Mi-am luat incaltari noi: negre si galbene. Pe galbene nu pot sa le port inca, pentru ca negrele au fost mai smechere si mi-au colorat talpile. Iluzia exclusivitatii, da, da, dar maine culoarea din piele va disparea, e de ajuns un pliculet de sare de lamaie. Si de acum va stiu, negrelor, va voi incalta asumandu-mi murdarirea, in zilele de umblet senin.
Nu, nu confunda detasarea cu indiferenta. Detasarea e constienta si, daca persisti in ea, iti aduce zambetul ala aproape fericit, enervant pentru unii, care te-ar vrea captiv in inversunare si demonstratii. Indiferenta, in schimb, nu aduce nimic.
Noapte de nesomn, noapte cu zvarcoliri si dureri de cap.
Si inca o pereche de sandale, sandale de mers mult. Chiar asa am cerut: aveti sandale pentru mers mult? Asta imi doresc acum, sa bat in lung si-n lat strazi inguste dintr-un oras imens. Cu fiecare pas sa mai uit o incruntare, sa mai calc un rid. Tacerea adevarata e iubire, tacerea adevarata si senina si interactiva e opusul lui angst.
Iar dupa ce ma voi fi intors din orasul cel mare, voi cauta pretexte sa port cat mai des sandalele astea. Mersul lung si vorba scurta, ne intelegem din pasi. Piciorul meu drept e primul care cauta ritmul. Ma voi potrivi pasului tau, dar sa stii ca obosesc mai mult atunci cand pun frane dese. O ora tu, o ora eu: in ora mea inaintam si ne minunam, in ora ta ne invartim si ne minunam. Linie, cerc, linie, cerc, linie, linie, as putea sa trisez ducandu-te pe strada care da ocol statuii.
Am citit azi intamplarile de pe Camino, pana la urma s-au despartit, era de asteptat. Pentru ca fiecare are misiunea proprie si motivatia proprie de a calatori. In calatoriile initiatice e sau nu e loc de compromisuri? Pai eu nici in mall nu ma simt bine daca sunt cu mai mult de o persoana.
Revenim la sandale, de ele am habar, pe cand despre drumurile altora putem doar sa emitem supozitii si teorii. Sandalele mele, insa, pe mine ma poarta. Eu si tu, intotdeauna un eu si un tu pot sa-si potriveasca pasii fara sa se puna problema compromisului. Insa orice alt el si orice alta ea intalniti pe drum schimba ritmul, schimba sensul, deturneaza povestea. E tentant, stiu, dar ce te faci cand te trezesti cautandu-ti undo-ul? Sau cand iti dai seama ca stangul nu il mai urmeaza pe dreptul? Sau ca ti-ai potrivit pasul dupa niste sandale de plastic care dau in gropi?
Mersul e o constructie, stii? Oamenii se tem de el, se tem de libertatea pasului. Si atunci, de frica, se chircesc si asteapta. Exista o voluptate a asteptarii, am trait-o si eu candva, dar la capatul ei e, de cele mai multe ori, nimicul. Libertatea pasirii e frumoasa tocmai pentru ca poti alege tot timpul: dreapta, stanga, treapta spre sus, bordura coboratoare, uneori cate o pirueta. Daca mergi inseamna ca esti viu. Si orice alegere este de fapt o amanare a mortii. Dar atentie! Tu, fiinta sociala, nu te poti sincroniza decat cu o singura persoana odata. Un grup care merge cu acelasi pas face instructie, dincolo de zid sunt mame care se tem anticipat de scrisoarea venita de pe front: ne pare rau, dar fiul dumneavoastra… Sau marionete: stang, drept, stang, drept! E si asta o alegere, zici? Alegerea de a nu mai vibra, de a te lasa purtat de atze de catre un papusar care intr-o zi se va plictisi si-si va fauri alte papusi din carpa si lemn.
Iar acum uite finalul ala inaltator care implineste insemnarea: insfaca-te, pune-ti sandalele de mers mult si hai, fa pasi!
Iubita mea, oaia fantastica, ma scoate pe strazi, vrummm, cand mai sunt 59 de kilometri pana la destinatie, scot capul pe geam (care geam?) si zic: e fara 59, ma foarte iubeste, ce tristi trebuie ca sunt cei care vin din sens invers.
Cand oamenii sunt bine dispusi, sunt mai altruisti. Negociem: eu dau un kilometru, tu un zambet catre oamenii care nu au unde sa plece. Dar cei care nu au DE unde sa plece? Hai sa le dam si lor ceva: secunde, o hora de secunde:
Melc berc, / iesi din cerc.
Iluzia lui afara, nu-i asa ca in secunda doi ai fost un pic fericit?
O pisica moale, de plastelina, sade cum o pui si are ochii mari. M-a muscat pe furis de sanul stang, am dat-o mai incolo, acum linge floarea galbena de pe cearsaf. Un motan caruia i-am descoperit antidotul: dopuri pentru urechi. Motan indiferent, posesiv si tampit, pot sa rad ziua, daca am apucat sa dorm cateva ore cand era intuneric. E ca un titlu de cantec. Antidopul, hehe.
Doamna
Eh, parca ieri am vazut pe un blog anuntul: Manic Street Preachers au confirmat ca vor fi prezenti la B’estival. Si de la un “wow” pe care mi-l aduc aminte intreg, vocala cu semivocala, iata-ma acum in forma de emoticon de-ala visator, cu barbia in pumni, macinand ieri-urile. Pai sa spun cum a fost. In afara de muzici, ca astea se simt acolo, la fata rockului, nu se povestesc. In primul rand mi-a fost foarte foame, tot timpul mi-a fost foame. More input, more input, zicea subconstientul inconstient, fara sa-i pese ca se va ingrasa de atatea ciocniri tralala asezonate cu aroma de pastrama si mici. Am mancat si de-astea, eu, necarnivora, mi-am facut vant cu evantaiul, cand nu aveam mainile in aer, am tipat in cutia americanilor, am schimbat jetoane galbene pe multe pahare de plastic si betty-ice-uri.
Ziua 1 (sau cum am introdus ilegal in incinta Romexpo o chifla de la Springtime)
Deci da, am reusit. Chifla frauduloasa a avut parte de o fluturare de bratara roz, de thirst potolit sub umbrele verzi, de fatzaiala intre scene, de intalniri surprinzatoare, de NSK (doar doua piese, e prea devreme si prea cald pentru muzica electronica), apoi de o plimbare printre fanii lui Apollo 440 (Mack, daca te-am imortalizat cumva, sa stii ca intentia a fost buna). De fapt, asta ma fascineaza pe mine la festivaluri: multimea preumblatoare pe fundal sonor care gadila in mod placut scarita, nicovala si ciocanelul. Sa ma pierd printre oameni necunoscuti, dar care imi seamana. Cred ca asta mi-a placut la inceput si in blogosfera, dar pe vremea aia nu se numea asa, nu se numea nicicum si tocmai asta o facea fermecatoare. Eh…
Pe grasuta Miss Platnum am ratat-o, pe motiv de pastrama si dureri de talpi. Dar ups, ce fund i-a crescut si lui Alanis Morissette. Am citit in Sunete (cred) ca n-a avut pretentii prea mari de la organizatori, a cerut doar ca din zona ei sa nu lipseasca florile proaspete, strugurii fara samburi si morcovii. Deci e la dieta. Apoi am avut de ales intre Cypress Hill si Unkle. Am ales Unkle si nu mi-a parut rau.
Pozele sunt intunecate, asa ca in loc de Alanis si Unkle, niste picioare spectatoare:
Ziua a doua (sau cum mi-am cumparat trei esarfe si le-am purtat pe toate odata)
Desi portile lu’ Romexpo s-au deschis la 14:00, noi am ajuns acolo la 17:30. Motivele au fost doua: restaurantul libanez, dupa folosirea caruia ai nevoie de o siesta prelungita, si faptul ca era musai sa gasesc o esarfa albastra cu galben, care sa se asorteze cu rochia. I-am prins pe bulgarii de la Shangri La taman cand covereau “Another Brick in the Wall”. Mi-a fost oarecum mila ca aveau public putin si am ramas pret de o bere si-o cola, am trecut putin pe la The MOOoD, dar ne-am intalnit cu unul, cu altul, asa ca habar n-am cum si ce canta copiii aia; printre “ce faaaaaci” si “vii la judas prieeeest” parca se auzea un soi de indie, dar nu bag mana in foc. In schimb, declar cu mana pe 3 (trei!) esarfe ca vocalista de la Deluka are o voce fantastica.
Urmeaza… da! Manic Street Preachers! Motorcycle Emptiness deschide recitalul si appetite-ul for distrAction, hihi.
Abia astept sa ascult “Ocean Spray”, poate prind si un culoar printre mainile fluturande, sa pot sa filmez ummpic. Ooo, daaa! Sonorizarea nu-i grozava, insa ce mai conteaza? Camera mea (foto) e micuta, dar de prieteni plina… It’s easy to see, it’s easy to see
To see only white where colour should be
It’s easy to feel, it’s easy to feel
But it’s not good enough, even though it’s real
Oh please stay awake
And then we can drink some Ocean Spray
Oh please stay awake
And then we can drink some Ocean Spray
Si iar jetoane galbene, (par)fum de mici si bla-bla-uri, tururi lente, din cauza talpilor sedentare supuse dintr-o data la prea mult efort. Niste Nouvelle Vague cu public predominant feminin si unduitor. Barbatii prezenti au priviri so-fis-ti-ca-te, nu’sh de ce am zis asta, asa mi-a venit. Pustii exaltati sunt la cealalta scena, unde Kaiser Chiefs fac spectacol (ce nebun e Ricky Wilson!)
Ziua a treia (sau cum m-as fi folosit de inelul Arabelei pentru a transforma un idiot cu maini uriase intr-o broscuta cu labe scurte)
Idiotul cu pricina avea bratara alba, pe care scria Service. Deci nici macar n-a platit bilet. Ghici cine e! A fost batut pe umar, pe rand, de toti nefericitii care au avut ghinionul sa nimereasca la Stereophonics in spatele lui si al mainilor lui uriase. Iote (Colturino, asta trebuia sa fie cado pentru tine, fara mmm-uri pe fundal, dar cu maini, uoff):
In afara de Stereophonics nu prea am mai auzit mare lucru in ziua a treia. La E.M.I.L erau niste pusti care faceau pogo, la terasa am ramas fara umbrele, din cauza fricii de furtuna a angajatilor, pe nonconformista Roisin Murphy am pierdut-o, a intarziat foarte mult si n-am mai asteptat-o, am plecat la Manu Chao, care a reusit sa creeze o atmosfera incendiara, dar nu e genul de muzica despre care sa spun ca ma copleseste, iar la Nelly Furtado deja eram prea obosita sa ma mai bucur de show. Oricum, Nelly ramane una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am vazut in viata mea. Si ea s-a ingrasat, am constatat, muscand fara pic de vinovatie din castravetele murat de langa frigaruia de pui.
If you open your mind for me
You won’t rely on open eyes to see
The walls you built within
Come tumbling down, and a new world will begin
Living twice at once you learn
You’re safe from pain in the dream domain
A soul set free to fly
A round trip journey in your head
Master of illusion, can you realize
Your dream’s alive, you can be the guide but…
I- will be watching over you
I- am gonna help to see it through
I- will protect you in the night
I- am smiling next to you… in Silent Lucidity.
Pentru piesa asta m-am dus, de fapt, la Queensrÿche. Si tot pentru piesa asta i-am iertat de-adevaratelea pentru cele aproape doua ore cu care au intarziat concertul. Alte cuvinte nu prea mai am acum, atunci, in noaptea aceea, as fi scris mult: despre umeri, despre figurile (re)cunoscute, fapte si idei, bloggeri si femei, despre familia N.ebuna si misto, despre banca de dupa, despre boschetarul care stie mai multa muzica decat un redactor muzical de la radio, despre cuplul imbratisat cu alta banca, despre grasa cu chip mai frumos decat fundul, care s-a asezat pe tricourile mele. despre… si ce-as mai fi scris. Dar daca a trecut starea! Au ramas pozele, filmuletele si Silent Lucidity.
Poate despre BestFest voi putea mai mult. Sau despre pisici. Despre ratze. Despre milioanele de sandale pe care le-am cumparat. Despre un “in curand” cu pod. Despre scafandri si cotoare de mar. Despre masini fugite in lume, suparate pe un Ice tea. Despre balansul intre take care si du-te, ma.
(ma duc sa mai incarc cate ceva pe you tube)
Fata, sa-ti zic. :)) Chiar am niste nervi odiosi. De doua saptamani locuiesc intre schele, de doua saptamani niste omuleti negriciosi stau atarnati de balconul meu si pocnesc, vorbesc, rad, racaie, ragaie, discuta. Vecinul de deasupra supravegheaza lucrarile, el e pensionar, nu merge nicaieri in vara asta, poate doar putin la tara, dar si-a propus sa rezolve cu placarea si cu burlanele. Va costa acum 45 de milioane, mai dati 10 marti. Mai omule, dar eu mai am 100 de ani pana la pensie, acum am alte prioritati decat infrumusetarea blocului. Degeaba zic, el o tine pe-a lui: la toamna ar costa cu 15 milioane mai mult. Azi, cand am deschis geamul de la bucatarie, am dat nas in nas cu un tigan ranjitor cu mistrie. Sarumana, mormaie inainte sa apuc sa inchid. De dincolo de fereastra il aud cum se bucura gros: ha haa, ai vazut ce s-a speriat doamna? Din masina parcata la colt rasuna de doua zile aceeasi melodie cretina: da da da, na na nanana, da da da… ce kkt. Sub dus m-am pomenit recitand:
Tatal meu zideste case
Cocotat pe schele
Si cu fruntea lui ajunge
Pana sus la stele.
M-a sunat A., cica i-a iesit pozitiv testul de sarcina. Tiiiii, si tu faci bb. Pai… sunt cam derutata, inca nu stiu ce sa zic… Adica toate gagicele mele sunt gravide, deci la anul am sa ies la terasa numai cu baieti?? Adica voi flirta in loc sa barfesc?? Dar ma mai intreb o data: de ce se bucura numai femeile cand o alta femeie ramane insarcinata? Un Domn se incumeta, misogin, cum altfel: pen’ca e vorba de triumful subspeciei. Subspecia, intreb io, e aia care sta dedesubt in timpul reproducerii?
Luni incepe saptamana concertelor, fata, mi-ar fi placut sa vii si tu. Hai ca au plecat astia, mai bocanesc ei si maine. Mai devreme am zbughit-o afara, imi venea sa-i omor pe toti, dar cine imi mai urca inapoi vita de vie? Sta pravalita acum peste bolta de sarma, sper sa nu moara, da Doamne sa nu moara. I s-au uscat cateva frunze, dar ciorchinii au mai crescut. In locul ciorchinilor de struguri, fatada blocului e ornata cu ciorchini de tigani. Domnul T. imi aduce doi pumni de piersici din productia proprie: caisul e pe partea lui de bloc. Anca imi toarna niste Prigat de portocale intr-un pahar de plastic, vecina de la 3 e mandra de culoarea cea noua a cutiei in care locuim. Acum sa faca asa, un contur maro in jurul ferestrelor, am vazut la alte blocuri si da bine. Imi bag piciorul in fatada voastra, scrasnesc in soapta, apoi imi aprind o tigara. E racoare in fata blocului, probabil ca va ploua in maxim o ora. Doua brate cunoscute ma cuprind. Lasa, Umm, trece. As plange putin, ma, aici, in brate, dar n-am timp, trebuie sa plec, m-am programat la Diana.
Adorm din nou pe masa, in timp ce Diana povesteste cum a fost la inmormantarea tatalui ei. Ciup-ciup cu penseta, harshti, cu ceara, Diano, vocea asta a ta mangaie si leagana indiferent de ce cuvinte insirui, poti sa-mi povestesti despre toate tragediile din lume, eu sunt toata un mmmmm recunoscator.
Mi-e dor de tine, fata draga, mi-e dor sa chicotim nimicuri, e aproape un dor barbatesc. Cum era piesa aia? Si te caut in toate femeile pe care cateodata le-ntalnesc, si te vad in toate femeile pe care am impresia ca le iubesc… si intind capcane lexicale, dada, dar raspunsurile care vin nu se potrivesc perfect in puzzle, tot ramane cate un colt pe dinafara sau un semicerc incomplet. Daca ai fi fost aici, ai fi preluat cuvantul schela, i-ai fi adaugat o litera care ar fi inceput o poveste noua, am fi schela-lait de-a dreptul mirobolant, dupa care am fi iesit la un suc si am fi tacut doar asa, ca sa ne umplem ochii cu jucarii noi.
Vecinul de deasupra sugereaza sa renunt la vita de vie. El si-a inchis balconul cu termopan si si-a pus jaluzele, cica: pot sa stau si-n chiloti in balcon. Dar eu nu vreau sa stau in chiloti in balcon, domnule, de banii astia as sta in chiloti pe o plaja la Mediterana. Si chiar i-as da jos uneori, intr-un loc fara tigani atarnati la geamuri, jur!
Gata, ma duc sa-mi pun acumulatorul la incarcat, am de facut multe poze in zilele care urmeaza, paaaaa!
ei isi spun cuvinte, frazele lor incep adesea cu eu, cu mie.
eu nu…
mie imi…
ei isi construiesc asteptari in cel spre care se intorc sa-i vorbeasca. stii?
din cuvintele cu e-uri celalalt construieste portrete, golurile se umplu cu prezumtii.
(prezumtie =
1. aroganţă, fală, fudulie, impertinenţă, infatuare, insolenţă, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, orgoliu, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu,vanitate.
2. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziţie. )
portretistul implineste asteptari, dar, la naiba, ele nu sunt primite cu vorbe de lauda.
nu asta voiam de la tine…
nu ma asteptam…
m-ai dezamagit.
- pai daca n-ai zis tot? daca vorbele tale mi-au ajuns doar pentru chipul asta, a cui e vina?
- si daca ti-as fi spus tot?
- sincer?
- nu, sincer pot si eu: daca ti-as fi spus tot, m-ai fi dispretuit pentru vulnerabilitate. daca ti-as fi spus tot, ai fi indeplinit tocmai neasteptarile, doar asa, pentru ca ai fi putut.
- spune-mi, atunci, alte bucati, spune-mi-te ciobit, voi intampina spunerea de tine cu gesturi scurte.
- breakdance, hihi, mi te inchipui, sa-ti spun, dara, sa-ti spun:
si acolo de unde vin nu mai plec si de acolo de unde ma duc nu ma mai intorc, te cauti in mine, dar deja sunt departe.
- si eu, si eu ma caut mereu prin varste, ale mele, ale altora, creste iarba inalta pana ajung la capatul campului, ma uit in urma si-i surprind frumusetea intre pleoape, intorc capul inainte de a observa vreo buruiana semeata, asta m-ar face sa-mi doresc sa ma intorc.
- buruiana ar putea fi chiar omul pe care l-ai iubi si fara florile din jur, mastile sale.
- si as gresi smulgand-o din exces de zel.
- si ar gresi crezand ca nu o plivesti, ci o salvezi.
A cazut plicul albastriu dintr-o carte, uite o scrisoare, scrie pe ea expeditorul (aveam nickname inca de pe atunci, hihi) si destinatarul - George :)) , nici n-am lipit plicul inainte de a nu-l trimite, cred ca mi se terminasera timbrele si am zis ca lasa, maine. Si mainele ala n-a venit nici azi. Oare se mai gasesc timbre?
Hei, hei, hei, blue eyes, deschide plicul, scoate foaia si citeste cum ma plictisesc eu acum. N-am nici un motiv pentru care nu ti-am scris de atata vreme si nici nu vreau sa inventez vreunul.
I-am dat Dianei bratara si biletul de la Gabi, de fapt i le-am trimis prin cineva, asa ca nu stiu care a fost reactia ei.
Azi am dat proiectul, m-a tinut in picioare 3 sferturi de ora, cred ca am luat 10. Vezi ce aiurea-ti scriu? Asta trebuie sa fie o scrisoare pasnica, dar eu nu pot scrie pasnic decat cand scriu telegrafic. Poate voi invata intr-o zi si lectia armoniei.
A trecut si bacul, cam gata cu libertatea. A trecut si asta, am asteptat atat sa treaca, iar acum nici nu pot sa ma bucur. In ultima zi de scoala am venit toti cu ghiozdane de clasa intai in spate, fetele cu fundite si sosete trei sferturi, cu gulerase si mansete, iar baietii si-au pus sepcile, erau atat de caraghiosi cu sepcile alea mici pe varful capului! Ne-am incolonat doi cate doi si ne-am plimbat prin oras tinandu-ne de mana. Bineinteles ca toata coloana s-a destramat cand am ajuns in parc, unde am fumat. Bine ce n-a trecut tata pe acolo, era in drumul lui.
Blue eyes, blue eyes, toate se intampla in contratimp, o fi asta blestemul meu?
Oare ce are fata asta? Te intrebi. Oare ai inteles ceva din mine? Eu sar mereu de la una la alta sau, si mai corect, de la un carambol la altul. Alerg catre extreme si mereu ma impiedic la mijlocul lucrurilor. Daca as crede in Dumnezeu, as spune ca o face intentionat, sa ma determine sa invat ca cea mai buna e calea de mijloc. Pana la urma n-o sa ma mai impotrivesc, simt asta.
Scriu aiurea, scriu aiurea, stiu. Dar spune si tu, ar avea vreun sens sa-ti povestesc despre cum ma prefac ca invat, despre cum rad cu Carmen si Edi, despre cum omor tantari? Tu insa poti sa-mi scrii asa, daca vrei.
Ma preseaza timpul si cu cat stiu ca trebuie sa fac, cu atat mai mult nu fac. Bine ca macar iti scriu tie acum, desi nu-ti spun de fapt nimic. Tu esti un om pasnic. Oamenii pasnici ca tine simt echivocul, in mod instinctiv se tem, dar si tanjesc dupa nebunie si lucruri zgomotoase. Poate peste ani voi fi si eu un om pasnic sau macar voi parea unul. Ce-ar fi sa ne dam intalnire peste 10 ani?
Cand ma gandesc la examenul de admitere, compar tot efortul pe care il am de facut cu o declaratie de dragoste catre un cadavru. Nu e asta drumul meu, ce sa caut eu la ASE? Tata insista si-mi spune ca economia e totusi frumoasa, dar cum ar putea vreodata sa-mi placa ceva care mi-a starnit impotrivirea inca din primul moment? Dragostea adevarata e cea pe care o simti fara efort.
Mi se termina pagina, blue eyes. Pe partea cealalta o sa-ti desenez un ochi.
3 Comentarii | 
Arta, Bucati, insule | Tagged: arta richard prince | 
Permalink
Scris de perpetuumm
Subspecia, intreb io, e aia care sta dedesubt in timpul reproducerii?
