in care biroul nostru se intuneca, iar noi nu ne dadeam seama. Doua monitoare ca doua felinare, doua voci rare care se pricepeau dintr-un oftat sau dintr-un chicotit. Si cand vom fi noi mosuleti si babute, imi spunea, iar eu vedeam o ceata de batranici iesind din mine si batandu-se pe tastatura ca sa trimita emoticonul cu zambet grupului de batranei cu ochi albastri de la biroul celalalt. Erau niste babute atat de simple, la fel de simple ca si femeile dinauntrul acum-ului, luate separat. Atat de simple. Si eu te iubesc, omulet.

Blogosfera feminina

(daca voi continua in ritmul asta, voi incepe curatenia de Craciun pe 24 decembrie. un dosar in plus si se mai duc doua zile in care imi propusesem marea, sarea si pestisorii. un telefon la 6 dimineata si se spulbera si speranta ca macar azi voi reusi sa dorm fara sa-mi taraie nimic langa perna. noroc ca spiritul Craciunului a poposit in viata mea pe la inceputul lui noiembrie, am avut timp sa-mi traiesc jingle bell-ul, l-am trait chiar pe repeat vreo trei zile. jingle bell rock, adica, nu oricum. in fine, asta e neimportant si offtopicos, inchid paranteza.)

O sustin, normal. Pentru ca ea, blogosfera feminina, e suma de aripioare care duc de colo-colo stari, ingamfari seducatoare, incruntari dragalase, linkuri si emoticoane. Noi scriem mai mult, mai des, in timp ce ei, baietii, scriu mai rar si mai consistent, n-au timp si chef de small talk. Dar daca n-ar exista fetele sustinatoare, incapatanat comentatoare si blogrollitoare, insemnarile de baieti ar ramane ferecate in turnuri de fildes. Fetele ii imblanzesc, ii motiveaza, ii fac sa devina jucausi si cateodata, vai, chiar simpatici. Intr-o sambata friguroasa, acum cateva saptamani, am cotrobait indiscret prin blogroll-urile oamenilor. N-am aprofundat nimic, doar mi-am pus la pastrare, in bookmarks, cateva pagini unde mi s-a parut mie ca va trebui sa ma intorc candva. Ce ai retinut din aceasta calatorie? m-a intrebat omuletul din cap, responsabil cu feedback-ul si cu arhivele. Paaaai… asa cum ma asteptam, am dat peste o gramada de bloguri de fete. Cam asa:
- fete care isi ascund feminitatea in spatele rafturilor ticsite de carti;
- fete singure si plangacioase;
- fete singure, dar lucide si haioase;
- fete amazoane, care uita ca totusi li se vede un san;
- fete care scriu frumos si sensibil, de multe ori grupate in jurul vreunui barbat alfa, pe care se straduiesc din rasputeri sa-l impresioneze. El sta pe tron si le accepta ofrandele, din cand in cand mai scrie ceva, de cele mai multe ori, insa, sufla inspre ele doar regale taceri;
- fete care vor sa fie puternice si-si pun masti razboinice (sau avataruri, ma rog);
- fete care chiar sunt puternice si o iau mereu de la capat, iar si iar;
- fete privilegiate, ai caror prieteni baieti comenteaza frumos, fara sa se citeasca printre randuri un “papushe, vrei sa fii gagica mea umpic?”
- fete care nu se dezbraca de haine, ci de straturi de revelatii;
- fete iubite, care ar vrea prieteni ori fete cu prieteni, dar care ar vrea un iubit;
- fete amante, fete mincinoase, fete scriitoare, fete afaceriste, fete studente, fete bogatase, fete grase, fete cu poze, fete inchipuite, fete baieti, fete poete, fete laudaroase, fete mici, fete batrane, fete seducatoare, fete arici, fete neveste, fete povestitoare, fete bune, fete secretoase, fete intelepte, fete patapievice, fete pisici, fete gaste, fete vedete, fete civice, fete egoiste, fete atotstiutoare, fete indragostite, fete adanci, fete prietene, fete misandre, fete gay, fete cenusarese, fete mame, fete vanitoase, fete impaciuitoare, fete acaparatoare, fete eschimoase.

Fetele par a avea mai mult timp pentru scris. De fapt, sunt ocupate pana in varful unghiutelor, asa sa stiti. Doar ca pur si si simplu li se pare important tot ce li se intampla: cutremurul, dusul, intalnirea, tunsul, paharul cu Martini, tigara cu urme de ruj, piesa din playlist, citatul din carte, lista pentru mos Craciun, sangele dintre picioare, intristarea de dupa-amiaza, parbrizul inghetat de dimineata, batrana din statia de metrou, filmul de aseara, cearta cu prietena cea mai buna, secunda in care li s-a parut ca sunt fericite, tipatul sefului, zambetul copilului, bulele din bidonul de Pepsi, papucii de plus, inelul cadou, gelurile de baie consumate pe jumatate, melcul calcat din greseala, ciorapii colorati, ridul cel nou, un comentariu ambiguu, pisicile din fata blocului sau, ah, vita de vie taiata de un vecin urat. Si atunci isi fura pauze si scriu despre toate lucrusoarele astea importante, iar pe celelalte, despre care nu pot si pace sa vorbeasca in public, le ofteaza ori le zambesc in trei puncte inghesuite unele in altele la capat de rand. Uite cum: …

*

Iar a iesit o insemnare prea lunga pentru gustul meu, dar parca tot as mai avea cate ceva de… In acea sambata static-calatoare am gasit insemnarea Ciupercutei despre blogurile de fete (via Madelin – multam!), apoi, in alta zi, am citit la Irina. Pe urma am gasit bannerul de sustinere a blogosferei feminine si l-am preluat fara sa stau pe ganduri, dar nu pentru ca as vrea sa sustin un site (care, pana la urma, e un act comercial), ci pentru ca pur si simplu imi sunt dragi fetele astea care scriu pe bloguri, care isi promit ca se opresc si nu pot, isi inchid si isi redeschid blogurile ori revin cu identitati noi si se dau de gol din a doua insemnare. Sau fetele astea care, in ciuda tentatiei unui nume nou, strang din dinti si mai fac un pas, apoi inca unul, pana cand mahnirea se dizolva in hihi-uri proaspete.

Tin minte ca in primul meu an de blogerit mi-am exprimat intr-o zi uimirea intr-un fel cam lipsit de diplomatie: am scris ca pe weblog sunt mai multe fete destepte decat baieti. Bineinteles ca cineva m-a etichetat imediat drept feminista, ce mai greseala! Am cautat insemnarea, sa-i pun link, dar n-am gasit-o. passons! Am gasit in schimb alta, de anul asta. Si nu, nu vreau liste de bloguri de fete, le am in blogroll (aici si dincolo, pe blogul vechi), le am in bookmarks pe cele cu care inca nu m-am “imprietenit” (iubesc in taina, hihi!), iar pe cele despre care inca nu stiu vreau sa aflu singura, pe rand, nu de-a valma. Am mai spus asta: prefer sa vad cate un singur tablou pe simeza, atunci cand sunt ingramadite isi fura unul altuia din stralucire.

Imi mai amintesc o fluturare masculina din mana, care m-a facut sa scot din lista de favorite un blog pe care abia il adaugasem acolo de cateva zile. Un domn care nu publica la prospaturi si nu accepta comentarii si-a facut la un moment dat blogul public. Mi-a placut ce am citit acolo, nu, n-am citit tot, urma sa o fac, dar mai intai am zis ca hai sa pun un comentariu. Era ceva despre Romania, parca… in fine, am lasat comentariul, n-am facut-o pentru mine, ci pentru el, sa aiba omul feedback. Ca, daca citesc o carte si-mi place, nu ma apuc sa-i trimit scrisori autorului, dar bloggerului se mai intampla sa-i las doua vorbe, daca are comentariile deschise. Nu mi-a raspuns, dar nu asta m-a suparat, ci faptul ca la cateva zile domnul cu pricina a scris o insemnare aroganta in care spunea ca faptul ca a publicat la prospaturi si a dat drumul comentariilor nu a fost decat un experiment. EXPERIMENT!!! Si s-a intors in turnul lui de fildes. Ok, stai acolo, i-am spus in gand celui care isi permisese sa-si dispretuiasca cititorii considerandu-i o turma de cobai. Asa, de-a valma. Si nici macar nu si-a cerut scuze. L-am scos din lista de favorite nu ca sa-l pedepsesc, ci pentru ca nu avea ce sa caute acolo, nu aveam sa mai revin pe blogul lui decat absolut din intamplare. Am pierdut praful de pe toba, si-ar fi putut spune impricinatul, care oricum avea destule bocitoare in blogosfera. Iar eu am conchis, tot in sinea mea, desigur: muierile astea ie masochiste. Le dai un scuipat mic, iar ele te aduleaza forever. Bine, intre timp mi-a trecut supararea, lor, fetelor, le-am gasit scuze, dar lui (inca) nu. Imi este foarte usor sa-i iert pe naivi si extrem de greu sa-i iert pe cei sclipitori, care stiu prea bine ce fac. Indiferent daca sunt femei sau barbati. Si gata, ca deja sunt offtopic si m-am si lungit nepermis de mult. Asadar sustin blogurile scrise de fete, asta era ideea.

Acest neinfrant, acest redundant

- De ce fierbe degetul in mamaliga?
- …

(acest deget al nostru, prin multe razboaie trecut, e un supravietuitor. a fiert in supa de curcan si s-a basicat, dar nu s-a dat batut, s-a impiedicat in umar de om pasnic si s-a facut enorm-vinetiu, dar nu s-a frant. s-a dat peste cap in hipermarket, ciocnindu-se de raftul cu ponei, si tot n-a facut poc de-adevaratelea. ieri s-a deghizat in deget gospodin si era sa se inece in ceaunul cu mamaliga, iar acum uite-l ca se imbatoseaza deasupra tastaturii. e putin umflat, dar eu cred ca doar se da mare. bine ca nu i s-a rupt si unghia, necazul asta l-a preluat prietenul din mijloc, mai inalt, mai tupeist si mai puternic, pentru cel mic ar fi fost totusi prea mult; daca n-ar fi avut unghia intreaga, ceaunul i-ar fi pus capac. iar eu n-as mai fi avut lumea la degetul mic, ci mamaliga.)

In rest,

nu m-am putut abtine sa nu votez, a strigat constiinta civica: du-te la votare, pentru tara zbori si-ti va fi stampila plina de fiori. Si asa ce m-am infiorat la 20:35, incat am bagat votul alb in urna, in loc sa scriu si eu, ca tot romanul revoltat, cuvantul cu P, de la Partid, pleiada, promisiuni electorale, prostidarmulti, porumbelul din gura parlamentarului, pix, Pinochio, puscamea.

N-am terminat inca palindromanul lui Foarta, dar la pagina 116 am gasit cel mai poetic (si cred ca si cel mai lung) palindrom din viata mea, iata-l:
“E anul, anul, Avvo! Totul e creat. Negru capac e neaerisirea. Rece, rece apa, un rotitor bla-bla. Ana, idem, (Axa – mediana). Alb, alb (rotitor, nu). Apa e cer, e cer. Aerisirea e necapac. Urgent, aer! Ce lut otova, luna! Luna e?!”
Imi tare gadila placut auzul (pentru ca Foarta trebui citit cu voce tare) dialogul dintre palindromicii Vasile Elisav si Nora Aron, dimpreuna cu domnisoara Carmen Carpen, o paronimica banala, dar expresiva.
Cu gandul la fluSturasul din insemnarea precedenta, cant preventiv (sper ca nu si premonitoriu): fluturas, nu mai ai aripioare! Si cand dau pagina cartii roz, ce citesc? Tirbuson, nu mai ai aripioare, continuat jucaus de una din studente: stirbuson. Sunt geloasa pe Nora si Carmen, mi-ar fi placut sa fiu (si eu) cu dom’ profesor in palindroman. AMU UMA se imbufneaza palindromic, ce, la o adica poate sa-si lase un GOLBLOG, de oftica, n-ar fi… expresiv?
Din prezentare aflu ce a declarat Cioran despre Foarta intr-o pagina de corespondenta: “Serban Foarta a incercat imposibilul si a reusit gratie talentului sau si insusirilor poetice ale limbii romane. Poporul nostru a ratat totul, mai putin graiul.”

Foarta! Combate istoric jocurile sterpe de cuvinte. O sa mai zic despre asta intr-o noapte, daca n-oi uita. Si ma voi marita si cu el in alta viata, deja trebuie sa ma mai nasc de patru ori, vai! Dar lui ii voi spune din prima: de esti tu Acela, nu-ti sunt muza eu??

Iar azi a fost marti si nu prea mi-a placut.

flu fluture 2

Cu ocazia transvazarii (hihi!), am recitit cate ceva din urma, cevauri de care aproape uitasem: intr-o insemnare mi-am gasit bratara din care tot cadeau fluturi. Am cinci casete cu brizbrizuri importante, le am prin toate camerele, ceea ce inseamna ca mi-am marcat propriul teritoriu cu stari. Apartenenta la o cutie sau alta spune ea insasi o poveste, povesti care bineinteles ca nu se lasa scrise, ci doar ciupite de colturi. Azilul bratarii cu fluturi nici nu e o caseta – am verificat! – , ci o scrumiera imensa. Iar fluturii, scrum dus. A ramas doar unul, l-am purtat o vreme, l-am dat jos din respect pentru flu-fluturari care intr-un timp au fost atat de ale mele. Ultimul fluture e, fara voia lui, supremul. The ultimate. “Cand ramai cu o singura femeie inseamna ca iubesti”, zic, intelepti (sau macar patiti), batranii. Ce mi-as fi putut aminti dintr-un lantisor gol? As fi fost o purtatoare (ca oricare alta) de metal alb in jurul unei incheieturi. Ultimul fluture, cel salvat de catre o scrumiera de cristal, devine, ramas singur, el insusi Purtatorul. Are o misiune fluturasul, sa-mi aminteasca flu(s)turatic de toti ceilalti fosti atarnatori inaripati morti la datorie, disparuti pe stradute ori plecati in lumi mai zanganitoare.

Iti dai seama, imi ranjeste un eu pus pe sotii, cand vei fi la ananghie, poti sa inghiti fluturele asta, se va chema ca nu inghiti in sec. Si vei putea sa spui ca ai fluturi in stomac, hihi!